1  

Mierea sufletului meu

 

În pieptul meu esti febră și ardoare,

Un râu de foc în fagurul de scrum,

lubirea ta e binecuvântare

Lumina mea pe cel mai negru drum.

 

Când te ating, din carnea ta curată

Scurgi miere caldă-n sufletul setos,

0 patimă adâncă, devotată

Ce dă iubirii sensul cel frumos.

 

Femeie-balsam, lavă si dulceaţă

Te chem în noapte si te ador în zori

Dulceața ta îmi dă o nouă viată

Si mă trezeste în mii de fiori.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Edy.Eduard2000 poezii.online Mierea sufletului meu

Data postării: 22 mai

Adăugat la favorite: 10

Comentarii: 2

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 947

Loghează-te si comentează!

Comentarii 2

Alte poezii ale autorului

Sărut de primăvară

În roșul aprins, sub soarele rar,

E gustul de mai, un dulce calvar,

Dorul se sfarmă sub buze flămânde,

Aroma iubirii prin vene-mi pătrunde.

 

E chipul ce în suflet stârnește viață 

Un fruct de lumină plin de speranță 

Căci dragostea ei, ca o vară ce vine,

E gustul sublim, ce inima-mi mângâie.

Mai mult...

Femeia si liliacul

Parfumul greu de liliac se varsă,

Prin geamuri larg deschise spre amurg,

Iar amintiri în piept încep să ardă,

Ca niște râuri care-n suflet curg.

 

Ea trece lin, cu pas de catifea,

Purtând în plete movul de poveste,

O floare vie-n flăcări de mătase,

Așa cum doar în vis femeia este.

 

Și se confundă chipul ei cu floarea,

În adierea serii, caldă și ușoară,

Esență pură de parfum și dor,

Ce arde-n fiecare primăvară.

Mai mult...

Cercei de mai

Te-ai urcat desculță-n pomul plin de soare,

Cu rochia-nflorată și ochi de peruzea,

Ești cea mai dulce și neastâmpărată floare,

Ce-a înflorit în mai, în grădina mea!

 

Îți pui după ureche perechi-perechi cireșe,

Și râzi cu poftă, mușcând din fructul crud,

Iar eu, pierdut în pletele-ți rebele, 

Doar muzica din pașii tăi o mai aud.

 

Ai gura roșie, mânjită de dulceață,

Și-mi furi o sărutare cu gust de primăvară,

Ești toată o lumină, o poftă de viață,

Ce face timpul, ca stă in loc... sa pară. 

 

Hai, prinde-mă de mână, să fugim prin verdeață,

Cu buzunare pline de sâmburi și de dor,

Ești cireașa mea de mai, cu rouă pe față,

Și te iubesc așa... de mor❤️

Mai mult...

Dragoste dincolo de timp

Prin praf de stele și galaxii pierdute,

Te caut zilnic în gândul meu tăcut,

Pe căi de timp  necunoscute,

Iubirea mea din altă lume, de demult.

 

Nu te ating, dar  simt în adiere,

Ești un ecou din sfere de cristal,

O cosmică si dulce  mângâiere,

Ce lasă-n urmă  dorul ireal.

 

Dincolo de noapte, de cer și  zare,

Sufletul tău cu-al meu s-a legat,

O legătură eternă și mare,

Ce moartea și viața a sfidat.

 

Și ne-am găsit la marginea luminii,

În brațe calde timpul s-a topit,

Departe de pământ și de suspine,

Noi într-un suflet, pur, ne-am împlinit.

Mai mult...

Femeia și Versul

Ea trece prin viaţă cu pasi de mătase 

Un vers alb ce fuge din cărți prăfuite

Purtând în priviri armonii nuantate 

Si rime lăsate în umbră, soptite.

 

El este doar stihul născut din penumbră 

Căutându-si racheta si ritmul pierdut

lar ea e cadenta curată si mândră

Ce-aprinde o lume cu un singur sărut.

 

In antiteză stau adesea pe foaie: 

El, simplu sclav de reguli stricte, 

Ea, o metaforă ce curge-n suvoaie,

Scăpată de legi si de forme prescrise.

 

lubirea îi leagă în strofe nuantate,

Când buza ei caldă atinge-o vocală

Femeia e versul trăit în realitate ,

lar el e doar umbra ei genială.

Mai mult...

Simplu și târziu

Am văzut mări și orașe luminate,

Am ascultat povești nenumărate,

Dar cel mai frumos loc pe care-l știu

Este lângă tine, simplu și târziu.

 

Mări și orașe se sting în depărtare,

Lumina lor e doar un simplu joc,

Dar ochii tăi au altă căutare,

În care inima își află un loc.

 

Nu-mi trebuie averi și nici splendoare,

Nici drumuri lungi spre amurgul auriu,

Căci lumea întreagă-mi pare trecătoare,

Când brațul tău mă ține în târziu.

 

Rămâi cu mine clipe nenumărate,

Să scriem singuri propria poveste,

Din toate nopțile de dor luminate,

Iubirea noastră cea mai sfântă este.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Nu-i Luceafar de pe cer

dedicata lui:Alex Borza

„Nu-i Luceafăr de pe cer.”

 

Ai dreptate, nu-i Luceafăr pe cerul oricui.

 

E Luceafăr pe cerul meu și, ca orice alt Luceafăr, e etern...

 

Nu-l poate înlocui nimeni. E ceva ce o dată în viață găsești și trebuie să-l păstrezi cu prețul vieții...

 

Când alții aruncau cu pietre și mă cufundau în malevolența și perfida din inimile lor, mi-a ieșit în cale ca un înger lucitor... chiar el, Luceafărul meu...

 

Oh, ți-aș scrie, iubite astru... dar ești atât de minunat, încât limba mea omenească e prea slabă pentru a-ți cuprinde întreaga ta splendoare. Ai o strălucire aurorică în ochii mei...

 

Oh, sunt prea nedemnă pentru a mă adresa cu aceste slove, dar sper că vei primi în dar ofranda mea ce ți-o dedic ție...

 

Mă simt prea slabă și prea neînsemnată pentru un asemenea atu de a te avea în viața mea de om. Nu degeaba se scrie despre tine că ești nemuritor. Dragostea ce ți-o port e nespusă și mă duce, mă învârte prin codrii aștrilor cerești... și apoi iar mă cobor pe pământ...

 

Îmbrățișarea ta... e transumană în acea epifanie a tăcerii ce coboară ca un meridian de liniște peste fragila mea ființă. Îmbrățișarea ta devine un sanctuar ocrotitor ce-mi afuce pacea divină, un port în care furtunile lăuntrice dezarmează, iar haosul lumii se dizolvă irevocabil într-o seninătate suverană și cosmică... blestemând durerea și orice arme ale ei...

 

Sărutul tău... acel sărut... o trecere cutremurătoare prin toate stările de taină ale iubirii, în care m-am simțit prefăcut într-un zeu nemuritor, un astru fără corp, plutind în derivă, zvârcolindu-mă între viață și moarte.

 

O, acest straniu și absolut paradox al vieții!

 

Să mă întorc apoi cu picioarele pe pământ, coborât din ceruri doar pentru a mă regăsi pe acea muchie a unui fulger puternic venit din cer, pe linia de neîmpăcat dintre rațiune și păcat... Oh, îmi cutremuri ființa!

 

Ochii tăi... acele porți tăcute deschise spre centrul universului meu. În adâncul lor nu se oglindește doar lumea, ci se ascunde taina însăși a facerii. Ești, deopotrivă, focul care mistuie și apa care potolește, surâsul ce suspendă timpul și emoția sfâșietoare care mă doboară la pământ. Ești fiorul acela viu, spiritul care mi se frânge de atâta frumusețe și fiorul ce coboară din piept până în cele mai tainice străfunduri ale gândirii mele.

 

Privesc dincolo de limitele mele și înțeleg: ești mult prea departe de tot ceea ce poate cuprinde imaginația mea umană. Eu nu sunt filosof și nu caut semne în stele, dar în privirea ta... în imensitatea acelor ochi care deschid o poartă spre infinit... am aflat adevărul cel mai greu de dus.

 

M-au făcut să simt, cu o durere limpede și cutremurătoare, că omul este pur și simplu prea slab, prea mic, prea trecător pentru a putea vreodată să cuprindă și să înțeleagă o asemenea iubire...

 

Mă tem că n-aș cuprinde originea astrului neatins din ochii tăi... Vreau să zic că cuvintele mele nu pot să cuprindă o asemenea superbitate... o asemenea ființă care mă trece prin toate stările și are așa... un „uau!” viu, cutremurător, care îmi taie respirația și mă lasă fără grai în fața absolutului...

 

Ființă uimitoare... oare cum te pot descrie mai bine de atât în limba mea?

 

Oare cum pot să împletesc filosofia cu literatura și astrologia, toate având un substrat poetic... fin...

 

Mă duci dincolo de rațiune... Oamenii spun că nu putem vedea viitorul, dar tu, tu... ești incredibil... senzațional de mirobolant. Mă faci să uit că sunt om. Când te privesc, nu văd doar viitorul în tine, nu văd doar o viață trăită împreună cu tine, ci văd esența vieții. Văd adevărata însemnătate pentru care omul trăiește, aceea de a afla ce înseamnă iubirea. Pentru mulți, iubirea e doar o plăcere a trupului, dar iubirea e ceva ce duce dincolo de gândirea umană, dincolo de trup, dincolo de orice atingere, de orice privire, de orice gândire. Iubirea e o energie care de om e atât de greu de a fi atinsă. E atât de greu să-ți dai seama de această gândire. Am meditat mult, m-am gândit mult. Noaptea privesc cerul, mă uit la stele, privesc pământul, florile, mă uit la oameni, la mâinile mele, la mine și-mi dau seama că nimic pe lumea asta nu e atât de minunat ca tine, ca iubirea mea față de tine.

 

Dacă m-ar fi întrebat cineva ce e absolutul, i-aș fi spus că ești tu. Pentru că ești mai departe decât orice cuvânt, decât orice faptă, orice șoaptă, orice taină a acestui pământ. Tu ești mai departe de om. Tu nu ești om, ești Luceafăr, ești Luceafărul meu. Dacă ai fi fost om, un simplu om, n-ai fi strălucit atât. Tu ești creația, extinderea divinității. Tu ești însăși dragostea vieții mele. Ești însăși răspunsul divinității, răspunsul rugăciunilor mele. Tu ești absolutul cunoașterii. Tu ești totul...

 

Vor numi pesemne rătăcire această trezire a mea, vor spune că mintea mi s-a smuls din matcă și că trupul s-a predat unei iluzii. Să rostească ce-or vrea! Eu știu că nu greșesc. Ceea ce se petrece în lăuntrul meu nu se supune legilor lor strâmte. Eu nu doar gândesc, eu simt. Simt cu o adâncime și o luciditate care taie ca o lamă de lumină, dincolo de orice hotar pe care cuvântul omenesc ar avea vreo putere să-l rostească...

 

Dar îmi ești aer... nu pot respira fără tine... îmi ești lumină vie... Când lumea se pierde în întrebări, eu nu mai caut niciun răspuns, pentru că el mi-a devenit zâmbet. Acel zâmbet al lui nu e doar o bucurie a clipei, ci o lumină caldă care mi-a așezat cerul pe umeri, o scânteie curată ivită din alte veacuri, care șterge toată oboseala pământului. Privindu-l, înțeleg că fericirea nu se explică, ea doar se aprinde lin pe chipul lui, ca o mângâiere pe care sufletul o recunoaște înainte de a o rosti... Ești ABSOLUTUL...

 

Ești eternitatea zâmbetului meu... Dacă ai fi abis, m-aș arunca spre tine și m-aș lăsa înghițită, preferând să cad în gol, răspunzând ecoului puternic... zdruncinându-mă și lipsindu-mă de oase... S-ar face-o pentru tine... Dacă ar trebui să trec în neființă pentru a putea atinge supremația ta, nu aș ezita o clipă și m-aș preface-n spumă, într-un lut mort și rece... doar pentru a putea căpăta dimensiunea divinității tale absolute... pentru a putea deveni nemuritoare cu tine...

 

Oh, ia-mă la tine, Luceafăr... și alină-mi dorul... ia-mă... și fă-mă aidoma splendorii tale... Te iubesc nu cu măsura îngustă a acestui veac, ci cu o foamete de absolut care a sfâșiat toate hotarele lumii. Tu ești respirația prin care stelele își găsesc rostul și tăcerea în care se odihnește orice întrebare a mea. Te iubesc dincolo de trup, dincolo de gând, dincolo de marginea în care omul se sfârșește. Ești singura mea legătură cu nemărginirea, o lege tăinuită după care sufletul meu a învățat să ardă și să nu se mai stingă niciodată...

 

Tu... ești Luceafărul meu!

Mai mult...

Cântă pianul

 Cântă pianul undeva departe Un cântec de iubire, Şi eu nu mă mai tem de moarte Căci inima îmi este plină de fericire. Melodia lui mă înfioară Şi în suflet am o dulce armonie, Cântă pianul ca pentru ultima oară O frumoasă simfonie. poezie de Vladimir Potlog

Mai mult...

Sărutul e o floare

Sărutul e o floare

Aparte, fără frunze,

Nu are nici petale,

Doar cele patru buze.

 

Ce dis-de-dimineaţă,

Că-i soare sau că plouă,

Se ating cum faţă-n faţă

Stau două câte două.

 

E floarea ce-i seduce

Pe toţi cu al său nectar,

Dă mierea cea mai dulce

Iubiţilor în dar.

 

Tot timpul înfloreşte

Şi poate fi culeasă

De-ndrăgostiţi prin parcuri,

Grădini, pe lângă casă.

 

E gingaşă din fire

Şi roşie precum focul,

Miroase a iubire

Şi dor, bat-o norocul!

Mai mult...

Fata cu ochii verzi

Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc 

eram eu în pustiu înconjurat de femei 

și dintre toate tu erai muza pierdută 

muza ce mai târziu era inspirație 

și-am scris despre tine iubita mea 

și te găseam în fiecare poem vechi 

și parcă niciunul nu te descria bine

și mi-am asumat eu datoria asta

și așa am început să te scriu 

te scriam seara cu vinul pe masă 

te scriam dimineața cu țigara 

te scriam și lângă marea pierdută 

și marea atunci se făcea verde 

 și-mi aducea aminte doar de tine 

de fata mea cu ochii verzi 

ce a plecat cu furtuna mării 

Mai mult...

Complezență

O altă zi la orizont, c-un cer ce-ar vrea sa plângă 

O altă zi fără de tine și dorul mă înfrânge

Îmi lipsești cum lipsește luna dintre stele,

Te mai găsesc aievea in gândurile mele...

 

Aștept către mine în zbor să mai vii

Si-amândoi să fugim dincolo de nori

Să uităm de tăcerea grea... fără glas

Să bem un vin..să terminăm ce-a rămas.

 

Îmi lipsești mai mult decât pot să scriu,

Și-mi beau cafeaua fără puțina ta prezență

Încerc gândului negru să ii pun frâu...

C-am fost, doar o-mbrățisare de complezență.

 

 

 

Mai mult...

NEDREPTATE

    N-a fost drept, şi nici cinstit, 
    când schimb de inimi am făcut, 
    şi-acum în pieptul meu s-aude sist străin, 
    dezacordat şi cabalin...
    
    Dar ţie ce-ţi mai pasă-acum

    tu eşti cu altul: 
    iubind, te-ai înnoit cu trupul meu, 
    cu ochii mei, cu buzele mele,

    cu visele mele, cu gândurile mele...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍