Orașul dintre vii(acasă)

Nu te mai judec.

Nu te mai întreb de ce ai plecat, de ce ai tăcut, de ce ai schimbat tot ce eram.

Dar nici nu te mai înțeleg.

Și, sincer?

Nu mai trebuie.

Nu mai stau noaptea să-mi explic de ce tăcerile tale sună a răspuns.

Nu mai caut în mine greșelile tale.

Nu mai port în piept golurile pe care le-ai lăsat și le-ai numit „scuze”.

Am obosit să dau explicații în locul tău.

Să scriu povești frumoase din tăceri care, de fapt, erau dispreț.

Mi-a fost dor de tine în timp ce tu erai acolo, dar nu erai.

Mi-a fost frig deși erai „alături”.

Mi-am strâns lacrimile cu zâmbete, ca să nu te fac să te simți vinovat.

Dar acum... nu mai vreau să te protejez de ceea ce ești.

Ești o amintire.

Una care a știut cândva să mă facă să râd,

Și care azi... mă face să spun doar atât:

Nu mai trebuie să te înțeleg.

Nu mai trebuie să rămân.

Îmi spui că nu ai putea trăi fără ceea ce numești tu „viață”

Și vii la mine când te doare.

Dar de ce nu mergi la ea în brațe?

De ce mă ții numai la greu?

Parcă sunt o jucărie

Care-i bună doar odată,

Iar apoi rămâne uitată

Într-un timp nedefinit, desigur... până când te doare.

Aștepți să îți vindec rănile,

Spunându-mi că nu poți fără ea.

Dar eu cum pot fără tine?

Eu la cine merg când lumea-i rea?

Vrei iubire, dar nici nu o cunoști.

Toxicitatea o pui pe primul loc.

Ai probleme? Ce păcat...

Nu știu dacă să-ți mai spun că-i vina ta.

Mă iubești?

Cred că nu o mai faci demult.

Sunt doar pansamentul ce-l folosești și-l arunci.

Ții la mine? Nu se vede... par doar un chat

Folosit pentru zilele grele.

Și crezi că mă mai poți răni?

După ce te-am iubit cel mai mult, dar nu o știi.

Să fi fost stea, și nu te veneram așa

Cum am făcut-o cândva.

Dar tu iubești altcumva,

Iar eu poate nu ți-am înțeles iubirea.

Eu la greu, ea la tot ce ai mai bun de dat.

Parcă e un mecanism greu de oprit.

Eu la greu, iar ea la bine,

Eu la plâns, iar ea la râs,

Eu la nori, iar ea la soare.

Eu sunt mică,

Ea e mare...

Am pășit pe un meleag ce-mi părea străin,

Unde iarba era verde, iar cerul senin.

Nu știam cât de mult îl voi putea iubi

Până n-am fost nevoită să plec într-o zi.

Eram copil și alergam printre flori în câmpii,

Eram trup și suflet cu pământul din moșii.

Copacii îmi cântau încet câte-o doină,

Pe care azi sufletul meu o mai îngână.

Dar am plecat subit

Într-o lume a viitorului grăbit,

Rămânând cu un dor aprins

Și cu inima rămasă într-un timp nedefinit 

Și-am înțeles abia în timp

Că tot ce iubesc se află acasă 

Unde din copaci doina răsună

Și câmpia încă mă așteaptă.

Acasă nu e doar o curte,

Nici poarta veche ce scârțâie în vânt.

E liniștea aceea adâncă

În care îți auzi sufletul cântând.

Și, Doamne, cât mai vreau în țara strămoșească,

În brațe calde ca odinioară 

Căci dorul tace

Când se simte acasă.

Ți-ai luat zâmbetul și-ai plecat,

Ca și cum nu mi-ai fost nimic.

Eu rămân cu un „ce s-a întâmplat?”,

Tu rămâi cu un „nu mai zic”.

Ți-ai luat și glasul, și-ntregul cer,

Și nu ți-a fost rușine

Să mă lași să ard singură-n ger,

Să mor cu gândul la un bine.

N-ai dat nici „scuze”, nici „rămas bun”,

Doar ochii tăi goi, trișori.

Eu? Mă zbăteam, făceam tot, vreun drum,

Tu? Te uitai la alți fluturi, zori.

Ai tăiat cuvinte fără remușcare 

Ai mințit zâmbind, fără glas.

Ți-am dat totul,ție, dintre toate.

Ai zis „mereu”… și-ai fost doar ceas.

Acum, te plimbi prin vieți străine,

De parcă n-ai fost focul meu.

Dar noaptea... o să vin la tine 

Nu eu. Vin ce-ai ucis tu-n „eu”.

Amintiri..dulci amintiri

Credeam că sunt cel mai divin fir al întâmplărilor..care te fac mereu să zâmbești 

Dar nu..mi-am dat seama că,amintirile sunt cele mai blestemate gânduri ale trecutului..

Trecutul apropiat pare frumos.. când persoanele sunt la fel,inima ta bate in același ritm iar sângele pare că există constat în vene

Dar apoi.. după o perioadă,când trecutul se îndepărtează din ce in ce mai mult..și când persoanele ce cândva te făceau să îți simți inima bătând nu mai sunt la fel.. parca nici nu mai ai puls, ori ai bătăile inimii accelerate ..îți simți sângele curgând prin vene sau simți că ramai fără 

Acum zbori..acum te prăbușești 

In momentul ăla,amintirile devin arcuri cu foc..trecutul ce suna cândva a râs și iubire,suna acum a urlete și sfârșituri 

Tocmai de aia urăsc amintirile..

Momentul despărțirii

Sper că știi ce mult mă doare…

Am pariat iubirea pe un „bine”

ce a dispărut în nenumăratele zile amare.

Am vrut să mă întorc,

am vrut să nu mai fug de ce mă doare,

am încercat să nu te mai rănesc,

dar știu că a fost un eșec… te-am secat și pe tine, și pe mine.

Au fost prea multe lacrimi,

prea multe finaluri triste,

prea multe „reușim” spuse în vânt,

iar eu am fugit…

și da, știu că te-am rănit.

Te-am scris în poezii… Doamne, n-ai idee ce aș fi vrut să nu ajung aici.

Umerii mei, ce păreau de piatră, s-au prăbușit

și a căzut tot ce știam că înseamnă „noi”.

Iar rimele astea sunt amestecate,

căci îmi vin în minte prea multe amintiri,

iar promisiunile nerespectate

mă seacă din ce în ce mai mult, noapte de noapte.

Dar prefer ca asta să fie ultima poezie despre durere,

despre mine, despre tine, despre „noi”.

Așa că îți spun: fii un om fericit!

Și uită tot ce am trăit.

Fii fericit și bucură-te de viață.

Nu uita că ești o persoană importantă.

Găsește-ți adevărata liniște.

Meditează, învață, TRĂIEȘTE!

Îmi pare rău că te-am rănit…

Nu a fost intenționat.

Și sper să știi doar atât:

te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu.

Dar vreau să plec,

căci știu că te rănesc…

Te iubesc…

Dar acum am să plec…

Copilăria mea avea o casă mică,

cu ferestre joase și miros de pâine.

Diminețile se ridicau încet în curte,

iar soarele intra sfios,

ca un nepot cuminte.

Bunica vorbea puțin -

mâinile ei știau tot.

din palmele acelea aspre

cădea liniștea peste lume

ca o binecuvântare.

Bunicul tăcea adânc,

ca pământul înainte de semănat.

Satul nu se grăbea nicăieri.

Drumul de praf știa toate poveștile,

clopotul tăia aerul duminica,

iar seara cobora

cu pași mari de umbră

peste garduri.

Eram mic și lumea era întreagă.

Nu știam ce e lipsa,

nici cum se frânge o inimă.

Timpul nu avea colți

și nici uneltele lui ascuțite.

Apoi anii au intrat în mine

fără zgomot.

Casa s-a strâns în amintire,

bunicii s-au făcut tăcere,

iar satul - un nume -

rostit cu grijă.

Astăzi, când mă întorc,

nu mai sunt copil.

Doar pragul își amintește pașii mei,

iar eu am înțeles târziu:

inocența nu pleacă -

se așază adânc

și doare frumos.

N-ai mai trecut demult pe-acasă,tată!

Nici pe la crucea ta,din lemn cioplit!

Ori nu mai simți iubirea de-altadată,

Ori nu-ntelegi ,deloc,cât ne-ai lipsit!

Nici chiar cu mama nu-ți faci timp prea des

S-o binecuvântezi cu un sărut,

Deși,doar vânt si ploaie a cules 

De când te-ai dus și grijă n-ai avut!

Te-am asteptat să vii si pe la mine,

Să bem vin fiert,când lemnele troznesc,

Să-ți povestesc ce greu e fără tine

Și să mă-nveți tu,tată,să răzbesc!

Unde ești tu, tată Gheoghe

Și-ai tăi cai voinici și murgi,

Unde ești tu, scumpă mamă

Și joiana, ce-aștepta s-o mulgi. 

Sunt venit...prin satul nostru

Pe la casa veche, părintească,

Nimeri nu-mi deschide poarta

Tabla casei, dă...să ruginească. 

Curtea-i câmp urât cu buruieni

Și lipsește câinele să-mi latre,

Ușile-s cu lacăt...bine ferecate

Iar ferestrele verandei...sparte. 

Nu vreau să pătrund în casă

Și dau un ocol prin prejurimi,

Gându-mi fuge spre copilarie

Și simt ochii...plini de lacrimi. 

Ies pe drumul ce mă-ndreaptă

Către locul, unde dorm părinții,

Lăcrimez și îmi șoptesc în gând

Nimeni, nu-i imun, în fața morții. 

Unde ați plecat făr ' a ne spune

Locul sau vreo adresă destinată,

Unde cu dor, mesaje să trimitem

Și să aflați...cei dragi v-așteaptă. 

Cu grijă-nchid poarta ce scârție

Privind încă odată la morminte,

Mă resemnez și vorbă-mi spun

Ești muritor și asta...ține minte!

Număr zilele pe rînd

Și le însemn în calendar.

Numai una am în gînd:

Să mă întorc acasă iar.

Plus o noapte nedormită,

Așteptând nerăbdător,

Plus o soartă chinuită,

Fiind străin în alt popor.

Stau în mînă cu biletul

Și cu ochii cat peronul.

Am în mînă și coletul...

Iaca vine avionul!

Stevardesa îi chitită

Și cu zimbetul pe buze.

Pentru asta e plătită,

Și nimic să nu-ți refuze.

Blestemat să fie timpul!

Parcă merge înapoi...

Și te rogi să-l bată vîntul,

Să alerge mai vioi.

Îmi văd plaiul de departe,

Îmi văd plaiul eu de sus.

Cei ai mei îi pus deoparte,

Împărțit e de Isus.

Iaca și mă văd acasă

Pe cîmpile natale.

Și în piept ceva mă apăsa:

"Sărut mâna dumitale".

Te invită toți la masă,

Să te întrebe cum la tine.

Să le spui tu tot pe față,

Nu-i nimica de rușine.

Simt cum aerul din sat

Sufletul mi-l potolește.

Nopți la rînd eu am visat

Pe mămica cum îmi gătește.

Am fugit dintre străini

Să-mi văd casa ceea de lut.

N-am uitat eu de vecini,

Împreună am crescut.

Se aude hora în sat,

Saltă inima din piept.

Un sat întreg s-a adunat

Să asculte un concert.

Un concert de voie bună,

Cu tradiție de pe timpuri.

Saltă stelele împreună,

Încîlci te printre gînduri.

Acasă timpul nu contează,

Tot ce faci îi tot atâta.

Pasarea la bob visează,

Pân' nu dă peste dulău.

Sănătate îi acasă,

Nu plecați voi nicăieri!

Și Moldova o să crească

Cînd scăpăm noi de boieri.

Tristă-i lumea de acasă:

Copilași și bunicuți.

Restul învață să trăiască

Într-o țară de avuți.

Bucuros că sunt acasă,

Și adorm în patul meu.

Cu ai mei am stat la masă,

Mulțumesc lui Dumnezeu!

Timpul trece și schimbă totul,
Dar în inima mea, am rămas același copil.
Mă întreb dacă voi mai prinde vreodată
Răsăritul cu voi, cu aceleași zâmbete.

Doar o mamă poate ști 

Cât îi sufletul de greu 

Când îți lași casa și traiul,

Când amâni îmbrățișări

De la dragii copilași

Care nu au nici o vină,

Pentru-n astfel de necaz.

Din cauza unor lupi in piei de oi

Ne obligă-n fel și chip 

Să fim slugi în țara noastră,

Să cerșim un trai mai bun.

Și când nu-ți rămâne 

Nici o șansă de izbândă,

Pornești grăbit printre străini 

Incercând să-ți stăpânești

Lacrimile împrăștiate 

Intre granițele toate.

Câtă suferință-n lume 

Pentru lăcomia unor lași !

Doar sufletul nostru știe 

Mâhnirea și dorul,care nu se-alină.

-U.A-