Poem vesel de toamnă
Veselă ești tu toamnă dragă
Cu veșteda frunză ce-i moartă pe stradă!
Parada ta-i galbenă cu tot cu fanfară,
Covorul cel roșu foșnește o vreme,
Sub piciorul aceleiași tinere de anul trecut domnișoară,
Ce se plimbă în cerc împreună cu tine!
Veselă ești tu cochetă toamnă,
Chiar dacă unii spun că ești tristă...
Porți haine din aur croite,
Ce puține rivale și le permit!
Poate doar primăvara are talentul mai mare,
Eu totuși cred că și iarna are premiul,
Mulți spun că doar vara stă pe podium!
Suratele toate se ceartă-ntre ele,
Se păruiesc,se bat se gonesc,
Nu pot sta împreună o clipă!
Totul se strică iar vântul destramă tabloul,
Precum pictorul schimbă cartonul..
Și totuși acum este veselă toamnă,
Ce poartă haine regale doar pentru tine sau mine!
(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Horia Stănicel
Data postării: 15 septembrie 2023
Vizualizări: 557
Poezii din aceiaşi categorie
Femeia fericită
Femeia plânge dacă-i pasă și de nu-i pasă plânge iar,
Sau poate la tv transmit o știre cu subiect amar.
Tu strige-i mâna, să te știe alături, sprijin hotărît,
Că dacă-i spui să nu mai plângă e ca și cum o strângi de gât!
Femeia spune chiar de tace, iar dacă tace nu-i a bine.
Ea are "câteva cuvinte" , toate cinci sute-s pentru tine.
Primește darul și repetă, învață totul pe de rost,
Că-n vorba ei e o magie și de n-asculți îți merge prost!
Femeia, ea aude totul la fel precum auzi și tu,
Dar nu aude niciodată când îi "șoptești" cuvântul "nu".
Femeia are mii de vise, cu tine are doar un vis:
Să faci întotdeauna ceea ce-ai zis, așa cum ai promis!
Femeia care e femeie, e fericită și atât.
Și fără fard, și fără botox, și fără colier la gât,
E fericită doar cu tine și-n anii buni și-n anii grei,
Dar e destul să se-ntâlnească cu alte câteva femei...😉😁
Jocuri...periculoase!
Vorbesc cu un amic plecat afară
Și îl întreb cum e printre străini,
Cu glasul trist și plin de apăsare
Îmi zice, e greu să lucri la stăpâni.
Mirat de ce aud de la al meu prieten
Cu îndrăzneală o vorbă mai rostesc,
Și-i spun, de ce nu te întorci în țară?
Zâmbind îmi zice, e mult să povestesc.
Dar dacă totuși vrei să afli adevărul
Și că suntem tovarăși de mici copii,
Ție-ți voi spune că muncesc din greu
Să strâng cât pot să scap de datorii.
Mă uit la el și nu-mi vine a crede
Cum a ajuns să lucre pentru bani,
Când știu c-avea conturi în bancă
Să poți trăi făr'nicio grijă sute de ani.
Apoi a început să-mi povestească
Cum a pierdut la jocuri tot ce-a avut,
Și că soția s-a măritat cu un prieten
Pe care-n tinerețea ei l-a cunoscut.
Cu mult amar și cu regret în suflet
Mi-a spus că a greșit și că plătește,
Dar cel mai greu este de acceptat
Să vezi cum cel iubit, te părăsește.
Ne-am despărțit cu-n-brățișări
Și cu urări de sănătate și noroc,
El, grăbindu-se să prindă avionul
Eu, îngândurat...intrând în bloc!
Acasă
Pe ulița veche cu praf și noroi,
Adie un vânt de amurg liniștit,
Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,
Spune povești dintr-un timp rătăcit.
Căsuța din vale la ferestre cu flori,
A gutui coapte și a pâine miroase,
O mamă la poartă cu roși obrăjori,
De atâta așteptare împietrită rămase.
Miroase a fân și a câmpuri cosite,
A ploaie curată ce scaldă pământul,
Și-mi vine un dor de toate-mplinite,
De casa ce-mi știe și oful, și cântul.
Aici, în oraș, mă simt un străin,
Betoanele acoperă visele mele,
Iar dorul de acasă curat și divin,
Plânge întruna în oasele mele.
Fantomele țipă noaptea
Afară e liniște mortală.
E noapte și e ploaie.
Eu merg pe drum.
Și tot tac în liniștea mea.
Îmi aud pasurile mele.
Încet și totodată grăbite.
Iată și am ajuns acasă.
În apartamentul meu.
Unde trăiesc singură,
Cam vreo doi ani.
Și mi-e frică anume noaptea.
Simt parcă cineva mă privește.
Plec să fac baie.
Și apoi eu ies de acolo.
Cu o frică mare.
Aud în camera mea.
cum țipă fantomele.
Și nu știu unde să mă ascund,
Îmi spun în gândul meu:
Dar dacă mă găsește?
Dacă mă va prinde fantoma?
Prin umerii mei trece un frig.
Când privesc oglinda.
Si aud cum fantoma țipă.
Nu mă mai pot trezi.
Din coșmarul de noapte.
Iarăși din oglindă mă privește fantoma.
Deja e zi și nu mi-e frică.
Fantomele nu mai țipă.
Țipă numai atunci.
Când noaptea vine,
Și e ora 00:00.
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.
Nu...
Din vârfuri de munte mă cheamă tăcerea,
Nu duhul, ci vântul îmi cântă durerea,
Și-n urme pierdute sub cerul cărunt,
Pământul îmi strigă pasul mărunt.
Sub tălpi se destramă o iarnă târzie,
Nu timpul, ci soarta, viața mi-o scrie,
Și-n clipa ce-ngheață în pumn uneori,
E îndeajuns să trăiești și să mori.
Din piept se desprinde o umbră, o șoaptă,
Nu teamă, ci neîncrederea ce stă și așteaptă,
Și-n drumuri pierdute, sub ploaia nebună,
Aievea mă plimb cu toate zilele-n mână.
Sub pleoape am umbre de vise străine,
Nu pasul, ci dorul mă duce spre tine,
Iar viața mă-îmbie cu șoapte mieroase,
Când totul în jur a minciună miroase.
Se frânge-n lumină un cântec târziu,
Nu moartea, ci ruga mă duce-n pustiu,
Iar pașii lăsați peste dâre de scrum,
E urma ce duce spre ultimul drum.
Femeia fericită
Femeia plânge dacă-i pasă și de nu-i pasă plânge iar,
Sau poate la tv transmit o știre cu subiect amar.
Tu strige-i mâna, să te știe alături, sprijin hotărît,
Că dacă-i spui să nu mai plângă e ca și cum o strângi de gât!
Femeia spune chiar de tace, iar dacă tace nu-i a bine.
Ea are "câteva cuvinte" , toate cinci sute-s pentru tine.
Primește darul și repetă, învață totul pe de rost,
Că-n vorba ei e o magie și de n-asculți îți merge prost!
Femeia, ea aude totul la fel precum auzi și tu,
Dar nu aude niciodată când îi "șoptești" cuvântul "nu".
Femeia are mii de vise, cu tine are doar un vis:
Să faci întotdeauna ceea ce-ai zis, așa cum ai promis!
Femeia care e femeie, e fericită și atât.
Și fără fard, și fără botox, și fără colier la gât,
E fericită doar cu tine și-n anii buni și-n anii grei,
Dar e destul să se-ntâlnească cu alte câteva femei...😉😁
Jocuri...periculoase!
Vorbesc cu un amic plecat afară
Și îl întreb cum e printre străini,
Cu glasul trist și plin de apăsare
Îmi zice, e greu să lucri la stăpâni.
Mirat de ce aud de la al meu prieten
Cu îndrăzneală o vorbă mai rostesc,
Și-i spun, de ce nu te întorci în țară?
Zâmbind îmi zice, e mult să povestesc.
Dar dacă totuși vrei să afli adevărul
Și că suntem tovarăși de mici copii,
Ție-ți voi spune că muncesc din greu
Să strâng cât pot să scap de datorii.
Mă uit la el și nu-mi vine a crede
Cum a ajuns să lucre pentru bani,
Când știu c-avea conturi în bancă
Să poți trăi făr'nicio grijă sute de ani.
Apoi a început să-mi povestească
Cum a pierdut la jocuri tot ce-a avut,
Și că soția s-a măritat cu un prieten
Pe care-n tinerețea ei l-a cunoscut.
Cu mult amar și cu regret în suflet
Mi-a spus că a greșit și că plătește,
Dar cel mai greu este de acceptat
Să vezi cum cel iubit, te părăsește.
Ne-am despărțit cu-n-brățișări
Și cu urări de sănătate și noroc,
El, grăbindu-se să prindă avionul
Eu, îngândurat...intrând în bloc!
Acasă
Pe ulița veche cu praf și noroi,
Adie un vânt de amurg liniștit,
Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,
Spune povești dintr-un timp rătăcit.
Căsuța din vale la ferestre cu flori,
A gutui coapte și a pâine miroase,
O mamă la poartă cu roși obrăjori,
De atâta așteptare împietrită rămase.
Miroase a fân și a câmpuri cosite,
A ploaie curată ce scaldă pământul,
Și-mi vine un dor de toate-mplinite,
De casa ce-mi știe și oful, și cântul.
Aici, în oraș, mă simt un străin,
Betoanele acoperă visele mele,
Iar dorul de acasă curat și divin,
Plânge întruna în oasele mele.
Fantomele țipă noaptea
Afară e liniște mortală.
E noapte și e ploaie.
Eu merg pe drum.
Și tot tac în liniștea mea.
Îmi aud pasurile mele.
Încet și totodată grăbite.
Iată și am ajuns acasă.
În apartamentul meu.
Unde trăiesc singură,
Cam vreo doi ani.
Și mi-e frică anume noaptea.
Simt parcă cineva mă privește.
Plec să fac baie.
Și apoi eu ies de acolo.
Cu o frică mare.
Aud în camera mea.
cum țipă fantomele.
Și nu știu unde să mă ascund,
Îmi spun în gândul meu:
Dar dacă mă găsește?
Dacă mă va prinde fantoma?
Prin umerii mei trece un frig.
Când privesc oglinda.
Si aud cum fantoma țipă.
Nu mă mai pot trezi.
Din coșmarul de noapte.
Iarăși din oglindă mă privește fantoma.
Deja e zi și nu mi-e frică.
Fantomele nu mai țipă.
Țipă numai atunci.
Când noaptea vine,
Și e ora 00:00.
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.
Nu...
Din vârfuri de munte mă cheamă tăcerea,
Nu duhul, ci vântul îmi cântă durerea,
Și-n urme pierdute sub cerul cărunt,
Pământul îmi strigă pasul mărunt.
Sub tălpi se destramă o iarnă târzie,
Nu timpul, ci soarta, viața mi-o scrie,
Și-n clipa ce-ngheață în pumn uneori,
E îndeajuns să trăiești și să mori.
Din piept se desprinde o umbră, o șoaptă,
Nu teamă, ci neîncrederea ce stă și așteaptă,
Și-n drumuri pierdute, sub ploaia nebună,
Aievea mă plimb cu toate zilele-n mână.
Sub pleoape am umbre de vise străine,
Nu pasul, ci dorul mă duce spre tine,
Iar viața mă-îmbie cu șoapte mieroase,
Când totul în jur a minciună miroase.
Se frânge-n lumină un cântec târziu,
Nu moartea, ci ruga mă duce-n pustiu,
Iar pașii lăsați peste dâre de scrum,
E urma ce duce spre ultimul drum.
Alte poezii ale autorului
Dragostea și Amor
Dragostea este nebuna desculță
Cu parul lung despletit!
Vorbește noaptea cu stelele și luna,
Nu-i cea despre care poeții spun minciuna făr' de sfârșit!
Dragostea este femeia aceea
Ce-o dorești cum o vezi!
Nemaiștind cine ești,
Gură cască rămas ca un prost...
Așteptând vorbele ce se plimbă într-una,
Ce-ți sosesc la urechi
Și te gâdilă cu dulceața minciunii făr' de rost,
Căci nebuna în năvod ca pe-un pește te-a prins!
Are infinite povești de iubire
Pentru tine-s scornite pe loc...
Dragostea este maestră în toate!
Insolite-s basmele ei
Par dictate de-un drac..
Cine-i știe taina ascunsă,
Poate-i zeița Hera ori Venus
Iar ziua doarme-n cerdac!
Himera aceasta
Are o soră mai mică se pare
Amor i se spune de lume...
Vrăjește doar inimile tandre și bune!
Le ia tot ce poate și fuge!
Amorezii toți o doresc nebunește!
E-atât de frumoasă se pare,
Spun flăcăii ce se țin după ea!
Fericit ești de-o vezi doar o clipă...
Alții spun că-i vrăjită de Soare,
Sau sosită din Cer de pe-o Stea,
Ori că-i Demetra și-atât!
Doar Zeus le știe povestea
De cumva Afrodita-i acolo și ea...
Ferește cursa ce-ți iese în cale
De vrei să nu mori de iubirea cea rece,
Ce pleacă din povestea rostită de Amor și Dragostea ta ce nu trece deloc!
(3/4 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Risipă de iubire
Să facem risipă de iubire,
E singura risipă fără de risipă,
Să ne iubim fără rețineri sau rușine,
Dar totuși să rămânem precum sfinții,
În dragostea curată plină de iubire...
Să știe lumea-ntreagă de risipa noastră
Să vină cerșetorii de iubire să adune,
Ce ne rămane nouă de prisos,
S-adune frimiturile rămase
Din nesfârșita dulce nebunie,
Amor,iubire,dragoste,risipă!
(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Tu ești poemul
Tu ești poemul pe care eu încerc să-l cânt,
Sau mai degrabă un sonet de
primăvară,
Căci tu ești ciripitul rândunicilor sosite de curând,
În înflorita veselă grădină cu stupi și liliac,
Și totuși afară este toamnă...
Eu vreau să-ţi cânt al meu sonet însă tu râzi,
Și uneori preferi să verși o lacrimă amară,
Sau când te cert ca mai apoi să am regrete, îţi cânt sonete,
Poveşti de dragoste sau de amor,
Târziu în toamnă sau chiar în iarnă,
Fără să simt nici teamă sau regrete!
Nu mai contează, sunt doar poeme de iubire,
Ce se doresc mereu aprinse,
De mine sau de tine,
Distinsă doamnă fostă domnişoară,
Sau chiar a basmelor de vis copila de odinioară.
(Volumul de poezii Sonete de amor)
Tăcerea iubirii
Cei ce cred că iubirea-i zgomot
Sau paradă cu fanfară militară
Cu daruri din aur,cumparată
Cu alte cuvinte furată
Cu mulă emfază,exagerări în cascadă,
Fățarnică dovadă de suprafață
Ei bine,se-nșală!
Iubirea-i suferința în tăcere,
E simplă,curată,frumoasă de la prima vedere,
Nimic nu cere,
Pășește pe cale domol,
Fără vorbe-ncrezute ori slute
Vrea să sărute obrazul iubitei
Și-atât!
(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Eu,tu,noi
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Apoi noutatea zilei este ea...
Dragostea ce-i răspândită pretutindeni !
Ai vazut albina cum sărută florile,
Culegând aroma parcă interminabil în zborul ei?
Soarele îi este prieten!
Ea fiind bucuria și clipa sau hărnicia
Zumzăie melodia aceea
Ce-o știm amândoi!
Eu,tu,noi!
Același refren,aceleași promisiuni
Ce pleacă și vin!
Nu-mi lua iubirea promisă,
Căci e absurd să-mi iei ce încă nu mi-ai dat..
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Privește pescărușii cum își traiesc jocul,
Lacul este al lor decând lumea
Nu le pasă de noi,
Își șoptesc magice cuvinte,
A iubirii sonoră culoare ce zboară ca un nor,
Povești spuse timid,
Poate-și fac suave declarații de amor nebun,
De unde poți știi ce-și spun?
Eu,tu,noi
Existăm oare în ochii lor?
Știu ei că dragostea doare când moare,
Că există tristețe și lacrimi
Și disperare?
Sau speranțe deșarte luate de vânt,
Gânduri ce se rotesc nebunește și pleacă departe?
Oare nu vorbește fiecare floare
Fiecare culoare,fiecare rază de soare,
Cu mine,cu tine,cu noi?
Eu,tu,noi cu toții respirăm sperând că niciodată nimeni nu moare...
Apoi moartea apare cu veșmântul ei negru și trist!
Eu,tu,noi...
Cum să nu mai fim?
Să ne pierdem veșnic ca un praf risipit de vânt...
Și dacă totuși moartea e cea care moare
Și nu are ultimul cuvânt?
Cred că-i mai potrivit un final optimist,
Tu o să-mi spui că mă iubești infinit,
Iar eu te voi ține strâns
Parfumul magic să-ți simt
Și-ți voi spune că nu-i vis!
Eu,tu,noi
Iubito,fericirea este în doi!
(25 februarie 2023-Irepetabila iubire)
Dragostea mea
De vreți să știți povestea unei mari iubiri,
Ce încă nenăscută este,
Să nu mă întrebați acum la început de povestire,
Vreun nume sau alte amănunte,
Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,
Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....
Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,
Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,
De nu-s crezut!
Căci vă vorbesc de o minune vie,
Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!
Căci despre ea se spune că-i doar un înger
Cu chip de om,femeie plină de lumină,
Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,
Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,
Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!
Ei bine,bine o să-mi spuneți...
De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?
Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,
Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,
Ea înger, plină de iubire,
Iar eu un simplu muritor de rând,
Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,
În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...
Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,
Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,
Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor
Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?
Cum auziți!
Iubirea este clipa fără rațiune,
Poate e-o simplă nebunie!
Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!
Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,
Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,
În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,
Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,
Pe toți îi voi culca ca secerați,
Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!
Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,
Pe care-am scris în greacă și latină,
Cu litere de aur sclipitoare,
Ce ies din gura unui lup pictat
Doar ea îmi este veșnicia fericită,
Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!
(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)
Dragostea și Amor
Dragostea este nebuna desculță
Cu parul lung despletit!
Vorbește noaptea cu stelele și luna,
Nu-i cea despre care poeții spun minciuna făr' de sfârșit!
Dragostea este femeia aceea
Ce-o dorești cum o vezi!
Nemaiștind cine ești,
Gură cască rămas ca un prost...
Așteptând vorbele ce se plimbă într-una,
Ce-ți sosesc la urechi
Și te gâdilă cu dulceața minciunii făr' de rost,
Căci nebuna în năvod ca pe-un pește te-a prins!
Are infinite povești de iubire
Pentru tine-s scornite pe loc...
Dragostea este maestră în toate!
Insolite-s basmele ei
Par dictate de-un drac..
Cine-i știe taina ascunsă,
Poate-i zeița Hera ori Venus
Iar ziua doarme-n cerdac!
Himera aceasta
Are o soră mai mică se pare
Amor i se spune de lume...
Vrăjește doar inimile tandre și bune!
Le ia tot ce poate și fuge!
Amorezii toți o doresc nebunește!
E-atât de frumoasă se pare,
Spun flăcăii ce se țin după ea!
Fericit ești de-o vezi doar o clipă...
Alții spun că-i vrăjită de Soare,
Sau sosită din Cer de pe-o Stea,
Ori că-i Demetra și-atât!
Doar Zeus le știe povestea
De cumva Afrodita-i acolo și ea...
Ferește cursa ce-ți iese în cale
De vrei să nu mori de iubirea cea rece,
Ce pleacă din povestea rostită de Amor și Dragostea ta ce nu trece deloc!
(3/4 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Risipă de iubire
Să facem risipă de iubire,
E singura risipă fără de risipă,
Să ne iubim fără rețineri sau rușine,
Dar totuși să rămânem precum sfinții,
În dragostea curată plină de iubire...
Să știe lumea-ntreagă de risipa noastră
Să vină cerșetorii de iubire să adune,
Ce ne rămane nouă de prisos,
S-adune frimiturile rămase
Din nesfârșita dulce nebunie,
Amor,iubire,dragoste,risipă!
(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Tu ești poemul
Tu ești poemul pe care eu încerc să-l cânt,
Sau mai degrabă un sonet de
primăvară,
Căci tu ești ciripitul rândunicilor sosite de curând,
În înflorita veselă grădină cu stupi și liliac,
Și totuși afară este toamnă...
Eu vreau să-ţi cânt al meu sonet însă tu râzi,
Și uneori preferi să verși o lacrimă amară,
Sau când te cert ca mai apoi să am regrete, îţi cânt sonete,
Poveşti de dragoste sau de amor,
Târziu în toamnă sau chiar în iarnă,
Fără să simt nici teamă sau regrete!
Nu mai contează, sunt doar poeme de iubire,
Ce se doresc mereu aprinse,
De mine sau de tine,
Distinsă doamnă fostă domnişoară,
Sau chiar a basmelor de vis copila de odinioară.
(Volumul de poezii Sonete de amor)
Tăcerea iubirii
Cei ce cred că iubirea-i zgomot
Sau paradă cu fanfară militară
Cu daruri din aur,cumparată
Cu alte cuvinte furată
Cu mulă emfază,exagerări în cascadă,
Fățarnică dovadă de suprafață
Ei bine,se-nșală!
Iubirea-i suferința în tăcere,
E simplă,curată,frumoasă de la prima vedere,
Nimic nu cere,
Pășește pe cale domol,
Fără vorbe-ncrezute ori slute
Vrea să sărute obrazul iubitei
Și-atât!
(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Eu,tu,noi
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Apoi noutatea zilei este ea...
Dragostea ce-i răspândită pretutindeni !
Ai vazut albina cum sărută florile,
Culegând aroma parcă interminabil în zborul ei?
Soarele îi este prieten!
Ea fiind bucuria și clipa sau hărnicia
Zumzăie melodia aceea
Ce-o știm amândoi!
Eu,tu,noi!
Același refren,aceleași promisiuni
Ce pleacă și vin!
Nu-mi lua iubirea promisă,
Căci e absurd să-mi iei ce încă nu mi-ai dat..
Eu,tu,noi!
Fericirea este în doi!
Privește pescărușii cum își traiesc jocul,
Lacul este al lor decând lumea
Nu le pasă de noi,
Își șoptesc magice cuvinte,
A iubirii sonoră culoare ce zboară ca un nor,
Povești spuse timid,
Poate-și fac suave declarații de amor nebun,
De unde poți știi ce-și spun?
Eu,tu,noi
Existăm oare în ochii lor?
Știu ei că dragostea doare când moare,
Că există tristețe și lacrimi
Și disperare?
Sau speranțe deșarte luate de vânt,
Gânduri ce se rotesc nebunește și pleacă departe?
Oare nu vorbește fiecare floare
Fiecare culoare,fiecare rază de soare,
Cu mine,cu tine,cu noi?
Eu,tu,noi cu toții respirăm sperând că niciodată nimeni nu moare...
Apoi moartea apare cu veșmântul ei negru și trist!
Eu,tu,noi...
Cum să nu mai fim?
Să ne pierdem veșnic ca un praf risipit de vânt...
Și dacă totuși moartea e cea care moare
Și nu are ultimul cuvânt?
Cred că-i mai potrivit un final optimist,
Tu o să-mi spui că mă iubești infinit,
Iar eu te voi ține strâns
Parfumul magic să-ți simt
Și-ți voi spune că nu-i vis!
Eu,tu,noi
Iubito,fericirea este în doi!
(25 februarie 2023-Irepetabila iubire)
Dragostea mea
De vreți să știți povestea unei mari iubiri,
Ce încă nenăscută este,
Să nu mă întrebați acum la început de povestire,
Vreun nume sau alte amănunte,
Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,
Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....
Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,
Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,
De nu-s crezut!
Căci vă vorbesc de o minune vie,
Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!
Căci despre ea se spune că-i doar un înger
Cu chip de om,femeie plină de lumină,
Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,
Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,
Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!
Ei bine,bine o să-mi spuneți...
De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?
Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,
Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,
Ea înger, plină de iubire,
Iar eu un simplu muritor de rând,
Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,
În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...
Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,
Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,
Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor
Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?
Cum auziți!
Iubirea este clipa fără rațiune,
Poate e-o simplă nebunie!
Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!
Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,
Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,
În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,
Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,
Pe toți îi voi culca ca secerați,
Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!
Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,
Pe care-am scris în greacă și latină,
Cu litere de aur sclipitoare,
Ce ies din gura unui lup pictat
Doar ea îmi este veșnicia fericită,
Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!
(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)