DECIZII

Lemnul unei  uși e un dar  pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic  dintre stejari
Copacul  ţipându-şi,  jalnic, prăbuşirea.

Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată  larg deschisă,  sau ferecată
O ușă rămâne un  presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?

Aș vrea

Dacă s-ar putea

Să mai vină mama pe la mine,

Să  merg eu pe la ea

Din îmbrățișarea ei să-mi dea

Curaj, speranță

Și zâmbetul ei de dimineață

 

Dacă s-ar putea

Aș vrea

Și sărutul de noapte bună

Să mi-l mai dea…

 

Aș vrea

Dacă s-ar putea, să-i spun

Ce grea e ziua fără EA…
Aș vrea, dacă s-ar putea …

Îmi place toamna pe  înserat
Într-un amurg ce nu-i grăbit
Când norii zilei au plecat
Și-un dor la mine a venit

Dar ...

Ploaia, într-un nor apropiat deja dansează,
Melancolia strânge ruginiul dintr-o  frunză
Și toamna tăcută în altarul ei se așeză
Privind prin ceața serii, vede pași de muză.

Vinerea răstignirii și zorii Învierii
Zile cu roșu-n sufletul nostru însemnate
Stau pe bolta universului și-a nemuririi…

Doar minciuna, amfitrioana crucificării,
Rânjind, numără cuiele însângerate
Înfipte adânc din jocul perfid al trădării
Când, talanții se risipesc mânjiți de păcate,
Iar mâini ce vindecau, mâinile mângâierii
Și palmele lui Iisus, sunt pline de stigmate…
Din cer s-aud tunete și glasul disperării
Spre Tatăl Ceresc un ultim cuvânt străbate:
,, SĂVÂRȘITU-SA,,!

Bat clopotele…Voci divine în cer s-adună,
În evanghelie cuvântul lui Iisus îi sfânt
Răspândit în patru zări, ecoul lui răsună
Creștinii pe viață și-au făcut un drag legământ
În fiecare an, unul altuia să-și spună:

,, HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!,,.

Să fie blestem

Asupra celor ce-au fabricat războaie

Și au pus lauri pe inovații ucigătoare

Făcând să zacă pe pământ

Trupuri fără de sicrie și fără de mormânt …

 

Să fie blestem

Asupra celor ce fură gânduri curate

Strivindu-le între a lor cuvinte

Pline de ură, de venin și nedreptate 

Înlocuind credințele creștine

Cu patimi și îndemnuri păgâne

………………………………………………………..

 

Doamne de-i păcat blestemul meu 

Iartă-mă dând pacea drept trofeu

Și-un cer  mereu senin  în apogeu

Să îngenunchez, ție  mulțumind

Că sunt pe pământ în pace trăind …

Iar din înaltul cer  un alb  porumbel

Să poarte solia păcii pe întreg pământ

Și între popoare să fie  sincer legământ …

SĂ FIE BLESTEM ,
ASUPRA CELOR CE VOR RĂZBOAIE !

 Ciudat…
Da, este ciudat
Tot mai ciudat
De când   timpul m-a alungat
Într-un joc de nejucat
Cu hrană zilele posomorâte 
Iar clipele făcute ghem
Se rostogolesc 
Ca -ntr-un  blestem
Strivind gândurile
Din care vreau să fug 
De mine să mă alung
Cerându-mi singurătatea înapoi
 Prin ea să străpung 
 Sunetul crengilor când trosnesc
Iar frunzele încet jelesc
Căzute pe umed pământ
Lăsând copacii fără veșmânt
Copaci ce singuri s - au ruginit
 În  toamna care încă nu  a  venit… 

Acum e  vremea mea să spun
Să spun și eu  un ,, DA,,   
 Un  ,,DA,, adevărat
În loc de ,, NU,,  cuvânt înveninat 
Și vreau să nu mai pot
Să mai suport
Mormanul de dorințe
Aruncate în neputințe
De cei fără credință 
 Care-mi  repetă sacadat
  Nu, nu, pentru tine nu se poate …
Pare ciudat sau,
Eu nu am  dreptate?

Ecoul din jocul de cuvinte
Aleargă și el repetând  
Nu se poate, nu se poate!...
 Iar strigătul din mine 
Cere  adevărul înapoi 
Și vieții să-mi deschidă poarta
Să pot să plec, să fug din ea 
Fără să-i spun , fără să-i cer
La vie  encore une fois …
Știu viață știu
Că ,încă o dată
 Nu se poate, nu se poate…

 Iar TU …    
Duci urna   ca pe-o  povară  
 În care cuvintele  nu se separă
Cele adevărate  sunt amestecate
 Cu cele pline de păcat 
În jocul  trucat 
Jucat până la capăt
Pare ciudat ? 
Urna, încă  nu s-a spart  …

La cântul lăuntric
Paltinul,  de pădure s-a îndepărtat
Multe  zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure  a plecat…

O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.

Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii,  cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!

mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli

o singură zi și o singură noapte-ntr-un an

cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului

potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor

despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală

nu poți despărți infinitul în două jumătăți

din care una râmâne mereu 0

în cosmos exisă doar întuneric

lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert

ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului

aflată la bunul plac al ochiului

poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ

nu știu

dar mă gândeam și eu cum ar fi

ca prima noastră noapte de iubire polară

să-nceapă-n septembrie….

Starea de veghe e starea ultimului gardian treaz

patrulând pe străzile pustii și întunecate ale minții

pe-alocuri se-aud câini întunericului  

spârgând în măsele oasele zilei

golite de măduvă

păsările nu-și mai slăbesc încleștarea ghearelor de stinghii

își trăiesc netulburate visele lor erotice

urșii hiberneză cu luminile de veghe aprinse

în scorburi

Cel de Sus rărește stelele de pe câmpiile îmburuienate

ale Cerului

țipetele bufnițelor cu ochelari

și girofaruri

date la maxim

căsăpesc noaptea în felii

spre răsărit

Soarele s-a trezit mai târziu

înjunghiat în inimă…

Sunt,simt,traiesc

Privesc spre cerul noptii

Poate primesc cate -un raspuns

De-al lunii soapte involburate,

In ploi de stele pasuita .

Cuvinte curg grabit prin minte

Si tot alerg spre ele

Sa pot sa prind un adevar

Ce poate m-ar salva 

Sa nu mai ratacesc la nesfarsit

Prin firul vietii ravasit

As vrea...

Seninul diminetii sa ma cuprinda in vis

As vrea ...

Sa ma trezeasca intr-un paradis

Dansand parca cu norii

Si razele de soare

Intreaga mea fiinta

Sa sufle a usurare .

Dacă,  să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai  venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…  
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat

…………………………………………………..

Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate!  Trist mormânt.

Amicului răcit

De când cu gripă, febră mare,

Și cu durerea până-n os,

Al meu amic cu nasul mare,

A devenit cam... secretos.

Unui ceasornicar

Intrând în bordel cam beat,

Etalându-și toată garda,

Matroana i-a sugerat,

Să nu-ntindă prea mult Coarda.

Femeia de serviciu

Ea, femeia de serviciu,

Are doar un singur viciu,

Când mă văd cu toți amicii,

Îmi creează deservicii.

Șah cu vecina

După ce-am servit dejunul,

În împrejurări obscure,

Cu tact i-am cedat nebunul,

Iar ea sfioasă, două ture...

Unui Gardian

Nu vreau grad de căpitan,

Fă-mă mamă gardian,

Toată lumea să mă ştie,

Om corect la puşcărie.

Unui Gardian

De când lucrezi la puşcărie,

Nu mai serveşti mâncarea-n farfurie,

Te-nchizi în baie stând pe tron,

Şi baţi cu lingura-n castron.

Casierița

Casierița de la mol,

Cu ochi vineți apărea,

Și într-o zi s-a dat de gol,

Ea și-acasă încasa.

La poker

Joc des poker cu un ciung,

Aproape în fiecare lună,

Și de atâta timp, n-ajung,

Să-l văd cu o mână bună.

Nepotrivire

În sfârșit să-i fac pe plac,

I-am luat lui coana mare,

Minunați pantofi de lac,

Însă ea, s-a dus la mare.

Lui Costică

Ospătarul meu Costică,

Vrând în tenis să răzbească,

Renunță subit, de oftică,

Căci voia doar să servească.