1  

Categoria Poezii despre natura

ANOTIMP

Voci părăsite în foamea cuvintelor

Scot cuvinte din glasul cărților

Ascult refrene din foșnetul frunzelor

Chipul anotimpului este un stup vesel de albine

Din buze de miere

Crește zambetul

Lacrimi de viespi,inimi de vipere

Curg pe trupul anotimpului

Strivesc sufletul naturii

Cu lacrimi de piatră

Frunzele plang în suspin,

par moarte, dar trăiesc

în delirul lor, ucise de vant

Suflete colorate cu sange de scorpion

Cuosc frica pădurii

Explorez teama ierbii

Răman cu spaima pe o creangă vie

ce respiră aer și pămant.

 

 

 

 

Mai mult...
poezii.online ANOTIMP Vlad Babiciu

Îndemn la mișcare!

E timpul pentru o mișcare

Pe jos sau pe o bicicletă,

Prin sport să ardem caloria

Și zveltă să ne ținem silueta

 

Prea mult am stat în hibernare

Și am depus destule kilograme,

E primăvară, natura prinde viață

Așa ca hai să evităm cardiograme

 

Îndemnul vine pentru fiecare

Și pentru slab sau cel burtos,

Să facem exerciții pentru spate

Ca peste ani să nu devii ghebos

 

Pădurea și-a schimbat culoarea

Într-o nuanță de verde-castaniu,

Și peste tot se-aude tril de păsări

Ce te încântă și simți că totu-i viu

 

Eu, voi pedala forțos ca astă vară

Pe valea muntelui către izvorul rece,

Voi face haltă, setea să-mi potolesc

Și-apoi la drum, când oboseala trece

......................

Vă spun că-mi place să călătoresc

Prin țara noastră, atât de minunată,

Și niciodată străinătatea n-aș alege

Pentru c-avem o țară...binecuvântată!

 

 

 

Mai mult...
poezii.online Îndemn la mișcare! Zugun

Iureș

Haină mai este și ploaia,

Și vântul ce strigă la noi,

Le simt în ureche bătaia,

Șuieratul și stropii greoi.

 

Aleargă prin aer umbrele,

Și crengi, curcubee și flori,

Melcii scot coarnele grele,

Când tunetul geme în nori.

 

Cad frunze grămadă tușind,

Vântul aduce tărgi ambulante,

Umile stau scorburi cerșind

Putregaiuri și resturi de plante.

 

În ceruri o lampă se-aprinde,

Și vântul, și ploaia dispar,

Un roșu amurg încet se întinde,

Și-n ochii iubitei, stele apar.

Mai mult...
poezii.online Iureș Gabriel Trofin

Iarna rece

Iarna rece tu gheata

Printe amintiri trec

Iarna rece tu viața

Mi as dori sa mai petrec

 

Iarna rece tu ninsoare

Printe poezii te pierd

Iarna rece tu arzătoare

Fa ma te rog sa mai cred

 

Iarna calda tu foc

Da mi ceva mai rece

Iarna calda,nu poți?

A fii a mea feblețe

 

Iarna soare tu rece

Ai sa vezi intr o zi?

Iarna nu mai poate trece

Cât te iubeam de mici copii.

Mai mult...
poezii.online Iarna rece Bianca S.

Februarie nou

Luna, când acum iarna cedează.

Zăpada și viscolul nu mai apar,

Iar razele de soare scânteiază

Și sentimentele de negură dispar.

 

Februarie își amintește veacul

Când viscolul și gerul domneau.

Zăpada ce acoperea bageacul

Și țurțurii la ferestre înlemneau.

 

Zăpada ce se așternea pe câmp,

Protecția semănăturilor de toamnă,

Era o slujnică a iernii ca anotimp

Și își ducea solia sa solemnă.

 

Azi, anotimpul se uită cu îngrijorare,

Că am întâmpinat bucuroși căldura,

Lăsând soarele să ne înconjoare,

Uitând că-n case fumega campadura.

 

La finele anotimpului de iarnă,

Așteptam primăvara cu nerăbdare,

Ca iarna câmpul să-l deștearnă,

Și luna martie să apară-n calendare.

 

Natura toată se înviora și înverzea.

Flora încolțea, înfrunzea și poleniza.

Ciripitul păsărilor sunet slobozea,

Iar tânărul anotimp ne armoniza.

 

 

Mai mult...
poezii.online Februarie nou Cornelia Buzatu

Miros de primăvară!

Se simte un miros de primăvară

Adus de vântul de pe munte,

Dar seara este frig și pot răci

Așa că-mi trag cușma pe frunte

 

Pe deal mai văd multă zăpadă

Ce spune că iarna nu s-a dus,

Și punem lemne încă în sobă

Când soarele se duce la apus

 

Mă uit în calendar și-l răsfoiesc

Și văd că este luna lui februarie,

Ce îmi șoptește să nu mă mint

Căciula să o schimb pe pălarie

 

Mă duc pe vale la izvorul rece

De unde sticle pline ne luăm,

El curge chiar de-i vară-iarnă

Și apă bună ne-aduce să gustăm

 

Mă-ntorc acasă puțin dezamăgit

Că primăvara se lasă așteptată,

Că ziua-i mică și noaptea-i lungă

Iar vremea nu mai e ca altădată!

...........................

Și simt că și aceasta..ne e furată!

Mai mult...
poezii.online Miros de primăvară! Zugun

Februarie

Februarie, luna iubirii,

A zilelor scurte și nopților lungi,

A zăpezii care începe să se topească,

A primăverii care bate la ușă.

Februarie, luna sărbătorilor,

A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,

A Mărțișorului, simbolul primăverii,

A zilelor de bucurie și veselie.

Februarie, luna speranței,

A zilelor mai lungi și mai calde,

A soarelui care începe să răsară mai devreme,

A unei noi începuturi.

Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,

O lună frumoasă și plină de semnificație.

Mai mult...
poezii.online Februarie Lazar Nicolae

Valuri

Cred c-am văzut o taină

Când mă uitam spre râu.

Era în plină iarnă,

Dezgheț în plin desfrâu.

 

Când îngheța mai tare,

Când se topea cam tot,

Canalul era mare:

Abia-l treceai înot.

 

Veneau către barajul,

De după podul mare,

Valuri cu tot curajul,

Pline de desfrânare.

 

Dar printre ele rar,

Se mai vedea discret,

Când unul îndrăzneț

Se furișa-n secret...

 

Se întorcea din drumu-i,

Văzând că nu îi place

Să treacă-n mare goană

Ca peste tot să calce.

 

Dorea să mai aștepte,

Să-ncetinească cursul

Trecutului prin viață.

Să mai priveasc-apusul...

 

Dar pașii cand și-oprise,

Să nu goneasc-așa,

De altele-și dăduse

Și așa se sfărâma...

 

În goana către vale

Mulțimile grăbesc.

Când mă opresc în cale,

De ele mă lovesc.

 

De-ncerc s-opresc căderea

Mulțimilor ce vin

Mă voi resfrânge-n sute...

Urcuș de-amaruri plin!

 

De vreau să urc 'napoi,

Să nu mă duc cu ele,

Mă-mpiedică acelea

Acelea mai rebele!

 

De ce-aș privi apusul?

De ce să odihnesc?

Pentru că-n față-i plânsul

Și chinul sufletesc...

 

Mă voi întoarce-n spate,

Să văd ce-a mai rămas

Din scurta bucurie

Ce-o am l-acest popas.

 

Și-apoi când sfărâmată

De valuri oi fi-ajuns,

Îl voi privi în față

Pe El cu care-am plâns.

 

Voi râde de necazul

Prin care am trecut,

Că totul va fi soare!

Că iarna-a dispărut!

 

Că nu mă pot întoarce

La orice ar fi fost!

În față e lumina!

Raiul și Domnul nost'!

Mai mult...
poezii.online Valuri S. E. Wolf

Raze de gheață

În regatul ceresc, unde tacere domnește,

Soarele, cu raze de gheață, pe tron se așează,

Țesând din albastru și alb o pânză cerească,

Un tablou viu, unde focul cu frigul se împletește.

 

El, monarhul zilei, cu diademă de brumă,

Își etalează puterea-ntr-un paradox astral,

În regat pururi arzând, dar nicicând în cenușă,

Domnește peste iarnă, cu-a sa flacără de gheață, regal.

 

Cu fiecare zori de zi, soarele se renaște,

Încrustând în ceruri diamante scânteietoare,

Și-a sa lumină, ce arde rece, se revarsă,

Prin veșmântul nopții, în carapacea sa aurie, zboară.

 

În zodia sa, soarele sculptează timpul,

Cu degete de gheață care ard, dar nu ard,

Într-o simfonie a universului, fără sfârșit, fără exemplu,

Dirijând anotimpurile, într-un ciclu nesfârșit, pe pământ.

 

El, stăpân peste paradoxuri, luminează și înghite,

Razele-i, săgeți de gheață, în inima zilei lovesc,

Topind misterul nopții, lumea încet le primește,

Într-un dans cosmic, unde flăcările reci tot cresc.

 

Și-n acest balet solar, unde lumina înfrigurată,

Cu pământul se joacă, într-o armonie de culori,

Soarele cu raze de gheață, în cer întronat,

Își poartă coroana de ghețuri și flori.

 

Sub bolta înstelată, el veghează domol,

Peste mările înghețate, peste munții semeți,

Unde fiecare rază prinde viață și rol,

Într-un univers unde soarele arde cu gheață, discreț.

 

Astfel, arde în regatul său înghețat,

Un rege al contrastelor, un titan al cerului înalt,

Pictând cu raze de gheață, într-un mod neașteptat,

Un peisaj etern, unde focul și gheața nu se-mpart.

Mai mult...
poezii.online Raze de gheață Ghintuiala George Manuel

Pustiu verde

Pustiu verde-n care dorul se așterne lin și încet,

Șoptind povești de dragoste sub frunzele-n tremur,

Emoție ce se împletește cu razele de soare, discret.

 

Fantezie și ardoare îmbrățișând copacii în vântul serii,

Speranțe infinite-ascunse în fiecare mugur ce se trezește,

În adâncul pădurii, inima naturii bate puternic și fără umeri.

 

Sub bolta verde, ecoul dorului se răspândește,

Cântecele păsărilor, o simfonie de emoții pure,

Fiecare notă, o fantezie ce ardoare-n suflete toarnă.

 

Pe alei mărginite de speranțe înverzite, pașii mei alunecă,

Într-un pustiu ce respiră, verdele vieții se întinde,

Și inima se umple de dorințe ce spre ceruri se îndreaptă.

 

În pustiul verde-n care ardoarea naturii nu se sfârșește,

Dorul se împletește cu emoția unui răsărit nou,

Și fantezia se desfășoară în mii de forme ce-nmuguresc.

 

Aici, în pustiul plin de viață, speranțele se înalță,

Se-ntrec la înălțime cu cei mai înalți arbori,

Și ard cu o ardoare ce în adâncul pământului își are rădăcinile.

 

În acest pustiu verde, emoția fiecărui fir de iarbă se simte,

Fantezia naturii în fiecare frunză și floare izbucnește,

Și fiecare adiere de vânt dorul mai departe îl poartă.

 

Cu ardoare, pământul ne îndeamnă să ne pierdem în el,

Să ne lăsăm purtați de speranțele ce în verde se nasc,

Într-un pustiu ce cu fiecare clipă se transformă și se reinventează.

 

Pustiu verde, unde dorul se îmbracă în emoții nestăvilite,

Fantezia se joacă printre crengi, iar ardoarea nu se domolește,

Speranțe infinite se împleticește în dansul vieții neîncetate.

 

În pustiul verde, timpul pare să se oprească-n loc,

Dorul se odihnește în poala emoției, blând și profund,

Și în ardoarea clipei, speranțe infinite ne îmbrățișează scurt.

Mai mult...
poezii.online Pustiu verde Ghintuiala George Manuel

Pomul lăudat!

M-am așezat din nou sub nuc

Ca să vorbesc cu pomul lăudat,

Să-i amintesc când nucă el era

Și peste care țărână eu am dat

 

Din înălțimi acum el mă privea

Și-un zâmbet a trimis spre mine,

Am înțeles că sunt doar un pitic

Și-i vine tare greu să se încline

 

M-am ridicat și-am luat distanță

Să-i văd coroana și toată măreția

Prea mult pe gânduri n-am mai stat

M-am aplecat și mi-am scos pălăria

 

Nu mai era doar un copac cu nuci

Pe care eu cu ușurință să le strâng,

Acum în curtea casei nucul se-nălța

Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung

 

Mult, a mai trecut de când noi doi

Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,

Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute

Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!

 

Mai mult...
poezii.online Pomul lăudat! Zugun

Poezii despre natura. Vezi natura în creaţii poetice. Poeme despre natura şi dedicate ei. Poezii, Versuri scrise despre mama Natură, compuse de autori amatori, autori contemporani.