Ei da..voi nu!
Oameni decidenți, fiți asumați,
Așa cum ieri, v-au învățat pe voi,
Bunicii voștri, mai puțin învățați,
Dar pentru țară, au dus război
Ei an de an, au construit și zugrăvit,
Voi dărâmat, vândut, asta-ți știut,
Ei cu sacrificii, datoriile-au plătit,
Iar voi miliardari, pe alții, i-ați făcut
Din astă țară, mai totul s-a vândut,
De cei aleși, care putere-au căpătat,
Prin votul nostru, pe care l-au cerut,
Și drept răsplată, pe noi, ei ne-au trădat
Degeaba am sperat noi, în alegeri,
În președinte, senatori și, deputați,
Că am rămas, doar cu a lor prelegeri,
Că după vot, noi toți, am fost uitați
Vedem, că mult se construiește azi,
Dar nu de-ai noștri frați și, de străini,
Că noi am devenit în timp, bastarzi,
Și chiar uitând, că ne-am născut, creștini
Plecați suntem, prin țări străine,
Ca-ici nu am putut noi, să trăim,
În țară, ne-am întoarce noi și mâine,
De ne-ar lăsa, un viitor să făurim
Dar cum să te dedici, pentru popor,
Când porțile la vamă, sunt închise,
Și guvernanții, fac legi pentru ai lor,
Iar țelurile noastre, pe veci respinse
Speranța noastră, renaște, an de an,
Popor unit să fim și, demn în toate,
Să construim, să-ajungem la liman,
Dar trebuie, să-ne-intoarcem, toți
acasă, din străinătate!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Category: Diverse poems
All author's poems: Zugun
Date of posting: 28 января 2023
Added in favorites: 1
Views: 839
Poems in the same category
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în olandeză
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
De les over de kubus
Er wordt een stuk steen genomen,
hij snijdt met een beitel van bloed,
schijnt met het oog van Homerus,
het wordt geschraapt met stralen
totdat de kubus er perfect uitkomt.
Daarna kussen ze de kubus talloze keren
met jouw mond, met de mond van anderen
en vooral met de mond van de infanta.
Daarna wordt een hamer gepakt
en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.
Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:
- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest
als er geen gebroken hoek was geweest!
Reci (de Noiembrie)
Peste noaptea nesmintită
Se așază nevăzut
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Deși, vara îmbelșugată
O suită de savoare
Ne-a îndestulat sublim
Cu al ei potop de soare
Cu-ale florilor alai
Și culori mirositoare
Multe mări nemărginite
Ne-au scăldat, ne-au adăpat
Munții ne-au împrumutat
Din răcoarea lor senină,
Până când, în iarna plină
Ne-o va cere înapoi,
Știind că vom avea nevoie
De căldura dintre oameni,
De căldura cea din vară
Înmagazinată-n noi
Totuși..
Nu ne-au fost îndeajuns acestea
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Sec Noiembrie se-ntreabă
Câtă neplăcere-ncape
Într-un suflet îmbuibat?!
Marius Ene, 11.11.2024, Polonia
Ștrudel cu viespi
Înghit din nou pastile pentru viață,
Îmi pare bine că nu mai vreau pe ață,
Mi-a bagat in surlă o buca' de sârmă,
Imi statea intre coaie, drept ca o râmă,
Nu e vesel cand prostata-i răcită,
Nici n-ai vrea sa ți-o înghită,
Nici n-ai vrea pe una in genunchi,
Nici n-ai vrea bere în rinichi,
Turmentat ocazional de vară,
Ma mândresc ca nu sunt o povară,
Nici gunoi, nici praf, nici nimeni,
Bubu se trezește numai vineri,
Papucii rupti, deatâta mers într-una,
De la vorbă-i obosită gura,
O juma' de inimă, putrezit rămasă
Poate m-oi indragosti... în altă viață!
Până când iubesc doar spirtul,
Da baut, jumate e ca sfertul,
Incet si încrezut înnebunesc,
Doar asa pot sa ma reunesc,
Putrezesc intens ochii în Tartar,
Si iar arată minus pe cântar,
A mai veni oare vara-n suflet?
Sau doar niște viespi în ștrudel?
Mahmur ma clatin noapte-n zi,
De la vin aiurea, oi putrezi,
Mai cer de la cineva una-n bot,
Căci de azi până maine, nu mai suport.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în germană
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Die Lektion über den Würfel
Ein Stück Stein wird genommen,
er schnitzt mit einem Meißel aus Blut,
leuchtet mit Homers Auge,
es wird mit Strahlen geschabt
bis der Würfel perfekt herauskommt.
Danach küssen sie den Würfel unzählige Male
mit deinem Mund, mit dem Mund anderer
und besonders mit dem Mund der Infantin.
Danach wird ein Hammer genommen
und plötzlich bröckelt eine Ecke des Würfels.
Jeder, aber absolut jeder wird sagen:
- Was für ein perfekter Würfel das gewesen wäre
wenn da nicht eine kaputte Ecke gewesen wäre!
Patimi
Visul îmi doarme pe-o noptieră,
Sub lumina pală a galbenei luni,
În ochiul meu trist rîde-o himeră,
Și-mi cară în creier negre furtuni,
Grijile mele dorm printre rafturi,
Le-am lăsat să mai pască prin cărți,
Moartea cioplește calmă sub paturi,
Un sicriu folosind întuneric și dălți.
Curg râuri de lacrimi pe-un acatist,
Amurgu-mi bocește și el pe obraz,
Și văd în trecut răstignirea lui Crist,
Iar cuiele Lui, mă înțeapă-n grumaz.
Nopțile albe îmi atârnă sub pleoape,
Focul din sobă durerea îmi cântă,
Vin stelele stinse însetat să se adape,
Din vise și griji, și din lacrima sfântă.
(imnuri tracice – sărbătoarea)
arhetipul mielului - să ne hrănim
cu un
neinițiat!
cel ce își strigă răzbunarea pe la colțuri
de lume!
- ah! injustiție, boală
a sudului -
straniu blestem!
(copil al odihnei barbare)
galben dezrădăcinat. -
*
nisip. îmbătrânire. perpendiculară pe existență
*
zbor -
veghe a bolilor, noapte
de noapte.
poate-mi pun o pană,
două,
din pasărea speranței!
va veni vremea
când prietena mea, piatra,
va cânta poema adevărului.
voi fi eu acolo?
*
(când dumnezeul din noi dă mâna cu cel din
afara noastră, omul înfierat - îndulcit naște ființa supremă;)
*
ah, poți tu mai mult? știi tu mai mult?!
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în olandeză
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
De les over de kubus
Er wordt een stuk steen genomen,
hij snijdt met een beitel van bloed,
schijnt met het oog van Homerus,
het wordt geschraapt met stralen
totdat de kubus er perfect uitkomt.
Daarna kussen ze de kubus talloze keren
met jouw mond, met de mond van anderen
en vooral met de mond van de infanta.
Daarna wordt een hamer gepakt
en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.
Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:
- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest
als er geen gebroken hoek was geweest!
Reci (de Noiembrie)
Peste noaptea nesmintită
Se așază nevăzut
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Deși, vara îmbelșugată
O suită de savoare
Ne-a îndestulat sublim
Cu al ei potop de soare
Cu-ale florilor alai
Și culori mirositoare
Multe mări nemărginite
Ne-au scăldat, ne-au adăpat
Munții ne-au împrumutat
Din răcoarea lor senină,
Până când, în iarna plină
Ne-o va cere înapoi,
Știind că vom avea nevoie
De căldura dintre oameni,
De căldura cea din vară
Înmagazinată-n noi
Totuși..
Nu ne-au fost îndeajuns acestea
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Sec Noiembrie se-ntreabă
Câtă neplăcere-ncape
Într-un suflet îmbuibat?!
Marius Ene, 11.11.2024, Polonia
Ștrudel cu viespi
Înghit din nou pastile pentru viață,
Îmi pare bine că nu mai vreau pe ață,
Mi-a bagat in surlă o buca' de sârmă,
Imi statea intre coaie, drept ca o râmă,
Nu e vesel cand prostata-i răcită,
Nici n-ai vrea sa ți-o înghită,
Nici n-ai vrea pe una in genunchi,
Nici n-ai vrea bere în rinichi,
Turmentat ocazional de vară,
Ma mândresc ca nu sunt o povară,
Nici gunoi, nici praf, nici nimeni,
Bubu se trezește numai vineri,
Papucii rupti, deatâta mers într-una,
De la vorbă-i obosită gura,
O juma' de inimă, putrezit rămasă
Poate m-oi indragosti... în altă viață!
Până când iubesc doar spirtul,
Da baut, jumate e ca sfertul,
Incet si încrezut înnebunesc,
Doar asa pot sa ma reunesc,
Putrezesc intens ochii în Tartar,
Si iar arată minus pe cântar,
A mai veni oare vara-n suflet?
Sau doar niște viespi în ștrudel?
Mahmur ma clatin noapte-n zi,
De la vin aiurea, oi putrezi,
Mai cer de la cineva una-n bot,
Căci de azi până maine, nu mai suport.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în germană
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Die Lektion über den Würfel
Ein Stück Stein wird genommen,
er schnitzt mit einem Meißel aus Blut,
leuchtet mit Homers Auge,
es wird mit Strahlen geschabt
bis der Würfel perfekt herauskommt.
Danach küssen sie den Würfel unzählige Male
mit deinem Mund, mit dem Mund anderer
und besonders mit dem Mund der Infantin.
Danach wird ein Hammer genommen
und plötzlich bröckelt eine Ecke des Würfels.
Jeder, aber absolut jeder wird sagen:
- Was für ein perfekter Würfel das gewesen wäre
wenn da nicht eine kaputte Ecke gewesen wäre!
Patimi
Visul îmi doarme pe-o noptieră,
Sub lumina pală a galbenei luni,
În ochiul meu trist rîde-o himeră,
Și-mi cară în creier negre furtuni,
Grijile mele dorm printre rafturi,
Le-am lăsat să mai pască prin cărți,
Moartea cioplește calmă sub paturi,
Un sicriu folosind întuneric și dălți.
Curg râuri de lacrimi pe-un acatist,
Amurgu-mi bocește și el pe obraz,
Și văd în trecut răstignirea lui Crist,
Iar cuiele Lui, mă înțeapă-n grumaz.
Nopțile albe îmi atârnă sub pleoape,
Focul din sobă durerea îmi cântă,
Vin stelele stinse însetat să se adape,
Din vise și griji, și din lacrima sfântă.
(imnuri tracice – sărbătoarea)
arhetipul mielului - să ne hrănim
cu un
neinițiat!
cel ce își strigă răzbunarea pe la colțuri
de lume!
- ah! injustiție, boală
a sudului -
straniu blestem!
(copil al odihnei barbare)
galben dezrădăcinat. -
*
nisip. îmbătrânire. perpendiculară pe existență
*
zbor -
veghe a bolilor, noapte
de noapte.
poate-mi pun o pană,
două,
din pasărea speranței!
va veni vremea
când prietena mea, piatra,
va cânta poema adevărului.
voi fi eu acolo?
*
(când dumnezeul din noi dă mâna cu cel din
afara noastră, omul înfierat - îndulcit naște ființa supremă;)
*
ah, poți tu mai mult? știi tu mai mult?!
Other poems by the author
Duminica Floriilor!
Aștept să merg la slujbă
Dar nu pentru vreun leu,
Azi nu-mi doresc câștiguri,
Și doar s-aud de Dumnezeu
Răsună bing de deșteptare
Ce mă îndeamnă ca să vin,
E clopotul bisericii din deal
Un semn de rugă la creștin
Ne îmbrăcăm de sărbătoare
Și cu evlavie pornim la drum,
Soția poartă pe cap năframă
Iar eu un bleumarin costum
În fața noastră e mulțimea
Ce merge înspre-același loc,
Cu toți-L căutăm pe Domnul
În locul sfânt, nu într-un bloc
Astăzi este Duminica Floriilor
Când IIsus intră-n orașul sfânt,
Nu pe un cal și pe mânzul asinei
Poporul strigă,,Osana", salutând
În liniște cu umilintă ascultăm
Cum Lazăr din mormânt a înviat,
E semnul biruinței asupra morții
Și al iubirii pentru cel apropiat
Mă uit în jur și mă simt fericit
Că am putut să sorb cuvântul,
Sa fiu mai bun, să am credință
Că-n viitor voi părăsi pământul
Sunt luminat și plec spre casă
În mână cu crenguțe de finic,
Și-n minte îmi repet neîncetat
Că fără dragoste..nu ești nimic!
Obsesie!
Am oferit și n-am primit,
Am dat și refuzat am fost,
Oferta mea nu te-a clintit,
Să mai încerc, nu are rost
În mintea mea erai o stea,
Să vin spre tine, frică-mi era,
Să nu pătrundă-n umbra mea,
Lumina ta și să-mi fure liniștea
Seară de seară te priveam,
Și strălucirea ta o admiram,
Stăteam pitit după un geam,
Și fericit deplin, eu tremuram
Era un tremur, puțin necontrolat,
Și nu știam de ce sunt emoționat,
Chiar daca chipul tău era plecat,
Din geamul meu un pic crăpat
Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,
Cum dis de dimineața tu plecai,
La geam eram prezent și așteptam,,
Pe tine să te văd din nou, cum reveneai
Și zilnic mă bucura a ta sosire,
Fără ca cineva să poată ști,
Să mă arăt nu îmi era în fire,
Curaj n-aveam să dau de știre
Într-un târziu, fiind lucid am realizat,
Că-n viața minuni s-au întâmplat,
Și voua acum vă spun la ce priveam,
Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Oare-am mințit?
Oare-am mințit din nou aseară?
Când întrebat am fost de unde vin,
Nu am putut defel răspunde iară,
Trădat am fost de...mirosul de la vin
M-am strecurat ușor spre dormitor,
Să scap de hainele cu miros de fum,
Și conștient că mă întorc la vorbitor,
Răspuns să-i dau, nu mâine și acum
Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,
Am încercat să explic pe ton redus,
Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,
Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus
Tot timpul, ne punem întrebări,
Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,
Iar viața-i plina de multe provocări,
Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri
Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,
Să nu aluneci de pe calea dreaptă,
Și totdeauna să-ți aduci aminte,
Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
La masă cu sfinții!
Te uiți la noi și somnul ni-l veghezi
În timp ce-ntorci aluatul în covată,
Aștepți puțin să prindă să dospească
Tingirea în cuptor o-mpingi cu o lopată
Văd cum șiroaiele îți curg pe frunte
Dar nicicum din muncă nu te opresc,
Cu un batic le ștergi și-un ochi arunci
La pâinile ce în cuptor se rumenesc
Lângă o plită te-așezi și lung privești
Fără a ști unde privirea se-ndreaptă?
Stai pe un scaun și jarul scormonești
Ca pita să nu ardă și să se facă coaptă
Ne crede pe toți că încă dormim
Și nu vrea somnul să ni-l trezească,
Nici eu nu simt s-arăt că-s treaz
Și-o las cu plapuma să ne-nvelească
Cred c-am ațipit pentru un timp
Și am ratat cum pita este scoasă,
Am tresărit și iute din pat am sărit
Când mama a zis..copii veniți la masă
.................................
A fost demult când mama ne cocea
Cuptor de pită și turtă si alte minunății,
Până-ntr-o zi când s-a oprit în a găti
Și a plecat la Cer..să ia masa cu sfinții!
Timpul nu iartă!
E duminică, racoare și afară plouă,
N-am fost azi destul de matinal,
M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,
Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal
Mă uit mult mai atent prin cameră,
Și mă întreb cine-mi face cicane?
Când ochelarii mei sunt pe noptieră,
Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne
Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,
Ceva grăsime pe burtă, fără folos,
S-a pus că aparatul de gym este stricat,
Și-acum îmi este tare greu, să o dau jos
În garderobă haine și rafturi pline,
Și nu-te-nduri să le dai la săraci,
Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,
Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci
O viață-ntreagă, muncim și adunăm,
Sume mici sau mari avem în cont,
Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,
Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod
Cât tânăr ești trăiești ca în povești,
Iar viața mai pe nimic, o risipești,
Seama nu-ți dai că-nbătrânești,
Și-ajungi un timp, când te căiești
Și tot așa inaintezi în ani de viață,
Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,
Trezirea e mai devreme, dimineața,
Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe
La anii senectuții, gândul mai des te poartă,
Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,
Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?
Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!
Scrisă de Cezar!
Pe Curând!
Zorii...nu ne lasă!
Zorii ne intră-n casă nu ne lasă
Să mai dormim puțin să ne iubim,
Iar raza soarelui de la fereastră
Ne zice că e timpul să ne trezim.
Privesc la orologiul din perete
Care arată că vremea e târzie,
O las pe doamna încă-n visare
Și o zbughiesc înspre bucătărie.
În grabă pregătesc micul dejun
Și pun ibricul pe-un ochi în spate,
Aștept aroma să-mi inunde casa
Și-un psalm citesc din sfânta carte.
Abia când masa așteaptă musafiri
Cu un sărut fugar îmi trezesc soția,
Făcându-i invitația de-a sta la masă
Și după împreună să părăsim locația.
Gustăm rapid și ne sorbim cafeaua
Și-apoi o rugă către IIsus rostim,
Ne îmbrăcăm și coborâm din bloc
Și iute cu mașina la serviciu pornim.
Începem o noua zi cu noi probleme
Care n-așteaptă deloc vreo amânare,
Că e ușor sau greu mergem înainte
Și nu uităm de-a cere...binecuvântare!
Duminica Floriilor!
Aștept să merg la slujbă
Dar nu pentru vreun leu,
Azi nu-mi doresc câștiguri,
Și doar s-aud de Dumnezeu
Răsună bing de deșteptare
Ce mă îndeamnă ca să vin,
E clopotul bisericii din deal
Un semn de rugă la creștin
Ne îmbrăcăm de sărbătoare
Și cu evlavie pornim la drum,
Soția poartă pe cap năframă
Iar eu un bleumarin costum
În fața noastră e mulțimea
Ce merge înspre-același loc,
Cu toți-L căutăm pe Domnul
În locul sfânt, nu într-un bloc
Astăzi este Duminica Floriilor
Când IIsus intră-n orașul sfânt,
Nu pe un cal și pe mânzul asinei
Poporul strigă,,Osana", salutând
În liniște cu umilintă ascultăm
Cum Lazăr din mormânt a înviat,
E semnul biruinței asupra morții
Și al iubirii pentru cel apropiat
Mă uit în jur și mă simt fericit
Că am putut să sorb cuvântul,
Sa fiu mai bun, să am credință
Că-n viitor voi părăsi pământul
Sunt luminat și plec spre casă
În mână cu crenguțe de finic,
Și-n minte îmi repet neîncetat
Că fără dragoste..nu ești nimic!
Obsesie!
Am oferit și n-am primit,
Am dat și refuzat am fost,
Oferta mea nu te-a clintit,
Să mai încerc, nu are rost
În mintea mea erai o stea,
Să vin spre tine, frică-mi era,
Să nu pătrundă-n umbra mea,
Lumina ta și să-mi fure liniștea
Seară de seară te priveam,
Și strălucirea ta o admiram,
Stăteam pitit după un geam,
Și fericit deplin, eu tremuram
Era un tremur, puțin necontrolat,
Și nu știam de ce sunt emoționat,
Chiar daca chipul tău era plecat,
Din geamul meu un pic crăpat
Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,
Cum dis de dimineața tu plecai,
La geam eram prezent și așteptam,,
Pe tine să te văd din nou, cum reveneai
Și zilnic mă bucura a ta sosire,
Fără ca cineva să poată ști,
Să mă arăt nu îmi era în fire,
Curaj n-aveam să dau de știre
Într-un târziu, fiind lucid am realizat,
Că-n viața minuni s-au întâmplat,
Și voua acum vă spun la ce priveam,
Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Oare-am mințit?
Oare-am mințit din nou aseară?
Când întrebat am fost de unde vin,
Nu am putut defel răspunde iară,
Trădat am fost de...mirosul de la vin
M-am strecurat ușor spre dormitor,
Să scap de hainele cu miros de fum,
Și conștient că mă întorc la vorbitor,
Răspuns să-i dau, nu mâine și acum
Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,
Am încercat să explic pe ton redus,
Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,
Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus
Tot timpul, ne punem întrebări,
Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,
Iar viața-i plina de multe provocări,
Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri
Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,
Să nu aluneci de pe calea dreaptă,
Și totdeauna să-ți aduci aminte,
Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
La masă cu sfinții!
Te uiți la noi și somnul ni-l veghezi
În timp ce-ntorci aluatul în covată,
Aștepți puțin să prindă să dospească
Tingirea în cuptor o-mpingi cu o lopată
Văd cum șiroaiele îți curg pe frunte
Dar nicicum din muncă nu te opresc,
Cu un batic le ștergi și-un ochi arunci
La pâinile ce în cuptor se rumenesc
Lângă o plită te-așezi și lung privești
Fără a ști unde privirea se-ndreaptă?
Stai pe un scaun și jarul scormonești
Ca pita să nu ardă și să se facă coaptă
Ne crede pe toți că încă dormim
Și nu vrea somnul să ni-l trezească,
Nici eu nu simt s-arăt că-s treaz
Și-o las cu plapuma să ne-nvelească
Cred c-am ațipit pentru un timp
Și am ratat cum pita este scoasă,
Am tresărit și iute din pat am sărit
Când mama a zis..copii veniți la masă
.................................
A fost demult când mama ne cocea
Cuptor de pită și turtă si alte minunății,
Până-ntr-o zi când s-a oprit în a găti
Și a plecat la Cer..să ia masa cu sfinții!
Timpul nu iartă!
E duminică, racoare și afară plouă,
N-am fost azi destul de matinal,
M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,
Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal
Mă uit mult mai atent prin cameră,
Și mă întreb cine-mi face cicane?
Când ochelarii mei sunt pe noptieră,
Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne
Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,
Ceva grăsime pe burtă, fără folos,
S-a pus că aparatul de gym este stricat,
Și-acum îmi este tare greu, să o dau jos
În garderobă haine și rafturi pline,
Și nu-te-nduri să le dai la săraci,
Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,
Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci
O viață-ntreagă, muncim și adunăm,
Sume mici sau mari avem în cont,
Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,
Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod
Cât tânăr ești trăiești ca în povești,
Iar viața mai pe nimic, o risipești,
Seama nu-ți dai că-nbătrânești,
Și-ajungi un timp, când te căiești
Și tot așa inaintezi în ani de viață,
Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,
Trezirea e mai devreme, dimineața,
Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe
La anii senectuții, gândul mai des te poartă,
Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,
Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?
Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!
Scrisă de Cezar!
Pe Curând!
Zorii...nu ne lasă!
Zorii ne intră-n casă nu ne lasă
Să mai dormim puțin să ne iubim,
Iar raza soarelui de la fereastră
Ne zice că e timpul să ne trezim.
Privesc la orologiul din perete
Care arată că vremea e târzie,
O las pe doamna încă-n visare
Și o zbughiesc înspre bucătărie.
În grabă pregătesc micul dejun
Și pun ibricul pe-un ochi în spate,
Aștept aroma să-mi inunde casa
Și-un psalm citesc din sfânta carte.
Abia când masa așteaptă musafiri
Cu un sărut fugar îmi trezesc soția,
Făcându-i invitația de-a sta la masă
Și după împreună să părăsim locația.
Gustăm rapid și ne sorbim cafeaua
Și-apoi o rugă către IIsus rostim,
Ne îmbrăcăm și coborâm din bloc
Și iute cu mașina la serviciu pornim.
Începem o noua zi cu noi probleme
Care n-așteaptă deloc vreo amânare,
Că e ușor sau greu mergem înainte
Și nu uităm de-a cere...binecuvântare!