Basm sau vis!
Îl văd din nou, era vremea să-și facă gogoașa. Îl descopăr într-o ceșcuță
pe un raft dormind. În casă mai era și fiul meu cu prietenul lui, jucau șah.
Au văzut și ei minunea. Ne era simpatic și mai ales așteptam ce va urma.
A fost o vreme, când nu l-am mai văzut. Îi simțeam lipsa. Într-o zi apare...
Era altcineva... era un fluture deosebit de frumos, energic, mă căuta pe mine ...
sau pe cineva? Mai crescusem viermi de mătase, dar în condiții normale.
Știam ce urmează! Bietul fluturaș...E ra îmbrăcat în culori vii, lucitoare.M-a tratat
ca pe-o cunoștință veche, mereu pe lângă mine.Știam că sacrificiul fluturașului
nu duce la nimic. El, ea, avea nevoie de un partener sau parteneră, altfel nu pot
lăsa urmași, sacrificiul, zbuciumul era zadarnic.În primele zile a fost energic, agitat,
mereu căuta ...ce?
Nu mai căuta hrană ...apă...cât va rezista? Devine abătut, îmi era tare milă de el.
Se așeza în palma mea și parcă plângea...da, după un partener ce nu mai venea...
Cu ultima sforțare a expulzat un jet de ouă. Deci ea își aștepta perechea să-i binecuvânteze
viitoarea generație ... dar nu a fost așa....ea a murit...Aveam ambalajul de la un mârțișor....
Era potrivit de un sargofag...și l-am păstrat ca pe un bibelou.
Category: Prose
All author's poems: T.A.D. ![]()
Date of posting: 16 March
Timp de citire: ~3 min.
Views: 1003
Other poems by the author
O POVESTE PENTRU TINE
Ledy și Attos - continuare-
Dar și la voi , ca și la voi oameni ,fericirea nu ține o veșnicie .
Într-o zi nefastă nu pot s-o numesc altfel, un hoț de câini de rasă
a smuls lesa din mâna stăpânului meu Andy și m-a aruncat
într-o dubiță . Nici nu mă desmeticisem bine că și pornie în mare
viteză spre marginea orașului..Am ajuns într-o curte mare plină de
buruieni înalte, care avea o casă părăsită în mijlocul ei , m-a legat
de un gard și...a uitat să-mi dea de mâncare câteva zile, sau să-mi
lase o găleată cu apă.V ă dați seama ,dragi copii cân de nenorocit
am fost în zilele acelea.Îmi era dor de stăpânul meu și de zilele cele
frumoase.Eram sigur că ocolo am să mor de foame și de sete.
Eram disperat încât am început să urlu de răsunau împrejurimile .
Sau strâns un grup de copii ,care nu știau de ce urlu ,că mi-e foame
și mi-e sete si au început să arunce cu pietre și bețe peste gard,
cu care m-au lovit .A m încercat să rup lanțul,chiar aș fi fost în stare
sâ-i și mușc deși asta nu am făcut-o niciodată.
Vine ziua când se apropie hoțul cu un cumpărător se înțeleg
și mă dă în primire De la început am înțeles că noul stăpân nu mă iube-
ște dar avea nevoie că era paznic asta era serviciul lui. Adesea uita
că și eu trebuie să mânânc și să beau apă,iar de dormit ,dormeam pe
unde apucam.Când era cald ,pe jos ,iar când era frig tare ,tânjeam după
cușca mea cu blană de oaie.Flămând și jegărit m-am îmbolnăvit .
Nu mai doream nimic ,eram trist ,duceam o viață de câine.!...
Într-o seară ,când mă aflam într-o sală de Bingo ,s-a apropiat de
mine o fată ,care m-a mângâiat fără teamă și l-a întrebat pe paznic cum mă
cheamă?
-Atos ,i-a răspuns paznicul ,l-am cumpărat pentru aspectul lui fioros
dar nu-i bun de nimic ...e blând ca o pisică. ți-l dăruiesc dacă vrei .
-Îl vreau ,a spus fata ,continuând să mă mângâie.Îl vreau!...Și uite
așa ,am ajuns în casa Claudiei . Când m-a prezentat familiei într-un apartament
toți s-au ascuns pe unde au putut ,pănă ce Claudia i-a lămurit de ce sunt în stare....
Atunci m- am zis că este și un Dumnezeu al câinilor....am nimerit-o cum nici nu am
visat!...Toți mă iubeau , mă luau la plimbare ,mă îngrijau mă gândeam că merită
să-mi dau și viața pentru ei.Dar familia a ajuns la concluzia că nu sunt căina de
apartament,și că tare am să fiu fericit la casa de la țară unde am loc unde să mă
joc .Acolo am fost cel mai fericit cățel și încă cevva :acolo am găsit pe cea mai bună
prietăna a mea pe cățelușa Ledy o pechineză simpatică care făcea cele mai nostime
năzdrăvănii. Și câte nu făcea Ledy?La capătul din vale a curții unde aveam o portiță
,în zilele toride de vară făceam baie în lacul Pochina ,primeam pește proaspăt de la
pescarii locului .Toți pescarii mă iubeau,dar și eu pe ei.
Hoinăream împreună cu Ledy prin livezile și grădinile din jur și ne întorceam
acasă obosiți și plini de curnuți ...ce pățea biata Ledy până scpa de ei ,nu vreau să
vă spun....
Lacrimi !
Fost-am ce-am voit să fiu,
Toc și foaie ca să scriu,
Bocetele tuturora;
Lacrima ce joacă-n gene,
Care plânge pe înfundat,
Pentru traiul blestemat.
Pentru ziua care doare,
Pentru tagma de sărmani
Fără glorie și bani.
Lângă semeni lași,nesimțitori
Lângă ei trăiești și mori!!!!
Felicitări!!!
Astăzi este ziua Sf. Andrei. Tuturor celor care poartă
diminutivele Sf. Andrei: Ana, Anuța, Any, Anișoara, Adela e. t. c.
le doresc sărbători fericite, multă sănătate, și viață fără nevoi!!!!!!
Drum lung cu tine !
Dragul meu, de ceva timp, port un gând cu mine,
Deși, suntem alături de patruzeci de ani și mai bine
Eu te văd ca-n anii tinereții, ce frumos erai,
Ca un pom ce înflorește și rodește ca în luna mai.
Viața mea cu tine, a fost și furtună și armonioasă,
Am crescut copii și ne-am construit casă,
Știu că în casă, am fost mereu cea mai frumoasă,
Și cu cât drag, te chemam la masă.
Poate am mai zis ceva rău din gură,
Dar nici odată n-am zis-o cu ură,
Tu ai fost mereu stâlpul casei din ogradă,
Și mai știu ,că eu ți-am fost mereu dragă.
Vezi, aceste vorbe îmi ședeau pe suflet,
Scrise parcă pe un vechi bilet,
Dacă în această viață, ceva ți-am greșit
Vreau să-ți spun : mereu te-am iubit !
NOPȚI FĂRĂ SOMN!
NOPȚI FĂRĂ SOMN ȘI VISE
SE ȚES ADES , ANOMALII
PE UNDA VISELOR ,TRIMISE .
SE SPARGE ZIUA ÎNTR-UN CEAS ,
CLEPSIDRA ÎȘI PIERDE PLINUL ,
MĂ LAS PIERDUT ,CĂCI UNDEVA
ÎMI VOI GĂSI DESTINUL!...
Toamnă tristă!
Pământu-i obosit, așa mi se pare,
Lumina toamnei îmi bate în fereastră ...
Pustiul vine pe ale noastre meleaguri...
Multe gânduri îmi trec orin minte,
Le adun și le fac loc lângă mine
Gândurile mele sunt triste ,
Cum trist este și cerul când plânge
În toamna târzie ,golită de cântec !
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poems in the same category
Reflecții...
Cu-adevărat mintea umană este o armă redutabilă: cu cât este mai ascuțită, cu-atât poate da mai bine formă lucrurilor și ființelor care o înconjoară, dacă există voință...
Dar mintea umană poate fi și o unealtă creatoare. Imaginarul ei nu are limite în creație. Trebuie doar să închizi ochii în liniște și să construiești lumi întregi dincolo de lumea asta, lumi în care, dacă legile fizicii nu au aplicare, poți să le modelezi întocmai după cum îți dictează conștiința, lumi pe care doar tu le poți înțelege... căci mintea poate fi, deopotrivă, și închisoare și eliberare...
E doar o chestiune de alegere. E trist că cei incapabili să construiască aleg să distrugă ceea ce au creat alții. Dar așa stau lucrurile, atât creația cât și distrugerea fac parte din transformare, căci nu se poate construi fără a și dărâma...
Lumi construite de mine vor fi dărâmate pentru a face loc altora, actualizate voinței mele. Cu toate acestea, încerc, uneori, regretul unei lumi transformate. Dar cum trecutul nu poate dicta viitorului, mă împac cu gândul că noua lume se va potrivi mai bine cu celelalte, cuprinsul ei fiind mai bine reliefat în ochii minții mele...
Lumile mele... în care am evadat eliberat de orice constrângere, fiindcă am urât întotdeauna lanțurile pe care lumea - cea adevărată - a tot încercat să mi le impună. Dacă ar ști ea - lumea cea adevărată - de câte ori am frânt acele lanțuri, călcând în picioare reguli și conveniențe, retrăgându-mă în lumile mele imaginare...
Doar în ele m-am regăsit și numai cu ajutorul lor mi-am păstrat cele mai dragi amintiri, cele care mă compun pe mine... De aceea îi sunt recunoscător minții mele, fiindcă a avut puterea și voința de a-mi crea, întotdeauna la momentul potrivit, lumi în care să mă pot regăsi întocmai așa după cum sunt, cu bune și rele, căci nu mă cred mai diferit de ciudații care umbresc pământul acesta...
Într-una din lumile mele, salcâmii copilăriei mele petrecute la țară cu bunicii sunt încă în picioare, dăruindu-mi pe lângă parfum și răcoare, din înțelepciunea lor și a lumii... Iată, bunicul mă ispitește cu o strachină plină cu caise pistruiate cu aur, iar bunica cu plăcintele ei cu brânză dulce și stafide, pudrate cu zahăr vanilat...
Într-altă lume, mă scobor pe treptele feniciene către azurul mării, având soarele lumii în spate călăuzitor, iată, auzi susurul dulce al mării, valurile cum îmi șoptesc versurile grădinii lui Augustus?
Dacă închizi ochii, poți vedea zâmbetul abia schițat al Frumoasei Grădinărese care strălucește blând din tripticul meu cu ramă de bronz meșteșugit ajurată în arabescuri complicate, ce-și aruncă umbrele șovăitoare pe perete, străluminat în reflexele aurii ca de miere ale lămpii Tiffany de pe secretaire-ul din lemn de mahon...
Dacă asculți cu atenție, poți auzi vântul cum se sfădește cu brazii sub geamul meu, iar hulubii uguindu-și cornucopia pe pervazul meu de marmură, ce dulce le e mulțămirea...
Iar în cea din urmă dintre lumile mele, mă văd ca într-o oglindă, iarăși tânăr și în putere, fără fire de păr alb și fără riduri, împotrivindu-mă lanțurilor lumii celei adevărate, zâmbind șmecherește în colțul gurii la fiecare pas mic făcut înainte prin viață, gata de zbor către spiralele mele cosmice, cele pe care le-am desenat cândva pe peretele sufletului meu...
Târziu, în noapte, un marfar...
În odaie se lăsase o răcoare nefirească de mausoleu... Am închis cartea, nu înainte de a îndoi colțul paginii citite, am stins lumina de pe noptieră și m-am vârât între așternuturile râncede și neprietenoase... Era o seară liniștită, târzie de mai... Afară vântul agita brazii șuierând printre crengile lor, zgomot care avu neașteptatul dar de a mă liniști de toată agitația de peste zi...
Absent, priveam umbrele de afară proiectate pe tavanul odăii mele, gândindu-mă la ale mele... câte sunt, câte s-au adunat... Și erau câteva. Destule... Apoi, gândurile începură să roiască aiurea, dezordonat, într-un vârtej multicolor, greu de deslușit... Oboseala zilei mă ajungea în sfârșit din urmă: am adormit...
... se făcea că pășeam cu curaj, pe dalele sparte în marmură ale unui drum înclinat, sinuos, care urcă dealul către templele solare... Acolo, în bătaia vântului, șase fecioare mai țin încă pe creștet friza unui antic templu: Erehteion și cariatidele lui credincioase, cu ochii pierduți în neant, nemișcate în eternitatea lor de două milenii și jumătate...
Acropole. Măreț. Impozant. Partenonul își aruncă umbrele înșelătoare ale coloanelor sale, nepăsător privirii mele cercetătoare... Secolele au trecut peste el fără să-l înfrângă. De macaraua mare și galbenă stă atârnat în funii groase un imens bloc de marmură, care așteaptă adormit să-și regăsească locul. Templul încă se reconstruiește. Perpetuu...
Cicadele își cântă delirul după-amiezii în soarele necruțător al Greciei, iar noi urcăm stâncile Areopagului, acolo unde Ares și-a primit osânda, iar Sfântul Pavel și-a rostit credința. Atena se prăbușește sub picioarele noastre îmbrăcându-se în azurul depărtat al Mediteranei... Doar vântul aprig ne clatină credința...
Coborâm, striviți de greutatea istoriei, până la Herodeon, unde ne risipim ecoul până la templul întreg al lui Hefaistos, însă nu zăbovim prea mult în umbra-i răcoroasă, pentru că democrația ne cheamă să o descoperim pe culoarele Agorei, acolo unde încă se mai aud vocile Ecclesiei...
Cu ochii burați de lacrimi, privesc cu uimire mută prin geamul gros al vitrinei, pietrele psephoi, care au rezistat trecerii timpului: istoria nu le-a pierdut, păstrându-le mărturii ale libertății votului majoritar până în zilele noastre. Cu toată forța lor, pietrele n-au putut opri osânda lui Socrate... Uneori, chiar și libertatea votează împotriva înțelepciunii.
Dar înțelepciunea șoptită de Socrate pe treptele Agorei încă mai dăinuie, strecurată prin scrisul discipolilor săi, întrucât Socrate a grăit, fără a mai avea timp să scrie... Ce păcat, mă gândesc, că vocea lui a trebuit să ajungă până la noi trecută prin mintea altora...
Da... Am ajuns să calc pe urmele pașilor săi, întrucât am iubit întotdeauna adevărul! Iar această dorință pe care mi-am împlinit-o la anii maturității - aceea de a-i călca pe urme - a izvorât dintr-o imagine a filozofului, imagine pe care am primit-o de la o colegă de școală generală, sub forma unui semn de carte.
Am purtat acel semn de carte cu mine, mulți ani, până astăzi. L-am prețuit ca pe o promisiune pe care mi-am făcut-o atunci și de fiecare dată când îl priveam, închideam ochii și mă proiectam ca om matur, pe dealurile Areopagului, să-mi regăsesc ecoul pașilor în cuvintele marelui filozof...
Aud ca prin somn, târziu, în noapte, cum șuieră obosit un marfar... ce poartă cu el amintirea unui moment care avea, mai târziu, să se împlinească în faptă. Socrate și-a grăit adevărul: știu că nu știu nimic.
Amintiri din facultate
De curând, am fost întrebat, așa, în treacăt, dacă am vreo nostimadă din anii de facultate. Am, cum să n-am? Că doară toți cei care ne-am tocit coatele pe băncile facultății, ne-am pierdut bucăți întregi din sufletele noastre tremurând în sesiunile examenelor și ne-am alienat mințile prin restanțe de netrecut, avem câte ceva de spus...
Bine, n-am să povestesc despre "lipsurile" pe care orice student le-a îndurat cu stoicism în anii studenției, despre meniuri sofisticate precum "pâine cu muștar și mere" sau despre bucuria sinceră că gaura ciorapului nu se potrivea cu cea a pantofului. Mai degrabă, am să vă povestesc despre...
... profesorii semi-zei, care tăiau și spânzurau ca zbirii în dreptul catedrelor lor și de la care obțineai cinciul de trecere, cu greu muncit în sudori, fâstâceli și răspunsuri chinuite la întrebări pe subiecte de care n-ai auzit niciodată, darămite să mai dibuiești și răspunsuri care să-i gâdile profesorului ideea prin cap că ai știut ceva, cândva, odată, demult... dar ai uitat între timp...
... sau despre profesori buni și blânzi și îngăduitori, care închideau câte un ochi, atunci când zăreau colțul vreunui curs, ieșind impertinent afară din bancă, curios să vadă și el cu ce se mănâncă mediul academic, vai de "gaudeamus igitur-ul" vieții noastre de studenți chinuiți pe bandă rulantă...
Mai ales că odată cu orarul primit, ne-am dat seama că primisesem și balastul unor materii greu de digerat precum tehnologia mașinilor industriale sau matematici superioare. La întrebarea noastră, candidă de altfel, la ce ne trebuie să știm tehnologia mașinilor, din moment ce ne pregătim să devenim oameni de cifre, proful, mucalit de altfel ne-a răspuns sec, având pregătit răspunsul dinainte:
-Am să vă răspund în ultima oră de curs!
Și ne-a răspuns în semestrul doi al primului an academic:
-Ca să învățați să faceți diferența: să nu vă duceți boi și să vă-ntoarceți capre, dacă firma vă trimite să cumpărați o moară cu bile, iar voi să achiziționați una cu concasoare!!!, lăsându-ne cu gurile căscate din moment ce nici atunci, dar nici acum, nu știam să facem diferența, fiindcă tehnologia "lui" nu ne-o lămurit...
Iar integralele triple sau matricile domnului profesor de matematică nici atât: la examen am făcut schimb de subiecte cu o colegă însărcinată în luna a opta, fiindcă mi-o fost teamă să nu i se rupă apa de la emoția examenului și să nască bebelușul în amfiteatru făcându-l direct academician, întrucât subiectul ei mi-o picat mănușă! Și bineînțeles că și "mămica" a luat examenul, promițându-mi că dacă se va naște băiețel, bebelușul va purta numele binefăcătorului lui, adică al meu, Doamne ferește! n-am avut noroc c-o fost fetiță...
Cred că eram prin anul doi de facultate și deși târam vreo două "codițe" din primul, tot mă vâram în sesiune cu capul înainte pe principiul "prezența la examen este egală cu examenul pe jumătate trecut". Nu era așa. Nici pe departe. Dacă nu picai pe subiect, picai pe lângă, iar restanța de toamnă era asigurată!
Parcă îl aud și acum pe proful meu de "gestiune", tunând în amfiteatru la începutul examenului final de sesiune, când împărțea "random" subiectele:
-Cum? Da' mătăluță mi-ai fost student la clasă? Că nu prea te-am văzut pe la seminarii...
-Cu toate acestea, am fost acolo, Domnule Profesor!, spuneam eu cu o candoare desăvârșită, mințind cu nerușinare.
-Ei, lasă... Lasă... Ne vedem în toamnă!, îmi mai zicea Profesorul cu deferență...
Și bineînțeles ne vedeam. În toamnă. Dar nu la "mărire"!
Aveam o Doamnă profesoară la "drept comercial":
– Haideți, măi copii, că doar ați avut de parcurs „doar” drepturile și obligațiile (un curs de vreo 200 de pagini). Cine poate să-mi spună definiția cambiei?
– Cri... cri... cri...
Tăcerea se așternea peste amfiteatru atât de apăsată, încât parcă o simțeai cum ți se așază pe suflet, ca un ecou grav de catedrală înaltă...
Și chiar mi-era milă de Doamna. Își dădea toată silința să ne destupe mințile, dar noi eram convinși că materia se învață cel mai bine prin... osmoză. Burta pe carte? Ferească Dumnezeu! Nici măcar pe cursuri nu prea reușeam s-o așezăm...
Evident că înainte să intrăm în examen la ea, pe holurile facultății în fața amfiteatrului, stăteam cu toții la o țigară, încercând să ne facem curaj: mai mâncam niște biscuiți cu gust de pizza de la "comun", mai zicea unul un banc, dar zâmbetele nu erau ale noastre, căci tremuram ca niște piftii, fiindcă auzisem de la cei din ani mai mari, că se pica pe capete, cu zâmbetul pe buze...
Intrăm în amfiteatru, ne așezăm strategic, să putem comunica între noi, la nevoie, ne primim subiectele de la asistenți și... fatalitate!, nu știam o boabă...
Ba pe deasupra, emoțiile coboară mai jos de stomac, încurcându-mi și mai abitir măruntaiele...
Transpirat, trecut prin toate furcile caudine,
mă ridic primul. Foile aproape albe, obrazul roșu ca sfecla și stomacul aflat în plină revoltă împotriva învățământului superior. Semnez borderoul de predare și alerg spre toaletă.
Acolo, din nou fatalitate!, mă aștepta adevărata probă de examen: hârtia igienică lipsea cu desăvârșire.
Am privit lung cursul de Drept comercial. M-a privit și el pe mine. La fel de lung. Dar, n-am avut de ales. În ziua aceea, și-a îndeplinit o menire mult mai practică decât aceea pentru care fusese tipărit...
...căci eu încă speram sincer că voi smulge un cinci chinuit din cele douăzeci de minute petrecute în examen...
Bineînțeles că l-am picat! Cine, apoi încerca din răsputeri să-și reconstituie cursul, căci fusese jale, trei sferturi dintre noi picaserăm, iar cei care l-au promovat, făceau bișniță amarnică cu cursurile, vânzându-le către oropsiții sorții la prețuri astronomice... Eu am trebuit să plătesc cu vârf și îndesat paginile pe care destinul mă obligase să le folosesc... în alte scopuri academice. Norocul meu a fost că nu s-a aflat. Căci profa de drept era un pic cam răzbunătoare...
Dar... examenele, așa cum au venit, cu emoții, așa au și trecut... Anii s-au scurs și după încheierea ultimului curs sforăitor ținut de către însuși decanul facultății, ne-am trezit în sesiunea solemnă a absolvirii. Iar eu, mucalitul de mine, am fost desemnat de către șeful de an - care, nici până astăzi nu știu de ce, mă simpatiza peste măsură - să trec eu cheia succesului, către studenții anului inferior nouă.
Noi aveam, de fapt, două "chei ale succesului": una din lemn, frumos lăcuită, pe care o primiserăm de la promoția dinaintea noastră, și una din inox, pe care urma s-o predăm noi generației următoare. Nu voiam, Doamne ferește, să ne facem de râs în fața profesorilor, înmânând o cheie de lemn Tănase!
Așa că după sesiunea de poze făcute cu grupul pe scările din fața facultății, dar și cele individuale cu amicii și... inamicii de facultate, ne vorbim să ne întâlnim cu toții la banchetul de absolvire, după care plecăm fiștecare pe la cășile noastre să ne pregătim pentru marele eveniment al vieții noastre, eu rămânând cu... cheia de lemn, fiind trecută următoarei generații de absolvenți, cea de inox...
Astăzi, când mă uit în urmă și înțeleg cât de mult timp a trecut de atunci, zâmbesc, așa, în colțul gurii. Îmi amintesc de fâstâceala mea din ziua absolvirii și de cheia aceea de lemn, care între timp a ajuns suportul cheilor din casa mea. Se pare că, dintre toate "cheile succesului", tocmai ea a rămas să-mi deschidă, în fiecare zi, ușa către amintirile mele din studenție...
Pește preistoric în olandeză
O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ.
Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?
Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt.
Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii.
Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.
Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural.
Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți.
Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.
Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.
Prehistorische vissen
Een team van Australische onderzoekers en ruimteverkenners heeft het gewaagd deel te nemen aan een missie waar ze nog nooit van hebben gehoord, namelijk een reis maken met de nieuwe raket Kepler 170. De raket is eigenlijk een prototype, nog in de ontwikkelingsfase en aan het testen, maar beloofden dat ze beloond zouden worden voor hun moed als ze veilig naar de aarde zouden terugkeren.
Door de risico's te nemen waaraan ze zijn blootgesteld, in het besef dat ze misschien het daglicht niet meer zullen zien, accepteerden ze de uitdaging, namen alles wat ze nodig hadden, kregen twee soorten uitrusting (een voor als ze in de raket zaten en een andere voor als het nodig was). zullen maan worden en ze zullen naar het oppervlak van Jupiters maan Europa moeten gaan). Hun missie is gericht op het verkennen en analyseren van het hemellichaam Europa, waarover meer theorieën zijn gehoord, maar in wezen niets concreets. Het mysterie is des te groter dat het deze naam "Europa" heeft gekregen, een zeer algemene naam, omdat er het continent Europa is en de vorming van Europa FM, maar ik zie iets bekends in deze naam, suggereert het niet op de een of andere manier het idee dat het het bestaan van levensvormen zou kunnen beloven, of het nu micro-organismen zijn? En als dat waar is, dan: hoe zou een dag in Europa eruit zien?, hoeveel uur heeft een dag daar?, wat zou de gemiddelde temperatuur zijn? , Heeft de lucht daar een bepaalde kleur, zoals hoe we op aarde zien? Zijn er seizoenen of is het een eeuwige winter? Is er sprake van eb en vloed, aangezien het een waterige planeet is?
Onze dappere onderzoekers zullen ons een antwoord geven op alle vragen. De controletoren zorgt ervoor dat alle noodzakelijke controles worden uitgevoerd om op te stijgen en de motoren starten, de propellers draaien steeds sneller, ze zijn vertrokken. Ze gaan door alle lagen van de atmosfeer van planeet Aarde, ze schudden zo goed als ze kunnen, ze kunnen hun ogen niet eens meer openhouden en ze hebben de atmosfeer verlaten. Nu beweegt de raket zich nog steeds richting Europa, maar in een langzamer tempo, alsof hij zweeft, wat hij feitelijk ook doet.
Om hun reis samen te vatten, zal ik zeggen dat ze na een maand in Europa aankwamen, een maand waarin ze alleen overleefden op tonijnconserven, capsules die de dagelijkse maaltijden vervangen, ze zijn uitgedroogd en hun botdichtheid is afgenomen. Ze hebben al een maand geen bad gehad, maar succes vereist offers.
Ze kwamen aan, stapten uit de raket en liepen over het oppervlak van de bevroren oceaan van Europa. Het gevaar van uitglijden en het verstuiken van je enkel is niet zoals op de ijsbaan, want de zwaartekracht is niet zoals op aarde, ik raak zo nu en dan het oppervlak aan met mijn voeten, niet de hele tijd, het is meer een sprongwandeling. Met een laser die elk soort materiaal smelt, kookt en vloeibaar maakt, hebben ze een gat in het oppervlak van Europa geslagen om er monsters uit te halen, bewijs van leven, wat dan ook. In dat gat wordt vervolgens een elektrische staaf gestoken. Wanneer het wezens detecteert, lanceert het een net waarin het ze vangt. In aardse tijd is er nog geen kwartier verstreken dat ze al iets hebben gevangen. Wat heeft het voor zin om vast te zitten als hij niet uit dat gat kan komen omdat het te klein is? Ontdekkingsreizigers vergroten het gat met de laser. Ze haalden een groot dier tevoorschijn, ongeveer zo groot als de gestrande walvissen die op het nieuws zijn. Ik stop hem in een couveuse van zijn formaat en neem hem mee in de raket.
Hij lijkt behoorlijk verdoofd en sterft al doordat hij uit zijn natuurlijke habitat wordt gehaald.
Een van de onderzoekers neemt een atlas mee over de anatomie van zeedieren op Europa. Kijk naar die vis, hij lijkt op een aardbrasem gecombineerd met een meerval. De mond is best interessant, de neus is vierkant en heeft een snor.
Aanvankelijk dachten ze dat het een zeldzame soort was uit het koninkrijk Felinae Purcicae natāre, maar nadat ze hem naar bloed hadden gestoken, was het resultaat van de DNA-test op zijn zachtst gezegd schokkend.
De onderzoekers hielden een bevroren oceaankat gevangen, met name de zoetwater Nebelung. Hij was een van de weinige Nebelungen onder water (heel oud lijkt het) die daadwerkelijk in de stille wateren van de maan Europa leven. Het was grijs, net als de Nebelung-katten op aarde. Hij heeft de vorm van een vis, maar volgens de atlas zou het katachtig zijn. Het kan dus niets anders zijn dan een zeehond als deze zowel katten- als viskenmerken heeft.
Drepturile tuturor Creștinilor (326)
Articolul 326 — Libertatea persoanei
(1) Fiecare creștin are dreptul la libertate și demnitate.
(2) Libertatea trebuie exercitată cu respectarea libertății celorlalți.
(3) Nimeni nu trebuie să fie supus sclaviei, exploatării sau controlului abuziv.
Articolul 327 — Libertatea de conștiință
(1) Fiecare persoană are libertatea de a-și forma convingerile religioase.
(2) Nimeni nu trebuie obligat prin violență să creadă sau să renunțe la credință.
(3) Credința trebuie mărturisită liber și responsabil.
Articolul 328 — Libertatea de rugăciune
(1) Creștinul are dreptul să se roage individual.
(2) Creștinii au dreptul să se roage împreună, potrivit tradiției lor.
(3) Nimeni nu trebuie împiedicat ilegal să își practice credința.
Articolul 329 — Libertatea de exprimare
(1) Creștinul are dreptul să își exprime credința și opiniile.
(2) Exprimarea trebuie să respecte demnitatea celorlalți.
(3) Libertatea de exprimare nu trebuie transformată în amenințare, violență sau calomnie.
Articolul 330 — Libertatea de asociere
(1) Creștinii au dreptul să formeze comunități, organizații și asociații religioase, potrivit legii.
(2) Asocierea trebuie să fie voluntară.
(3) Nicio persoană nu trebuie obligată să facă parte dintr-o organizație religioasă.
Articolul 331 — Libertatea de a participa la cult
(1) Credinciosul are dreptul să participe la slujbe și activități religioase.
(2) Participarea trebuie să fie liberă.
(3) Nimeni nu trebuie obligat prin violență să participe la un cult.
Articolul 332 — Dreptul la proprietate
(1) Bunurile dobândite în mod legal trebuie respectate.
(2) Nimeni nu are dreptul să fure sau să distrugă bunurile altuia.
(3) Proprietatea trebuie exercitată cu responsabilitate.
Articolul 333 — Interzicerea furtului
(1) Însușirea unui bun fără drept este condamnată.
(2) Furtul nu poate fi justificat prin lăcomie, răzbunare sau dorința de îmbogățire.
(3) Creștinul este chemat să respecte munca și bunurile aproapelui.
Articolul 334 — Restituirea bunului furat
(1) Cel care a furat este chemat să restituie bunul sau să repare prejudiciul, atunci când este posibil.
(2) Recunoașterea greșelii și repararea răului reprezintă forme importante ale responsabilității.
Articolul 335 — Condamnarea fraudei
(1) Frauda și înșelăciunea sunt incompatibile cu principiul adevărului.
(2) Nimeni nu trebuie să falsifice documente sau informații pentru a obține avantaje.
(3) Creștinul este chemat să fie cinstit în afaceri și în relațiile sale.
Articolul 336 — Condamnarea corupției
(1) Corupția este incompatibilă cu dreptatea și cinstea.
(2) Nimeni nu trebuie să ofere sau să primească avantaje ilegale pentru obținerea unei decizii nedrepte.
(3) Puterea nu trebuie cumpărată cu bani.
Articolul 337 — Cinstea în muncă
(1) Munca trebuie realizată cu responsabilitate.
(2) Creștinul trebuie să evite înșelăciunea și neglijența intenționată.
(3) Angajatul trebuie să își îndeplinească responsabilitățile, iar angajatorul trebuie să respecte drepturile angajatului.
Articolul 338 — Respectarea muncitorului
(1) Persoana care muncește trebuie tratată cu demnitate.
(2) Munca cinstită nu trebuie disprețuită.
(3) Exploatarea muncitorilor este condamnată.
Articolul 339 — Plata corectă
(1) Munca trebuie remunerată potrivit înțelegerii și legii.
(2) Angajatorul nu trebuie să rețină în mod nedrept plata datorată.
(3) Înșelarea muncitorului în privința remunerației este condamnată.
Articolul 340 — Condamnarea exploatării economice
(1) Nimeni nu trebuie exploatat prin amenințări, fraudă sau constrângere.
(2) Persoanele vulnerabile trebuie protejate împotriva exploatării economice.
(3) Bogăția nu trebuie folosită pentru dominarea abuzivă a celor săraci.
Articolul 341 — Dreptul la odihnă
(1) Omul are nevoie de odihnă.
(2) Creștinul trebuie să își organizeze viața astfel încât munca să nu distrugă sănătatea și familia.
(3) Respectarea timpului de odihnă trebuie încurajată.
Articolul 342 — Condamnarea lăcomiei
(1) Lăcomia nu trebuie să devină scopul vieții.
(2) Bogăția trebuie administrată cu responsabilitate.
(3) Creștinul este chemat să fie generos față de cei aflați în nevoie.
Articolul 343 — Condamnarea iubirii excesive de bani
(1) Banii sunt un mijloc, nu scopul suprem al existenței.
(2) Dorința de îmbogățire nu justifică furtul sau înșelăciunea.
(3) Creștinul trebuie să urmărească cinstea înaintea câștigului nedrept.
Articolul 344 — Ajutorarea săracilor
(1) Comunitățile creștine trebuie să încurajeze ajutorarea celor săraci.
(2) Sărăcia nu trebuie considerată un motiv pentru dispreț.
(3) Ajutorul trebuie oferit cu demnitate.
Articolul 345 — Protecția persoanelor fără adăpost
(1) Persoanele fără adăpost trebuie tratate cu respect.
(2) Comunitățile pot organiza programe de hrană, îmbrăcăminte și sprijin.
(3) Persoana aflată în dificultate nu trebuie umilită.
Articolul 346 — Responsabilitatea față de bunurile comunității
(1) Bunurile unei biserici sau organizații creștine trebuie administrate responsabil.
(2) Nimeni nu trebuie să folosească bunurile comunității pentru îmbogățire personală prin fraudă.
(3) Administrarea trebuie să urmărească scopul pentru care bunurile au fost oferite.
Articolul 347 — Transparența financiară
(1) Comunitățile creștine sunt încurajate să păstreze evidențe clare ale veniturilor și cheltuielilor.
(2) Fondurile comunității trebuie folosite în mod responsabil.
(3) Donațiile trebuie administrate cu integritate.
Articolul 348 — Condamnarea luxului ostentativ
(1) Bogăția nu trebuie folosită pentru umilirea celor săraci.
(2) Creștinul este chemat la cumpătare și responsabilitate.
(3) Comunitatea trebuie să acorde atenție persoanelor aflate în nevoie.
Articolul 349 — Solidaritatea
(1) Creștinii sunt chemați să se ajute reciproc.
(2) Solidaritatea poate fi exprimată prin timp, muncă, hrană, sprijin financiar, rugăciune și încurajare.
(3) Ajutorul trebuie oferit fără exploatarea celui ajutat.
Articolul 350 — Principiul cinstei
(1) Cinstea trebuie să fie prezentă în familie, Biserică, școală, muncă și societate.
(2) Creștinul trebuie să evite furtul, frauda, corupția și înșelăciunea.
(3) Nicio avere nu este mai importantă decât demnitatea omului și dreptatea.
Proiect de construcții plus câteva inepții în islandeză
Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space.
Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.
Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.
Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".
Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."
Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"
Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare.
Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."
Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."
Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice.
Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.
Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.
Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.
Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.
Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase.
Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."
Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.
Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".
Byggingarframkvæmdir plús eitthvað bull
Cecilia og eiginmaður hennar ætla að flytja í nýtt hús. Þeir héldu áfram að leita á netinu að auglýsingum frá fasteignasölum. Í grundvallaratriðum er það ekki flókið hvað þeir vilja, íbúð með þremur herbergjum, tveimur baðherbergjum, stofu, tveimur svölum, frá þeim sem fundust, sem hafa enga veggi eða glugga (vegna þess að Cecilia finnst gaman að sitja í sólinni, að brúnast) , eldhús, en einnig geymslupláss fyrir skókassa. Flest rifrildi byrja á þessu geymsluplássi, eiginmaður Ceciliu er ekki sammála. Hann telur að staður þessara kassa gæti verið rétt á svölunum. Auk þess myndi geymslupláss ekki leyfa honum að lengja baðherbergið sitt með hengirúmi. Nánast maðurinn vill hafa opið baðherbergi.
Þeir líta í kringum sig, leita að tilboðum, þeir taka eftir frekar hagstæðari, þriggja herbergja íbúð eins og þeir vildu, en ekki miðsvæðis í borginni, heldur einhvers staðar í útjaðri borgarinnar, í norðvesturhluta borgarinnar. Staðsetningin mun í rauninni ekki fullnægja þörf Ceciliu fyrir sól og hlýju, en hvað getum við gert, við getum ekki haft þau öll, við verðum samt að gefa upp hluta af þeim valforsendum sem þau hefðu viljað fyrir framtíðarhúsið sitt.
Þeir fara um níuleytið á miðvikudaginn til að tala við smiðirnir. En strax frá innganginum hefur Cecilia undarlega tilfinningu. Maðurinn spyr hana hvers vegna ekki væri gott að vera þar. Hún byrjar á ýmsum ástæðum: að það er langt frá leikskóla drengsins, frá píanótímanum hans, frá ráðhúsinu, frá snyrtistofunni sem hann snýr að, frá hvaða verslun sem er þar sem hann gæti verslað.
Við þessu öllu svarar eiginmaðurinn mjög "gáfulegt" svar:,, það eru almenningssamgöngur". Cecilia kvíðin:,, Þannig að þú ætlar ekki að hjálpa mér að flytja frá einum stað til annars?".
Eiginmaður Ceciliu er aftur með línu sem fær okkur til að velta fyrir okkur hversu trúr og hollur hann er sem eiginmaður: „Þú ert með leyfi fyrir alla flokka, þú vilt í raun ekki einu sinni fara á vespu, það eru leigubílar sem þú getur hringt í hvenær sem er. tími dags og frá nóttu." Cecilia er enn grimmari:,, Þú veist eitthvað, ég fékk leyfin mín fyrir sjálfa mig, til að sýna sjálfri mér að ég get, hvað er mér að kenna að í umferðinni hef ég verið með alls konar skrítna, eins og þú, hver vill virkilega rekast á mig? Ég er hræddur um svo marga þátttakendur í umferð." Eiginmaðurinn segir við hana feimnislegri röddu: "Jæja, ég skal hjálpa þér með ferðirnar."
Hlutirnir róast í augnablikinu, þeir tveir fara til að tala við smiðirnir. Þeir gefa þeim uppdrátt af íbúðinni, svo þeir geti séð allar byggingarlistar upplýsingar nánar. Eiginmaðurinn sér minna baðherbergið sem hann vill gera að opnu rými. Cecilia byrjar með gagnrýninni og siðferðislegri rödd: "Ég skil ekki hvers vegna þú þarft opið baðherbergi?" Hvar hefur þú séð þessa baðherbergismódel áður? Á kránni?!"
Maðurinn segir að hann vilji hana vegna þess að hann hafi nýstárlegar hugmyndir, ekki íhaldssamar, til að sjá hlutina einhliða eins og Cecilia, hafa alla veggi fallega raðað, einn til að halla ekki í 95 gráður og að þörf Ceciliu fyrir fullkomnun stíflar hann, hindrar. , finnst eins og allt sé staðnað vegna dæmigerðra óska hennar.
Cecilia roðnar, þegir en tekur eftir hlutunum. Cecilia segir:,, Og mér sýnist sem svo margt vanti, ég myndi ekki vera hér, það er tómt rými.“
Smiðirnir segja við hann: „Það er tómt núna, því það eru engir hlutir, við náðum varla að byggja veggina, þegar þú flytur hingað muntu sjá að húsið fer að taka á sig mynd, þú munt skreyta það eins og þú vilt, sérsníða , og allt það."
Cecilia talar við eiginmann sinn, hún vill sannfæra hann um að fresta flutningi þar til sonur hennar klárar leikskóla því hann er mjög tilfinningaríkur strákur og allar meiriháttar breytingar gætu haft óþægileg áhrif á námsárangur hans.
Eiginmaðurinn er ekki sammála, hafnar tillögu Ceciliu og lofar húsbyggjendum að hann flytji inn um leið og íbúðin er byggð, innréttuð, múrhúðuð. Hann tekur þó undir að geymsluplássið fyrir skókassana sé í opnu baðherberginu.
Cecilia lætur undan, hún sér að hún hefur engan til að tala við hvort sem er, hún er með eina síðustu beiðni áður en hún flytur úr íbúð ömmu og afa, nefnilega: að fara varlega með öll 20 málverkin frá ömmu og afa, missa þau ekki, klæða sig. Ekki slíta grindina á þeim þegar hann tekur þá út úr bílnum og fer með þá í íbúðina. Hann lofar að fara varlega, missa þá ekki, klóra þá, snerta handrið og svo framvegis.
Flutningsdagurinn kemur, á föstudegi, hann er ekki einu sinni búinn að sækja drenginn á leikskólann, hann er ekki með áttavita í töskunni, engin kort, né "Maps" forritið uppsett á símanum, hann hefur að giska á hvar nýja heimilið er Ef honum gengur vel heima, ef ekki, þá sefur hann á götunni.
Málverkin hennar Ceciliu, greyið, sitja í skottinu við hliðina á tveimur Aqua Carpatica vatnsflöskum, poka fullum af kössum af Cremșnit, annar poki með átta pökkum af hveiti, fiskabúr, ég veit ekki hversu margir kassar af servíettum, tuskur og allt það.
Um leið og hann ber þau er hann varkár við hvert fótmál sem hann stígur á, en vegna þess að hann er með fimm í annarri hendi og fimm í hinni, klórar hann ramma málverks sem hann heldur í hægri hendi. Ceciliu grunar ekki hvað hefur gerst fyrr en eiginmaður hennar festir hann við vegg. Cecilia með sína lipru sjón, arnarauga sem tekur eftir jafnvel minnstu galla við +1,75 díóptri, sér rispuna. Hann segir við manninn:,, Á morgun vil ég að þú farir í kínversku búðina á litla markaðnum og kaupir nýja en samt gyllta ramma eins og þessa. Ég get ekki horft á þetta málverk, þú ert búinn að eyðileggja það með kæruleysi þínu!“ Og í alvöru, hvaða gæfa var þetta? Þetta var bara málverk af loðnum köttum.
Eiginmaðurinn spyr hana:,, En er ekki hægt að gera við það með lími?" Cecilia pirruð yfir svona óhæfni,, Nei, það er ekki hægt að laga það með lími. Það er rispað, það vantar ekki bita af rammanum... "
Eiginmaðurinn veltir fyrir sér orðum Ceciliu fyrir utan:,, Kona sem veit ekki hvað hún vill heldur vill ekki lím, ég gef henni ástæður til að vilja lím.“ Og hann heldur áfram að gera enn hugrakkari, brýtur fiskabúrið inn. skottinu. Cecilia sér allt af svölunum, sendir henni skilaboð í símann um að kaupa líka nýtt fiskabúr í kínversku versluninni og hugsanlega nýja fiska úr dýrabúðinni, á meðan hún berst við að endurlífga alla sem voru í því fiskabúr, setja þá á krana, undir vatnsstraumnum og í blómavasa.
Hvað skal gera? Eiginmaður Ceciliu hefði átt að vita að „flýti spillir starfinu“.
Support Poezii Online
Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Reformare
Gabriel Nicoara
18 November
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 November
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 November
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 November
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 November
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 November
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 November
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 November
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 November
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗