EVUL ACESTA-I BOLNAV
Bolnav e pământul...
Și lumea de acum e bolnavă..
Suntem îngroziți,timpul ne aleargă
Spre marginea lumii deșarte.
Ne fură iubirea de semeni
Ne fură simțirea și mila
Iubirea de vatră.
Descătușate-s urgiile toate
Și flutură flamuri de moarte
Peste evul acesta bolnav.
Miai dă-ne Doamne o oază.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 11 noiembrie 2024
Vizualizări: 211
Poezii din aceiaşi categorie
Regrete
Și cât de mult am stat fără tine
Și cât de rău mi a parut
Și mi plăcea tare de tine
Țineam la tine atât de mult..
În seara asta nu mai oftez că nu vorbim
Ai în plan să mi aduci un fir de trandafir
Așa e? Sau doar e imaginația mea ?
Că răspunsul tău, fiori îmi va da..
Și acum mă bucur că vorbim din nou
Vorbim despre tot până și de noi
Cum am ajuns iar să vorbim
Îmi dai senzația ca tu vrei sa creștem un copil
Și asa mult îmi place de tine..
Mai mult decât oricine
Și lumea e rea și ne judecă pe amândoi
Hai să ne scriem problemele, și sa dăm foc acelor foi
Și totul va dispărea, și va fi doar tu și noi
Și curcubeul va apărea, și subiectul va fi tot despre noi
Parcă nu mai am nici o frica de când vorbesc cu tine iar
Parcă mesajele sunt doar de amintire
M as bucura tare sa ne aducem aminte peste 10 ani
Cum copii noștri vor spune
,, așa comunicau mami cu tati cândva"
de Rotariu Roxana Ariana
Pribeag
Sunt fir de ață rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viață obosită
pe valuri scrise de destin.
Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute reci de prea mult plâns,
pe drumul casei or să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.
E gândul stins de licărire
și timpul țel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e ochi de apă necuprins.
Aleargă-n noapte sângerânde
șirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.
Un singur trup păzește viața,
mlădiță plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineața
de-un vis rămas din ierni pribeag.
Sunt fir de ață rătăcită
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu.
Prizonier al perfecțiunii
Pe când el admira sufletul ei sui-generis
Îl transforma într-o artă de nedescris,
Cu-n fel de iubire greu de ucis,
Prea puțin ușor de descris
Ochii i-a pictat ca un paradis
Iar sufletul, poezie de neatins.
Iar zâmbetul ei rămâne de nedescris
Căci minunea nu poți să o explici, o crezi precis.
Trupul tău gol, o artă divină,
Privirea mea, pensula ce desenează lumină.
Permite-mi, iubire, în tăcere să creez,
Cu ochii mei, tabloul în care te visez.
De-ai sti🥲
Ce multe-ar vrea inima mea sa-ti spună
Și câte n-am să-ți spun vreodată...
Ai crede că-s doar o nebună
Cu mintea zdruncinată!
Cum fac ades din noapte, zi
Croind cărare către geam
Ai înțelege ce mult mi-as dori
Intr-un pahar de vin sa te mai am...
Cate-as avea sa-ti povestesc
De când m-ai lăsat in uitare
Cum seara inca mai tanjesc
După o ultima imbratisare...
Caci mi-e prezența ta atat de vie
Când doru-n suflet se aprinde
Gândind la ce n-a fost sa fie
Te mai găsesc doar în cuvinte...
De ce ea?
Te prefaci că o iubești
Ce urmărești?
De ce nu o părăsești?
Nu vezi că mă rănești?
Amanta ta nu voi fi
Nu sunt o pereche de pantofi
Vreau să fiu iubita
Nu accept resturi de la alta.
Te șantajează cumva?
Ce știe despre tine?
Spune-mi ceva
Dacă nu, vei rămâne fără mine.
Te-am așteptat destul
Nu ai trecut testul
Rămâi cu aia, iubire
Nu am nevoie de despăgubire
SUNTEM NOMAZI
Chipuri triste,chipuri grave,
Cuibăresc pe străzi pustii
Fără uși și fără geamuri
Un culcuș pentru o zi.
Că nomazi am fost odată
Asta ține de trecut...
Azi nomadă-i țara toară!
Ne întoarcem în trecut?
Regrete
Și cât de mult am stat fără tine
Și cât de rău mi a parut
Și mi plăcea tare de tine
Țineam la tine atât de mult..
În seara asta nu mai oftez că nu vorbim
Ai în plan să mi aduci un fir de trandafir
Așa e? Sau doar e imaginația mea ?
Că răspunsul tău, fiori îmi va da..
Și acum mă bucur că vorbim din nou
Vorbim despre tot până și de noi
Cum am ajuns iar să vorbim
Îmi dai senzația ca tu vrei sa creștem un copil
Și asa mult îmi place de tine..
Mai mult decât oricine
Și lumea e rea și ne judecă pe amândoi
Hai să ne scriem problemele, și sa dăm foc acelor foi
Și totul va dispărea, și va fi doar tu și noi
Și curcubeul va apărea, și subiectul va fi tot despre noi
Parcă nu mai am nici o frica de când vorbesc cu tine iar
Parcă mesajele sunt doar de amintire
M as bucura tare sa ne aducem aminte peste 10 ani
Cum copii noștri vor spune
,, așa comunicau mami cu tati cândva"
de Rotariu Roxana Ariana
Pribeag
Sunt fir de ață rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viață obosită
pe valuri scrise de destin.
Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute reci de prea mult plâns,
pe drumul casei or să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.
E gândul stins de licărire
și timpul țel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e ochi de apă necuprins.
Aleargă-n noapte sângerânde
șirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.
Un singur trup păzește viața,
mlădiță plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineața
de-un vis rămas din ierni pribeag.
Sunt fir de ață rătăcită
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu.
Prizonier al perfecțiunii
Pe când el admira sufletul ei sui-generis
Îl transforma într-o artă de nedescris,
Cu-n fel de iubire greu de ucis,
Prea puțin ușor de descris
Ochii i-a pictat ca un paradis
Iar sufletul, poezie de neatins.
Iar zâmbetul ei rămâne de nedescris
Căci minunea nu poți să o explici, o crezi precis.
Trupul tău gol, o artă divină,
Privirea mea, pensula ce desenează lumină.
Permite-mi, iubire, în tăcere să creez,
Cu ochii mei, tabloul în care te visez.
De-ai sti🥲
Ce multe-ar vrea inima mea sa-ti spună
Și câte n-am să-ți spun vreodată...
Ai crede că-s doar o nebună
Cu mintea zdruncinată!
Cum fac ades din noapte, zi
Croind cărare către geam
Ai înțelege ce mult mi-as dori
Intr-un pahar de vin sa te mai am...
Cate-as avea sa-ti povestesc
De când m-ai lăsat in uitare
Cum seara inca mai tanjesc
După o ultima imbratisare...
Caci mi-e prezența ta atat de vie
Când doru-n suflet se aprinde
Gândind la ce n-a fost sa fie
Te mai găsesc doar în cuvinte...
De ce ea?
Te prefaci că o iubești
Ce urmărești?
De ce nu o părăsești?
Nu vezi că mă rănești?
Amanta ta nu voi fi
Nu sunt o pereche de pantofi
Vreau să fiu iubita
Nu accept resturi de la alta.
Te șantajează cumva?
Ce știe despre tine?
Spune-mi ceva
Dacă nu, vei rămâne fără mine.
Te-am așteptat destul
Nu ai trecut testul
Rămâi cu aia, iubire
Nu am nevoie de despăgubire
SUNTEM NOMAZI
Chipuri triste,chipuri grave,
Cuibăresc pe străzi pustii
Fără uși și fără geamuri
Un culcuș pentru o zi.
Că nomazi am fost odată
Asta ține de trecut...
Azi nomadă-i țara toară!
Ne întoarcem în trecut?
Alte poezii ale autorului
RECUNOSC
Recunosc,era o vreme
Când eram un rătăcit,
Când cu una ,când cu alta...
M-am distrat , am petrecut !
Însă când te-am cunoscut
Pe tine ...alte vise au înflorit .
Alte planuri și alt țel
Lucrule nu-s la fel.
Nu teate iubirile
Pot încălzi inimile
Doar ,două-trei luni
Au durat și m-am
Văzut insurat !...
NU EU
Unul din noi doar, unul a trădat iubirea
Când cerul strălucea și macii inunda câmpia
Unul din doar unul,nu s-a uitat înapoi
Când răsuna chemarea ,dusă de vânt și de ploi.
Unul din noi,doar unul, cu vorbe grele a închis
Lumina către zare pe când cel mai statornic vis,
S-a ofilit și moare!
MELANCOLIE DE TOAMNĂ
Î mi pierd pașii pe alei
Gânditor și tremurati,
Sus prin crengi adie vântul
Plâng scaiții scuturați.
Într-un creștet de coroană,
Tânguie un cuib golit...
Astă vară își avea casă
Glas voios de ciripit.
Se înalță în văzduh
Brațe tinere pe ram,
Iscodind spre orizonturi...
Ciine-i despuia de darurii...?
Se aștern încet pe luncă
Picuri mici de ploaie rece
Și-un ecou din stâncă
Glasul toamnei îl petrece.
UTOPIE
Mă trezesc dint-un vis învolburat
Că sunt un mare împărat
Și că-mi pot permite chiar
Să împart,darurii tuturor
Celor ce muncesc cu spor.
Să aduc bucurii în țară
Și dreptate și iubire
Și puțină fericire
Dar știu prea bine
Ecurată utopie
AMORAȘ PISOI POZNAȘ
Tânăr aproape un copilaș ,
Lenevește printre flori
Și pândește printre gene ,
Jucăușe mingi de pene .
Dar cu atât se alege ,
Că de-ar întrece gluma
I-ar sări în cap găina
Că acuma e mâmică
Și de motan ,nu-i este frică.
Clonc ,clonc ,clonc ,
Și puii vin roată
Mama le dă câte-o râmă ,
O sămânță ,o pietricică
Că așa face o mămică .
Și când somnul îi ademenește ,
Sub aripii îi încălzește!...
NOAPTEA SE LASĂ !
Noaptea se lasă tăcută pe vale
Drumul e lung pe îngusta cărare
Pădurea-i în beznă
Doar luna și o stea
Face lumină în inima mea .
Foșnetul frunzei sparge tăcerea ,
Fructele coapte își anunță căderea ,
Păsări nocturne își tânguie glasul
Drumul e lung și-i lungă cărarea ...
Noaptea-i târzie și-i neagră
Mă așteaptă-n grădina din vale
Iubita mea dragă!...
RECUNOSC
Recunosc,era o vreme
Când eram un rătăcit,
Când cu una ,când cu alta...
M-am distrat , am petrecut !
Însă când te-am cunoscut
Pe tine ...alte vise au înflorit .
Alte planuri și alt țel
Lucrule nu-s la fel.
Nu teate iubirile
Pot încălzi inimile
Doar ,două-trei luni
Au durat și m-am
Văzut insurat !...
NU EU
Unul din noi doar, unul a trădat iubirea
Când cerul strălucea și macii inunda câmpia
Unul din doar unul,nu s-a uitat înapoi
Când răsuna chemarea ,dusă de vânt și de ploi.
Unul din noi,doar unul, cu vorbe grele a închis
Lumina către zare pe când cel mai statornic vis,
S-a ofilit și moare!
MELANCOLIE DE TOAMNĂ
Î mi pierd pașii pe alei
Gânditor și tremurati,
Sus prin crengi adie vântul
Plâng scaiții scuturați.
Într-un creștet de coroană,
Tânguie un cuib golit...
Astă vară își avea casă
Glas voios de ciripit.
Se înalță în văzduh
Brațe tinere pe ram,
Iscodind spre orizonturi...
Ciine-i despuia de darurii...?
Se aștern încet pe luncă
Picuri mici de ploaie rece
Și-un ecou din stâncă
Glasul toamnei îl petrece.
UTOPIE
Mă trezesc dint-un vis învolburat
Că sunt un mare împărat
Și că-mi pot permite chiar
Să împart,darurii tuturor
Celor ce muncesc cu spor.
Să aduc bucurii în țară
Și dreptate și iubire
Și puțină fericire
Dar știu prea bine
Ecurată utopie
AMORAȘ PISOI POZNAȘ
Tânăr aproape un copilaș ,
Lenevește printre flori
Și pândește printre gene ,
Jucăușe mingi de pene .
Dar cu atât se alege ,
Că de-ar întrece gluma
I-ar sări în cap găina
Că acuma e mâmică
Și de motan ,nu-i este frică.
Clonc ,clonc ,clonc ,
Și puii vin roată
Mama le dă câte-o râmă ,
O sămânță ,o pietricică
Că așa face o mămică .
Și când somnul îi ademenește ,
Sub aripii îi încălzește!...
NOAPTEA SE LASĂ !
Noaptea se lasă tăcută pe vale
Drumul e lung pe îngusta cărare
Pădurea-i în beznă
Doar luna și o stea
Face lumină în inima mea .
Foșnetul frunzei sparge tăcerea ,
Fructele coapte își anunță căderea ,
Păsări nocturne își tânguie glasul
Drumul e lung și-i lungă cărarea ...
Noaptea-i târzie și-i neagră
Mă așteaptă-n grădina din vale
Iubita mea dragă!...