Trista mediocritate

Iartă înger frumos!

Treci cu vederea cuvintele deșarte,

Iubirea nu o stinge ca pe o

lumânare,

Gonește tot ce-i rău,tristețea care doare,

Zâmbește iar înger frumos,

Transformă ziua asta în dulce sărbătoare!

(8 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Amor nebun ce vrei tu singuratic trubadur

De la un biet rătăcitor îndrăgostit,

Ce-și cântă trist însă ferice totuși a sa iubire nescrisă încă,

Ce zilnic promite colorate nebunești plăceri,

Cu gingașele săruturi dar și mângâieri,

Și strânse îmbrățișări?

Amor,amor,amor mai bine mor

Făra iubita mea cerească cu aripi ca de înger,

Ce-n zborul ei mă poartă și pe mine la pieptu-i cald precum o mamă-și poartă pruncul...

Amorul este dorul dar și Raiul...

Cum să trăiesc iubito fară tine?

Doar moartea poate șterge suferința despărțirii seci și reci,

Ce n-o concep vreodată!

Amor,amor amor,ești tu blestem ori binecuvântare?

Te cer,te cânt și iar te chem

Fie râzând sau suspinând,

Te rog rămâi la mine!

(5 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

O să-ți spun altfel de cuvinte iubito

În loc de adio...

O să-ți sărut sânii mult prea rotunzi și moi,

Mii de îngeri să stea intre noi,

Și să cânte melodia ta populară dar altfel ,

Cu un alt indescifrabil refren...

În loc de adio să te iubesc,

Tu îmbrăcată în costum popular iar eu așa cum mă știi,

Simplu,rătăcit și pierdut..

Știu că-ți este rușine cu mine și totuși în loc de adio îți scriu un poem de iubire și te sărut,

Ca să-ți fie dor și să arzi cândva de regrete...

Să-ți amintești atunci de frumosul trecut,

În loc de adio să-ți lași gândul să fugă în Rai sau poate la mine,

De ce nu iubito noi doi un singur foc plin de văpăi

Sau de amor,

Toate să fie cum îți plac ție,

În loc de audio să fim prinși în iubirea aceea antică care nu știe ce înseamnă cuvântul sfârșit,umilință sau moarte,

În loc de adio iubirea noastră aici și acolo veșnic vie să fie,

Oare?

Sau este poate timpul lui Adio....?

(Horia Stănicel 11 feb 2025 Vasilica dragostea mea)

Nu-i dragostea surâsul tău

Iubita mea frumoasă,dulce,delicată,

Ce-i însuși glas ce pleacă de la Dumnezeu,

Să mă trezească din trista existență omenească?

Să-mi dăruiască darul tău fără egal,

Sărutul dar și secretul mângâierii?

Iubito,eu nu cred în trista despărțire,

Nici în iluzia iubirii teatrale,

Ori în actorii amorului fugar,

Nici în poeme mincinoase,

Eu fiind poetul tău sau al iubirii ce nu moare...

Iți spun acum cuvintele frumoase,

Ce știu că pleacă din ființa ta ce-i plină de dulceață,

Chiar dacă sunt rostite acum de mine

Și-ascult romanța zâmbetului tău,

Cu obrăjorii calzi și înroșiți de ale mele vrăjite vorbe

Ce-s ticluite doar să te cucerească ca pe-o cetate cu zidurile groase...!

Iubito, știu bine că tu cunoști,

Taina iubirii noastre,

Iar dragostea ce ne-a cuprins,

Nu are nici final chiar dacă are început,

Și a ieșit din timp!

(23 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu este nu ,

Sau de vrea se transformă în da!

Precum da este da și de vrea devine nu!

Nu și da pot fi da pot fi nu

Sau ce vrea fiecare, fie da fie nu!

Dragostea este da,niciodată dragostea nu e nu!

Nu e dragostea noastră cum și tu ești frumoasa lui da?

Dacă da,lasă-l ca să plece pe nu!

(19 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

De tu ești dragostea

Și ești,

Cu siguranță îți pot spune...

Iar pentru cei ce vor să știe cine-s eu,

Îti spun doar ție s-audă toată lumea,

Glumesc știi vorba asta,

Sunt portavocea sau glasul îngerilor noștri sau mai degrabă doar ai tăi!

Nu-i Dumnezeu si El acolo,

Cel care mi te-a scos in cale?

Nu eu sunt un pribeag căzut în ale tale brațe,

Sau poate tu cea care-mi cade-n față

Să o salvez de negrele tristeți?

Și cei iubirea de nu-i însuși Dumnezeu,

Când vrea să ne vorbească infinit?

Nu ești tu însăși nemurirea?

Nu-s eu iubitul tău ce-l ține de mână pe Hristos?

Nu suntem noi acei captivi ai libertății noastre?

Crezi tu că a murit iubirea sau că e mort El însuși Dumnezeu

Când îl rugăm să ne ajute,

Să evadam în infinitul Său?

Curaj iubito a sosit și ceasul nostru,

Al meu,al tău și-acolo e același Dumnezeu!

(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Descrie-mi cuvinte ce par amorțite, 

Sub aripa nopții bătrâne, umbrite;

Se-nalță pe cer o sferă pustie,

În negru și gri - ce rece privire!

Răsare-n lumină difuză, senină,

O turlă marcată de umbra divină 

Și prinde galant o Lună deplină,

Pictând un tablou..magie nocturnă 

Marius Ene, Februarie 2026, Sibiu 

E iarnă; totu-i alb,

Nu-i niciun semn de viață.

Și apele căzând 

În zborul lor îngheață.

Un petec de pământ 

De sub zăpezi apare,

Din temnițele lor 

Scoțând o mică floare.

Ce dar Dumnezeiesc 

Să fi călăuzit-o?

Și-n straturi de nămeți 

De stingere-a păzit-o?

Dar oare nu-n zadar 

De somn a fost lipsită,

Și o așteaptă-n ger 

O moarte mai cumplită?

Iar floarea răsări.

O geană de lumină 

Din asfințit căzu

Drept în petale-i, fină.

Eu iarnă; totu-i alb,

Iar apele îngheață,

Și doar o floare dă

Speranța întru viață.

Spre zborul tău dulce,

Florile cântă cu al lor destin,

Pe un lac, un nufăr duce

Zarea sufletului senin.

Plutește pe aripile norilor,

Spre drumul tău cristalin,

Ce plânge inima zorilor,

Fluierul al său lin.

— O, natură tăcută,

Ce plângi în visul meu,

Luminează-mi ziua cea trecută,

Lângă tine voi fi mereu.

Oglinda suferinței ce se topește,

Iar sufletul meu fin parcurge,

Spre steaua albă ce strălucește,

Izvorul albastru curge.

Într-o noapte albă de vis,

Ce pleacă sufletele-n univers,

Spre soarele de aur trimis,

Lacrimile tale s-au șters.

Un fior ce-mi cântă,

Cu lacrimile înghețate,

Spre un ocean ce se avântă,

Florile dezghețate.

Ziua e un suflet-dor,

Ce-mi bate inima tristă,

Și-mi răsare un fior,

Știind că undeva există.

Picături de stele,

Ce curg din cer

Și mă duc cu ele,

Cu sufletul sincer.

Ochii tăi de vis,

Ce-mi străpung inima,

Amorul tău nu ți l-am zis,

Ce-mi topește lacrima.

Stau pe un lac și sufăr,

Iar codrul își închide cerul lin,

Curgând picături de sânge pe nufăr,

Cu un destin senin.

Zilele zboară și curg,

În ochii tăi de cristal,

Ce pleacă spre amurg,

Spre razele fără egal.

Închide-ți ochii de petale,

Căci nu mai pot fără tine,

Spre o ramură de cristale,

Zboară în ceruri cu bine.

Lumina coboară din cerul senin,

Biblia ne arată drumul divin.

Cu dragoste și răbdare în inimă,

Sufletul se înalță spre pace și lumină.

De ce esti viata atita de amara

Ti-am dat de toate tu sa le incerci

Sa simt acum ca tu imi esti povara

Acum n-am leac pe tine sa te tratez.

De ce esti viata atita de parsiva

Eu zi de zi la tine ma gindesc

Si vreau ca tu sa fii mereu o diva

Iar tu incerci sa dezamagesti.

De ce esti viata atita de murdara

Cu bani nimic nu poti ca sa platesti

Si nici macar singuratatea-n lume

Si daca asta chiar nu ti-o doresti.

De ce esti viata asa de blestemata

Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit

Sa stii tu acum ori niciodata

Ca eu voi fii asa ca la-nceput.

Te-nseli amarnic viata chinuita

Printre straini ai lucru tare greu

Cu gindul ca mai e putin

Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.

De ce esti viata atita de amara

Ca nici macar tu nu ma-ntelegi

Sa fii mai buna ca odjnioara

Sa fiu si eu un suflet printre REGI.

Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare

Eu tot acelasi o sa fiu

Chiar daca tu-mi vei fi salvare

Eu te iubesc asa cum tu o stii.

Carantină, carantină…

ești ca spinul în grădină

te-aș tăia, dar nu știu cum

deci, te admirăm oricum

chiar dacă nu ai parfum.

Carantină floare rară,

tare aș mai vrea afară.

Că de când ai înflorit

pe-afară n-am mai ieșit

și-un pic și-am încărunțit.

Carantină sac de box

lasă că-ți găsesc detox

și-apoi vezi cum dau în tine

să simți cât este de bine

când stau cu masca pe mine.

Carantină cuib de cuc

lasă că-ți găsim haiduc

care să te pună în cui

colo-n vârful muntelui

să îngheți în bătaia vântului.

Carantină, Carantină,

te rog să nu fii haină

încă te mai rog ceva,

să pot din nou îmbrățișa

pe cei dragi din viața mea.

Carantină, aș vrea discret

să îți spun și un secret

pe toată prezența ta

am avut ce învăța

mai mult să iubesc

pe cei dragi să-i prețuiesc.