Străină,

Cât mai e de curățat, observat sau analiză?

Simt că toate s-au schimbat,

noi în urmă am rămas

și n-avem nici pic de avans,

într-o lume ce se schimbă.

Cât mai e de ajustat

la un corp ce-i prea firav?

Cât mai e de mers în ritm

cu planeta ce se schimbă?

E grăbită, n-are timp

să aștepte al nostru ritm.

Cât mai e să ne adaptăm

cu Pământul în armonie,

ca să nu fie nevoie

să treacă la curățare,

să pierim cu mic, cu mare,

într-un flux de energie.

Nu înțeleg nimic. Ce e cu viața aici

și care-i scopul ei, de nu poți să faci ce simți?

De ce atâta ură, atâtea limitări?

Trăim, se spune, liberi, dar veșnic prizonieri.

Și unde poți să fugi? În față-i neștiutul,

în spate e trecutul, ce nu-și mai are rostul.

Rămâi pe loc, nu poți, și te-nvârtești în roată,

încerci grăbit să ieși din tot ce-nseamnă soartă.

Și unde e puterea sau liberul arbitru

în care îți creezi soarta sau destinul?

De poți să faci ceva, de ce nu ai acces

și ți se ține-ascuns tot ceea ce ești?

Pauza e timpul meu.

Rămân cu mine acum,

în somnul liniștit de noapte.

Las visele să-mi curețe

tot ce nu am făcut eu.

Pauza… shhh… ce liniște de seară.

Ochii mei, închiși în somn,

mă caută prin tot Astralul

și mă găsesc plină de gânduri.

Curg șiroaie printre visuri,

iar corpul meu se vindecă.

Recunoștință!

Trecători prin viața , trecători prin gânduri,

Azi se scurge timpul,și în timp ne scurgem..

Trecători pe-acasă, trecători la rude,

 Salutam în grabă,și mâine ii conducem...

Trecători iubim, trecători rănim,

Devenim înțelepți când îmbătrânim ,

Trecători in fuga, trecători încet 

Mergem înainte ,fara a fi prezenți.

Ne-amintim târziu,că veșnic nu trăim 

 Că avem timp puțin să ne și iubim,

Cand realizam,și deschidem ochii,

Devenim rapid trecători morții...

Rescriu tot ce sunt eu și o să-ncep de acum.

Rescriu ce vreau să fiu din infinitul om.

Decid să-nchid contracte și-n foc eu să le ard,

Îi dau restart acum la viața ce o am.

 

Renasc din răsărit ce apare dimineața,

Renasc din infinitul din lumea asta vastă.

Decid să dau afară din mine tot ce doare,

Îmi dau restart acum la corpul care arde.

 

Renasc și în apusul ce-nchide această zi,

Renasc în răsăritul ce-aduce o nouă eu

Decid să-mi fiu fidelă și nu mai iau cu mine

Nimic din ce-am fost azi ,nimic din noul mâine.

Adevărul sau  minciuna

Simt că au același sens

Pentru unii ce se mint

Și ei zic că -i adevăr 

Și nu pot sa nu observ

Cât de fin ascund de ei

Adevărul dureros,care este a lor salvare

Intr-o masca a minciunii ce le este închisoare 

Nu poți judeca pe nimeni

Fiecare vrea ușor,vrea simplu 

Că să poți să -ti fie bine

Tu adule-n echilibru 

Adevărul și minciuna

Ambele prin separate 

Pot ucide ,pot fii pace

De le-arunci la întâmplare 

Adevărul pare crud,când refuzi sa îți fii sincer

Adevărul pare blând din prezenta conștiința 

Și minciună pare dura ,când pe tine tu te minți 

Dar minciuna e și blândă când ți-o spui,și începi să schimbi..

Adevărul și minciună au un punct comun,,iubirea,,

O iubire ce devine

Scuza pentru ce se simte...

Când revii încet în tine...

Tot ce le unește-i ,,frica,,...

CLAR DE LUNĂ"

E clar de luna...

Stele se ivesc,

Am incercat 

Sa te iubesc....

Ador deja ploaia

Chiar de e rece 

Te adorasem pe tine...

Imi erai "Rege".

Sub clar de luna 

Azi privesc

Cuvântul "Adio"

Ușor il soptesc....

Sub luna plina

Acum rostesc : 

",Am incetat ...

Sa mai iubesc "

@reper A.Turcanu

Respir aerul vieți blânde 

precum aburul creiat de frig

unde curg mângâieri solide

ca o speranță fără să oblig

Deschid privirea-n profunzine 

cu speranță pentru-o nouă zi

când tulburele are limpezime

precum frunzișul din brazi

Caut realitatea s-o pun-n poem

ce va străluci de bine

ridicând la rangul de suprem

mângâieri cu mâini fine

Constantin STanciu

Nu poate-o lume să iubească

Aşa cum eu pot să iubesc

Nu poate-o lume să privească

Cum eu la tine mai privesc

Nu poate-o lume s-ănţeleagă

Astfel cum eu te-am inţeles

Nu poate-o lume să aleagă

Cum eu pe tine te-am ales

Nu poate-o lume sa gindească

Cum eu la tine ma gindesc

Nu poate-o lume s-amintească

Cum eu de tine-mi amintesc

Nu poate-o lume sa traiască

Mai mult ca dragostea din mine

Nu poate-o lume ca sa ţină

Aşa de mult cum ţin la tine

Nu poate-o lume s-amintească

Cum de tine-mi amintesc mereu

Nu a ştiut o lume aşa greutaţi

Cum fără tine imi e greu

Şi te iubesc cum lumea na ştiut

Te iubesc pină la infinit

Ca o lume impreună luată

Te iubesc cum lumea incă na iubit

Pășind nisipul răscolit curbează timpul

Ascunsă-n  valuri piere urma rătăcit

Zburând sonor între tăceri șoptește vântul

Promite viselor hotarul risipit

 Plutind incert vâslesc spre urma de lumină

Seducător mi-aprinde focul ascuțit

Împinge-n inimă fixându-și rădăcină

Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit

Foșnește apa lunecând de pe retină

Asurzitor curgând amarul infinit

Udând absențele ard pete de rugină

Seacând privirile calvarul e cumplit

Umbra luminii ferecate mă deprimă

Căzând spre nori trecutul piere istovit

Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină

Aruncă zilele rănite-n asfințit

Durerea pare o condiție stabilă

Desprins complet de relitate sunt gonit

Plătesc simțirile de om în crantină

Pedeapsa celor ce iubesc nefericit

In noaptea cea din urma 

Cand moartea se apropie 

Si ultimele clipe se sfarsesc 

Si parca totul s a incheiat 

Si nimic nu mai are sens 

Si totul parca i pierdut 

Si lumea se sfarseste 

Si pamantul se cutremura 

Un lucru va ramane in picioare 

In fata mortii si a timpului 

In fata dezastrului si a sfarsitului 

In fata tuturor el va dainui vesnic 

Si acela e un simplu si profund 

Te iubesc

    Am scris aceste versuri pentru tine,
    şi când le-am terminat,
    m-am uitat la cer,
    şi-am văzut că nu mai erau stele...
    
    Cuvintele mele...
    Pe toate, din mine le-am rupt, 
    şi-am rămas doar cu zdrenţe, 
    care nu-mi acopereau, 
    golul din suflet...
    
    Cuvintele mele...
    În care mi-am ascuns,
    furia, zădărnicia, şi ura... şi iubirea;
    şi-apoi am călcat,
    cu tălpile mele rănite, 
    pe acest ţărm nesigur,
    sperând în "ceva",
    ştiind pe de rost, 
    un cuvânt, care-a fost, 
    un ultim cuvânt: "TU".