Author Keller Gabriela
Total
236 creationsRandom creations :)
Planul iubirii
Iubirea,
O floare din grădina mea
Ce înflorește an de an
Pe care nu o rănesc intenționat
O ud cam rar dar recunosc
Îi spun ce simt și ce mă doare
E ascultătoare ,
Mă înțelege când nu i vorbesc
Am zile în care nici nu o privesc
Oare e bine ?
Prin ea descopăr zi de zi
Un ghid complet al iubiri
O armonie,
Cu o sămânță de la floare
De o plantezi, o îngrijești
Vezi cum după fiecare udare
Apare un pui verde
Un nou început care a primit
Încredere , răbdare grijă
Sunt câteva principii
Ca în iubire ,
Totu-i la fel ghidul e același
Dar nu toți îl înțeleg
Ora 5.25
Tu ești pe drum spre casă,știu
Când toată lumea doarme liniștită,
Cum crezi că pot dormi și eu?
Eu cred că ești copila unui zeu
Acea frumoasă fără seamăn
Cu nebunia hărniciei
Ce-o au furnicile mereu,
Iar eu, cel care te iubește
La ora dimineții se gândește
Că viața este strălucire
Ce vine de la Dumnezeu !
Iar Dumnezeu este iubire
Iubirea are astăzi glasul tău
Iubito,ești pe drum spre casă,
Mă porți acolo și pe mine
Stând liniștit în buzunarul tău
Îți simt și pașii si iubirea
Acolo vreau să stau mereu.
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Gânduri 2
Oh! Gânduri, gânduri,
Voi timpul mi-l furați,
Voi zâmbetul mi-ascundeți.
Sunteți ca niște lanțuri
Ce mă cuprind întru totul,
Ca niște vânturi aspre
Ce ochii îmi închid,
Spre a nu vedea adevărul
Acela crunt și rece.
Într-o seară
Într-o seară te pierdusem dar nu am realizat
Peste luni de așteptat iarăși am cedat
Am fost împreună la bine și la greu
Dar greul dintre noi nu a fost niciodată al tău
Am sperat sa mă alegi chiar și o secundă
Dar ai plecat și eu am rămas în urmă
Regret s-au durere ce poate fi?
Poate doar durerea că noi doi nu am m-ai putea fi
Ți-am spus ai grijă de tine și rămas bun
Dar dorul din suflet rămâne pe drum
Un drum pe care pășesc fără de știre
Cu tine doar în a mea amintire
Pădurea
O, Codrule verde! Pădure măreață!
Creația lui Dumnezeu cea semeață
Ce-mi dă mie pace, ce-mi dă mie viață.
În tine, prin petele mari de lumină
Coboară din ceruri credința divină.
Din arborii tăi înțelepți se revarsă
Pura energie, ce nu este falsă.
Alină o inimă frântă, Pădure,
Căci oamenii vor curăția să-i fure.
Căci lumea cea crudă, deșartă și sură
Mă taie încet cu o sabie dură.
În lacrimi alerg către tine, pădure,
Căci sufletul meu nu mai poate să-ndure
Atâta tristețe, durere și ură,
Atâta cruzime, ce n-are măsură.
Ars vivendi
Te rog, oprește-te inimă, și îndură și această lume - demult pierdută în multiversul meu de amintiri. Privește cum imaginile acestea vii se zbat să iasă la suprafață. Iar tu, minte, potrivește cuvintele cu sunetele și culorile acestea, să nu se piardă. Și tu, suflet, fii bun și blând și iartă-mi neputința de a împleti în cuvinte acest iureș de emoții și sentimente încercate cândva...
Se făcea, că eram îmbrăcat cu un hanorac ușor de vară, înfrunzit în roșu, alb și negru, cu gluga trasă peste ochi și mâinile adânc vârâte în buzunările unor raiați spălăciți de culoare bej, că aveam vreo șapte ani și eram, așa, un pic mai obrăznicuț și împreună cu familia, ne aflam înghesuiți într-un autocar arhiplin cu alte familii care purtau în suflet aceeași năzuință: mănăstirile din nordul Moldovei!
Și mamă!, ce emoții încercam, întrucât era pentru prima dată când porneam la un așa drum lung - o aventură! -, laolaltă și cu alți țânci de vârsta mea, cu care împărtășeam, deocamdată, doar ochiade fiind taaare sfioși și nedezlipiți din brațele ocrotitoare ale părinților care ne tot dojeneau: Da' stai locului, parcă ai furnici în ceia!
Da' nu stăteam, că de, furnicile își aveau rostul lor. Iar ca să ne potolească, ghidul autocarului ne puse gând rău: ne invită pe fiecare-n parte să recităm la microfon, să cântăm, sau, mă rog, să spunem câte ceva din ființele noastre!
Ei, atunci să vezi codeală:
— Ba du-te tu primu', că eu am fost acasă...
— Ba mai bine tu, că eu am fost la pădure!, știți cum e când te lovește brusc neinspirația, iar mintea se-ntunecă bosumflată și incapabilă să te scoată din încurcătură...
Și-mi vine și mie rândul!, că-mi venea să intru-n pământ de rușine și sfială, am încropit eu acolo o strofă, două din Arghezi, combinat cu Topârceanu și Alecsandri, că la final toți au izbucnit frenetic în aplauze, ai mei erau cu gurile căscate a ... mirare, (de unde știe ăsta versuri, că noi nu l-am învățat, poate de la școală, cine știe?), și a trebuit, vrând-nevrând, să mai fac și o plecăciune la îndemnul ghidului care îmi strânse mâna ca unui om mare, sporindu-mi și mai mult sfiala, tratament sigur împotriva furnicilor!
Orele au trecut înghițite de kilometrii parcurși până la prima oprire, o stație peco, iar noi împielițații ne urmăream unii pe alții în jurul autocarului amețind cu bună știință audiența, fiindcă acu' eram prieteni buni, la cataramă, ne știam după nume și... poezii, furnicile reveniseră în forță cu curaj și eram puși pe șotii, ce dacă mai prindeam din zbor câte-o scaltoacă, două, că doară ne făcea să râdem și mai tare la genul aceasta de "mângâieri"!
Dar, se dă semnalul, ne numărăm pe degete, suntem toți, hai din nou la drum, nu mai este mult până la destinație. Înainte de prânz, ajungem la mănăstirea Sucevița, unde, dintr-o dată, ne lepădăm de furnici și pășim cu smerenie în curtea bisericii, facem câte-o cruce cât noi de mare, aratăm că știm să fim și cuminți, cuprinși de evlavia locului și gravitatea momentului. Măicuțele îmbrăcate-n negru din cap până-n picioare, ne preiau într-un grup serios, intrăm în biserică, facem din nou cruce, ne ridicăm pe vârful picioarelor să pupăm icoanele vechi, sub privirile neîndurătoare ale sfinților nemișcați de pe părete...
Apoi ghidul ne arată scara către rai zugrăvită în partea de nord a bisericii și ne explică ce se-ntâmplă dacă nu ești cuminte și-ți faci păcate de nu-ți asculți și nu-ți respecți părinții, profesorii și... patria! Cazanele cu smoală-ncinsă așteptau mușterii noi și erau, iată, păstorite de drăcușorii cei roșii cu cornițe răsucite și copituțe în loc de picioare, care ne priveau cu poftă mare, cu gurile rânjite și limbi ascuțite, bifurcate, brrr! te lua cu fiori reci pe șira spinării și aveam mâinile moi de la transpirația rece!
Însă, fiind trecut de amiezi, iar noi veneam de la drum lung, măicuțele-și făcură milă de tinerețele noastre și ne arătară că de vom fi cuminți și de vom învața bine și asculta de părinți, îngerași cu aripi albastre aveau să ne ție-n pază să nu ratăm vreo treaptă, toți sfinții și arhanghelii și heruvimii, aveau, Doamne ajută pe noi și pe toată lumea!, să ne sprijine să urcăm scara ce drept și lin duce către rai!
Iar mai apoi, ne invitară, colocvial, să gustăm din bunătățurile mănăstirii ieșite chiar din mâinile sfințite ale măicuțelor, haideți să ne poposim oleacă la umbra teiului cel falnic ce umbrește masa lungă învelită cu mușama curată, luați loc vă rugăm, nu, nu, copii să steie dimpreună, părinții pe-o parte, iară ei pe alta, serviți, vă rog, dulceață de trandafiri ieșită de anu' ăsta, oamenii mari să beie vin roșu din carafe, iară copchii, apă răce de fântână, scoasă amu, proaspăt, până să vie și părintele care-i plecat cu primaru' la o măsurătoare de țarnă...
A fost pentru prima oară în viața mea, când am servit dulceață de trandafiri. Acel parfum, acea dulceață, acel moment, a rămas și va rămâne cu mine pentru totdeauna, laolaltă cu un grup de copii gălăgioși și părinți îngăduitori, care, într-o după-amiază liniștită de vară aproape de asfințit, sub un soare cald și generos, înfrânt de umbra răcoroasă a teiului, fără să știe, mi-au oferit o cale către arta de a trăi bine... Ars vivendi.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Diagnosticul: Tu
anca_nistor
6 October
Cutremurător de frumoase aceste versuri! Felicitări!
Ce mai faceți, Maiestate?
Vladislav Varzari
5 October
@Silvia Mihalachi, vă mulțumesc mult
Ce mai faceți, Maiestate?
Silvia Mihalachi
5 October
,, Ce mai faceți , Maiestate?,, este o poezie de lăudat și poetul merită felicitat. Mă alătur de cei ce il felicită și apreciază aceasta frumoasă po...
MARIA ÎN ȚARA POMILOR
Silvia Mihalachi
5 October
Cu drag spun legendei că , este frumoasă și că mi - a plăcut să citesc din ea ,, curajul, iertarea , credința și despre lumină,, și despre pomul c...
Temnița
Khosravi Shahin
4 October
Mulțumesc mult!🤍
Ultimul acord
ora mea de poezie
4 October
O poezie ce are niște rânduri pline de imagini și emoții în care mă regăsesc...ai un talent extraordinar, felicitări!🩷
Efectul Placebo
un-pahar-de-poezie
1 October
Vă mulțumesc tare mult pentru gânduri. Mă bucură enorm !🙏
Efectul Placebo
Silvia Mihalachi
1 October
Pe tipsia cu versuri frumoase dăruită și azi cititorilor de către amfitrionul ,, poezii online,, am găsit un pahar de cristal cu versuri cristaline,...
Efectul Placebo
Florin Dumitriu
1 October
Uneori, cel mai frumos zâmbet e doar umbra unei dureri care a învățat să tacă. Felicitări, ai pus în vers ceea ce mulți nu reușesc nici să rostească....
CUM POȚI TU, TOAMNĂ?
Silvia Mihalachi
30 September
Frumoase, delicate întrebări în versuri sonore adresate TOAMNEI de către poet , căreia îi deslușește prin întrebări ,, culorile ei de poezie,,.