Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 12 iulie 2022
Vizualizări: 1150
Poezii din aceiaşi categorie
Iubire de Sfântul Valentin
O zi cu trandafiri roșii,
Și inimioare din carton,
O zi a dragostei nebună,
Când Cupidon lansează un glonț.
Femeile primesc flori,
Și ciocolată din belșug,
Bărbații își fac curaj,
Să spună "Te iubesc" cu un oftat adânc.
Strada e plină de cupluri,
Ce se plimbă mână-n mână,
Restaurantele sunt pline,
De romantici cu o lumină.
Dar iubirea nu e doar o zi,
E o flacără ce arde mereu,
E respect și înțelegere,
E sprijin și e mereu mereu.
Așa că de Sfântul Valentin,
Sărbătorește iubirea din plin,
Dar nu uita că dragostea reală,
E o călătorie ce ține un destin.
Doar poemele - III
Hrănesc cu nepăsare
scurgeri de vreme
din jugulara timpului,
mă rog
Omului de Neanderthal,
valsuri nocturne
ameţesc viitorul
cu nemurirea,
ascult tic-tacul
ce pompează viaţă
în venele de fibră,
departe de mine,
mintea nechează
limbi neînţelese.
Doar poemele
cuvintelor ritmate,
pătrunse de friguri,
bântuite de himere,
văduvite citirii
aspiră la nemurire
în cartea de ceară
a doamnei Tussauds.
Ele, poemele,
mucegai al cuvintelor,
ascultă zbaterea
versurilor nenăscute.
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
O lume nebună
Fulgii de nea
Iubesc fulgii de nea,
Atât de puri,
Ei cad tacuti,
Acoperind întinsul tot,
Și inima-mi,cu albul lor.
Privesc dansul lor,
Feeric,lin,ușor,
Și mă întorc în timp-
Sunt iar copil,
Am aripi albe,zbor..
Iubesc fulgii de nea,
De-aș fi putut,
As fi ales sa fiu un fulg..
Sa mă topesc tăcut,
Fara durere,
Privind întinsul alb,
Destinul meu frumos
De-a bucura ființe efemere,
Cu suflete zbatandu-se,
Cu lacrimi grele...
Iubesc fulgii de nea,
Și-as vrea ca sufletele noastre
Să aibă albul lor,
Să treacă frumos,sublim,
Prin viață aceasta,
Sa se topească lin,
Fara durere,fara chin,
Cântând frumoasa simfonie
A minunatului lor destin..
Pășind în abis
Poți să oprești ceasul,
Dar timpul, fuge oricum,
Nu-l ajunge nici pasul
Ce-alergă nicicacum...
Un an, e atât de mare,
Dar trece ca și-o lună,
Ca săptămâna-n urmare
Apărută-n ziua oportună.
Totul fuge-n prezent,
Nimic nu mai rămâne,
Precum fulgeru-n curent,
Totul merge ca pe grâne...
Iubire de Sfântul Valentin
O zi cu trandafiri roșii,
Și inimioare din carton,
O zi a dragostei nebună,
Când Cupidon lansează un glonț.
Femeile primesc flori,
Și ciocolată din belșug,
Bărbații își fac curaj,
Să spună "Te iubesc" cu un oftat adânc.
Strada e plină de cupluri,
Ce se plimbă mână-n mână,
Restaurantele sunt pline,
De romantici cu o lumină.
Dar iubirea nu e doar o zi,
E o flacără ce arde mereu,
E respect și înțelegere,
E sprijin și e mereu mereu.
Așa că de Sfântul Valentin,
Sărbătorește iubirea din plin,
Dar nu uita că dragostea reală,
E o călătorie ce ține un destin.
Doar poemele - III
Hrănesc cu nepăsare
scurgeri de vreme
din jugulara timpului,
mă rog
Omului de Neanderthal,
valsuri nocturne
ameţesc viitorul
cu nemurirea,
ascult tic-tacul
ce pompează viaţă
în venele de fibră,
departe de mine,
mintea nechează
limbi neînţelese.
Doar poemele
cuvintelor ritmate,
pătrunse de friguri,
bântuite de himere,
văduvite citirii
aspiră la nemurire
în cartea de ceară
a doamnei Tussauds.
Ele, poemele,
mucegai al cuvintelor,
ascultă zbaterea
versurilor nenăscute.
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
O lume nebună
Fulgii de nea
Iubesc fulgii de nea,
Atât de puri,
Ei cad tacuti,
Acoperind întinsul tot,
Și inima-mi,cu albul lor.
Privesc dansul lor,
Feeric,lin,ușor,
Și mă întorc în timp-
Sunt iar copil,
Am aripi albe,zbor..
Iubesc fulgii de nea,
De-aș fi putut,
As fi ales sa fiu un fulg..
Sa mă topesc tăcut,
Fara durere,
Privind întinsul alb,
Destinul meu frumos
De-a bucura ființe efemere,
Cu suflete zbatandu-se,
Cu lacrimi grele...
Iubesc fulgii de nea,
Și-as vrea ca sufletele noastre
Să aibă albul lor,
Să treacă frumos,sublim,
Prin viață aceasta,
Sa se topească lin,
Fara durere,fara chin,
Cântând frumoasa simfonie
A minunatului lor destin..
Pășind în abis
Poți să oprești ceasul,
Dar timpul, fuge oricum,
Nu-l ajunge nici pasul
Ce-alergă nicicacum...
Un an, e atât de mare,
Dar trece ca și-o lună,
Ca săptămâna-n urmare
Apărută-n ziua oportună.
Totul fuge-n prezent,
Nimic nu mai rămâne,
Precum fulgeru-n curent,
Totul merge ca pe grâne...
Alte poezii ale autorului
Viaţa ca o scenă
Nu vrem să fim actori
Deşi viaţa-i o scenă
Lăsăm ,adeseori,
Cădere de cortină.
Azi suntem spectatori
Punctuali si întârziaţi
La locuri cu valori
De destin crucificaţi.
Iată! sala - i plină,
Zumzete din când în când,
Copil , voce lină
Râde, bisează în gând..
Pe scenă lumina
Întuneric în sală
Nu vedem lacrima
Pe un costum de gală.
Pătrund ţepi de lumini
Spectacolul s-a terminat
Purtate de furtuni
Cortine s-au ridicat.
Gongurile iar bat
Chemându-şi un spectator.
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
O uşă
Lemnul unei uși e un dar pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic dintre stejari
Copacul ţipându-şi, jalnic, prăbuşirea.
Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată larg deschisă, sau ferecată
O ușă rămâne un presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?
Mamei mele
Unde sunt ochii tăi
Ochii
Unde sunt mâinile tale
Mâinile
Unde sunt cuvintele
În lacrimi
Unde sunt florile…
Suntem noi
Ești și tu.
MURMUR DE TEI
Murmurând numele ,,, EMINESCU,, sobor de versuri frumoase se preschimbă în petale revărsate peste mormântul rece, străjuit de poeticul cuvânt… Pași nevăzuți, gânduri neauzite ajung miraculos lângă teiul lui Eminescu, iar călugării se închină așteptând o rază de lumină, prin care ,,Luceafărul,, s-aprindă candelabrele unui trecut glorios și lumânările să pâlpâie sfârșitul unui destin dureros…
Corul versurilor neuitate, strigate și nu murmurate dintr-un ,, Mai am un singur dor,,, se încolăcește pe bătrâna tulpină a teiului cu flori tremurânde, la glasul celor ce lăcrimând, citesc pe-a lui mormânt :
,, Nu voi mormânt bogat,,
,, Cântare și flamuri
……………………………..
Reverse dulci scântei
Atotștiutoarea
Deasupra-mi crengi de tei
Să - și scuture floarea…,,
La ora candelabrelor aprinse, voi citi versuri, ,, Desigur că la noapte un tei am să visez,,…
,,Și dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,, îmi imaginez că, mă aflu în Copou, în parcul cu multe alei…:
- Eu, poezii nu știu să - ți scriu, îmi este versul șchiopătat, stângaci, la mormântul tău de mult nu am putut s-ajung, dar, voi păși pe urma versurilor tale până la ziua din iunie, tristă la apus, ca să privesc ,,Lacul codrilor albastru,,. Acolo ,, Nuferi galbeni îl încarcă,,, iar dangătul clopotului din Ipotești răspândește sunetul lui nemuritor, pentru Nemuritorul Eminescu!
O zi din iunie tristă …Flori de tei se scutură murmurând și glasul clopotului se-aude la apus:
,, Pătrunză talanga
Al serii rece cânt
Deasupră-mi teiul sfânt,
Să-și scuture creanga…,,
15 iunie in memoriam Eminescu, un ,,murmur de tei,,.
Răbdarea
Ce răbdător cu viața-i Universul
Stele multe pe cerul lui vor mai pieri
Și umbra noastră va fi o gravură
Iar iubirea rămâne în curcubeu
Culoare ce nu pătrunde prin fereastră.
Ce răbdător cu viața-i Universul,
În amiaza dintre mâine şi ieri
Ne lasă să-i cerșim mereu iubirea
Nu simțim că timpul ne părăsește.
Hrănindu-ne în taină cu neîmplinirea
Tăcută ne-i umbra, ea nu ne vorbește
Dar judecă jurământul și uitarea,
La finele zilei când drumu-i în noapte
Și răbdător cu viața-i doar Universul.
Viaţa ca o scenă
Nu vrem să fim actori
Deşi viaţa-i o scenă
Lăsăm ,adeseori,
Cădere de cortină.
Azi suntem spectatori
Punctuali si întârziaţi
La locuri cu valori
De destin crucificaţi.
Iată! sala - i plină,
Zumzete din când în când,
Copil , voce lină
Râde, bisează în gând..
Pe scenă lumina
Întuneric în sală
Nu vedem lacrima
Pe un costum de gală.
Pătrund ţepi de lumini
Spectacolul s-a terminat
Purtate de furtuni
Cortine s-au ridicat.
Gongurile iar bat
Chemându-şi un spectator.
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
O uşă
Lemnul unei uși e un dar pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic dintre stejari
Copacul ţipându-şi, jalnic, prăbuşirea.
Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată larg deschisă, sau ferecată
O ușă rămâne un presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?
Mamei mele
Unde sunt ochii tăi
Ochii
Unde sunt mâinile tale
Mâinile
Unde sunt cuvintele
În lacrimi
Unde sunt florile…
Suntem noi
Ești și tu.
MURMUR DE TEI
Murmurând numele ,,, EMINESCU,, sobor de versuri frumoase se preschimbă în petale revărsate peste mormântul rece, străjuit de poeticul cuvânt… Pași nevăzuți, gânduri neauzite ajung miraculos lângă teiul lui Eminescu, iar călugării se închină așteptând o rază de lumină, prin care ,,Luceafărul,, s-aprindă candelabrele unui trecut glorios și lumânările să pâlpâie sfârșitul unui destin dureros…
Corul versurilor neuitate, strigate și nu murmurate dintr-un ,, Mai am un singur dor,,, se încolăcește pe bătrâna tulpină a teiului cu flori tremurânde, la glasul celor ce lăcrimând, citesc pe-a lui mormânt :
,, Nu voi mormânt bogat,,
,, Cântare și flamuri
……………………………..
Reverse dulci scântei
Atotștiutoarea
Deasupra-mi crengi de tei
Să - și scuture floarea…,,
La ora candelabrelor aprinse, voi citi versuri, ,, Desigur că la noapte un tei am să visez,,…
,,Și dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,, îmi imaginez că, mă aflu în Copou, în parcul cu multe alei…:
- Eu, poezii nu știu să - ți scriu, îmi este versul șchiopătat, stângaci, la mormântul tău de mult nu am putut s-ajung, dar, voi păși pe urma versurilor tale până la ziua din iunie, tristă la apus, ca să privesc ,,Lacul codrilor albastru,,. Acolo ,, Nuferi galbeni îl încarcă,,, iar dangătul clopotului din Ipotești răspândește sunetul lui nemuritor, pentru Nemuritorul Eminescu!
O zi din iunie tristă …Flori de tei se scutură murmurând și glasul clopotului se-aude la apus:
,, Pătrunză talanga
Al serii rece cânt
Deasupră-mi teiul sfânt,
Să-și scuture creanga…,,
15 iunie in memoriam Eminescu, un ,,murmur de tei,,.
Răbdarea
Ce răbdător cu viața-i Universul
Stele multe pe cerul lui vor mai pieri
Și umbra noastră va fi o gravură
Iar iubirea rămâne în curcubeu
Culoare ce nu pătrunde prin fereastră.
Ce răbdător cu viața-i Universul,
În amiaza dintre mâine şi ieri
Ne lasă să-i cerșim mereu iubirea
Nu simțim că timpul ne părăsește.
Hrănindu-ne în taină cu neîmplinirea
Tăcută ne-i umbra, ea nu ne vorbește
Dar judecă jurământul și uitarea,
La finele zilei când drumu-i în noapte
Și răbdător cu viața-i doar Universul.