Category About parental home
Departe de cei dragi
Departe de cei dragi
Cad frunzele din grădina mea,
Dar sunt prea departe să le văd cum cad.
Pământul s-a acoperit cu frunze,
Şi s-a format un covor auriu.
Din nou trece anul,
Dar sunt prea departe,
De bunici,copii,mamă şi tată.
Îmi este dor de ei ,dar sunt eu prea departe
Timpul nu îmi permite să-i văd macăr un pic .
Aş da totul să-mi privesc copii,
Să o văd pe scumpa mea mămică,
Pe voiosul meu tătic.
Macăr că sunt prea departe
Şi frunzele prea devreme se scutură
În inimă îmi rămân cei dragi,
Pe care-i port cu grijă
În sufletul senin de dor.
(Autoarea poeziei date sunt eu :,Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)
La Bunici in ograda
La bunici in ograda timpul nu trece
Nici in odaia de sarbatoare,
si nici in suflet
Bunicii raman la fel … doar chipul le tradeaza
Anii care le rapesc puterile si… mintea,
La bunici in ograda toate au ramas la fel
Doar noi ne -am schimbat
Dar cuibarele sunt tot acolo
Si via si prunii si merii,
Si teica cu apa vie.
Doar noi ne am schimbat si nu ne mai plac
Ca altadat’…
La bunici in ograda e Raiul
Pe care-l pastram viu in suflet
Cat timp ei traiesc ….si dupa aceea!
La bunici in ograda sunt eu. Si atat!
Când fraţii…
Când fraţii între ei nu mai cuvântă,
Se adună norii negri peste casă,
Pe a bătrână asta o-nspăimântă,
Şi încet, încet tristeţea o apasă.
Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,
Se întorc icoanele cu faţa la perete,
Şi-a lor păcate tainic le jelesc.
Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.
Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,
Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,
La casă i se crapă zilnic temelia,
Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.
Când fraţii se blesteamă-n jurăminte,
De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,
Părinţilor le plânge crucea pe morminte,
Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.
Când sângele de mamă urând l-au diluat,
Iar inima încet, încet se împietreşte,
Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,
Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.
Patria și libertatea țării mele.
Iți sărut mâna.
Patria mea casa mea.
Limba cea de neuitată.
Iți jur ca meleagurile tale.
Vor fi bine apărate.
Țarișoara mea iubirea mea.
Acolo unde m-am născut.
Unde a decurs viața mea.
de-a lungul anilor mei de viață.
Tu mereu ai fost plină de vitejie.
vitejia ta a fost transmisă din generație in generație.
Iți voi ține pieptul înainte.
Țarișoara mea patria mea.
niciodată nu ne vom da bătuți.
Să știi bine chiar si dacă.
Voi fi rănită până la os cu sânge.
Iți voi apăra comoara ta.
Țarișoara mea.
cea care este mândră de ea.
Tu fii cea care ne îndruma înspre bine si nu înspre diavolia omenească.
Tu fii cea care ne dă puteri pentru a cânta victorie pe câmpul de luptă.
Iți voi saruta pământul .
Pentru averea ta ce e in ea.
Pentru inocența ta ca apa râului cea prea curată de nevinovată.
Pentru libertatea cu care trăim în ea de democrată ce este ea.
Țarișoara mea patria mea .
Tu fii exemplul care trebuie urmat cu sclavie .
Tu fii clopotele ce suna de cuvinte orgoliu pentru noi urmașii a patriei.
Tu fii acea biserică creștină cu cheia indescifrabila de prețul ei admirabil de orbești.
Iți voi da viața mea.
Pentru a apara tara de dușmanii ce ne înconjoară.
Pentru a-ți salva gloria ta.
Pentru acei prizonierii închiși pe nedreptate.
Pentru acei soldați morți care sânt în mintea ta și inima ta.
Țarișoara mea îți sarut mana.
Tu fii locul meu de trai.
Tu fii soarele care îmi dă lumină zi de zi.
Tu fii acea rază care îmi face drumul mai ușor înspre succes.
Tu fii mamă pe vecie.
mamă patrie.
Naționalitate noastră nimeni nu ne va fura ca noi îndată sarim in apărarea ei.
Pentru acei care vor s-o calce în picioare.
Să vă firească domnul de a face asta.
Niciodată nu vom permite să se întâmple așa injosiri pe teritoriul nostru.
Iți voi da viața mea.
Pentru că te iubesc și te respect.
Cu toată imina și sufletul meu.
Țarișoara mea, patria mea,casa mea si mama mea.
Pe vicie în mintea mea .
Chiar și după moarte .
Tot va rămâne țara mea .
MEREU PLECAT
Cum e să fii mereu plecat-
Iar ai tăi copii să te aștepte plângând acasă?
Să fii mereu un tata îndurerat
Ca să ai ce pune mai târziu pe masă.
Ei te așteaptă sfioși la poartă,
Sperând că le-ai adus o jucărie nouă.
O păpușă, o carte, poate o nouă soarta.
Din ochii lor lacrimi au început să plouă...
Cum e să fii mereu plecat-
Iar a ta soție să devină altă femeie?
Tu să fii mereu un soț stricat
Că ea să rămână pentru casa cheie.
Ea te așteaptă în orice anotimp,
Sperând că ai rămas aceeași ființă.
Un soț și un tata neschimbat de timp,
Pentru ea mereu aceeași dorință...
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
Romanie
Printre lacrimi scurse-n suflet
Astazi am plecat "in lume" .
Cu suspine si picioare moi ,
Am pasit in avion...
Am lasat copii-n urma
Pentru-n trai mai bun ,
Pentru ziua lor de maine .
Draga mama ,draga tata
Cand vedeam batrani-n porti
Plangand de mana cu ai lor nepoti ,
Nu credeam vreodata
Ca vom ajunge straini, pentru copiii noşti' .
Nici sa fim argati in tari straine
Nici sa traim pe viu,durerea despartirii
Doar din cauza "Leului" , Romaniei!
-U.A-
Ps: Mai bine sluga-n alta tara
Decat in genunchi in tara ta!
Cântarea limbii române
Limba noastră cea română,
Limba întregului popor
Ce își are rădăcină
Dintr-un plai nemuritor.
Un izvor fără oprire
A unui neam nemărginit
Ce nu îşi are înlocuire
Pe acest pämânt sfințit!
Dulce limbă românească:
Limba mamei, grai matern
E o limbă dumnezeiască-
Pentru un patriot etern.
Să transmitem viitoarei generații,
Și să nu uităm întâmplător
Căsuţa cu acoperiş din paie
Şi mirosul pâinii din cuptor!
Floare eternă e limba maternă
Icoană a poporului sfânt
Ce durerea mereu ţi-o alină
Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.
Să porți cu demnitate
Ce strămoșii au clădit,
Și cu propria-ti capacitate
Tu să ai un merit vădit.
Copilăria mea
S-ascude soarele sub nori ,
Mie , dor , mie dor ,şi iar mie dor.
Mie dor de locu-ndeam crescut ,
Mie dor de anii ce-au trecut .
Vreau să m-ăntorc din lume acasă ..
La casa mea cea părintească ,
Acolo unde m-am născut,
Unde primii pași i-am făcut .
Mi-aduc aminte deseori
Cum stăteam eu pe cumptor ,
Cum mâncam pâine deacasă ...
Cea mai bună , şi gustoasă.
Pâinea mamei fermecată
Pe care o aşteptam
Cu nerăbdare
De fiecare dată.
Mi-am petrecut copilăria
Ş-acuma mă ia nostalgia.
Când zburdam şi eu pe câmpuri,
Strângeam flori cu toți dearândul.
Tot aş da ca să mă- întorc ,
Dar nu pot , deloc nu pot
Sunt matur în lumea mare,
Nimic nu-mi este alinare.
Dar tot când îmi amintesc
Încep mereu să zâmbesc .
Cât de dulce şi frumoasă ,
Era copilăria mea de- acasă .
Dor de satul meu
Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.
Mi-e dor de lanul meu de grâu,
Mi-e dor de fânul moale,
Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,
Când el o ia la vale!...
Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou
Rãsadul meu şi ceapa
Şi sã aud acel ecou,
Când Bunu' bate sapa!
Mi-e dor nespus sã mã mai duc
La pândã, în Fundata,
Şi sã mã urc în vârf de nuc,
Ca sã mã vadã tata.
Mi-e dor de Cornu rãcoros,
Mi-e dor de Câmpu-Babii,
Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,
Cu Cipri şi cu Gabi!
Mi-e dor sã stau şi sã mã mir
Cum trec pe drum, flãcãii,
Ca sã se uite ore-n şir,
La peşti, la Gura-Vãii.
☆
Cumplite doruri te cuprind,
De mamã şi de tatã,
De dulcea linişte din Grind,
De satul de-altãdatã!
Te vezi aievea, peste vremi,
Plimbându-te-n grãdinã
Şi-n tine însuţi tu te temi
Cã nu au sã mai vinã...
Nicăieri nu-i ca acasă!
Azi am trecut pe la părinți,
Că n-am fost de-atâta timp,
Mereu pe ei îi găsim frânți,
De munca grea din câmp
Ajung la poartă, câinele latră,
Străini ne simte, nu ne mai știe,
Mă sui pe gard, arunc o piatră,
Degeaba, nimeni nu văd să vie
Împing și mă strecor în curte,
În scârtâit uràt de balamale,
Simt miros plăcut de turte,
Și-aud un zăngănit de oale
De după ușă se ivește mama,
Având drept sprijin un baston,
Cu mare grijă, își pune năframa,
Iar peste umeri poartă palton
În spate-ncovoiat apare tata,
Pe cap purtând căciulă neagră,
La câine face-un semn să tacă,
Și înspre noi încep să meargă
Înaintăm spre ei cu pas vioi,
Simțind cum dorul ne împinge,
Mâna le-o sărutăm la amândoi,
În timp ce ochiul nostru plânge
Pe banca dinaintea casei stăm,
Sub via care-ncepe să rodească,
Și multe amintiri mai depănăm,
Rugându-ne ca ei să mai trăiască
Când vorbele de duh s-au terminat,
Ne ridicăm pentru-a-intra în casă,
Unde-s bucate multe de gustat,
Și un vin roșu într-un ulcior pe masă
E bucurie multă în casa de la deal,
Când ne-adunăm să stăm la masă,
Și cât de bine e în satul tău natal,
Când ai părinți, ce te doresc acasă
Șederea noastră nu e prea lungă,
Și-n liniște ne spunem noapte bună,
Simțind cum mama vrea să plângă,
O-mbrățișăm și ne rugăm ca Domnul..
să o mai tină
Aniversarea resemnării
Vă rog să vă așezaţi la masă
Sunteți oaspeți mei
Vă voi ospăta cu vorbe de taină
Din cupa vieții fără grimasă.
Pe-o tipsie voi pune lumânări,
Băutură, mâncare
Și poate o cafea
Ospătați-vă,viața-i un drum
Neîntreruptă și grea goană
Printre liane și trădări
Pustiul îmi este veșnicul olum.
Împărtășanie din vin să beţi,
Spargeți de mine paharul
Dar nu ciocniţi, fără urare
Să nu aud azi, ,,la muţi ani,,
Sunt pregătită de uitare
Aniversarea-i fără ani.
Și când ospățul v-a săturat
Nu călcaţi pe firimituri,
Nu călcați!..Mă doare
Sunt resturile răbdării,
Cuvinte spuse și nespuse
Din zile mărunțite-n țăndări.
…………………………….
Plecaţi! E noapte,jungla-i mare
Călătoriți-vă în voi cu voi
Lăsați-mă printre liane
Capcane, capcane,capcane …
Aniversarea? O resemnare.