ÎN UMBRA NOPȚII
S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,
De când curtea ,casa e pustie
La ferești perdelele-s lăsate
În poartă nimeni nu mai bate.
Pe cărări ,cu flori odată
Crește iarbă înaltă și uscată
Cântă un cuc cu jale-n glas
Casă dragă ce singură ai rămas.
Plouă-n creștet,într-un fir subțitr
Lacătul la ușă abia se mai ține.
Geamu-i spart și fără de mușcată
Floarea de cireș e scururată.
Cât de triste îmi par azi toate
Gardurile-s știrbe aproape jumătate,
Un umbrar e alunecat pe-o partw
Fructe neculese deși-s coapte,
Mă opresc în prag întrebătoare,
Priveliștea ce-0 văd mă doare...
S-au dus acele vremuri în risipă
Deși mai cred că le am găsit o clipă.
Poems in the same category
Dor de casa
Suntem vise
Scantei intr-o suflare de pamant
Senin imi curg prin minte
Imagini de pe cand
Suava mângâiere a mamei
Ma legana incet
Cu de glasul blând si cânt de nanã
Ma adormea de seara
Cand noaptea peste zi se asterne
Si incetul iar se simte
Parca aievea apar
Frâmpturi de timp,
Pe prispa casei parintesti
Cand mama usa-mi deschidea
Mirosul nãbusit de cozonac
Ca o mireasma ma cuprinde
De parca ieri era pe cand…
Copilarie te zburdam pe camp
Si dealuri de padure
Plimbatum prin tot satul
Si pe inserate
Mama acasa ma striga.
Cu plita incinsa
Si cocoacea ce scrâsnea
De focul prins in soba.
Pe geam primveam afara
Cum omatul iar imbraca
Satul cu a sa haina alba
Mirific peisaj de iarna
Copilaria tu mi-o tesi.
Te rog sa mi fie o vesnicie
Din suflet sa nu pleci.
Pustie vatra strămoșească
Pustie vatra strămoșească
Gemea nostalgic pe culoare,
Scruta fără să clipească
Urmele pierdute -n zare.
Tremură din crăpături,
Chipu -i bântuie la geam,
Liane șerpuiesc pe ziduri,
Dorul scârțâie pe ram.
Ușa -ntepenită tace
Scorojită de la ploi,
De ceva timp încoace
Îi dă târcoale un strigoi.
În casă e rece și pustiu,
Praful pufăie în colț,
Cerul o scaldă -n cenușiu,
Păianjeni moțăie în jilț.
Ecou de amintiri apuse
Făcu umbre să tresară
Și să depene nespuse
Din basmul de odinioară.
Când era vesel și lumină,
Plânset, râset și culoare;
Acum zace în ruină
Fără suflu și valoare...
Veșnic rămas
Mă avânt cu putere
Oare unde mă va duce ?
O huță prinsă de-o stâncă
Mii de amintiri aduce
Nu se vede mai nimic
Decât aerul mândru
Care vrea să mă doboare
Când încerc să trec prin-transu
Parca văd în departe
Cum pământul încet se duce
Și în vale lângă gard
O colibă în vârf cu cruce
O bătrână lângă ușă
Cârja veșnic își târăște
Cu fusta veștejită
Și cu batic în creștet
Aș vrea să mă arunc
Să ajung la ea, în vale
Să plâng, să o sărut
Să îmi redea veșnica cale
Să-i spun mii de cuvinte
Inima s-o eliberez
Și încet la pieptul moale
Suferință s-o așez.
Dar pământul mă atrage
Nu mă lasă să visez
Bătrână s-a dus în vale
Groapa m-a prins în miez
Aș vrea încă o dată
Spre cer să mă avânt
Dar mi-e frica ,mi-e groază
Amintirea să mi-o frâng
Și așa veșnic rămas
Pe pământul rece ,tare
Încă încerc să eliberez
O suflare ,o strigare .
Nicăieri nu-i ca acasă!
Azi am trecut pe la părinți,
Că n-am fost de-atâta timp,
Mereu pe ei îi găsim frânți,
De munca grea din câmp
Ajung la poartă, câinele latră,
Străini ne simte, nu ne mai știe,
Mă sui pe gard, arunc o piatră,
Degeaba, nimeni nu văd să vie
Împing și mă strecor în curte,
În scârtâit uràt de balamale,
Simt miros plăcut de turte,
Și-aud un zăngănit de oale
De după ușă se ivește mama,
Având drept sprijin un baston,
Cu mare grijă, își pune năframa,
Iar peste umeri poartă palton
În spate-ncovoiat apare tata,
Pe cap purtând căciulă neagră,
La câine face-un semn să tacă,
Și înspre noi încep să meargă
Înaintăm spre ei cu pas vioi,
Simțind cum dorul ne împinge,
Mâna le-o sărutăm la amândoi,
În timp ce ochiul nostru plânge
Pe banca dinaintea casei stăm,
Sub via care-ncepe să rodească,
Și multe amintiri mai depănăm,
Rugându-ne ca ei să mai trăiască
Când vorbele de duh s-au terminat,
Ne ridicăm pentru-a-intra în casă,
Unde-s bucate multe de gustat,
Și un vin roșu într-un ulcior pe masă
E bucurie multă în casa de la deal,
Când ne-adunăm să stăm la masă,
Și cât de bine e în satul tău natal,
Când ai părinți, ce te doresc acasă
Șederea noastră nu e prea lungă,
Și-n liniște ne spunem noapte bună,
Simțind cum mama vrea să plângă,
O-mbrățișăm și ne rugăm ca Domnul..
să o mai tină
Satul meu
Iubeam mereu poveşti cu zmei şi zâne
când noaptea sta cu seara să se-ngâne,
citeam din cărţi ce n-au în lume seamăn,
doream un Făt-Frumos să-mi fie geamăn.
În zile prinse-n ierni de farmec pline
torcea pe coşuri fumul, cerul să-l aline,
flăcăi şi fete se băteau în glume,
vorbeau de câte-n stele şi în lume.
Priviri zburau ce-n suflet sta povară,
iubiri năşteau crescând spre primăvară,
în vrajă mâini de mijloc se-mpresoară
când buze se prindeau întâia oară.
Sfătoşi săteni, în crez de carte sfântă,
purtau din moşi doar datini ce încântă,
călcau pământu-n răsărit de soare
culcând pe-o parte brazde în sudoare.
În holde-au pus credinţă şi iubire,
trăiri de suflet din străbuni menire,
să prindă satu-n brâu de avuţie,
un loc de fală omului să-i fie.
Lucram şi noi cuprinşi de multă zoală,
treziţi din somnul dulce de la şcoală,
din deal şi până-n câmp la arătură
nu sta în loc nici frunza-n bătătură.
Copii eram, lăstari de viţă vie
prin locul care multor ne-a fost glie,
ades cuprinşi de-un dor de altă zare
purtam în noi a satului chemare.
Mă plâng cărări ce am pierdut în viaţă,
nici gânduri noi sau vechi nu mă răsfaţă,
să-mi poarte satul dorul mai cutează,
acum, când toamna vieţii mă veghează.
Dor de casa
Suntem vise
Scantei intr-o suflare de pamant
Senin imi curg prin minte
Imagini de pe cand
Suava mângâiere a mamei
Ma legana incet
Cu de glasul blând si cânt de nanã
Ma adormea de seara
Cand noaptea peste zi se asterne
Si incetul iar se simte
Parca aievea apar
Frâmpturi de timp,
Pe prispa casei parintesti
Cand mama usa-mi deschidea
Mirosul nãbusit de cozonac
Ca o mireasma ma cuprinde
De parca ieri era pe cand…
Copilarie te zburdam pe camp
Si dealuri de padure
Plimbatum prin tot satul
Si pe inserate
Mama acasa ma striga.
Cu plita incinsa
Si cocoacea ce scrâsnea
De focul prins in soba.
Pe geam primveam afara
Cum omatul iar imbraca
Satul cu a sa haina alba
Mirific peisaj de iarna
Copilaria tu mi-o tesi.
Te rog sa mi fie o vesnicie
Din suflet sa nu pleci.
Pustie vatra strămoșească
Pustie vatra strămoșească
Gemea nostalgic pe culoare,
Scruta fără să clipească
Urmele pierdute -n zare.
Tremură din crăpături,
Chipu -i bântuie la geam,
Liane șerpuiesc pe ziduri,
Dorul scârțâie pe ram.
Ușa -ntepenită tace
Scorojită de la ploi,
De ceva timp încoace
Îi dă târcoale un strigoi.
În casă e rece și pustiu,
Praful pufăie în colț,
Cerul o scaldă -n cenușiu,
Păianjeni moțăie în jilț.
Ecou de amintiri apuse
Făcu umbre să tresară
Și să depene nespuse
Din basmul de odinioară.
Când era vesel și lumină,
Plânset, râset și culoare;
Acum zace în ruină
Fără suflu și valoare...
Veșnic rămas
Mă avânt cu putere
Oare unde mă va duce ?
O huță prinsă de-o stâncă
Mii de amintiri aduce
Nu se vede mai nimic
Decât aerul mândru
Care vrea să mă doboare
Când încerc să trec prin-transu
Parca văd în departe
Cum pământul încet se duce
Și în vale lângă gard
O colibă în vârf cu cruce
O bătrână lângă ușă
Cârja veșnic își târăște
Cu fusta veștejită
Și cu batic în creștet
Aș vrea să mă arunc
Să ajung la ea, în vale
Să plâng, să o sărut
Să îmi redea veșnica cale
Să-i spun mii de cuvinte
Inima s-o eliberez
Și încet la pieptul moale
Suferință s-o așez.
Dar pământul mă atrage
Nu mă lasă să visez
Bătrână s-a dus în vale
Groapa m-a prins în miez
Aș vrea încă o dată
Spre cer să mă avânt
Dar mi-e frica ,mi-e groază
Amintirea să mi-o frâng
Și așa veșnic rămas
Pe pământul rece ,tare
Încă încerc să eliberez
O suflare ,o strigare .
Nicăieri nu-i ca acasă!
Azi am trecut pe la părinți,
Că n-am fost de-atâta timp,
Mereu pe ei îi găsim frânți,
De munca grea din câmp
Ajung la poartă, câinele latră,
Străini ne simte, nu ne mai știe,
Mă sui pe gard, arunc o piatră,
Degeaba, nimeni nu văd să vie
Împing și mă strecor în curte,
În scârtâit uràt de balamale,
Simt miros plăcut de turte,
Și-aud un zăngănit de oale
De după ușă se ivește mama,
Având drept sprijin un baston,
Cu mare grijă, își pune năframa,
Iar peste umeri poartă palton
În spate-ncovoiat apare tata,
Pe cap purtând căciulă neagră,
La câine face-un semn să tacă,
Și înspre noi încep să meargă
Înaintăm spre ei cu pas vioi,
Simțind cum dorul ne împinge,
Mâna le-o sărutăm la amândoi,
În timp ce ochiul nostru plânge
Pe banca dinaintea casei stăm,
Sub via care-ncepe să rodească,
Și multe amintiri mai depănăm,
Rugându-ne ca ei să mai trăiască
Când vorbele de duh s-au terminat,
Ne ridicăm pentru-a-intra în casă,
Unde-s bucate multe de gustat,
Și un vin roșu într-un ulcior pe masă
E bucurie multă în casa de la deal,
Când ne-adunăm să stăm la masă,
Și cât de bine e în satul tău natal,
Când ai părinți, ce te doresc acasă
Șederea noastră nu e prea lungă,
Și-n liniște ne spunem noapte bună,
Simțind cum mama vrea să plângă,
O-mbrățișăm și ne rugăm ca Domnul..
să o mai tină
Satul meu
Iubeam mereu poveşti cu zmei şi zâne
când noaptea sta cu seara să se-ngâne,
citeam din cărţi ce n-au în lume seamăn,
doream un Făt-Frumos să-mi fie geamăn.
În zile prinse-n ierni de farmec pline
torcea pe coşuri fumul, cerul să-l aline,
flăcăi şi fete se băteau în glume,
vorbeau de câte-n stele şi în lume.
Priviri zburau ce-n suflet sta povară,
iubiri năşteau crescând spre primăvară,
în vrajă mâini de mijloc se-mpresoară
când buze se prindeau întâia oară.
Sfătoşi săteni, în crez de carte sfântă,
purtau din moşi doar datini ce încântă,
călcau pământu-n răsărit de soare
culcând pe-o parte brazde în sudoare.
În holde-au pus credinţă şi iubire,
trăiri de suflet din străbuni menire,
să prindă satu-n brâu de avuţie,
un loc de fală omului să-i fie.
Lucram şi noi cuprinşi de multă zoală,
treziţi din somnul dulce de la şcoală,
din deal şi până-n câmp la arătură
nu sta în loc nici frunza-n bătătură.
Copii eram, lăstari de viţă vie
prin locul care multor ne-a fost glie,
ades cuprinşi de-un dor de altă zare
purtam în noi a satului chemare.
Mă plâng cărări ce am pierdut în viaţă,
nici gânduri noi sau vechi nu mă răsfaţă,
să-mi poarte satul dorul mai cutează,
acum, când toamna vieţii mă veghează.
Other poems by the author
CU PĂCATE
Într-un infinit departe
Jocul pare a fi hazard,
Miilor de ani lumină
Încă un pas le-a trebuit
Pe o TEERA neștiută
Și -au găsit un asfințit.
Printre galaxii,printre ceruri etajate
Suflete de oameni vii
Cu priviri decente bate.
Raiu-i sus în ceruri înalte
Iadu-i jos și-i plin de smoală
Și de multe ce-s păcatele
Dau pe afară.
NEAMUL MEU
Neamul meu de unde vine?
Din lumină și iubire,
înfrățit cu alte nații
Cctitorând cetăți și sate
Păstorind turme de oi
Și răbdători la nevoi.
VISUL NOPȚII
Visez că vreau să prind o stea,
Din miile de stele să fie doar a mea,
Să-mi lumineze în noapte liniștea.
Când muza poeziei,se furișează-n casă,
Doar misterul nopții,treaz mai stă de strajă.
Steaua mea pe boltă,mirată mă privește
Raza-i de lumină cu mine vorbește,
Și de cele rele,ea mă ocrotește !...
CU PĂCATE
Într-un infinit departe
Jocul pare a fi hazard,
Miilor de ani lumină
Încă un pas le-a trebuit
Pe o TEERA neștiută
Și -au găsit un asfințit.
Printre galaxii,printre ceruri etajate
Suflete de oameni vii
Cu priviri decente bate.
Raiu-i sus în ceruri înalte
Iadu-i jos și-i plin de smoală
Și de multe ce-s păcatele
Dau pe afară.
NEAMUL MEU
Neamul meu de unde vine?
Din lumină și iubire,
înfrățit cu alte nații
Cctitorând cetăți și sate
Păstorind turme de oi
Și răbdători la nevoi.
VISUL NOPȚII
Visez că vreau să prind o stea,
Din miile de stele să fie doar a mea,
Să-mi lumineze în noapte liniștea.
Când muza poeziei,se furișează-n casă,
Doar misterul nopții,treaz mai stă de strajă.
Steaua mea pe boltă,mirată mă privește
Raza-i de lumină cu mine vorbește,
Și de cele rele,ea mă ocrotește !...