Doamne,răbdare ai cu noi

Printre culori atrăgătoare 

De produse -alimentare

O cucoană forfotea 

Cu puradeii după ea.

Negricioși,cu muci la nas

O urmau pas cu pas,

In șirag aliniați 

Milogeau înfometați..

Cu obrazul ca de smoală,

Cu fuste largi in poală,

Cu zorzoane aurite 

Iscodea sub veșminte..

Șterpeli o ciocolată,

Ce -o pitulă îndată 

Sub port de camuflaj;

Hoție -n ambalaj..

Cu tupeu și dibacie,

Șireată -n pălărie,

Ciordea tot felul,

Isprăvindu-și țelul....

Captivă -n flagrant 

Se lamenta exorbitant!!?

Jinduia compătimire,

Depănând cu pătimire..

Fata mea, simt că mă duc,

Mă ofilesc și mă usuc;

Eu te rog, să nu mă plângi,

Inima să nu mi o frângi ,

Să pot pleca zâmbind 

Cu chipul tău în gând ...

Poți să mi -aduci o floare 

În zi de sărbătoare ,

Să stai cu mine la taifas 

În loc de bun rămas ;

Oriunde aș fi,voi fi cu tine,

Ești Iubirea mea știi bine.

N-am fost cea mai bună mamă;

Este a mea profundă teamă..

Că nu ți -am oferit mai mult 

Mă frământă de demult..

Tu îmi spui comoara mea,

Să bem o gură de cafea,

Amintiri să depănăm 

Și cât de tare semănăm,

Îmi spui gingaș la ureche,

Că sunt fără de pereche ,

Că sunt unică în al meu fel,

Al tău sprijin și model;

Copila mea, îți mulțumesc,

Ești tot ce simt și ce-mi doresc ;

Ești darul meu pământesc ,

Te port în mine,te iubesc ;

Eu te veghez,mergi înainte 

Și rogu -te , să fii cuminte..

Durerea îmi furase mințile,

Mă prăbușesc fără scăpare;

Peste noapte vin ploile,

Iar răsăritul în ceață dispare.

Bucuria -mi dă iarăși puteri,

Culeg fărâme din ruine,

Îmi ia povara de pe umeri 

Și mă sloboade de suspine.

Deznădejdea,de mână cu mine 

Rătăcește prin pustietate,

Pe drumuri reci, atât de străine,

Născând gesturi necugetate.

Speranța -mi suflă la ureche, 

Subtil,o portiță îmi deschide ,

Îmi jură că va sta de veghe 

Și -n clipele mele aride.

Nostalgia-mi cântă serenadă 

Toamna târziu, cu lună plânsă 

Și mă cheamă la o promenadă,

Să -mi cânte povestea nescrisă.

Se cuibărește în mine frica,

Mă scutură pe sub haină,

Toarce în mine ca pisica,

Dispare și revine în taină.

Iubirea -mi dă fiori și mă reface,

Mă prinde -n brațe, mă sărută,

Mă smulge din a mea carapace 

Și mă întoarce lumii.... renăscută.

Sub năframa cenușie 

Chipul soarelui pălise

Peste zarea cea pustie 

Izul toamnei năpădise 

Răcniseră din crâng 

Sub bolta mahmură

Aripi ce se frâng 

Pe veștejita ramură. 

De crivăț scuturate,

Tremurând golașe

Brațele decolorate 

Lăcrimau răvașe.

Purtând zdrențe reci 

Scoarța ruginise, 

Pe nămolitele poteci 

De frigură se zbărcise  

Vibra văzduhul ciuruit 

De stropii fumurii, 

Suflarea tăcu subit 

Sub ochii plumburii..

Merg tăcută pe -acelasi drum,

Lăsând în urmă amintiri și fum.

Pomii fug,se pierd în vale,

În palmă picurănd petale.

Pe dealuri umbre se perindă,

Se lungesc,din mers să prindă 

Aripi ce plutesc în derivă.

Eu mă simt din nou captivă 

Unui destin pus în valiză,

Ce -n lume umblă fără viză.

Străbate nori încercănați,

De vânt aspru legănați,

S-ajungă pe-un tărâm uitat,

De suflete cândva visat.

Unde timpul nu clipește,

Zilele -n tolbă drămuiește.

Razele firav se strecoară;

Eu urc in balans pe scară 

Cu povara strânsă -n spate 

Și cu dorul dus departe...

În ochii tăi văd cerul

Și stelele curgând 

Și de stâncă valul

Izbește al tău gând..

Ești izvor învolburat 

De simțuri și fiori.

Ești prințul fermecat 

Împresurat cu flori...

Universul meu respiră 

Atunci când mă atingi 

Și nurii tăi vrăjiră 

Inimi ce le frângi...

Eu,pt tine nu însemn 

Decât o clipă dulce 

Eu, chipul tău, solemn 

Îl veneram pe cruce...

Tu, dispăreai in ceatä,

Râzând de simțăminte.

Sub stropii tăi de gheață 

Mă topeam fără cuvinte...

Geamu-mi deschid spre tine, toamnă

Și tare-aș vrea mai mult să povestim,

Și poate îți ghicesc într-o cafea amară

Să afli pe ce banii puțini, ni-i cheltuim. 

În fiecare an îmi furi căldura soarelui

Și mi-l trimiți așa departe de pământ,

Te lauzi că ne aduci bogății în cămară

Dar fără apa cerului, făina n-o frământ. 

Iată de ce te-am invitat s-avem o vorbă

Să-ți spun că doar în patru formați anul,

Așa că fiecare anotimp, are valoarea lui

Iar  de lipsește unul..gol îmi e hambarul. 

A înțeles părerea mea și-n casă a intrat

Am discutat vrute-nevrute...făra ghici, 

Un ceai fierbinte a cerut, că e puțin răcită

Am râs și acceptat..doar puturoșii îs calici.

 Mâna ne-am strâns și am rămas amici

Și-am stabilit să ne-ntâlnim mai des,

Și fiecare anotimp să-l prețuim, iubim

Ne-am despărțit, urându-ne...succes!

Cărțile plâng, și-mi cer să le ard, 

Fiindcă mereu necitite rămân, 

Și nu stau după zăbrele ori gard, 

Ci pe-un raft uscat și bătrân. 

Le mângâi coperțile îmbătrânite,

Alung și păianjeni ce pânza și-o țes, 

Le spun că vor fi în curând răsfoite, 

Dar lacrima scursă le dă de-nțeles. 

Privesc peste umăr, cartea se roagă,

Visează un deget cum dă filă cu filă, 

Scârție-n geamăt biblioteca întreagă, 

Și brusc mă cuprinde tristețe și milă. 

Cuvintele încet de pe raft se preling, 

Nu mai suportă destinul cumplit, 

Văd ca o boală cum analfabeții înving, 

Și cer insistent interzis la citit. 

Nu ne mai trebuie astăzi cuvinte, 

Avem emoticoane, memeuri și semne, 

Alexandria, ne-a luat-o înainte, 

Dați foc la hârtii și la lemne...

Tu lasă străinii să-ți numere paşii,

Tu lasă-i pe alții să te admire,

Bea cupa plăcerii doar cu vrăjmașii,

Stârnind la tot pasul uimire.

Îmbracă și pielea de oaie-ntre oi,

Dansează-n biserici și pe morminte,

Aruncă în soare apoi cu noroi,

Și fii doar copil, niciodată părinte.

Comandă șampanii, petreceri, dezmăț,

Dă foc la casă și dormi în copac,

Apoi bagă-ți singur gâtleju-n juvăț,

Și trage pe nas cel mai strașnic tabac.

Vrednic sunt a vorbi doar despre mine,

Galerii subterane cu zăcăminte puține,

Miner furios, jegos, ce scuipă pe jos –

să dai la schimb sănătate,

pe, vezi tu… diamante...

Vrednic sunt a vorbi doar despre mine,

Galerii goale, aflate-n ruine,

Toată exploatarea, gândurile ș-apoi uitarea,

se strâng într-o lampă cu lumină difuză,

ce bate mai tare în mine decât pe tine.

In mina sanatatii mintale,

orizontul e limitat, perspectiva trădează,

adâncimea se ghicește de la suprafață.

Strălucirea eternă a minții neprihănite,

s-a rătăcit in doar câteva cuvinte.

Îmi pierd timpul, 

În cautarea timpului pierdut.

Între nucleul a ce sunt

și marginile a ce voi fi,

găsesc versiuni vechi ale mele

și nevoia de a le coase petice.

Strig străinului din mine:

— Băă, m-auzi?!

Îmi răspunde un ecou:

— Băă, m-asculți?!

Sunt femeie, literă scrisă-n destin

Cu cerneală vie și gust fin de vin,

În palma îmi arde un vers nerostit

Un alfabet cald, profund, infinit.

Sunt punct și virgulă, pauză, fior

Rima ce leagă tăcerile de dor,

Când râd, aprind paharul ușor

Și vinul devine cuvânt curgător.

Îmi port poezia sub piele, discret

În ochi am strofe, mersul mi-e sonet,

Și-n fiecare cuvânt dau de știre 

Cum viața imi e... dor și iubire.

Iubiri interzise îmi rod din călcâie,

Iubiri de biserici, iubiri de Iisus,

Trăiesc peste lacrimi undeva mult prea sus,

Unde-i sunet de harpă şi miros de tămâie.

Graţii mi-s pasul, plânsul şi glasul,

Tunet mi-i chipul, fulger mi-s ochii,

Coregrafic ploaia îşi dirijează stropii,

Şi trist curcubeul îmi cromează sălaşul.

Strivit între lacrimi… zâmbesc,

Presat de nelinişti m-ador,

Doresc să conving pe cei care mor,

Că iadu-i suspans iar raiu-i grotesc.