Autorul Maria Spiescu

Constelația autorului
poezii.online Maria Spiescu
Inregistrat pe: 22 februarie 60 creaţii Autor popular 6 3

Total

60 creaţii
M-am regăsit,
475 29 iunie
Pact cu mine,
375 25 iunie
Iertare,
381 25 iunie
Cei trei,,P,,
2 474 25 iunie
Iubire de fațadă..
2 421 20 iunie
Universul îmi deschide drumurile,
374 18 iunie
Doua iubiri,
438 15 iunie
La multi ani,
478 11 iunie
Am tot simțit,
564 10 iunie
Umbre,
494 10 iunie
Ultima țigară,
637 30 mai
E scris,
1 632 27 mai
Nu mă judeca iubire,
3 1 612 18 mai
In trecere,
572 18 mai
Durerea mea,
1 580 18 mai
Efecte-n lanțuri,
1 633 18 mai
Gânduri ascunse,
715 17 mai
Suflete pereche
569 17 mai
Vis febril,
627 17 mai
Dezbracă-mă iubite,
606 16 mai
Dorul din noi,
557 16 mai
La masa cu durerea,
599 16 mai
Inimă sângerândă,
509 16 mai
Nu știu,
675 16 mai
Iubire albastră,
1 671 13 mai
In brațe,
678 13 mai
Trecători,
699 12 mai
Ascultă,
670 11 mai
Îți mulțumesc,
793 27 aprilie
Privesc,
1,066 16 aprilie
Picteaza-ma,iubire,
644 12 aprilie
Cu mine,
811 11 aprilie
Doar o stare,
662 11 aprilie
Magie,
759 9 aprilie
Secret ascuns,
830 6 aprilie
Tu,
821 6 aprilie
Atât de aproape,
878 6 aprilie
Simt
878 3 aprilie
Cum,
779 2 aprilie
Gânduri in noapte,
811 26 martie
Adevărul sau minciuna,
847 26 martie
Pauza
878 15 martie
Ușa
946 15 martie
O zi simpla,
933 15 martie
Atât...
1,022 14 martie
Semafor,
1,027 26 februarie
Copile,
860 25 februarie
Străină,
1,001 25 februarie
Decid,
967 25 februarie
De ce?
1,013 25 februarie
Vieți paralele,
1 1,006 24 februarie
Roluri
1,150 23 februarie
Intens
1,031 23 februarie
Te vreau,
859 23 februarie
Îți mai este dor de mine?
883 23 februarie
Sărut
960 23 februarie
Va scriu,
950 23 februarie
Sunt
905 22 februarie
🎤 Calm,
1 1 1,212 22 februarie
Azi,
990 22 februarie
Toţi autorii

Creaţii aleatorii :)

Lumea bețivului

În șanțul crăpat dintre lumi și ruine,

un poet scuipă foc peste vise străine,

cu barba nespusă și ochii de drac,

înjură tăcerea și viața, stând pe ac

de păcate strivite sub ghetele goale

ale lumii ce-l vrea fără glas și sudoare

 

Bea spirt din pahare făcute din plâns,

îi curge pe tâmple un vers ce s-a stâns,

într-o lume ce urlă că-i prost și nebun,

el zice „la naiba, mai tragemi un pumn!”

Nu-i pasă de nimeni, nici de Dumnezei,

când pieptu-i bat, fulgere-s în loc de idei.

 

Cu pixu’ ca o armă, lovește murdar,

scrie despre sânge, despre pulă și bar,

despre mama obosită și tatăl dispărut,

despre lumea ce-l scuipă și-l vrea în trecut.

„Sunt urât, sunt o rană, un borat de gând,

da’ măcar n-am tăcut și am mers râzând.”

 

I-a fost călcat sufletul sub bocanci,

a fost tras de limbă, scuipat printre stânci,

dar tot ce-a durut l-a făcut să explodeze

în strofe ce sângerează, ce urăște fețe.

„La pula cu voi, sfinților prefăcuți,

eu scriu din mizerie – și scriu mai ca sfinții căzuți.”

 

Acum, pe sub poduri, cu norii sub limbă,

el visează o lume ce geme și schimbă,

e drac și e sfânt, e poetul pierdut,

cu rima în sânge și cerul tăcut.

Și cine-l citește, prin fum și prin noapte,

știe: adevărul nu vine din șoapte.

Mai mult...

Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul

Dă-mi ploi târzii și cer senin,

Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,

Dă-mi focul care arde mut,

Dar nu-mi da drumul nici un minut.

 

Dă-mi vântul care rupe crengi,

Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,

Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,

Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.

 

Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,

Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,

Dă-mi stele stinse, fără zare,

Dar ține-mă, nu-mi da uitare.

 

Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,

Oricât de greu ar apăsa,

Dar lasă-mi jurământul sumbru:

Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.

Mai mult...

zboruri deasupra zidurilor circulare/6

din senin,

un vânticel ridică

frunzele uscate de prin despuiate livezi;

vârfurile căpițelor

erau purtate deasupra colinelor,

asemenea unor păsări flămânde și speriate.

 

fulgerele însoțite de tunete

sfâșiau cerul.

o ploaie măruntă înmuie întreaga simțire, 

în timp ce, sunetele clopotelor-

cu săgeți de lumină,

străpungeau

bolta-ncrâncenată...

răgaz pentru rugăciune...

 

 

 

Mai mult...

Pe dos

În ochiul tău albastru se întâmplă

Că se revarsă un râu înapoi

O apă care se urcă,

Se ridică…

Și dă înapoi.

 

Se întâmplă că în ochiul tău albastru

Lumea e-o haină luată pe dos

Purtată de-un nor ce bea ploaia

Și învață să locuiască pe jos.

 

În ochiul tău albastru se vede o viață

Cu sufletul bătând dinspre moarte

Și dintre toate mormintele toate

Am învățat să citesc invers o carte.

 

De-a dreptul dacă te-aș citi

Din ochiul tău albastru aș vedea numai frumos,

Tu ești mai mult decât se vede cu ochiul liber…

Eu vreau să fiu orb,

De asta te iubesc pe dos.

 

Pe dos ca atunci cand îmi este dor

De-o îmbrățișare adevărată mai mult decât orice cuvânt,

În care nu am fost încă

Dar pe care am trăit-o de atâtea ori

În gând.

 

Pe dos ca atunci când te văd cum încerci să fii ca o piatră

Și încerci să aduni în tine toți norii posibili,

Atunci se vede cel mai tare în ochii tăi

Că porți albastrul cel mai sensibil.

 

De asta eu te iubesc pe dos,

Pentru că, deși ești cea mai frumoasă dintre toate zilele senine,

Frumusețea ta... e cel mai puțin interesant lucru la tine.

Mai mult...

Dor de tine

Dragă tu , nu te-am cunoscut dar sincer ți-o spun 

Că îmi este dor de tine , de amintirile cu tine

Atâtea povesti am auzit , dar niciodată varianta adevarată pe care nimeni nu o va ști 

Pe care doar tu o ști, și șiretul de care te-ai folosit 

Mie dor de tine , îmi doresc și eu să aud sunt aici pentru tine 

Te-am visat , însă timpul mi te-a furat 

Nu te-am cunoscut cu adevărat 

Dar vreau să îți spun că te iubesc 

Mă uit la cer și uneori mă întreb ,

Dacă ești mândru de mine ?

Îți place cum sunt acum ?

Am crescut am devenit mare , nu mai sunt fetita de 3 ani pe care ai abandonat-o 

Nu îți port ură pentru ce ai făcut, chiar dacă mai rănit 

Vei rămâne veșnic al meu tati , chiar dacă nu te-am cunoscut....

Mai mult...

Ferestre sparte

n-am niciun chef să mă întorc acasă

nici nu mai știu dacă este casa mea

de când mi-ai aruncat cu pietre în ferestrele

sufletului

vin tot mai rar

nu m-am risipit niciodată în atâta albastru

de cer

printre atâtea păsări nocturne

și pereți translucizi

penetrați doar de liniște

într-atât încât să mă pierd de mine însumi

s-a întâmplat acum

mereu însă mi-a fost teamă de clipa aceasta

uneori mă-ntrebam ce s-ar întâmpla

dacă s-ar prăbuși Soarele

luna

stelele

peste noi

nu credeam că există ceva mai rău decât Apocalipsa

a trebuit să pleci tu ca să înțeleg că sunt lucruri și mai rele

într-un suflet de om

în mintea acestuia

de care stă agățat tot Universul

dar a fost prea târziu

nu te-am mai regăsit în oglinda luminoasă a amintirii

în locul meu aparea o iederă

înverzând un zid igrasios al disperării

cineva dinăuntru îmi striga

„ sparge oglinda

poate mai găsești ceva printre cioburi!”

Mai mult...
#Interesant  Autor: basm cult
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live