Străină,

Rescriu tot ce sunt eu și o să-ncep de acum.

Rescriu ce vreau să fiu din infinitul om.

Decid să-nchid contracte și-n foc eu să le ard,

Îi dau restart acum la viața ce o am.

 

Renasc din răsărit ce apare dimineața,

Renasc din infinitul din lumea asta vastă.

Decid să dau afară din mine tot ce doare,

Îmi dau restart acum la corpul care arde.

 

Renasc și în apusul ce-nchide această zi,

Renasc în răsăritul ce-aduce o nouă eu

Decid să-mi fiu fidelă și nu mai iau cu mine

Nimic din ce-am fost azi ,nimic din noul mâine.

Pictează-mă, iubire,

În seara asta vreau

Să mă pictezi în noapte,

În taină și cu șoapte...

Pictează-mi trupul tot

Cu simțuri și trăiri,

Degetele tale

Să-mi fie doar destin,

Cu buzele deschise

Să accentuezi culoarea...

Pictează-mă, iubire,

Te rog, nu te grăbi,

Cu pete de culoare

Eu vreau să mă aprinzi...

Pictează-mă, iubire,

Dar lasă-mă să simt

Cum noaptea dintre noi

Devine un cuvânt...

Pictează-mă în taină,

Cu liniști și fiori,

În umbre care tremur

Sub pașii tăi ușori...

Pictează-mă aproape,

Acolo unde sunt,

Nu trupul doar să-l vezi,

Ci tot ce nu îți spun...

Și vreau să ai răbdare,

Și poftă, și dorință,

Iar la final să iasă

O pasiune aprinsă...

Sărut ce tainic mi-ai pătruns 

În suflet și în gând 

Nu este unul prefăcut 

El vindecare a fost

Nu doar în mine sau in tine

In tot ce înseamnă noi

Doi rătăciți ce dau iubire

Din golul ce-i în ei

Treziți grăbiți de dimineață 

Ei rătăceau pe drum

Aveau un singur scop în viață

Al lor sărut profund

Acel sărut ce vindeca

In suflete de dor

Nu promite și nu cerșea 

Era venit din stări 

Acele stări ce renășteau 

În fiecare seară 

Și așteptau o marți sa vina

Ca ei să se revadă 

Și fiecare tremurat

Și orice așteptare 

Când ea bătea la ușa lui

El era la intrare

Timizi și dornici sa se-atinga

Priveau spre singurul dușman

Un ceas pe-al lor perete pus

Sărutul ticăia....

In brațe să mă strângi,

Cu dor și pasiune,

Eu să îți fiu pământul 

Tu cerul pentru mine,

In brațe de mă ai, 

Să mă atingi ușor,

Să simți fiorii mei,

Ce se deschid ca rod...

In brațe de-ți stau calm,

Și nu mă zbat să fug,

Tu mă înconjoară,

Ca cerul pe pământ....

Rămân cu mine azi,

Vreau doar să mă privesc,

Și îmi promit etern,

Că nu mă abandonez,

Rămân în mine azi,

Nu pentru a-mi vorbi,

Rămân să mă privesc,

Și să îmi pot zâmbi..

Rămân în mine azi,

Să râd, sa plâng,să văd..

Ce simt,ce vreau, ce cred,

Rămân doar in prezent...

Rămân în mine azi,

Îmi dau voie sa simt,

Și fără să mă judec,

In brațe mă cuprind,

Rămân în mine azi,

Observator perfect,

Aleg să mă înteleg,

Dar fara să mă pierd..

Rămân în mine azi,

Și mâine,și etern.

Iar ,,binele și răul,,

Eu doar le integrez...

Atât...

Atât am făcut azi...

Nu e loc de mai mult

Atât pentru persoane

Ce nici nu m-au văzut..

Atât pentru voi toți 

Ce m-ați trădat , rănit,

Atât pentru voi care 

M-ați judecat căzând 

Atât le spun la toți,

Atât e drumul meu,

In care am tras de ei ,

Să schimbe cand e greu..

Și tot ce n-au schimbat...

I-am ajutat din nou...

Și de n-au observat,

Atât, eu am pus punct...revin la mine acum.

Și iar, printre vise,

Caut emoții aprinse,

Printre stele arse,

O iubire neuitată,

Pentru o inimă agitată,

Ce se va stinge,

Pentru a mă atinge.

Trăim într-o lume inundată de ură,

Unde iubirea și-a pierdut orice sens.

Oamenii în loc de inimă port o piatră dură,

Iar focul față de viață prea repede s-a stins.

Dragostea trecută prin timp se usucă și zgârie,

Iar visele din sticlă se sparg în mii de cioburi amare.

Ne pierdem sufletele într-un sfârșit de noiembrie,

Si ne pregătim pentru iarna cea nesfârșită și mare.

Aripile noastre sunt acum doar putrede,ude,ofilite,

Si nu mai putem zbura spre fericire.

Obosim și ne întoarcem din drum cu speranțele zdrobite,

Scăldându-ne întro lume amară și plină de tăcere.

Nici o pată de lumină

În destin nu ne așteaptă

Soarta ne-au făcut-o alții

Hărpăreți și îmbuibați ,

Legea nu-i pentru toți dreaptă .

Legea apără averea

Pentrucă ei au și puterea ,

Îngrădiți  de privilegii ,

Ne promit la patru ani

Trai mai bun și mai mulți bani!

Am căzut adând

În curenții durerii

Care mă poartă prin fundul oceanului

Întunecat și rece.

Sângele mi se răcește în vene

Eu mă scufund tot mai adânc

În apa înghețată și

Plină de necunoscut.

Hainele și corpul îmi sunt ude,

Apa unindu-le ușor,

Șoptindu-mi ușor un dulce adevăr

Chiar și atunci când mor...

Nu mai pot ieși la suprafață

Chiar daca sunt aproape.

Nu mai am voința de a mă ridica

Iar corpul tot mai în jos se scufundă.

Nu mai rezist

Așa că întind mâna 

sperând că mă va prinde cineva

Dprindu-mi ca tu sa fii acela.

Vreau să te aud spinând

"Prinde-mă și nu-mi da drumul

Ține-mă strâns și cât mai aproape

Sau dă-mi drumul pentru o eternitate".

doi golâmbi

dinspre-asfințit se-ndreaptă,

lăsându-se purtați de soartă 

doi golâmbi

privesc ningăul cum trece, 

dar în Decembrie abia începe timpul rece

doi golâmbi

oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum

fără să se facă scrum?

doi golâmbi 

așteaptă să vină iar Cuptor,

visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor 

doi golâmbi 

stau de vorbă ore în șir 

pe-o cruce într-un cimitir 

doi golâmbi

se uită unul la altul, 

senin mai e albastrul!

doi golâmbi 

vor să se mai încălzească,

prin alte părți să se odihnească 

doi golâmbi

poate au intrat cândva și-n casa ta

și ai crezut că-s altceva 

doi golâmbi 

au făcut din beznă dimineață

și au preschimbat iedera-n ineață

doi golâmbi,

îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,

înfruntă anotimpurile care zboară 

doi golâmbi 

caută a vieții norocoasă stea,

n-au idee că s-au născut deja sub ea

doi golâmbi 

ar rămâne în aer pentru o eternitate,

căci acolo grijile dispar toate

doi golâmbi

se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,

așa că au omorât universul care-i desparte 

doi golâmbi 

se prefac că-s rezistenți la durere

când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele 

doi golâmbi 

se întreabă dacă mai e mult 

până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt 

doi golâmbi 

au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună

și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună

doi golâmbi 

se cutremură de lugubrul de după moarte

și nici nu și-au pictat portretul de noapte 

doi golâmbi 

cânta către răsărit

cu versuri ce demult s-au rătăcit 

doi golâmbi, 

că-s naivi imunologic au înțeles deja,

tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva 

doi golâmbi 

trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,

dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment 

doi golâmbi

sunt de nedespărțit

și, totuși, încă nu s-au întâlnit

Inima mea

Altă inimă, nu,

n-aș avea ce să-ți spun.

Pe-a mea ți-o ofer

cu zâmbet sincer, efemer.

E plină de tine,

de gânduri senine,

de râs și culoare,

Și  zile cu soare.

Te poartă ușor,

ca pe-un vis de zbor.

Și bate frumos,

că-i ritmul tău, jos.

N-o schimb, n-o înlocuiesc,

cu ea doar iubesc.

Rămâi, dacă simți,

în ea poți să-ți vinzi

toate grijile mici –

e-un loc fără frici