Categoria Poezii filozofice
Apus spre infinit
Așa - ș vrea câteodată,
Sa traca lumea toată...
Sa nu mai fiu ființă,
Sa uit tot ce-am trăit
Sa merg în infinit...
Și sincer, sper acolo
Sa nu găsesc nimic.
Și tare îmi doresc
Sa nu mai fiu nimic,
Sa nu mai simt nimic.
Sincer, am obosit...
Am obosit sa sper,
Am obosit sa cred,
Poate cred în nimic.
Sau poate eu aici
Sunt doar un mesager
Mergând spre apogeu
Dar nu transmit nimic.
Sunt un străin în lume
Ma simt cuprins de teama
Și sufletul ma cheamă.
Ma cheamă înnapoi
Dar eu, sunt în război.
As vrea sa treacă totul,
Sa uit c am existat..
Sa trec în infinit
Sa nu mai fiu nimic
Sa nu mai simt nimic,
Și sincer, sper acolo
Sa nu găsesc nimic.

Strigăt tăcut
Un urlet în suflet împietrit
Încerc iar să-l par acoperit
Și mă întreb de ce merg nedumerit,
Ce ar trebui să fac diferit
Să nu mai sufăr,
Emoții să nu mai răscumpăr,
Într-o lume cu anemie de omenie,
Unde speranța devine o himenie.
Îmi strig tăcerile în noapte,
Încerc să le-mbrac în șoapte,
Dar dorul mușcă nemilos,
În pieptul gol și dureros.
Caut în mine un rost,
Să nu fiu doar un simplu adăpost
Pentru iluzii și vechi regrete,
Pentru iubiri prea învechite-n șoapte secrete.
Aș vrea să ard, să renasc curat,
Să uit ce-n suflet am îngropat,
Să fiu lumină, să fiu vânt,
Să nu mai cad, plângând, la pământ.

Paradoxul meu prinde contur
Am ars fără flacără,
Am plâns fără ochi,
M-am strigat fără glas,
Și m-am pierdut fără urme.
Am mușcat din soare,
Mi-am înghițit propria umbră,
Și m-am trezit plângând sânge
Într-o cameră fără uși.
Dar nimeni nu știa
Că eu eram deja mort
Înainte să învăț să respir.

Ființelor dragi
Voi, Suflete îngenuncheate
Cât îmi este dor de voi;
Ați zburat departe
Străini de azi și noi
Ce nu aș da ,ca să răzbat
Prin trecutul răpus
Pe aripi ce se mai zbat
Pentru timpul apus.
După inimi de cleștar,
Ce -mi plângeau amarul.
Și -mi șopteau cu har,
Umpländu -mi paharul
S -au risipit,nu le găsesc,
Căci s -au topit în zare;
Ființe dragi,eu vă iubesc
Până la ultima suflare!...
Ul

Ce mă mai încântă
Cei care nu mai vor nimic
Sunt oameni care au pierdut prea mult
Sau cărora chiar le-a ajuns
Și n-au mai vrut să ducă
E remușcarea unui gând
Ce e din ce-n ce mai flămând
Și nu știe de timp sau când
Persistă și se luptă
Eu nu știu pe-aici ce mai e
Când trec pe-aici, mă-ntreb de ce
Se năruiește repede
Și ce mă mai încântă
E locul care nici nu e
În locul locului ce e
Și locul care se vede
Eu nu-l văd o secundă

Sacrificiu
Vântul ușor, de vară aduce o dulce melancolie
În acest farmec minunat, plutesc și ascult frumoasa melodie
Abia aștept momentul, să plec din împrejurimea plictisitoare
Și mă pot ajuta, măcar puțin ascunzând în buzunar steauau cea mai strălucitoare
Ziua, plină de căldură și noaptea, ce cuprinde cu frig își pierd puterea asupra vieții mele
Acum, pot să cad cu ușurință în adâncimea prăpastiei neajungând la cele mai uimitoare stele
Fiind la adâncimea cea mai mare, unde lumina pierde lupta cu întunericul nesfârșit
În întunericul acesta adânc și dens, dispare chiar și ecoul gândului neîmplinitt
Aud, un ecou a unei voci groaznice și puternice din îndepărtare
Dar parcă acest glas plin de furie primejdioasă, vine de la mine pierzând ultima picătură de răbdare
Parcă strig, furios și plin de cea mai mare ură omenească de pe acest pământ
Și vreau să mă salvez de la căderea în viitorul și adâncul meu mormânt
Dar nu văd rostul și sensul salvării, din primejdia cea mai aspră a vieții
Poți muri pentru cea mai excelentă și veșnică creație, lăsând dar umbra în pragul dimineții
La urma urmei, există întotdeauna un singur preț pentru oricare vis copilăresc
Viața întreagă, merită cât coastă pentru fiecare pas făcut pe calea spre bunul omenesc.

Apă
Plutește amorul nostru stins,
Peste ochiuri de apă.
Sucombase-atunci când noi l-am prins
Cu capul cufundat în apă.
Fuse amorul virtuții-nchipuite,
Nemeritoriu arogate.
Tăvălit ca bulgărele între indivizi
Cu capetele până la pământ plecate.
Împărțit a fost amorul
Ca lumina de Înviere.
Nepalpabil, necredibil, dar totuși seducător
Propagat de-un bâlbâit cu un ton îmbietor.
Amorul colectiv intr-o lume fără fond
Prea frumoasă pentru a fi adevărată
Se pretează pe imaginația oricărui individ.
Nu simte nevoia de a fi verificată;
Dând viață și celor mai morți dintre muritori,
Mai ceva ca o gură de apă.

Paie
Când ești făcut din paie,
Te mistui de la o scânteie prefăcută-n vâlvătaie.
Suflul unei brize mici,
Te face să te ridici.
Tot ce-ai construit cu paie,
Se împrăștie-n odaie.
Se cutremură lăuntru-n-tine,
Sinele se preface în ruine.
Cuvântul spus devine scrum.
Scrumul se împrăștie-n neant.
Acompaniat de-un ultim pai
Din care tu pe tine te-ai creat.

Suflete
De ar vedea ochii noștri numai suflete
în loc de corpuri în țiplă trase,
Am iubi puțin mai diferit, zic eu,
Și am fugi să ne întâlnim jumătatea, târând în inimă atlase.
Hărți, ca cele ale piraților,
Unde inima marchează 'x' comoara bogaților,
Cei cu sufletul îmbibat,
De căldura propriului păcat.
Căci fără iubire mori,
Și cel ce iubește atât de tare n-ar ajunge în palatul dintre nori.
Și cu asemenea iubire,
N-ai îndrăzni să o faci o simplă, distantă amintire.
De ar vedea ochii noștri numai suflete,
Cred că aș sta pe loc,
Să văd câte inimi reci și rănite,
Aș aprinde o lumânare pentru cele lipsite de vreun foc.

Păreri!
Dacă ,noi oamemii
Cu gânduri bune
Ne-am lua de mână
Și să spunem tot ce ne doare,
Și ei obligați să ne asculte
Câte ofuri și dureri
S-ar preface în păreri?
Un zâmbet și o mângâiere
E un fel de doctorie
Oferit din omenie !

Lately
În dependență de-o iluzie abuzivă.
-Nici nu mai știu cum a început!
Mă regăsesc adesea pierdută
În lumea de sub chipul de lut.
Iarăși învăluită de un fals miraj
Privesc la oameni fără chip.
- Sunt prizonieră într-un sevraj,
Mă întreb de la ce-a pornit!?

Ruga din noi
Cad trupuri pe -asfalt
Din gura cerului înalt;
Suflete îngenuncheate
De geana zării picurate.
Și curg șiroaie,
Descompuse de ploaie ,
Mistuite de vânt,
Alunecând pe pământ..
Negura se lasă
Peste oaza de pucioasă;
Ochii triști stropesc
Din stele sclipesc.
Tânguia -n surdină
O cântare divină
De dor și de jale,
Fremătănd vocale.
Luna dintre nori
Presăra scrisori
Brațelor întinse
In rugile aprinse.
Din cenușă plămădită
Țâșnea făptura oglindită
În chip și asemănare
Din milă și iertare...

Aici găseşti poezii filozofice, poeme despre viaţă, compuse de autori amatori, de autori cu nume. Versurile combină poezie și filozofie care reprezintă dorinţele intime, gindurile abstracte, preziceri şi nu numai.