Author А . Turcan

Mi am uitat trupul in groapa marianelor

De omenire inca neexploatata

In drumul spre Everest

Sub un brad argintiu ca sa gasesc

Amabitia mea nemaritata

Dar care inca asteapta a sosi

Speranta dulce spectatoare

In valurile oceanului intunecat

Fara a da vreo scapare

Bustului meu decapitat

De ura celor ce rostesc

Cuvinte cu sageti de foc 

Inspre apa protectoare

Nu aveam sa le dejoc

Nu mi permit sa ragusesc

Cuvinte aromate drept rasplata

Hrana rechinilor ce pandesc

Slabirea trairilor firesti

Plecand fara a lasa vreo pata

Sperantei mele,naufragiata

Ajută-mă dându-mi cuvinte
În clipa dangătului de sinceritate
Fii  ființa care mă cunoaște  
De vrei să arăți că  mă știi în toate.
Alege ce-aș vrea  să îmi cânte
Harpa, la ora înserării  liniștite
Nu-mi mai vorbi șoptind cuvinte
Din gândurile uneori  împrumutate.
Și lasă albul alb fără de pete
Vreau numai florile să fie colorate
Din gândurile ce-s sortite
Ajută-mă sa-mă slobod  de noi ispite.

Știu tată că nu m-auzi..

Că ești trist si-ndepartat..

Totusi,tată in zori de zi,

Sa ști ca eu nu te-am uitat.

Mă uit tată la copii,

Cum se joaca cu părinții

Cum zâmbesc si sunt iubiți 

Tu tată,nu ești aici..

Ma doare tată,dorul tău

Ma doare ca nu m-auzi 

Tată,si eu sunt copilul tău,

Dar tu,nu vrei să m-auzi..

Eu tată,am obosit..

Să te scriu și să te caut..

Aștept tată,un răspuns,

Chiar dacă nu e de ajuns.

Eu sunt stăpân peste nimic,

Un veșnic rob fără sărsam,

Un călător în astă lume,

Un biet creștin fără să știu.

Văd cimitirul plin de viață

Orânduind coloanele de morți,

Un amalgam ciudat de oase,

Un dans macabru în decor.

Mă văd epavă într-un vid,

O umbră falsă pe pământ,

Sunt un orgoliu fad al unui slut,

Un bâlbâit timid al unui mut.

Văd moartea ca perfecțiune,

E ispășirea noastră-n absolut,

O veșnicie fără formă,

O zdreanță aruncată-n vânt.

Spre drumul judecății mele,

În fiecare zi cu nume

Îmi lepăd gândurile lumii

Și mă îndemn la rugăciune.

Nu-mi plac fluturii ,

Cum îmi plăceau odinioară ,

Când primeam plăcere , culoare ,

Nu dureri sfâșietoare.

Nu-mi plac fluturii ,

Acum îi simt în mine ,

Ori de câte ori trec pe lângă tine ,

Și sincer , nu ai merita ,

Nu mi-ai merita fluturii ,

Nici să îi vezi , nu să-i mai simți ,

Pentru ca tu nu poți simți ,

Aripile unui fluture frânt .

Tu nu vrei să simți ,

Aripile unui fluture plăpând ,

Îndurerat , plouat,

Mort de iubire.

E strada pustie, iubito, şi e noapte.

Doar eu în maşină şi radioul la maxim

O cântă pe Lhasa De Sela: De Cara a la Pared.

Şi plouă în maşină, dar e senin afară...

Şi ploaia se prelinge-n acorduri de chitară.

Mă uit în oglindă, retrospectiv mă-nconjoară o emoție pură... transcedentală.

O vrajă subtilă, uşor subliminală, se difuzează-n lumina stradală

Şi-n nostalgia perfect senzuală.

Stâlpii degajă, ambiental, luminile calde de felinar,

Aliniați ordonat pe pavajul mozaical,

Cu tentații de dans în umbre cu ritm literar.

Mă cuprind de volan în propriul tangou cerebral.

Şi parcă pasu' mi-alunecă incendiar, precipitat într-un sprint culminant de final...