4  

Poet

Apollo! zeul ce mi-a dat muza să scriu,

Să cânt cu dragoste orice duioșie,

Lacrimile să beau, să-i vărs în pământul viu.

Dă-mi să văd cum Dante își căuta pe Bice

Călătorind, fără zilele, într-un iad

Necontenit. Și dă-mi și mie acest clip:

Să văd pe lira. Și dacă-mi e să cad,

Lasă să fie! Căci sufletul meu e fin…

 

Apollo! cel ce este un conducător,

Iar eu sunt marioneta teatrală.

Dă-mi să văd cum Eminescu cânta cu-un dor

Jalnic și cu cadența emoționantă.

 

El este cel ce creează pe toți poeți,

Și împrăștie în fiecare șatră

De năuci, agramați, chiar cei impotenți

Ca să-i dăm luminarea plină și reală,

Și ca să moștenească acest dar liric

Altei generații, fără lucrul mistic.


Category: Diverse poems

All author's poems: Sergiu P. Cassian poezii.online Poet

Date of posting: 19 November

Timp de citire: ~2 min.

Views: 17

Log in and comment!

Other poems by the author

Ambele meleaguri sunt aici

lui Grigore Vieru

 

Ambele meleaguri sunt aici,

în preajma noastră,

cu ghimpi ce pătrund adânc-n florile noastre

și suflete moarte cu ochii negri,

ca o noapte fără stropi de lumină,

se ascund printre nori,

ca să răpească

pe cineva.

 

Iar noi, osteniți și împovărați,

căutând odihna,

scurgem lacrimi de sânge pentru

oamenii noștri,

care zboară pretutindeni

împreună cu alți îngeri,

fragezi la vârstă.

 

Să deschidă poarta -

un fulger înfricoșător -

și să ne ia jugul înghimpat

de pe capetele noastre.

Țipătul să fie mut

pe vecie.

More ...

Tu mi-ai schimbat trupul

Fulgerul și cutremurul erau amicii mei

de când pășesc pe covorul gri,

plin de noroi și schițe moarte

și tare îl prețuiam, de nu mai puteam.

 

Culorile se ascundeau sub umbră,

lor era frică să mă vadă, ucigașul lumii,

care păream să fiu pregătit de un război,

să ucid totul și să rămână cenușă.

 

Așa a dorit zeul în mine - diavolul -

înainte să te întâlnesc la un parc,

lângă un stejar care ne acoperă cu frunzele

de arșița ce mistuie iubirea.

 

Eu nu-mi cunosc numele și trupul,

nici măcar mâinele nu se cunosc.

Ochii-mi sunt diferiți de toate,

percep culorile și lumina Soarelui.

Stelele se bucură de un nou prieten

pierdut într-o peșteră nemărginită

ca un artist fără scop, fără viață.

Și cine este autorul cărții noi?

Tu ești cea care m-a scris cu pana dragostei,

cu buzele nemușcate și cu pielea catifelată?

 

Tu m-ai înviat din moartea crudă,

tu mi-ai schimbat gândul,

tu mi-ai schimbat inima,

tu mi-ai schimbat viața,

tu mi-ai schimbat trupul…

More ...

Eu…

Eu,

cel viu

și cel mort,

observ tot ce este

și ceea ce nu este după tine

și după ego-ul tău fals și arogant.

Oare nu sunt groaznice fățărnicie și fals?

Un om cu două fețe închegate într-o mască bună

este la fel cum ai uni Rai și Iad

și n-ar rămâne niciun sens.

 

Cugetând în ceea ce cuget,

vocile apar treptat în capul meu.

Îmi spun: Oprește-ți cugetul,

căci nu-i de folos!

Vei distruge totul

și nu vei întoarce timpul înapoi!

Te înțeleg, eu distrug totul,

dar nu căiesc.

Știi de ce?

Vreau să nasc ceva nou…

 

Nimeni nu vede ceea ce eu văd

și nu aud ceea ce eu aud,

pentru că eu nu sunt ca tine, frate,

pentru că eu sunt Eu.

More ...

Manifest

marioneta este agățată de o altă

marionetă

care ne ține parțial pe noi.

ne duce încolo,

ne duce încoace -

e o dilemă evidentă.

vedem o atracție ce ne atrage atenția,

elaborată de dânsul.

nu de marionetă,

ci de altul.

 

am văzut un obiect ce îmi trezește deja vu,

de parcă am fost vii în altă parte a lumii,

unde societatea pleca încotro ea dorea

și iubea pe cine ea iubea.

frații noștri erau ai noștri,

nu erau despicați în doi ca un grâu.

 

secretele nu se descoperă tuturor

și nimeni nu-l știe.

dar cine l-a văzut sau l-a auzit vreodată,

el nu-și va aștepta îngerul în pragul lui sacru.

tot trebuie să fie ascuns,

foarte bine ascuns.

 

dar eu știu și conștientizez

că mâine voi deschide ușa

spre altă lume, spre altă societate.

voi vedea fețe străine, dar interesante,

voi auzi cuvinte rele, dar atrăgătoare.

voi fi alt eu, cu altă față, cu alte cuvinte.

 

citiți

și meditați

la viitorul nostru

apropiat.

 

nu râdeți,

nici nu plângeți,

că noi suntem puternici

ca fier.

More ...

Muzica, ce mă leagănă

Leagănul meu veșnic este muzica,

de orice gen, din orice epocă.

Oricât ar fi șubredă și monotonă

și azi, și mâine,

eu o voi asculta cu profunzimea,

s-o văd, s-o ating, s-o simt.

Notele mlădioase, îmbinând o gamă,

înlesnesc jugul

care este înfipt de gâtul meu,

arătându-mi focul dulce, dar rece.

 

Șapte îngeri îmi îngână speranța

și dragostea reală și complicată

cu trâmbițe dumnezeiești,

ce mistuie vechiul și naște noul

în mine, în noi toți.

 

Sunt motivat să ascult și să cânt

oarecare muzică,

căci asta este menirea mea,

în această epocă șubredă și monotonă:

să aduc melodia

în urechile spiritelor pierdute

în timpul nopții,

când totul doarme.

More ...

Unirea

Priviți la tricolorul veșnic și slăvit

De strămoșii care au luptat pentru el.

Și neamul trebuie să fie mărit

De la Nistru pân' la Tisa - cel românesc.

 

Chișinău, Bălți, Cahul, Briceni și Soroca

Așteaptă învierea veacului de aur,

Când formam un cerc lucios, dansând hora,

Fără invidie, ceartă și masacru.

 

Cei care au îmbogățit neamul nostru

Cu victorii merită respect și închin.

La fel ca și noi, dragi români, avem rolul

Să biruim în lupta noastră cea de vis.

 

Când va veni timpul, voi ajunge în deal

Și voi striga: Trăiască și înflorească -

Moldova lui Bogdan și Ștefan, Ardeal

Și țara unică - Țara Românească!

More ...

Poems in the same category

Sonet 2

Amurgule, a nopții dimineață

Cu tine-i ultima din soare rază...

Și taina repurcede-n lună, trează

Iar cugetu-ntrebarea mi-o învață.

 

Iubito, vii din stele într-o frază,

Ninsori de ieri aduci pe a ta față

Și dragostea de inimă mă-nhață

S-o scriu cât clipa-n veșnicii durează.

 

Pe-afară-i între beznă și lumină,

Pe ape-n constelații mateloți

Și Ra uitare-aprinsă-i să devină.

 

Și pier în tină vasiliștii toți...

Se-apropie zambila în grădină

Mirositor suind de nară hoți...

More ...

O lume-n așteptare

Suspin adânc, adânc suspin,

Specific vremilor ce vin,

Cârd de cocori, ce strigã-n cor

Durerea noastr-a tuturor;

Poem al anilor târzii,

Cântat cu glasul celor vii!

 

Oftat, de pace rãpitor,

Venindu-ne din viitor,

Prelungã zicere din nai

Şi crainic, care strigã: "Vai!",

Jãratic, flacãrã de foc,

Neaşteptat sfârşit de joc...

 

Pe culmi de munţi şi jos, în grind,

Sunt luminiţe ce se-aprind

Sclipind, ca-n palmã, doi bãnuţi,

Nãdejde, celor ce-s pierduţi,

Prãdaţi de haitele de lupi,

Precum o hainã, când o rupi.

 

Un nor trecu înspre apus.

Mã uit mai bine: alţii nu-s

Sau, cel puţin, nu fac scântei,

Sã cadã flãcãri lungi, din ei,

S-aprindã pulberea de jos,

C-un bubuit gãlãgios!...

 

O, ţara mea! Ah, Neamul meu!

Speranţa ta, e Dumnezeu!

Fãrã de El, scãpare nu-i!

El, sprijin este orişicui

Care Îl cheamã-n ajutor:

Îl face prinţ moştenitor!

 

Ajungã rãul, cât a fost,

Dar nici sã plângem, n-are rost!

Ci sã-ndreptãm privirea-n sus,

Sã-L aşteptãm, cum ni s-a spus,

Pe Mirele neprihãnit,

Cu suflet bun şi liniştit.

More ...

Îți mulțumesc Doamne

Îți mulțumesc Doamne Sfinte pentru toate binecuvântările primite căci de când am venit pe lume ,m-ai ținut de mana și mi-ai dat tot ce am avut nevoie,nu m-ai lăsat sa cad,sa plâng,sa spun nu pot!ai fost acolo lângă mine și m-ai încurajat sa merg tot înainte cu capul sus și cu încredere în Tine ca tot ce azi nu merge bine mâine va fi asa cum trebuie sa fie! Eu am greșit înaintea Ta,nu am simtit iubirea pt Tine și te-am părăsit fără sa ma uit la ce am avut și am pierdut! Tu însă ai continuat să ma iubești venind la ușa casei mele și luminându-mi mintea și inima mi-ai aratat drumul spre lumina și o viata mai buna! Îți mulțumesc pentru tot ce primesc și te rog nu ma lasă să te părăsesc.

More ...

Un trecut efervescent

În zori de primăvară, renaște o lume adormită,

pe cărări de doruri vechi, sub umbra vremurilor grele,

fiecare floare ce înmugurește e o speranță reînviată,

întregind cu înțelepciune trecutul, în culori de zile noi.

 

Din amintiri cu margini aspre și nopți pline de plâns,

s-au țesut fire de curaj, ascunse în inimi ce nu renunță,

cu fiecare bătaie, înfruntând furtunile ce s-au abătut,

a răsărit o lumină ce desenează promisiuni de viitor.

 

Sub cerul senin al unei primăveri târzii, se-mpletesc visele,

fiecare rază de soare alină cicatricile unei iubiri stricate,

din cenușă, renaște un spirit născut din foc și dorință,

îndemnând pașii obosiți să meargă spre un zbor de libertate.

 

Cu glas de vânt, se-aud șoapte ce își spun poveștile,

despre clipe grele ce-au fost sculptate în fragmente de amintire,

acum se împletesc într-o simfonie de speranță și înțelepciune,

chemându-ne să privim în față, cu inimi pline de curaj.

 

E un trecut efervescent, scris pe pagini de viață,

o lecție ne-nvăluită în roua primăverii ce învie,

împreună înălțăm privirea spre un orizont curat și luminos,

unde fiecare clipă de dorință se transformă-ntr-un nou început.

 

Să-ți fie sufletul o pânză, pictată de culori de speranță,

de prunci de soare ce se nasc dincolo de furtuni aprinse,

și să știi că, deși drumul a fost greu, viitorul e plin de farmec,

o chemare de a merge înainte, din trecut spre un etern îmbrățișare.

More ...

apele sufletului...

După ușile închise ale unui zâmbet larg
ce îmbrățișează chipul,
ascunse rămân frământările...
lacrimile se strâng în lacul sufletului.

Acest lac, odinioară,
purta albastrul imaculat al copilăriei…
anii au crescut pe el asemenea nuferilor —
ah, ce nuferi frumoși l-au împânzit.

Dar rădăcinile lor
au tulburat cristalinul apei.

Frământările se cuibăresc, se îmbulzesc
într-un cuib prea mic să le poată adăposti...
prea plin, prea greu să mai reziste.

Și iată — plesnește
precum un elastic
de care norii sunt legați de pământ.

În clipa rupturii, cerul plânge,
fiindu-i lovit obrazul conștiinței,
o durere adâncă,
pentru că a cedat —
a cedat presiunii furtunilor
ce bat în pânzele sufletului.

Frământările —
un fel de nuferi:
grație și frumusețe la suprafață,
rădăcini care tulbură
apele sufletului.

More ...

Uscată mi-e peniţa

 

Uscată e peniţa-n toc,

Iar muză nu mai am deloc,

Urlă cuvântul aşternut pe foaie,

Iar mâna mi-e tot mai greoaie.

 

În bucăţi rima se sfarmă,

În cap ideea se răstoarnă,

Nimic nu mă mai încântă,

Şi-a mea liră nu mai cântă.

 

Deşertu-n faţă mi se-ntinde,

Tristeţea jalnic mă cuprinde,

Mi-e dor de izul de cerneală,

De buchea scrisă cu migală,

 

Mi-e dor de mine şi de muză,

De toţi acei ce mă acuză,

De cartea de la căpătâi,

Şi de iubirea mea dintâi.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍