tandem cu Moku/5
poetului persan Hafez
versuri-scântei din nestinsul foc
al iubirii de oameni,
se revarsă pe maluri.
singur, în întuneric,
poetul Hafez
luminează cu ființa sa,
adâncul fântinilor.
“cuvintele-i, miere și foc,
îmbrățișează lumea
ca vița zidul vechi -
din tăcerea amară,
o strălucire
nu arde,
ci cheamă.”
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Anișoara Iordache
Data postării: 14 mai
Vizualizări: 116
Poezii din aceiaşi categorie
Dunărea se scaldă
Sub clar de lună, Dunărea se scaldă,
Curgând încet prin codri verzi,
Sub cer senin, cu stele ce se-nalță,
Sclipind pe ape, în valuri largi, arginti.
Pădurile, ca niște umbre vii,
Își murmură în taină basmul lor,
Un verde infinit ce nu-l poți ști,
Decât atunci când îl iubești cu dor.
Un vânt ușor străbate malul nins,
Cu flori de tei și miresme de vară,
Și Dunărea, în sunet lin cuprins,
Își spune povestea clară și amară.
O stea căzând aduce-un strop de vis,
Se pierde-n zare, ca un gând pierdut,
Pe cerul clar, un tainic paradis,
Ce-n fiecare noapte-i renăscut.
Fructele și legumele toamnei
Toamnă, toamnă,
Cu găleata apă toarnă,
Poama, poama,
Dulce ca și mama,
Dovlecei, dovlecei,
Gustoși și măricei,
Mere, mere frumușele,
Gustoșele, mititele,
Dar cu ele, dinții pierzi,
Și apoi nu îi mai vezi,
Cartofei, cartofei,
Îi înmoi cu ulei,
Ceapă, ceapă,
Parcă te înțeapă.
Autor: Nicoleta Postovan
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Octombrie de George Topârceanu în norvegiană
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
Oktober igjen på åsene
Gule og røde tepper.
Sølvskyer passerer i bølgene
Og syng kjærlighet til hanen.
Jeg ser alltid på barometeret
Og jeg grøsser når det synker litt,
For solen blir mindre
I diameter.
Men under den varme himmelen som i mai
Hvite dager går forbi dager,
Mer ustadig og mer
Subtil…
Utidig forsinket
Høstturer gjennom hagene
Med foldene til klamydaen fulle
Av krysantemum.
Og hvordan den knapt flyter i bevegelse
Som en markis
Som hele universet
Se tilbake på dem med overraskelse, -
En forvirret flaggermus
På grunn av hennes jomfruutseende
Han ble gul, forvirret
Og følelsene blomstret
Den andre gangen…
Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.
Închisoare cu pereți invizibili
Uneori mă eliberez, dar adeseori sunt întemnițată
în închisoarea sufletului meu, o închisoare cu
pereți invizibili și, aparent, inexistenți, atunci
când plâng. Și doar atunci când plâng, eu
simt cum spiritul îmi îmbrățișează materia;
apartenenţă; tristețe incurabilă. O realitate
înspăimântătoare și asemănătoare apocalipsei
mă forțează să privesc; imagini stocate pe retină;
atunci când pericolul este prea mare pentru a fi
conștientizat; ne mințim singuri atunci când credem că
nimic nu se crapă în interior; atunci când, de fapt, totul
se crapă; Africa se crapă, India se crapă, Turcia se crapă;
se crapă pământul și înghite tot; și ape, și case, și dealuri,
și munți, și drumuri, și poduri, și flori, și animale, și oameni,
dar și lăcuste, și broaște, și șerpi, chiar și morminte. Doar
ochii pot vorbi împotriva acestei tăceri maligne. Tăcerea
devine un sarcom Ewing al durerii. Ea este, de fapt, un țipăt
intern si se poate transforma intr-un cântec cosmic, atunci când
este forțată să iasă printre dinți fracturați; un cântec sfâșiat,
care pătrunde într-o realitate ciudată pentru a se înălța
la un cer sfâșiat; meteoriți, asteroizi, nave spațiale
sfărâmate, unde radio, bioxid de carbon, și raze gamma;
dar și epifanii, care se înalță printre limbile de foc
ale vulcanilor aprinși; hipertensivi în rugăciune, care
nu mai știu ce se întâmplă cu ei; cutremure după
cutremure și poluri care se balansează; Siberia, Islanda.
Cu ceva timp în urmă, această realitate era doar umbra
unui vis de neînțeles, în zori. Această realitate aluneca
atunci când mă trezeam singură pentru a-mi hrăni
libertatea mea dureroasă. Acum persistă, iar visul
poate deveni o evadare din acest coșmar real;vise lucide
precum sunt razboaiele pentru obtinerea de teritorii
in scopul salvarii, atunci cand nimic nu este sigur;
si absolut nimic nu este sigur, cu exceptia lui
Dumnezeu; doar Dumnezeu poate deveni
realitatea noastra certa, daca noi dorim .
Poezie de Marieta Maglas
Notă; această poezie este publicată.
Dunărea se scaldă
Sub clar de lună, Dunărea se scaldă,
Curgând încet prin codri verzi,
Sub cer senin, cu stele ce se-nalță,
Sclipind pe ape, în valuri largi, arginti.
Pădurile, ca niște umbre vii,
Își murmură în taină basmul lor,
Un verde infinit ce nu-l poți ști,
Decât atunci când îl iubești cu dor.
Un vânt ușor străbate malul nins,
Cu flori de tei și miresme de vară,
Și Dunărea, în sunet lin cuprins,
Își spune povestea clară și amară.
O stea căzând aduce-un strop de vis,
Se pierde-n zare, ca un gând pierdut,
Pe cerul clar, un tainic paradis,
Ce-n fiecare noapte-i renăscut.
Fructele și legumele toamnei
Toamnă, toamnă,
Cu găleata apă toarnă,
Poama, poama,
Dulce ca și mama,
Dovlecei, dovlecei,
Gustoși și măricei,
Mere, mere frumușele,
Gustoșele, mititele,
Dar cu ele, dinții pierzi,
Și apoi nu îi mai vezi,
Cartofei, cartofei,
Îi înmoi cu ulei,
Ceapă, ceapă,
Parcă te înțeapă.
Autor: Nicoleta Postovan
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Octombrie de George Topârceanu în norvegiană
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
Oktober igjen på åsene
Gule og røde tepper.
Sølvskyer passerer i bølgene
Og syng kjærlighet til hanen.
Jeg ser alltid på barometeret
Og jeg grøsser når det synker litt,
For solen blir mindre
I diameter.
Men under den varme himmelen som i mai
Hvite dager går forbi dager,
Mer ustadig og mer
Subtil…
Utidig forsinket
Høstturer gjennom hagene
Med foldene til klamydaen fulle
Av krysantemum.
Og hvordan den knapt flyter i bevegelse
Som en markis
Som hele universet
Se tilbake på dem med overraskelse, -
En forvirret flaggermus
På grunn av hennes jomfruutseende
Han ble gul, forvirret
Og følelsene blomstret
Den andre gangen…
Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.
Închisoare cu pereți invizibili
Uneori mă eliberez, dar adeseori sunt întemnițată
în închisoarea sufletului meu, o închisoare cu
pereți invizibili și, aparent, inexistenți, atunci
când plâng. Și doar atunci când plâng, eu
simt cum spiritul îmi îmbrățișează materia;
apartenenţă; tristețe incurabilă. O realitate
înspăimântătoare și asemănătoare apocalipsei
mă forțează să privesc; imagini stocate pe retină;
atunci când pericolul este prea mare pentru a fi
conștientizat; ne mințim singuri atunci când credem că
nimic nu se crapă în interior; atunci când, de fapt, totul
se crapă; Africa se crapă, India se crapă, Turcia se crapă;
se crapă pământul și înghite tot; și ape, și case, și dealuri,
și munți, și drumuri, și poduri, și flori, și animale, și oameni,
dar și lăcuste, și broaște, și șerpi, chiar și morminte. Doar
ochii pot vorbi împotriva acestei tăceri maligne. Tăcerea
devine un sarcom Ewing al durerii. Ea este, de fapt, un țipăt
intern si se poate transforma intr-un cântec cosmic, atunci când
este forțată să iasă printre dinți fracturați; un cântec sfâșiat,
care pătrunde într-o realitate ciudată pentru a se înălța
la un cer sfâșiat; meteoriți, asteroizi, nave spațiale
sfărâmate, unde radio, bioxid de carbon, și raze gamma;
dar și epifanii, care se înalță printre limbile de foc
ale vulcanilor aprinși; hipertensivi în rugăciune, care
nu mai știu ce se întâmplă cu ei; cutremure după
cutremure și poluri care se balansează; Siberia, Islanda.
Cu ceva timp în urmă, această realitate era doar umbra
unui vis de neînțeles, în zori. Această realitate aluneca
atunci când mă trezeam singură pentru a-mi hrăni
libertatea mea dureroasă. Acum persistă, iar visul
poate deveni o evadare din acest coșmar real;vise lucide
precum sunt razboaiele pentru obtinerea de teritorii
in scopul salvarii, atunci cand nimic nu este sigur;
si absolut nimic nu este sigur, cu exceptia lui
Dumnezeu; doar Dumnezeu poate deveni
realitatea noastra certa, daca noi dorim .
Poezie de Marieta Maglas
Notă; această poezie este publicată.
Alte poezii ale autorului
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
crochiu liric/8
adiere de seară,
faldurile perdelei
se ondulează
ușor.
afecțiunea ta
blândă și mișcătoare
se revarsă într-o
mireasmă de crini.
tandem cu Moku/4
dincolo de
marile crispări ale-ntinselor deșerturi,
de bolborăseala vântoaselor
rătăcită-n crăpături de peșteri,
“te-nvăluie o adiere de-nceput,
ce poartă-n miezul ei
o naștere
de muguri încă neștiuți;
și-o liniște curată, nepământeană,
ca o privire
ce n-a fost nicicând rostită."
flux de poeme naani /36
gulag virtual
eliminați din viață reală
închise
porțile existenței
colaj//6
niciun dangăn de clopot
nu zguduie
temelia nepăsării.
umbre șovăitoare,
in bataia lunii,
însuflețesc grădina.
cina-i gata, bucatele alese
așteaptă oaspeții.
numai că,
unu-i plecat la țarină,
altu-și-ncearcă boii,
iar celălalt nesimțitor,
stă la taclale
cu nevasta.
stări/1
dimineață
de sfârșit de noiembrie,
ceva mai senină,
aduce-n casă miresme de pini.
o adiere tandră
de ondulații cromatice
atinge tăcerea.
chiar dacă,
prin
animația străzii
n-am chef de nimic,
simt sufletul lin și zâmbesc....
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
crochiu liric/8
adiere de seară,
faldurile perdelei
se ondulează
ușor.
afecțiunea ta
blândă și mișcătoare
se revarsă într-o
mireasmă de crini.
tandem cu Moku/4
dincolo de
marile crispări ale-ntinselor deșerturi,
de bolborăseala vântoaselor
rătăcită-n crăpături de peșteri,
“te-nvăluie o adiere de-nceput,
ce poartă-n miezul ei
o naștere
de muguri încă neștiuți;
și-o liniște curată, nepământeană,
ca o privire
ce n-a fost nicicând rostită."
flux de poeme naani /36
gulag virtual
eliminați din viață reală
închise
porțile existenței
colaj//6
niciun dangăn de clopot
nu zguduie
temelia nepăsării.
umbre șovăitoare,
in bataia lunii,
însuflețesc grădina.
cina-i gata, bucatele alese
așteaptă oaspeții.
numai că,
unu-i plecat la țarină,
altu-și-ncearcă boii,
iar celălalt nesimțitor,
stă la taclale
cu nevasta.
stări/1
dimineață
de sfârșit de noiembrie,
ceva mai senină,
aduce-n casă miresme de pini.
o adiere tandră
de ondulații cromatice
atinge tăcerea.
chiar dacă,
prin
animația străzii
n-am chef de nimic,
simt sufletul lin și zâmbesc....