SINGUR

Se strecoară în aer miresme ,

Cu sărbători ce bat în ferestre,

Pe un cer străveziu și curat

Cănd stelele se adună la sfat.

E decembrie și iarna se îmbracă ,

Cu  haină  pufoasă și țurțuri de ghiață.

Anul ce-a fost  n-a fost ferice

Și nici bun bun ,cu lungile zile de post

Ziua-i mai mică acum

Orele-s pirdute pe drum

Bate doar un vânt hoinar

Să -mi alunge gândul amar.

I love your smile,

I love your hair,

Your eyes shine brighter than the sun.

Even tho this doesn't rime

Please know i'll love you till the end of time

Tu ești tot ce îmi doresc,

Și cea ce iubesc,

Tu mă faci să mă îndrăgostesc,

De fiecare dată când îți vorbesc.

Cu tine am învățat să fiu eu,

Chiar dacă mi-a fost greu,

Am fost acolo tu și eu ,

Chiar și în momentul greu.

De fiecare dată când îmi zâmbești ,

Sufletul mi-l răscolești,

N-am cuvinte să îți spun,

Cât de mult te iubesc.

Vom fii aici  tu și eu,

Împreună pentru totdeauna,

Cum ți-am promis eu,

Că îți  voi da soarele și luna

Și cât de frumoasă este lumea în jur când sunt cu tine mereu

Tu ești boala mea cea mai plăcută și nebună a sufletului meu

Tu ești cea unica persoană pentru care sunt gata să râd în hohote nebunatice

Și nu vreau să mă despart niciodată de tine ca în odele dragostei dramatice

Trăiesc pentru tine în fiecare  noul răsărit și apus de soare

Și sunt gata să mă sacrific mereu închis în vecii ani în cea mai drastică îmchisoare

Dacă va fi nevoie voi zbura pe aripile dragostei în oricare loc  pentru tine

Atunci într-o oricare zi o să ard complet și nu o să-mi fie milă de mine

La urma urmei, viața este doar un moment și doar o clipă din alte zboruri și căderi nenumărate

Deci fii cu mine minunată creație în preajma  celor sute și mii de ore de neplaceri zbuciumate

Hai să iubim în fiecare noua zi  momentul principal al vieții

Să rezistăm în fața obstacolelor și frigurilor ceții

Te iubesc foarte mult fericirea mea cum copilul iubește liberul zbor  

Și nicio vreme rea sau capriciu naturii nu  va opri această senzație cu cel mai mare dor

Când tu ești lângă mine visurile preiau  cea mai frumoasă închipuire a vieții mele

Întreaga lume din jur va îngenunchea în fața ta doar pentru un simplu zâmbet care sclipește ca mii și mii de stele

Draga mea , doresc în această zi frumoasă  să fii fericită fără motive de a te întoarce în trecut

Dorința mea este creată din  cel mai pur și limpede motiv de la care totul sa început

Esti cea mai mare bucurie a mea care traversează această lume din  momentul în care neam întâlnit

Trăiesc doar pentru tine și  voi trăi mereu cu inima în  mână și cu ochii îndreptați spre chipul tău nemaipomenit.

E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă

Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun

Puțin contează când stau singur într-o gară

Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum

Aleargă timpul anotimpul să ne treacă

Iubirea zace aruncată în noroi

Sufletul umblă  părăsit, fără de șansă

Privirea caută prin ceață după zori

Turnănd continuu cu tăceri din abundență

Către-anotimpuri de tristețe ne topim

Orbiți de reguli ordonate în absență

Va străluci golul din suflete sublim

Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni

Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi

Le frângem inima ce le-a bătut speranță

Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’

Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul

Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi

Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet

Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi

Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară

Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern

Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă

Ne-ajunge iarna înghețând focul etern

Îmi pare că te caut de o viață, 

Deși, te simt ținându-mă de mână, 

Și parcă mă privești mereu în față, 

Cu ochi mai reci ca apa de fântână. 

Din poartă-n poartă bat mereu, 

Dar nicăieri nu-i găzduire, 

Și cad zăpezi, și-i tare greu, 

Căci haina-mi este prea subțire. 

Acum și vârsta-mi pustiește calea, 

Mă izgonesc din drum și tineri crai,

Aproape zilnic mă cuprinde jalea, 

Că timp nici tu nu prea mai ai. 

Atâta vreme cât încă șanse sunt, 

Ca rătăcirea mea să-ți afle locul, 

Avântul dus de pasul meu mărunt, 

Nu-l va opri nici ditamai potopul. 

Probabil să te caut îmi e soarta, 

Probabil nu te voi găsi nicicând, 

Dar am să las între-deschisă poarta, 

Ca din greșeală cândva vei fi intrând.

                       -continuare-

A  venit iarna...Peste câmp se întinsese un covor alb,de nea.

În cușca mea era cald și bine,dar mi-a venit așa ,un dor de

hoinăreală. Am luat-o și pe Ledy și am pornit-o  amândoi ,prin-

tre troiene, hârjonindu-ne.Am alergat până ce blana lui Ledy s-a

umplut cu țurțuri de ghiață. Înfrigurați ,am pornit spre casă .Ca să

ne încălzim și să ne uscăm  am cerut voie în casă.Când ne-a văzut

stăpâna...ce-a fost la gura ei....pe mine m-a învitat să merg la cușca

mea de afară, însă  Ledy care era câine de casă și blana ei lungă

era plină de promoroacă  aîmbrăcat-o  cu o vestă a lui Andy și i-a

făcut un culcuș sub  vatra sobei unde era cald și bine. Eu aveam

un păr scurt  , eram uscat ,dar eram îngrijorat pentru prietena  mea.

eu eram vinovatul de această excapadă.

      Venise sărbătorile Crăciunului,în tot satul se auzeau colinde

Stăpânul meu Andy cu nu grup de prieteni ,au plecat cu -Steaua-

Zăpadă era peste tot dar pe ulițe se făcuse cărări ,și de astă dată

nu am mai venit uzi acasă.După ce copii colindau gospodari ,dădeau

colindătorilor : colaci ,covrigi ,nuci și de cele mai multe ori ,primeau

bani...când se făcea plata colindătorilor, eu și Ledi ne băgam în față

ca ei să înțeleagă că și  noi facem parte din grup.Era o forfotă  și ve -

selie ,chiote ,amestecate cu miros de sarmale și de cozonaci.

După miezul nopți, ne-am făcut inventarul la ce am adunat și ne-am

întors acasă fericiți de lunga plimbare din noaptea de Crăciun.!...

     Ce vremuri!...anii au trecut ....Ledy are ,puii ei cu care pot să mă

joc, îi țin între labele mele mari ,îi mângâi ,îi alint parcă ar fi ai mei...Da

acum am o viață nu frumoaaă, ci foarte frumoasă...și mai am atâtea

amintiri despre care o să povestesc cu altă ocazie...ne vom reîntănli

fiți siguri!...Al vostrul prieten :ATOS

,

În foșnetul înserării

Amurgul își țese calea

Pe urmele potecii

Un izvoraș e în vale.

Se frânge încet lumina,

Cu ziua care moare

În mantii de nălucă

Păreri  de înnorare.

Pe marginea cărării,

Stârnind ades ecoul

Un cârd de ciute,mute

Pornesc să se adape.

Setea sau destinul 

Dureros le cheamă

Ele merg încet

Fremătând de teamă.

Geme-în val izvorul

Învolburat de sânge

Trufaș e vânâtorul

În noaptea care plânge.

O  altă poveste : În altă zi stăpânul pleacă dimineață de acasă .Eram îngrijor

at....Merg să-l

caut ; urma mă duce unde nici nu visam ,mă scoate din sat ,urc  Dealul  Oarbei ,cobor o

vale lungă ,trec un pârâu nu prea adânc ...am în față o pădure mare ...aici pierd urma ..

ce mă fac ? Am început să urlu  de răsuna pădura și-mi răspundea ecoul .Am făcut așa

până am auzit un răspuns , m-am orientat și mi-am găsit  stăpânul foarte mirat .

          -Cum de m-ai găsit Atos?..ți-a fost dor de mine?..tare deștept ești !..sunt doar un

câine ,dar știți voi ce bucurue îmi făceau vorbele lui?

             Acum mă bucur că am  și eu puii mei .și mă duceam din când în când să-i văd.

Se răcise vremea și mama cu puii au fost băgați pe holul de la intrare și-i vedeam pe geam.

Am rămas uitându-mă la ei cât de frumos se joacă alături de mama lor ,când aud un țipăt

de groază !... era stăpâna casei ...când îmi văzuse capul meu mare ,uitându-se pe geam .

       -    Ai venit să-ți vezi puii Atos?.Nu am nimic împotrivă : dar știi ce tare m-am speriat!

Dă și tu de știre când mai vii ,nu mă lua prin surprindere.!

            De câteva zile pe lângă gardul din deal stă un câine ,abătut,se vedea că-i flămând,

poate și însetat, deși apă poate găsi în lacul din vale ,sau în Prut care este aproape.

Au trecut câteva zile și el tot acolo este.Ce-mi vine în minte? Să-l chem în curte...T e uiți la

amărâtul acela ,mă întreabă stăpâna ; dacă vrei cheamă-l în curte...așa vorbea cu mine și eu

înțelegeam  tot ce spune fiincă noi animalele doar nu putem vorbi.Unii oameni doar se uită-n

ochii noștri și ei ne înțeleg . Atunci , e bine...M-am dus în deal și l-am chemat.Nu-i venea să

creadă că-i adevărat....venea dar cu frică...și teamă.. târându-se....Atos si-a luat rolul de

frate mai mare, și Țiganul - sșa l-au numit - de un frate mai mic care nevoie de ajutor.

Ce frumoasă-i lumea animalelor dar noi oamenii ,nu avem timp s-o vedem,că și noi avem

destule probleme...Atos și Țiganu  adică noi doi eram prieteni cu toate orătăniile  din

curte.,multe întrau în cușca noastră.Am văzut că o găină stă cam mult...de ce oare?

În fundul cuștii erau multe ouă !...Le-am arătat stăpânei ...Bravo, dregii mei ,cum de înțele

geți voi tot? MERITAȚI  O RECOMPENSĂ?

Mă Inchin ție greu pământ

Purtător de oase .

Mă închin ție-mare adâncă

Cu izvor în stâcă .

Mă închin ție cer sihastru ,

Pentru nemurire ,

Omenirea-i judecată

Pentru jaf și crime .

Și mă rog la Dumnezeu 

Să clădescă un Om nou .

Cine ești tu?

Nu te cunosc

Deși te știu de mult.

Dar ce porti în suflet

Ce ascunzi în tine?

Nu pot citi în ochii tăi.

Pari a fi om bun.

Atunci de ce mă tem

Cine ești tu?

Nu te cunosc 

Deși te știu demult.

Dar ce porți în gând ,

Și ce ascunzi în suflet

Nu pot citi în ochii tăi

Pari a fi om bun 

Atunci de ce mă tem?

/

Un epitaf trebuie orientat către soare

Si lacrima mamei să lase dept rugă

Dati-vă mâna , toți fiii mamelor mute ,

Unde s-au dus atâtea povești de iubire ?

Iubire , tandrețe și rugă de frate...

Iubește-mă , soră , că-s mic si tu mare ,

Alintă-mi durerea când mama-i ,

Plecată departe .

Și unde e dorul părinților duși

Și unde e ruga la Domnul ,

Să-i ierte pe cei atrasi de păcate ?

O lume întreagă devine dușmană ,

Stăină , căci frate cu soră pe viață se bate

Și lacrima mamei degeaba se zbate .

Aprinde-ți cu toții o candelă pentru cei duși

Și dați-vă mâna frate cu frate .

                          T.A.D.