(!) Hormonul Fericirii 2024 a.k.a. hapicarot song/balada l.a.b.e.y

Curge printr-o găurică 

Cu pasant prin pasarică 

O direcție mai mică 

Strâmtorată fără frică 

Doar până la pulicică!

Arde arde arde arde tare

Nu mă doare ți se pare

Țin să urlu în mișcare

Că nu mă cunoști matale

Când mi-e rău sau bine, jale!

Când o simt așa voioasă 

Scot și fața de pe masă 

Chiar și pernele din casă 

Că e fata bucuroasă,

Să mai ies așa din transă!

Poate mâine se repetă 

Jetul vine nu regretă 

Daca sensul e miscare

Nu ma supăr de e mare,

Că nu doare asa tare!

Versuri: C.L.

Toate drepturile rezervate @2024

Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.

Eu când dorm

Dorm pe bătătură

Când respir

Respir pe gură 

Când miros

Miros a băutură

Cand alerg

Alerg pe zgură

Cand vorbesc

Vorbesc de dictatură

Pe peretele meu

Eu sunt președintele zmeu.

Vine vine bine

Vine peste tine

Foamea și năpasta

Grijile cât casa

Stresul și nevasta.

Fă-mă să mă simt mai bine

Să privesc și eu cu tine

Să mă bucur de avere

Țin cu dinții de putere

Am sustinere si spate, 

Bucuroși le-om duce toate.

Trage lumea cu durere

Obligații drepturi vere

Vrem reprezentativitate

Să ii dăm pe toți pe spate

Să scăpam de tot ce vine

Să fugim și de rușine

Și de rate și de zile

Numărate și nevoi

Că așa o ducem noi.

Versuri: C.L.

Toate drepturile rezervate @2023

Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.

Orașul tăcut, sub lună așteaptă,

În cufere vechi ruginesc amintiri.

Justiția-n lanțuri de-argint e legată,

Iar legile scrise-s doar povestiri.

Copii cer pâine, în palme au pietre,

Banii se scurg printre degete reci.

Dreptatea, stafie, prin neguri se zbate,

Minciuna rămâne, nu dispare în veci.

Betonul sugrumă rădăcini otrăvite,

Prin venele viselor curge venin.

Tribunalele pline de coroane-mpietrite

Se pleacă-n tăcere sub aur străin.

Eu scrijelesc, cuvinte în flăcări.

Crescut printre ierburi ce-ascund doar boscheți.

Corupția-mi fură glasul din lacrimi,

Iar gura-mi înghite doar amăgiri reci.

Mă prăbușesc… sub povara nedreaptă,

Cu inima-n mâini, ca un templu sfăr’mat.

Aurul tău… e doar o piatră,

Corupția ucide… oglinda s-a spart.

📅 31-01-2025

Las porțile inimii,deschise

Muzeu am sufletul,întrare fără plată 

Se îmbulzesc emoții,vin toate deodată.

Un soare plăpând îmi scaldă bruma de pe vise. 

Cu vârf de lance,Tristețea mă împunge scurt,în piept

Deșucheată, despletită, murdară, făr' de rușine,

Frica,gheare agită,colți înfige în mine 

Pumn strâns,privire brici:Furia,mă vrea mânioasă;nu este înțelept.

Ce să vezi?Într-o clipire,toate aleargă spre ieșire 

Bombănind nemulțumite fiindcă nu le-am ospătat

Liniște și bunăstare de când ele au plecat 

Frunte descrețită, simțuri în amorțire.

Cu scârțâit, poarta groasă mișcă încet 

Și tiptil, în vârf de buze, intră Bucuria 

Vreau să o am oaspete, dar îi place vorbăria 

O fereastră deschide și se aruncă în gol,cu scâncet. 

Pe trotuar,în fața porții,dăinuie un ulm,din străbuni 

Printre crengi văd atârnate:Fericirea,Iubirea,Speranța 

Flutură mâini, zâmbesc, însă păstrează distanța 

Invitație așteaptă,vor să aduc plecăciuni.

Nici un mușchi nu clintesc

Trup inert,neutru observ

Pentru emoții,energie nu mai rezerv

Le vreți voi?Cu drag,doritorilor le dăruiesc.

Închide ochii, prieten bun,

Și lasă-te pătruns de pace

Căci viața are al ei drum,

Tu mergi pe el și nu te-ntoarce.

Întinde-ți mâna acolo unde

o altă mână întinsă așteaptă,

Deschide ochii celui care

a uitat să se trezească.

Zâmbește celui care plânge

Și dă-i curaj, și dă-i speranță,

Oferă-i dragoste și milă,

O îmbrățișare caldă și o atingere duioasă.

Convinge-l pe cel ce nu mai crede.

Oferă-i celui fără casă.

Căci drumul Domnului e mare,

Și trebuie trecut ușor.

Să-l treci cu dragoste în suflet

Și pas de conducător.

Noi suntem ființe raționale

Un om normal are nevoie ;

De o casă , loc sigur de muncă ,

O familie și ”minte ” ,

Și dacă are și sănătate , are de toate ?

Voi ce vreți !... 

Voi sunteți , ființe scumpe ...

Voi vreți averi , palate peste tot în lume ...

Pentru voi muncesc alții ; slugi roboti .

Sunteți grandomani , sgârciți și răi 

Noi și cu voi , suntem lumi diferite ...

    De aceia în lume e război .

                     T.A.D.

Iar au înflorit crizantemele,

tăcute martore ale vremurilor ce trec.

Petalele lor, fragile ca amintirile,

se deschid cu grație spre lumina care nu rămâne.

În culorile lor arse de toamnă

se ascunde un suspin de viață și moarte,

o poveste nerostită despre timpul ce ne curge printre degete,

despre clipele ce se sting, ca frunza căzândă.

Fiecare floare e o mângâiere și o taină,

o respirație între început și sfârșit,

o chemare la contemplare:

să prețuim scurta strălucire a fiecărui moment

înainte ca umbrele să le înghită.

Iar crizantemele înfloresc, iar noi ne pierdem în ele,

în culori care ard fără zgomot,

în parfumuri care amintesc că frumusețea adevărată

nu ține decât atât cât o privim cu inima deschisă.

Ce greu se iscă zorii

Din cea mai lungă noapte,

Prin ziua cea mai scurtă

Lumina abia răzbate.

Că noapte este afară,

Aşa cum între stele

E noaptea care umple

Prăpastia dintre ele.

Iar falduri de-ntuneric

Boţesc perdeaua groasă

A nopţii, ca lumina

Cât mai târziu să iasă.

Cu toate acestea zorii,

Chiar mai devreme apar,

Că începând de astăzi

Lumina creşte iar.