Poezii pe categorie
Simt nevoia sa îmi cer scuze pentru poeziile mele puțin mai "întunecate". Oamenii sunt diferiți si m-am bazat pe faptul ca pagina are poeziile puse pe categorii. Am scris poezii si pentru copii,despre animale, despre natura,dragoste șamd. Pana la urma m-am decis sa explorez partea puțin mai "întunecată" a vieții.Sunt o mare fană Anne Rice si am citit multe cărți scrise de ea despre vampiri,vrăjitoare si vârcolaci.Ea este inspirația mea. Consider ca sunt indeajuns de mulți autori care scriu despre primăvara,despre natura si despre dragoste încât sa încerc sa acopăr eu partea de "dark fantasy". Multumesc pentru înțelegere. Apreciez enorm de mult ca imi dați voie sa imi postez lucrările pe portalul dvs de poezii.
Cu stima si respect.
Categoria: Proza
Toate poeziile autorului: Andrea Berekmeri
Data postării: 21 martie
Vizualizări: 164
Poezii din aceiaşi categorie
O POVESTE PENTRU TINE-continuare-
Ledy era foarte simpatică .Făcea fel de ghidușii,spre hazul musafirilor.
Stăpâna venea cu tava pe care erau așezate ceștile cu cafea ,țigările
și câteva dulciuri,și îi zicea :
Ledy vezi să nu ia nimeni, nimic de pe tavă,ne-am înțeles?Musafirii încer-
cau s-o păcălească dar ea făcea urât ,lătra ,îi trăgea de haine pănă renunțau
Am încercat și eu să văd ce face !...când s-a zburlit și mi-a arătat ce colți are
am renunțat Era o adevărată distracție.... la care eu nu participam...socoteam
că nu-i de demnitatea mea ,de câine de rasă,dar m-a dus gândul că ași putea
și eu ceva ca să-mi distrez stăpânii:
Prin curte se plimbau ,cârduri de pui și rățuște abia ieșite din ou și am
văzut cum ciorile dau tărcoale ,doar poate fura ceva! Mi-am zis ...acum aă mă vedeți
ce viteaz sunt eu ? m-am hotărât să apăr toți puișorii .Tare îmi doream să prind una
s-o duc stăpânilor ca trofeu .Stăpâna a văzut și a spus:
-Bravo, Atos!....ce deștept ești ...știți ce mult m-am bucurat?Câteva zile n-am
mai văzut-o pe Ledy!...ieșea afară pe fugă , m-am uitat mai bine și am înțeles...Ledy era
mămică .Abia ateptam să iasă cățelușii afară să mă joc cu ei.Oare Ledy o să mă lase?
Voiam și eu să am o prietenă...Am căutat în tot satul dar nici o cățelușă de talie mare .
Ce să fac m-am resemnat...eram trist ..Ledy avea un prieten de tali ei se întânleau mereu,
era fericită ,acum avea puișori nici nu se mai uită la mine...Colidam prin sat nu aveam nici
o restricție ,avem așa un dor de ducă...Localnicii mă cunoșteau ,erau prietenoși .
Unde ai plecat măi Atos ? nu ai stare,te văd mereu ce-ți trabuie?..parcă au ghicit !..
da eram în căutare ,voiam și eu o prietenă!...Într-o seară , când peste sat s-a așezat liniștea,
am auzit o chemare :de dor ,de tristețe,de singurătate...am plecat să văd ce este? Era o fostă
prietenă ,de ce mă cheamă?Am sărit gardul și să vezi minune ?în jurul se mișcau patru ghemu-
șoare pufoase,foarte simpatice.
-Ce-s cu aceștia.? am întrebat-o.
-Sunt copii tăi,
-Cum copii mei ? ce mult îmi doream! m-am uitat la ei încă nu mă desmeticisem!...Am
plecat acasă aproape fericit...
DANIEL part .3
Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale
și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când
ziua se îngâna cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în surdină.
Era ceva nou pentru noi O liniște plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul
a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp să
plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate
problemele ce-i ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?
A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...
Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița
di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,
cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari
le tăiau și le stivuiau în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie
de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație
care sprijinea familile defaforizate.
Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi fost mândru să ne vadă
cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea gardurilor ,
tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe
mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au
văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din
jur ,am căpătat și respectul tuturor.
Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de
salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm
pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist la nenea Octav ,șeful asociației,
iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului învățător.
PRIVESC, GÂNDESC
Privesc, gândesc, cât de frumoase sunt îmbrățișările, sărutările când sunt plăcerea sufletului și nu o nemeritată plată.
Tăcuți dar temerari, sunt pașii făcuți lângă alți pași, când umărul lângă alt umăr este un sprijin în zilele neputinței într-o contemplare a timpului ce a trecut și a timpului prezent, marcat prin întrebări cu glasul din ce în ce mai încet:
- Tu ce mai faci ,îți este bine?...Poți să mai mergi câți va pași alături de mine?...
Privesc , mă privesc…
Mă întreb, biblic și omenește ce să fac când, umărul îmi este sprijinul altui umăr, când glasul meu domol întreabă și răspuns nu primește și nimeni pasul nu mi-l însoțește…
Privesc, gândesc la razele de sore care au mai rămas să privească și ele, cât de frumoase sunt îmbrățișările la amurg, dintre zi și noapte , fără cuvinte și fără șoapte...
O NOAPTE ROMANTICĂ continuare
Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze
le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.
-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.
-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.
--Pentru prietenie,spn în șoaptă.
--Atunci să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.
Nu știu cum, dar se leagă o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.
Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.
--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--
--Din toate relațiile ce se înfiripă între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.
--De ce?
--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.
--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?
--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.
--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd mereu,la prietenii mei.Se aș terne o tăcere
caldă.Privim amândoi cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă ne intra în suflet .E un moment
unic până acum în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.
Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 15. Jean-Jacques Rousseau și răzmerița
15. Jean-Jacques Rousseau și răzmerița
— Oamenii au nevoie de prieteni.
— Într-o lume așa de mare este greu să ai prieteni. Unde este Iulia? Ea este prietena mea și are nevoie de mine.
— Într-o zi va veni. Sunt sigur. Dar eu? Eu nu sunt prietenul tău?
— Bărbații nu sunt prieteni. Ei rup păpușile.
— Care păpuși?
— Scrie în caiet.
— De ce ștergi ce scrii? De ce lași rânduri goale de cuvinte?
— Și sufletul este gol. Este gol de iubire.
— Nu Iulia. Sufletul tău are multă iubire de dat.
— Dar nu poate da iubire dacă nu și primește. Iulia poate da iubire. Și baronul.
— Dar eu sunt baronul. Nu-ți amintești? Am luat trupul său în acea noapte în care am privit împreună cerul și sufletul lui a revenit aici, pe Pământ. Iulia, am primit sufletul baronului. Eu sunt baronul Aaron von Pieler.
Doctorul Gabriel întinse brațele spre Iulia. Aceasta se retrase într-un colț al salonului și închise ochii. Dacă este el? Iulia i-a promis că într-o zi baronul va sosi și o va îmbrățișa. Că mâinile lui îi vor cuprinde obrajii și orice urmă de spaimă va dispărea. Și atunci, sufletul ei va fi liber să iubească curat iar trupul ei va fi părăsit de demonii care o siluiseră. Doctorul Gabriel își apropie mâinile de chipul ei. Va face așa cum citise în caietul baronului. Îi va cuprinde fața și va modela palma sa urmând zbaterea de pe obrajii ei până când acea grimasă se va transforma în surâs iar privirea se va elibera de spaimă dând ochilor culoarea cerului. Încet, încet căldura palmei doctorului Gabriel se pierdu în fierbințeala care cuprinse fața Iuliei. Pielea se destinse, buzele se uniră, apoi altfel de cute își făcură simțită prezența sub mâna lui. Iulia zâmbea în prezența unui bărbat. Ridică capul spre doctor și privindu-l stăruitor în ochi îi spuse în șoaptă.
— Atunci, du-mă acolo.
Oare știa Iulia că el descoperise drumul spre acea încăpere încremenită în timp dar care părea plină de viață? Știa Iulia drumul? Nu dorea decât să păstreze în palmele sale căldura ce părea să aducă liniște și încredere în mintea Iuliei. O căldură care îi pătrundea și lui în sânge. Simțea că acea căldură o va putea înapoia Iuliei atunci când o va cuprinde în brațe și buzele lor se vor uni. Ajunseră în spatele turnului și Gabriel înlătură crengile așezate cu grija de a ascunde deschiderea oblică din peretele stâncii ce prelungea gardul spre malul Oltului. Îi luă mâna și se strecurară amândoi în întunericul galeriei ce cobora ușor. În liniștea absolută o auzi pe Iulia cum numără pașii, apoi, după un timp, glasul ei se pierdu sub vuietul apei. Galeria cobora pe o porțiune sub albia râului, după care urca în interiorul acelei peșteri aflată pe un mic intrând în albia Oltului. Pe la mijlocul galeriei, Iulia se opri și pipăi peretele căutând lampa. I-o dădu lui Gabriel. Acesta simți tremurul corpului fetei. Lumina se zbătu câteva clipe după care fețele celor doi răsăriră din întunericul apropiat. Se priviră câteva clipe în ochi, apoi Gabriel ridică felinarul deasupra capului și continuă să înainteze. Ajunși în peșteră Iulia se înfășură în blana așezată pe divan în timp ce Gabriel aprindea focul și lumânările așezate în candelabru. Lumina începu să scoată la iveală cele câteva obiecte de mobilier aflate de sute de ani în încăpere.
— Citește-mi!
Iulia îi întinse doctorului cartea lui Jean-Jacques Rousseau. Acesta o luă mirat. Nu observase când Iulia o luase din salonul-debara. Înainte de a deschide cartea, Iulia indică printr-un citat de unde anume dorea să i se citească.
Que je suis malheureuse ! j’ai besoin d’aimer, et je ne vois rien qui me plaise. Mon cœur repousse tous ceux qu’attirent mes sens.[1]
Așadar ultima parte, cea dedicată lui Sophie. Avea certitudinea că Emile și Sophie nu erau doar simple personaje dintr-o carte ci mai degrabă tovarășii ei de viață. Cartea lui Rousseau putea fi pentru Iulia o poartă de intrare într-o altă lume, o lume simplă în care ea devenea stăpână pe viața personajelor uitând frustrarea pe care o simțea în lumea reală, cea încorsetată conveniențelor de conduită impuse prin regulile celui mai puternic. Am început să citesc.
Son éducation n’est ni brillante ni négligée ; elle a du goût sans étude, des talents sans art, du jugement sans connaissances. Son esprit ne sait pas, mais il est cultivé pour apprendre ; c’est une terre bien préparée qui n’attend que le grain pour rapporter.[2]
A fost suficientă o clipă de așteptare și Iulia dădu o nouă replică pasajului citit.
Elèvée de la nature ainsi qu’Emile, elle est faite pour lui plus qu’aucune autre ; elle sera la femme de l’homme. Elle est son égale par la naissance et par le mérite. [3]
Nu era pasajul care urma ci unul anterior. Echilibrul calculat al doctorului se clătină brutal la această demonstrație simplă, dar elocventă, de inteligență deosebită. Să deții o asemenea memorie poate fi o însușire neobișnuită dar deseori prezentă la bolnavii psihici cu o îndelungată manifestare a bolii, dar să combini secvențele memorate pentru a crea un dialog, sigur implică un grad ridicat de înțelegere. Întoarse la întâmplare câteva pagini intrând în acest joc al unui dialog între Rousseau-bărbatul, adică doctorul, și Rousseau-femeia, adică pacienta.
Emile aime Sophie ; mais quels sont les premiers charmes qui l’ont attaché ? La sensibilité, la vertu, l’amour des choses honnêtes... *
O lovitură de palmă pe canapeau veche îl făcu să ridice privirea. Iulia ridică o mână lăsând-o atârnată undeva în fața ei, dar ochii ei păreau să caute o imagine afișată undeva pe reflexul flăcărilor ce se zbăteau în cămin încercând să evadeze prin deschizătura din tavan. Apoi închise ochii și dădu replica.
Les femmes ne sont pas faites pour courir ; quand elles fuient, c’est pour être atteintes.[4]
Jocul putea să continue. Iulia deschise ochii și îl privi insistent pe Gabriel așteptând o nouă șarjă pentru un nou dialog, dar acesta închise cartea și se apropie de canapea. Îi cuprinse mâinile și, așa cum făcuse Emile când ceruse mâna Sophiei, îi acoperi palmele cu sărutări. Apoi privind-o în ochi, adăugă unul din multele paragrafe pe care și el le reținuse ca precepte ce făceau parte de mult, chiar înainte de a le înțelege, din conștiința sa. Transformă pasajul într-o mărturisire personalizată.
Sois, chère épouse, l’arbitre de mes plaisirs comme tu l’es de mes jours et de ma destinée. Dût ta cruauté me coûter la vie, je te rends mes droits les plus chers. Je ne veux rien devoir à ta complaisance, je veux tout tenir de ton cœur.[5]
Replica Iuliei nu se lăsă așteptată. La rândul ei modifică textul, ridicându-l la rang de răspuns. Eterna victorie a femeii asupra bărbatului.
Homme, aime ma compagne. Dieu te la donne pour te consoler dans tes peines, pour te soulager dans tes maux : voilà la femme. [6]
Îi cuprinse obrajii cu ambele mâini și o privi adânc în ochi. Buzele lor se apropiară și, înainte de a se uni, cuvintele se strecurară în umbra nopții ce cuprinse încăperea odată cu tot mai slaba pâlpâire a lumânărilor.
Ô, délire ! ô, faiblesse humaine ! le sentiment du bonheur écrase l’homme, il n’est pas assez fort pour le supporter. [7]
Ultima lumânare își opri și ea pâlpâirea. Umbrele începură să danseze odată cu zvâcnirile flăcărilor din cămin. Pe tavanul rotund al adăpostului candelabrul se prinse și el într-un dans nebunesc, amenințător. Un muget prelung se născu din inima stâncii ce-i adăpostea pe cei doi. Dar plânsul pietrei nu putea răzbi dincolo de zidul fonic pe care mințile, unite într-o singură trăire, îl ridicaseră între ei și lume. Uniți carnal și sufletesc, Iulia și Gabriel modelau universul plăcerii într-un spațiu în care nu era loc pentru altceva decât pentru iubire. O iubire care ardea trupurile, înrobea fără scăpare timpul care se zbătea să-și reia curgerea, o iubire ce descătușa lacrimile curate ale sufletului Iuliei la prima lui întâlnire cu curățenia trupească. Pojghița mucegăită în care corpul ei trăia de ani de zile, din acea seară a sacrificiului, se topi lăsând trupul să respire plăcerea împerecherii.
Dincolo de micul univers rezervat plăcerii, furnicile umane care roiau cu simțul rațiunii treaz sau, dimpotrivă, haotic prin saloanele spitalului, se opriră încremenite când becurile atârnate începură să se clatine aruncând limbi de lumină amenințătoare deasupra capetelor, iar pereții se înclinară ca după o beție fără sfârșit. În acele momente panica se instaură ca stăpână absolută peste toate sufletele din Lazaret. Personalul medical și pacienții, toți se regăsiră în curtea ospiciului. Cutremurul trezise la viață cele mai confuze gânduri din mințile bolnave. Nici urmă de teamă în privirile lor. Părea că aceste ființe subordonate unui regim aproape spartan deveniseră stăpâne pe mințile personalului. Dacă omul normal trăiește panica amplificată și datorită grijii pe care o are pentru viața celor dragi, mintea bolnavului psihic nu recunoaște teama nici măcar pentru sine. Cumpăna unei clipe ce balansează viața înspre moarte este prilej de descătușare a celor mai ascunse secrete ale sufletului. Acele secrete ce nu pot fi divulgate pentru a nu te simți gol în mijlocul goliciunii în care trăiești se năpustesc pentru a îngenunchea și ultima fărâmă de împotrivire. Oare de câte ori nu se ascunsese în mințile lor dorința de a ucide? Era suficientă o singură clipă de înțelegere, pentru ca acea pastilă băgată aproape cu forța sau măcar cu amenințarea forței în gură să depoziteze în ascunzișul minții gândul răzbunării. Iar clipa răzbunării nu putea fi mai potrivită decât atunci când omul era încolțit de propria-i frică. A fost suficient un strigăt și, odată pericolul cutremurului trecut, un alt pericol se ivi în întunericul nopții. O masă de femei se năpustiră spre camerele personalului medical. Asistentele apucară să simtă primejdia și în loc să facă față situației prin escaladarea tensiunii cu o altă tensiune, prin proferarea de noi amenințări, cedară sentimentului de frică și se baricadară în spatele ușilor. Fuga asistentelor deveni cea mai puternică armă venită nesperat în sprijinul nebunelor, armă pe care o manevrau acum fără nicio stângăcie pentru a conștientiza simțul victoriei. Fiecare pacientă își striga cu furie propriul monolog războindu-se cu propria minte. Dar dincolo de războiul interior al trăirilor, trupurile ascultau de un singur comandament. Acela de a pedepsi femeile în alb. Rămase singure în curte, se dezlănțuiră fără teamă.
— Când vrea, Diavolul ia locul Domnului.
— Ce faci?
— Așa, singură?
— Care diavol?
— Proasto! Mă joc cu diavolul.
— Pe Dumnezeu nu-l vezi? E ascuns în mine?
— Fugi, nebuno!
— Simți?
— Aici, la inimă. Pune și tu mâna. Vezi cum bate? Ca clopotul de la biserică.
— Dă-mi și mie Dumnezeul tău.
— Dracul. Sigur că dracul este deasupra.
— Facem schimb?
— Îmi dai și mâncarea ta?
— Soro, hai spune-mi. Unde mi-ai dus copilul?
— L-am lăsat să zboare acolo sus, printre nori, și tu mi l-ai furat.
— Uite, după norul acela negru se ascunde de mine. Hai copile. Coboară.
O umbră țâșni din spatele turnului roșu, dar mult înaintea ei un răcnet se răspândi cu toată vigoarea peste capetele femeilor care se buluceau gata să spargă ușa camerei de gardă.
— Nu pune mâna! Nu pune mâna!
Apoi bastonul atât de bine cunoscut se abătu năprasnic asupra spinărilor femeilor care se grăbiră să părăsească care încotro câmpul de bătaie. Tanti Crina și bastonul ei erau puterea puterilor în această mică țară de femei incapabile de a înțelege viața și de a-și asuma conștiința propriilor fapte. Brusc totul reintră în normal. Bolnavele se întoarseră în saloanele lor și uitară că pentru o clipă au fost stăpânele ospiciului sub impulsul unei voințe comune, voință pe care nu ar fi avut vreodată puterea de a o descoperi în propriile ființe.
O ultimă încordare și trupurile se liniștiră, golite de putere dar pline de amintirea fiecărei clipe. Rămași strâns uniți, Iulia și Gabriel păreau să retrăiască frântura de timp care se înscăunase în subconștientul lor ca un perpetuum mobile căruia trebuie să i te supui ca parte componentă. O singură vorbă și cercul în care gândurile alergau fără a fi capabile de a găsi o ieșire se va sfărâma. Dar cine va arunca această primă vorbă? El, bărbatul, cel ce plănuise în detaliu acest experiment medical, sigur, în scopuri medicale, sau ea, ființa rătăcită într-o lume guvernată de coșmarul violului, ființă care pentru prima dată în viață își putea privi trupul cu respect și înțelegere? Timpul, scăpat din capcana întinsă de cele două minți, își recâștigase dreptul la continuitate. Clipele se scurgeau cu repeziciune încercând disperat să se sincronizeze cu bătăile celor două inimi ce păreau că nu vor găsi niciodată un ritm comun. Vorbele se încăpățânau să se acumuleze în tăcere fără a fi capabile să rostuiască o propoziție convenabilă. Gabriel simțea până în adâncul ființei fiecare bătaie a inimii Iuliei și încerca să facă față acestei presiuni. Va vorbi. Îi va spune. Obrazul ei se odihnea pe pieptul lui și simțea adierea ușoară a respirației. Ritmic, firele de păr se înălțau, apoi reveneau să-i mângâie pielea. Nu era oare iubirea un tratament ca oricare altul? La fel ca hipnoza, de exemplu? Încerca acum să-și amintească tot ce învățase despre hipnoză. Mai ales ar fi vrut să știe cam ce trebuie să-i spui pacientului când acesta se trezește la realitate. Dar la hipnoză nu medicul este cel care generează noua realitate. Ori el a alungat cu bună știință realitatea Iuliei, generând un univers fals, inexistent. Iar acum nu este capabil să-și readucă pacienta în timpul clipei prezente, exact în această clipă în care inima ei va bate o nouă secundă. O secundă a bucuriei sau o secundă a disperării. O secundă a speranței sau o secundă a pierzaniei. Tic-tac-ul inimii se prelingea nestingherit spre urechea minții iar mintea lui era incapabilă să întoarcă un semnal de receptare. Dar oare ea, mintea ei, aude tic-tac-ul inimii sale? Încercă să se concentreze, să alunge acel zgomot străin și să asculte dacă inima lui mai bate. Făcuse acest lucru de atâtea ori. Doar că acum din mintea lui nu voia să plece acest nou tic-tac pe care singur și-l asumase, nu ca medic, ci ca om. Simți pe piept cum buzele Iuliei se deschiseră.
— Mulțumesc, Gabriel.
Se ridică de pe pieptul lui, apoi adăugă:
— Dar nu vei ști niciodată pentru ce îți mulțumesc.
[1] Ce nenorocită sunt; am nevoie să iubesc şi nu văd nimic care să îmi placă! Inima mea respinge pe toţi cei pe care simţurile mele îi atrag.
[2]. Educația ei nu este nici strălucitoare dar nici neglijată; are păreri fără a fi fost școlită, talente fără a studia artele, judecăți fără cunoaștere. Fără a ști, spiritul ei este antrenat pentru a învăța; este un pământ bine pregătit care nu așteaptă decât semințele pentru a rodi.
[3] Elevă la școala naturii la fel ca Emil, este crescută pentru el mai mult decât pentru oricine; ea va fi femeia omului. Ea este egalul lui prin naștere și prin merit.
* Emile o iubește pe Sophie; dar care sunt primele farmece care l-au atras? Sensibilitatea, virtutea, onestitatea...
[4] Femeile nu sunt făcute pentru a alerga; când ele fug, o fac pentru a fi prinse.
[5] Fie, dragă soție, arbitru al plăcerilor mele așa cum ești și sensul zilelor mele și a destinului meu. Chiar dacă cruzimea ta m-ar costa viața, eu îți ofer drepturile mele cele mai dragi. Eu nu vreau nimic prin îngăduința ta, eu mă las în seama sufletului tău.
[6] Omul, iubește prezența mea. Dumnezeu o permite pentru a te consola în necazurile tale, pentru a alina suferințele tale: aceasta este femeia.
[7] O, nebunie! o, slăbiciune umană! Sentimentul de fericire zdrobește omul, el nu este suficient de puternic pentru a și-o însuși.
De ce spun barbatii mai greu te iubesc
Ce poate fi mai minunat decât să iubești și să fii iubită? Este sentimentul ce ne circulă prin vene, iar apoi... ajungând la inimă... o atacă... iar apoi devine neputincioasă.
Si multe zile posomorâte vom avea în viața noastră. Vom fi cu moralul la pământ. Si vor fi doar probleme, probleme, probleme în viața ta ce repede te vor scoate din circuit. Iar persoana iubită îți poate schimba ziua întreagă. Doar prin prezența ei. Iar un "TE IUBESC" sincer te readuce la viața. Si recunoști destul de ușor ca anume așa și este. Te scoate din rutina zilnică. Îi dă o nuanță vieții tale. Si îți va da noi forțe ca să lupți mai departe și să învingi. Însă o bună parte din noi, preferă să își ascundă sentimentele.
Si, mă întreb de ce anume băieților le este mai dificil ca să-și dezvăluie sentimentele? De ce băieților le este mai dificil ca să-și dezvăluie sentimentele? Iar dacă i-ai întreba, ți-ar răspunde că au motive destul de serioase.
1. Vor să pară " bărbatul- enigmă"
Astfel ei susțin că o dată rostind acele două cuvinte, fata de care sunt îndrăgostiți și-ar pierde interesul față de ei; s-ar plictisi și i-ar părăsi.
2. Își pierd din masculinitate
Unii din bărbați susțin că preferă să-și ascundă sentimentele doar pentru că preferă să fie mai orgolioși.
3. Cred că după, vor fi dominați de ea.
Mulți afirmă că în momentul de față totul e perfect iar iubita îi oferă libertatea de care are nevoie. Însă după, cred că ea i-ar lipsi de asta.
Oameni, nu mai fiți atât de pesimiști!
O POVESTE PENTRU TINE-continuare-
Ledy era foarte simpatică .Făcea fel de ghidușii,spre hazul musafirilor.
Stăpâna venea cu tava pe care erau așezate ceștile cu cafea ,țigările
și câteva dulciuri,și îi zicea :
Ledy vezi să nu ia nimeni, nimic de pe tavă,ne-am înțeles?Musafirii încer-
cau s-o păcălească dar ea făcea urât ,lătra ,îi trăgea de haine pănă renunțau
Am încercat și eu să văd ce face !...când s-a zburlit și mi-a arătat ce colți are
am renunțat Era o adevărată distracție.... la care eu nu participam...socoteam
că nu-i de demnitatea mea ,de câine de rasă,dar m-a dus gândul că ași putea
și eu ceva ca să-mi distrez stăpânii:
Prin curte se plimbau ,cârduri de pui și rățuște abia ieșite din ou și am
văzut cum ciorile dau tărcoale ,doar poate fura ceva! Mi-am zis ...acum aă mă vedeți
ce viteaz sunt eu ? m-am hotărât să apăr toți puișorii .Tare îmi doream să prind una
s-o duc stăpânilor ca trofeu .Stăpâna a văzut și a spus:
-Bravo, Atos!....ce deștept ești ...știți ce mult m-am bucurat?Câteva zile n-am
mai văzut-o pe Ledy!...ieșea afară pe fugă , m-am uitat mai bine și am înțeles...Ledy era
mămică .Abia ateptam să iasă cățelușii afară să mă joc cu ei.Oare Ledy o să mă lase?
Voiam și eu să am o prietenă...Am căutat în tot satul dar nici o cățelușă de talie mare .
Ce să fac m-am resemnat...eram trist ..Ledy avea un prieten de tali ei se întânleau mereu,
era fericită ,acum avea puișori nici nu se mai uită la mine...Colidam prin sat nu aveam nici
o restricție ,avem așa un dor de ducă...Localnicii mă cunoșteau ,erau prietenoși .
Unde ai plecat măi Atos ? nu ai stare,te văd mereu ce-ți trabuie?..parcă au ghicit !..
da eram în căutare ,voiam și eu o prietenă!...Într-o seară , când peste sat s-a așezat liniștea,
am auzit o chemare :de dor ,de tristețe,de singurătate...am plecat să văd ce este? Era o fostă
prietenă ,de ce mă cheamă?Am sărit gardul și să vezi minune ?în jurul se mișcau patru ghemu-
șoare pufoase,foarte simpatice.
-Ce-s cu aceștia.? am întrebat-o.
-Sunt copii tăi,
-Cum copii mei ? ce mult îmi doream! m-am uitat la ei încă nu mă desmeticisem!...Am
plecat acasă aproape fericit...
DANIEL part .3
Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale
și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când
ziua se îngâna cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în surdină.
Era ceva nou pentru noi O liniște plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul
a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp să
plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate
problemele ce-i ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?
A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...
Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița
di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,
cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari
le tăiau și le stivuiau în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie
de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație
care sprijinea familile defaforizate.
Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi fost mândru să ne vadă
cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea gardurilor ,
tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe
mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au
văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din
jur ,am căpătat și respectul tuturor.
Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de
salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm
pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist la nenea Octav ,șeful asociației,
iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului învățător.
PRIVESC, GÂNDESC
Privesc, gândesc, cât de frumoase sunt îmbrățișările, sărutările când sunt plăcerea sufletului și nu o nemeritată plată.
Tăcuți dar temerari, sunt pașii făcuți lângă alți pași, când umărul lângă alt umăr este un sprijin în zilele neputinței într-o contemplare a timpului ce a trecut și a timpului prezent, marcat prin întrebări cu glasul din ce în ce mai încet:
- Tu ce mai faci ,îți este bine?...Poți să mai mergi câți va pași alături de mine?...
Privesc , mă privesc…
Mă întreb, biblic și omenește ce să fac când, umărul îmi este sprijinul altui umăr, când glasul meu domol întreabă și răspuns nu primește și nimeni pasul nu mi-l însoțește…
Privesc, gândesc la razele de sore care au mai rămas să privească și ele, cât de frumoase sunt îmbrățișările la amurg, dintre zi și noapte , fără cuvinte și fără șoapte...
O NOAPTE ROMANTICĂ continuare
Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze
le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.
-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.
-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.
--Pentru prietenie,spn în șoaptă.
--Atunci să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.
Nu știu cum, dar se leagă o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.
Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.
--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--
--Din toate relațiile ce se înfiripă între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.
--De ce?
--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.
--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?
--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.
--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd mereu,la prietenii mei.Se aș terne o tăcere
caldă.Privim amândoi cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă ne intra în suflet .E un moment
unic până acum în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.
Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 15. Jean-Jacques Rousseau și răzmerița
15. Jean-Jacques Rousseau și răzmerița
— Oamenii au nevoie de prieteni.
— Într-o lume așa de mare este greu să ai prieteni. Unde este Iulia? Ea este prietena mea și are nevoie de mine.
— Într-o zi va veni. Sunt sigur. Dar eu? Eu nu sunt prietenul tău?
— Bărbații nu sunt prieteni. Ei rup păpușile.
— Care păpuși?
— Scrie în caiet.
— De ce ștergi ce scrii? De ce lași rânduri goale de cuvinte?
— Și sufletul este gol. Este gol de iubire.
— Nu Iulia. Sufletul tău are multă iubire de dat.
— Dar nu poate da iubire dacă nu și primește. Iulia poate da iubire. Și baronul.
— Dar eu sunt baronul. Nu-ți amintești? Am luat trupul său în acea noapte în care am privit împreună cerul și sufletul lui a revenit aici, pe Pământ. Iulia, am primit sufletul baronului. Eu sunt baronul Aaron von Pieler.
Doctorul Gabriel întinse brațele spre Iulia. Aceasta se retrase într-un colț al salonului și închise ochii. Dacă este el? Iulia i-a promis că într-o zi baronul va sosi și o va îmbrățișa. Că mâinile lui îi vor cuprinde obrajii și orice urmă de spaimă va dispărea. Și atunci, sufletul ei va fi liber să iubească curat iar trupul ei va fi părăsit de demonii care o siluiseră. Doctorul Gabriel își apropie mâinile de chipul ei. Va face așa cum citise în caietul baronului. Îi va cuprinde fața și va modela palma sa urmând zbaterea de pe obrajii ei până când acea grimasă se va transforma în surâs iar privirea se va elibera de spaimă dând ochilor culoarea cerului. Încet, încet căldura palmei doctorului Gabriel se pierdu în fierbințeala care cuprinse fața Iuliei. Pielea se destinse, buzele se uniră, apoi altfel de cute își făcură simțită prezența sub mâna lui. Iulia zâmbea în prezența unui bărbat. Ridică capul spre doctor și privindu-l stăruitor în ochi îi spuse în șoaptă.
— Atunci, du-mă acolo.
Oare știa Iulia că el descoperise drumul spre acea încăpere încremenită în timp dar care părea plină de viață? Știa Iulia drumul? Nu dorea decât să păstreze în palmele sale căldura ce părea să aducă liniște și încredere în mintea Iuliei. O căldură care îi pătrundea și lui în sânge. Simțea că acea căldură o va putea înapoia Iuliei atunci când o va cuprinde în brațe și buzele lor se vor uni. Ajunseră în spatele turnului și Gabriel înlătură crengile așezate cu grija de a ascunde deschiderea oblică din peretele stâncii ce prelungea gardul spre malul Oltului. Îi luă mâna și se strecurară amândoi în întunericul galeriei ce cobora ușor. În liniștea absolută o auzi pe Iulia cum numără pașii, apoi, după un timp, glasul ei se pierdu sub vuietul apei. Galeria cobora pe o porțiune sub albia râului, după care urca în interiorul acelei peșteri aflată pe un mic intrând în albia Oltului. Pe la mijlocul galeriei, Iulia se opri și pipăi peretele căutând lampa. I-o dădu lui Gabriel. Acesta simți tremurul corpului fetei. Lumina se zbătu câteva clipe după care fețele celor doi răsăriră din întunericul apropiat. Se priviră câteva clipe în ochi, apoi Gabriel ridică felinarul deasupra capului și continuă să înainteze. Ajunși în peșteră Iulia se înfășură în blana așezată pe divan în timp ce Gabriel aprindea focul și lumânările așezate în candelabru. Lumina începu să scoată la iveală cele câteva obiecte de mobilier aflate de sute de ani în încăpere.
— Citește-mi!
Iulia îi întinse doctorului cartea lui Jean-Jacques Rousseau. Acesta o luă mirat. Nu observase când Iulia o luase din salonul-debara. Înainte de a deschide cartea, Iulia indică printr-un citat de unde anume dorea să i se citească.
Que je suis malheureuse ! j’ai besoin d’aimer, et je ne vois rien qui me plaise. Mon cœur repousse tous ceux qu’attirent mes sens.[1]
Așadar ultima parte, cea dedicată lui Sophie. Avea certitudinea că Emile și Sophie nu erau doar simple personaje dintr-o carte ci mai degrabă tovarășii ei de viață. Cartea lui Rousseau putea fi pentru Iulia o poartă de intrare într-o altă lume, o lume simplă în care ea devenea stăpână pe viața personajelor uitând frustrarea pe care o simțea în lumea reală, cea încorsetată conveniențelor de conduită impuse prin regulile celui mai puternic. Am început să citesc.
Son éducation n’est ni brillante ni négligée ; elle a du goût sans étude, des talents sans art, du jugement sans connaissances. Son esprit ne sait pas, mais il est cultivé pour apprendre ; c’est une terre bien préparée qui n’attend que le grain pour rapporter.[2]
A fost suficientă o clipă de așteptare și Iulia dădu o nouă replică pasajului citit.
Elèvée de la nature ainsi qu’Emile, elle est faite pour lui plus qu’aucune autre ; elle sera la femme de l’homme. Elle est son égale par la naissance et par le mérite. [3]
Nu era pasajul care urma ci unul anterior. Echilibrul calculat al doctorului se clătină brutal la această demonstrație simplă, dar elocventă, de inteligență deosebită. Să deții o asemenea memorie poate fi o însușire neobișnuită dar deseori prezentă la bolnavii psihici cu o îndelungată manifestare a bolii, dar să combini secvențele memorate pentru a crea un dialog, sigur implică un grad ridicat de înțelegere. Întoarse la întâmplare câteva pagini intrând în acest joc al unui dialog între Rousseau-bărbatul, adică doctorul, și Rousseau-femeia, adică pacienta.
Emile aime Sophie ; mais quels sont les premiers charmes qui l’ont attaché ? La sensibilité, la vertu, l’amour des choses honnêtes... *
O lovitură de palmă pe canapeau veche îl făcu să ridice privirea. Iulia ridică o mână lăsând-o atârnată undeva în fața ei, dar ochii ei păreau să caute o imagine afișată undeva pe reflexul flăcărilor ce se zbăteau în cămin încercând să evadeze prin deschizătura din tavan. Apoi închise ochii și dădu replica.
Les femmes ne sont pas faites pour courir ; quand elles fuient, c’est pour être atteintes.[4]
Jocul putea să continue. Iulia deschise ochii și îl privi insistent pe Gabriel așteptând o nouă șarjă pentru un nou dialog, dar acesta închise cartea și se apropie de canapea. Îi cuprinse mâinile și, așa cum făcuse Emile când ceruse mâna Sophiei, îi acoperi palmele cu sărutări. Apoi privind-o în ochi, adăugă unul din multele paragrafe pe care și el le reținuse ca precepte ce făceau parte de mult, chiar înainte de a le înțelege, din conștiința sa. Transformă pasajul într-o mărturisire personalizată.
Sois, chère épouse, l’arbitre de mes plaisirs comme tu l’es de mes jours et de ma destinée. Dût ta cruauté me coûter la vie, je te rends mes droits les plus chers. Je ne veux rien devoir à ta complaisance, je veux tout tenir de ton cœur.[5]
Replica Iuliei nu se lăsă așteptată. La rândul ei modifică textul, ridicându-l la rang de răspuns. Eterna victorie a femeii asupra bărbatului.
Homme, aime ma compagne. Dieu te la donne pour te consoler dans tes peines, pour te soulager dans tes maux : voilà la femme. [6]
Îi cuprinse obrajii cu ambele mâini și o privi adânc în ochi. Buzele lor se apropiară și, înainte de a se uni, cuvintele se strecurară în umbra nopții ce cuprinse încăperea odată cu tot mai slaba pâlpâire a lumânărilor.
Ô, délire ! ô, faiblesse humaine ! le sentiment du bonheur écrase l’homme, il n’est pas assez fort pour le supporter. [7]
Ultima lumânare își opri și ea pâlpâirea. Umbrele începură să danseze odată cu zvâcnirile flăcărilor din cămin. Pe tavanul rotund al adăpostului candelabrul se prinse și el într-un dans nebunesc, amenințător. Un muget prelung se născu din inima stâncii ce-i adăpostea pe cei doi. Dar plânsul pietrei nu putea răzbi dincolo de zidul fonic pe care mințile, unite într-o singură trăire, îl ridicaseră între ei și lume. Uniți carnal și sufletesc, Iulia și Gabriel modelau universul plăcerii într-un spațiu în care nu era loc pentru altceva decât pentru iubire. O iubire care ardea trupurile, înrobea fără scăpare timpul care se zbătea să-și reia curgerea, o iubire ce descătușa lacrimile curate ale sufletului Iuliei la prima lui întâlnire cu curățenia trupească. Pojghița mucegăită în care corpul ei trăia de ani de zile, din acea seară a sacrificiului, se topi lăsând trupul să respire plăcerea împerecherii.
Dincolo de micul univers rezervat plăcerii, furnicile umane care roiau cu simțul rațiunii treaz sau, dimpotrivă, haotic prin saloanele spitalului, se opriră încremenite când becurile atârnate începură să se clatine aruncând limbi de lumină amenințătoare deasupra capetelor, iar pereții se înclinară ca după o beție fără sfârșit. În acele momente panica se instaură ca stăpână absolută peste toate sufletele din Lazaret. Personalul medical și pacienții, toți se regăsiră în curtea ospiciului. Cutremurul trezise la viață cele mai confuze gânduri din mințile bolnave. Nici urmă de teamă în privirile lor. Părea că aceste ființe subordonate unui regim aproape spartan deveniseră stăpâne pe mințile personalului. Dacă omul normal trăiește panica amplificată și datorită grijii pe care o are pentru viața celor dragi, mintea bolnavului psihic nu recunoaște teama nici măcar pentru sine. Cumpăna unei clipe ce balansează viața înspre moarte este prilej de descătușare a celor mai ascunse secrete ale sufletului. Acele secrete ce nu pot fi divulgate pentru a nu te simți gol în mijlocul goliciunii în care trăiești se năpustesc pentru a îngenunchea și ultima fărâmă de împotrivire. Oare de câte ori nu se ascunsese în mințile lor dorința de a ucide? Era suficientă o singură clipă de înțelegere, pentru ca acea pastilă băgată aproape cu forța sau măcar cu amenințarea forței în gură să depoziteze în ascunzișul minții gândul răzbunării. Iar clipa răzbunării nu putea fi mai potrivită decât atunci când omul era încolțit de propria-i frică. A fost suficient un strigăt și, odată pericolul cutremurului trecut, un alt pericol se ivi în întunericul nopții. O masă de femei se năpustiră spre camerele personalului medical. Asistentele apucară să simtă primejdia și în loc să facă față situației prin escaladarea tensiunii cu o altă tensiune, prin proferarea de noi amenințări, cedară sentimentului de frică și se baricadară în spatele ușilor. Fuga asistentelor deveni cea mai puternică armă venită nesperat în sprijinul nebunelor, armă pe care o manevrau acum fără nicio stângăcie pentru a conștientiza simțul victoriei. Fiecare pacientă își striga cu furie propriul monolog războindu-se cu propria minte. Dar dincolo de războiul interior al trăirilor, trupurile ascultau de un singur comandament. Acela de a pedepsi femeile în alb. Rămase singure în curte, se dezlănțuiră fără teamă.
— Când vrea, Diavolul ia locul Domnului.
— Ce faci?
— Așa, singură?
— Care diavol?
— Proasto! Mă joc cu diavolul.
— Pe Dumnezeu nu-l vezi? E ascuns în mine?
— Fugi, nebuno!
— Simți?
— Aici, la inimă. Pune și tu mâna. Vezi cum bate? Ca clopotul de la biserică.
— Dă-mi și mie Dumnezeul tău.
— Dracul. Sigur că dracul este deasupra.
— Facem schimb?
— Îmi dai și mâncarea ta?
— Soro, hai spune-mi. Unde mi-ai dus copilul?
— L-am lăsat să zboare acolo sus, printre nori, și tu mi l-ai furat.
— Uite, după norul acela negru se ascunde de mine. Hai copile. Coboară.
O umbră țâșni din spatele turnului roșu, dar mult înaintea ei un răcnet se răspândi cu toată vigoarea peste capetele femeilor care se buluceau gata să spargă ușa camerei de gardă.
— Nu pune mâna! Nu pune mâna!
Apoi bastonul atât de bine cunoscut se abătu năprasnic asupra spinărilor femeilor care se grăbiră să părăsească care încotro câmpul de bătaie. Tanti Crina și bastonul ei erau puterea puterilor în această mică țară de femei incapabile de a înțelege viața și de a-și asuma conștiința propriilor fapte. Brusc totul reintră în normal. Bolnavele se întoarseră în saloanele lor și uitară că pentru o clipă au fost stăpânele ospiciului sub impulsul unei voințe comune, voință pe care nu ar fi avut vreodată puterea de a o descoperi în propriile ființe.
O ultimă încordare și trupurile se liniștiră, golite de putere dar pline de amintirea fiecărei clipe. Rămași strâns uniți, Iulia și Gabriel păreau să retrăiască frântura de timp care se înscăunase în subconștientul lor ca un perpetuum mobile căruia trebuie să i te supui ca parte componentă. O singură vorbă și cercul în care gândurile alergau fără a fi capabile de a găsi o ieșire se va sfărâma. Dar cine va arunca această primă vorbă? El, bărbatul, cel ce plănuise în detaliu acest experiment medical, sigur, în scopuri medicale, sau ea, ființa rătăcită într-o lume guvernată de coșmarul violului, ființă care pentru prima dată în viață își putea privi trupul cu respect și înțelegere? Timpul, scăpat din capcana întinsă de cele două minți, își recâștigase dreptul la continuitate. Clipele se scurgeau cu repeziciune încercând disperat să se sincronizeze cu bătăile celor două inimi ce păreau că nu vor găsi niciodată un ritm comun. Vorbele se încăpățânau să se acumuleze în tăcere fără a fi capabile să rostuiască o propoziție convenabilă. Gabriel simțea până în adâncul ființei fiecare bătaie a inimii Iuliei și încerca să facă față acestei presiuni. Va vorbi. Îi va spune. Obrazul ei se odihnea pe pieptul lui și simțea adierea ușoară a respirației. Ritmic, firele de păr se înălțau, apoi reveneau să-i mângâie pielea. Nu era oare iubirea un tratament ca oricare altul? La fel ca hipnoza, de exemplu? Încerca acum să-și amintească tot ce învățase despre hipnoză. Mai ales ar fi vrut să știe cam ce trebuie să-i spui pacientului când acesta se trezește la realitate. Dar la hipnoză nu medicul este cel care generează noua realitate. Ori el a alungat cu bună știință realitatea Iuliei, generând un univers fals, inexistent. Iar acum nu este capabil să-și readucă pacienta în timpul clipei prezente, exact în această clipă în care inima ei va bate o nouă secundă. O secundă a bucuriei sau o secundă a disperării. O secundă a speranței sau o secundă a pierzaniei. Tic-tac-ul inimii se prelingea nestingherit spre urechea minții iar mintea lui era incapabilă să întoarcă un semnal de receptare. Dar oare ea, mintea ei, aude tic-tac-ul inimii sale? Încercă să se concentreze, să alunge acel zgomot străin și să asculte dacă inima lui mai bate. Făcuse acest lucru de atâtea ori. Doar că acum din mintea lui nu voia să plece acest nou tic-tac pe care singur și-l asumase, nu ca medic, ci ca om. Simți pe piept cum buzele Iuliei se deschiseră.
— Mulțumesc, Gabriel.
Se ridică de pe pieptul lui, apoi adăugă:
— Dar nu vei ști niciodată pentru ce îți mulțumesc.
[1] Ce nenorocită sunt; am nevoie să iubesc şi nu văd nimic care să îmi placă! Inima mea respinge pe toţi cei pe care simţurile mele îi atrag.
[2]. Educația ei nu este nici strălucitoare dar nici neglijată; are păreri fără a fi fost școlită, talente fără a studia artele, judecăți fără cunoaștere. Fără a ști, spiritul ei este antrenat pentru a învăța; este un pământ bine pregătit care nu așteaptă decât semințele pentru a rodi.
[3] Elevă la școala naturii la fel ca Emil, este crescută pentru el mai mult decât pentru oricine; ea va fi femeia omului. Ea este egalul lui prin naștere și prin merit.
* Emile o iubește pe Sophie; dar care sunt primele farmece care l-au atras? Sensibilitatea, virtutea, onestitatea...
[4] Femeile nu sunt făcute pentru a alerga; când ele fug, o fac pentru a fi prinse.
[5] Fie, dragă soție, arbitru al plăcerilor mele așa cum ești și sensul zilelor mele și a destinului meu. Chiar dacă cruzimea ta m-ar costa viața, eu îți ofer drepturile mele cele mai dragi. Eu nu vreau nimic prin îngăduința ta, eu mă las în seama sufletului tău.
[6] Omul, iubește prezența mea. Dumnezeu o permite pentru a te consola în necazurile tale, pentru a alina suferințele tale: aceasta este femeia.
[7] O, nebunie! o, slăbiciune umană! Sentimentul de fericire zdrobește omul, el nu este suficient de puternic pentru a și-o însuși.
De ce spun barbatii mai greu te iubesc
Ce poate fi mai minunat decât să iubești și să fii iubită? Este sentimentul ce ne circulă prin vene, iar apoi... ajungând la inimă... o atacă... iar apoi devine neputincioasă.
Si multe zile posomorâte vom avea în viața noastră. Vom fi cu moralul la pământ. Si vor fi doar probleme, probleme, probleme în viața ta ce repede te vor scoate din circuit. Iar persoana iubită îți poate schimba ziua întreagă. Doar prin prezența ei. Iar un "TE IUBESC" sincer te readuce la viața. Si recunoști destul de ușor ca anume așa și este. Te scoate din rutina zilnică. Îi dă o nuanță vieții tale. Si îți va da noi forțe ca să lupți mai departe și să învingi. Însă o bună parte din noi, preferă să își ascundă sentimentele.
Si, mă întreb de ce anume băieților le este mai dificil ca să-și dezvăluie sentimentele? De ce băieților le este mai dificil ca să-și dezvăluie sentimentele? Iar dacă i-ai întreba, ți-ar răspunde că au motive destul de serioase.
1. Vor să pară " bărbatul- enigmă"
Astfel ei susțin că o dată rostind acele două cuvinte, fata de care sunt îndrăgostiți și-ar pierde interesul față de ei; s-ar plictisi și i-ar părăsi.
2. Își pierd din masculinitate
Unii din bărbați susțin că preferă să-și ascundă sentimentele doar pentru că preferă să fie mai orgolioși.
3. Cred că după, vor fi dominați de ea.
Mulți afirmă că în momentul de față totul e perfect iar iubita îi oferă libertatea de care are nevoie. Însă după, cred că ea i-ar lipsi de asta.
Oameni, nu mai fiți atât de pesimiști!
Alte poezii ale autorului
Dans astral
Cea mai strălucitoare dintre stele,
centrul sistemului solar!
Lumina si razele tale calde nu
cunosc nici un hotar.
Te-am privit prin gând si intr-un
colțișor al razei vizuale,
Sentimentele pe care mi le dai sunt
de-a dreptul ireale.
M-ai ales sa te privesc din
infinitul necunoscut,
Te doream cel mai mult si te
schițam din neștiut.
De nedescris puterea ta,
planeta strălucind de plasma!
Numai luna putea concura cu a ta carisma.
Printr-un dans astral ți s-au
alătura planete,
Mercur fiind prima inspira curaj la infinit!
Tinerete fără batranete si viața
fără de moarte,
Se micsora si se întărea,
de mare putere avea ea parte!
Venus mândra,strălucind a feminin
s-a alătura la ce-i divin.
La erupții vulcanice va trebui
ca sa ma închin.
Caldura e mare si norii sunt portocalii,
Aici nu este un loc pentru cei
care vor sa fie vii!
Aliniandu-se perfect la soare,
planeta Pământ este in floare!
Habitatul ideal pentru viața
ce vrea sa prospere.
Albastra de ape,se scaldă in
abundenta vieții!
Locul de întâlnire al elementelor,
descrierea frumuseții.
Planeta roșie s-a alăturat in
pași de dans,
Marte furios aproape ca a făcut balans!
Rece si uscat,condus de gelozie!
Isi dorește da fie colonizat,
câta ipocrizie!
Jupiter nu a întârziat sa apăra,
ca de obicei s-a îmbrăcat de gala.
Planeta s-a acoperit cu un ocean
metalic de tip smoala.
Impunatoare prin mărime si furtuni,
te va învața cu ea sa nu te pui!
Ea are si ajutoare,planete mici
de bine făcătoare.
Uranus departe de soare a înghețat
in albastruie culoare,
Gigant de gheata cu temperaturi polare!
Planeta s-a alăturat la dans
strategic si rece,
Nu prea știe el a se petrece...
Nori de vortex si furtuna,
trebuie sa fie ea!
Neptun la fel de rece,
de gheata ii e calea!
Intunecata si puternica,ea va fi regina!
Intr-un final fericit ea va fi eroina.
Orbitand soarele in sens
contrar al ceasului,
Trecere timpului va fi
favoarea dansului.
Prin savurarea clipei ei
făceau întrecere,
Aseara ei au dat o adevarata petrecere!
Piese de puzzle
Culeg din noapte fragmente de vise,
Realitatea se contopește
cu luminile-i stinse.
Memoria imi joaca feste si
ma agat de amintiri,
Piese de puzzle își
caută potriviri.
Alarma suna in ora
cruda si târzie,
Uit subtil de siropoasa-mi
fantezie.
Ma trezesc in iad,
imi fac si o harta!
Nu ma opun la ce îmi
rezerva soarta.
Lumina e acra si vreau
sa plec departe,
Licoarea de aseară vrea sa-mi
facă parte.
Oglinda îmi zâmbește cu
tente necrofile,
Apocalipsa e aproape dându-mi
semne subtile.
Aduc mesaje de dincolo
de toate!
Suntem înzestrați cu
întunecate arte.
Magia e lichida si curge
prin sentimente,
Gestul faureste viitoarele
momente!
Se recoltează iubirea oficial,
dramatic.
Moartea nu va fi ceva zadarnic!
Domnita suavă,demoni
ți se alătura!
Fiind prea sus nimic nu
te mai satura.
Rugaciunea e între barele viitorului,
Influenta puternica pe
timpul postului!
E ușor sa crezi si sa
nu cercetezi,
Soarta crucifixului sa o cedezi.
Arbore cu fiecare-i
creanga originala,
Pomul cu leacuri pentru
orice boala.
Se da de veste,se caută zeița!
Sa fie cu castel si tot
ce e de fiță!
Noncolor
Umbra de soare și umbra de luna albă ,
Ma însoțești mereu conturând
a mea forma firava.
Sa fi tu al meu spirit mut ce
nu-mi scoate o silaba?
Caut sa alung cu tine a
singurătății otrava.
Umbra de neon și umbra de
lumini reflectoare,
Apari și dispari,
ma desenezi prin cardinale întunecat.
Ma oglindești prin gesturi,
te văd fermecătoare!
Jocuri de lumini și umbre
mișcându-se criptat.
Umbra de foc și umbra de
lumânări parfumate,
Dansand cu tine ma adâncesc
in mister.
Intuneric curios in jurul
meu ilustrate,
Fara chip,
un pătrunzător negru eter.
Mister necunoscut pentru
mințile distrate,
Voi aprinde lumânări sa te văd
in nuanțe incolor!
Muzica mi te va desena cu
miscarile flambate,
Iar flama flăcărilor luminează-n
umbra amator.
Oglinda întunecată,
un adăpost sufletesc!
Lumina e puternica,
pătrunde și in abis.
Sufletul conturează lunea
umbrelor craiesc,
Conturand întunecat,
reflexie de paradis.
Privesc spre tine și închinăm
un pahar rebel,
Licori ce prin timp le savurăm sincer!
O imagine pixelată si in
culorile pastel,
Sarbatorind sufletul,
care pote fi etern.
Alaturi o viața întreaga prin
vastul timp și spațiu,
Moartea ne va desparti sau
uni când ca fi ceasul!
Misterul romantic și poezia sa
înlocuiască viciul,
Iar stăpânirea și clădirea sinelui
sa fie testul!
Cirque diabolique
Culorile se întuneca si
circul se termina,
Morala spectacolului e
subconștientului lumina.
Trecutul e ca si începutul unui vis,
menit sa fie uitat.
Va rămâne in gând doar ce merita
cu adevărat păstrat.
Un început nou, camuflat intr-un
final dureros.
Un gând masochist îmi schițează
chipul curios.
Poezia îmi e armura si
singuratatea strategie,
Toamna in sufletul meu e
in completa armonie.
Am confundat razele de soare
cu misterul romantic,
Nu știu câți au murit ca sa fie
totul așa dramatic.
Mi-au luat zâmbetul neștiind ca
am o parte întunecată.
De realitatea crunta nu ma
voi lasă înșelată.
Bunatatea e scumpă si am
plătit exagerat.
Nu te poți încrede in frumos si colorat!
Am zis sa fiu lumina,sa împac
eu lumea rea.
Gestul nu se oglindește si
asta face viața grea!
Ma retrag in lumea mea si le trimit vedere,
In adâncul sufletului meu
nu e vorba de durere.
Ma las purtată de sentimente fie bune,
fie rele.
Le însir in versuri ce ma
ajuta in zile grele.
Inchid ochii si ne visez iubiți
la marea neagră,
Intr-un timp când îmi spuneai
ca îți sunt draga.
Aveai bune cu venin si
veninul era dulce,
Un sărut inocent putea răstigni o cruce.
M-am trezit din somn adânc
si acum începe aventura.
Nu ma las captivă de ceea ce se
simte ca tortura.
Realitatea m-a mințit si pare
a fi ceva făcut!
Planetele nu s-au aliniat perfect
atunci când m-am născut.
As vrea sa dau de vina dar sunt
o fire optimista,
Ma folosesc de rău,
e o calitate mai sinistra.
Sper ca versurile mele sa fie
răspuns la întrebări.
Ceva drăguț si rece,
pentru a dragostei serbări.
Numărul bestiei
Draga Satan,
Mi-a trecut prin gând acum ceva timp sa iti scriu o scrisoare si cred a venit momentul sa o fac.Dear devil,ce drăguț suna! Oare s-a mai gândit vreodată cineva la asta? In fine,nu contează. Sunt eu,Andrea! Ma cunosti doar..Vreau ca in primul si in primul rând sa îți multumesc pentru adăpostul pe care mi l-ai oferit in împărăția ta,un loc cool si misterios unde sa îmi găsesc refugiul. Îți multumesc ca existi printre atâtea flori si curcubee. Nu cred ca as fi supraviețuit psihic pe acest pământ fără tine .Îmi plac atât de mult liliecii! Îți multumesc pentru toate darurile malefice pe care mi le-ai oferit,înseamnă enorm de mult pentru mine.Știi tu doar cât de mult îmi place sa ma joc! Nu in ultimul rând vreau sa îți multumesc pentru tot răul care mi s-a întâmplat! Sunt așa de fericita,in sfârșit ma scap de ei si ma duc pe drumul meu,îmi croiesc eu propriul destin! P.S Abia aștept sa scriu despre apa sâmbetei! Totul e ok aici sper ca si la tine. Imi e asa dor sa ma uit la seriale cu Sabrina. A fost o perioada putin mai grea dar o sa-mi revin eu. Draga Satan,dacă tot ți-am scris am o rugăminte la tine..Te rog tine acești "bullies" departe de mine ca imi vine sa nu știu cum sa îți explic. Eu sunt dark si cool si nu pot sa vorbesc cu ei pentru ca nu suntem pe același film si mi se adresează si nu au voie pentru ca nu-mi plake muzica comercială si nici cocalarii. Te rog Satan,te rog din suflet tine-i departe de mine,fa asta pentru mine!Eu sunt cu tech si underground,merge si muzica clasica dar sa fie dark,cât mai dark posibil.
Nu mai sunt cine am fost!
In alta ordine de idei,chiar sper sa reușesc sa ajung in New-Orleans.Mi-am facut un plan de viitor si am promis spiritelor ca ii duc cu mine.Vreau sa ma țin de cuvânt! Sper totuși sa nu se supere Dumnezeu ca ți-am scris.Stii tu doar ca am schimbat poza cu icoana aia pentru acel trandafir. Era chiar cel mai gotic si vampiric mormânt pe care l-am găsit si a trebuit sa-i las o floare.. si in schimbul trandafirului, ca sa nu fiu nașpa.. am dat la schimb o icoana prețioasa.
Vezi? Chiar si atunci cand sunt rea defapt sunt buna.Bunătatea e slăbiciune. Poate trebuia sa păstrez si icoana aia.In fine.
Sper ca ți-a facut plăcere sa citești scrisoarea mea!Mi-am dorit de mult sa îți scriu!
Cu drag,Andrea.
Amor e morte
Sa te liniștesc sa adormi in vesnicie,
Sa te alint sa uiți de timpuri infantile.
Sa ma ierți ca nu am fost cum sunt,
Prin paginile trecutului nici tu
nu ai fost un sfânt!
Vreau sa îmi amintesc de tine,
sa nu uit ca te-am iubit.
M-am decis sa șterg cuvintele care
știu ca te-ar fi rănit.
Te voi elibera de trecut și voi
pleca și eu departe,
Sa lăsam timpul sa ne șteargă
amintirile deșarte.
Se aprind lumânări pe tărâmul
celor adormiți,
Linistea e asurzitoare și cei
plecați sunt amintiți.
Portalul dintre lumi se deschide
in sărbătoare sumbra,
Amintirea celor dragi va eclipsa
și a morții umbra.
Trecuti in neființa,unii demoni,
alții îngeri credincioși
Sfarsitul vieții separa sufletele
curate de cei păcătoși.
Statuia unei femei, un înger plângând
lacrimi împietrite,
Pazeste intrarea cu ochii ei triști
spre pământ ațintite.
Atmosfera e rece,pana și păsările
sunt negre!
Trei cărări de drum separa mormintele
prea sumbre.
Orasul morților e luminat de
candele și lumânări,
Sunt și flori ce alina a
despărțirii supărări.
Ierarhie morbidă,cripte și
morminte fără nume.
Familii înstărite,alții uitați
deja de lume.
Drumuri parcurse,vieți trecute
prin clepsidra timpului.
Suflete sculptate de o dimensiune
a simțului.
Soldatii martiri aliniati in dreptul
unei statui militare,
Sunt amintiți și onorați după
a vietii realizare!
Patrioti ce par sa servească
țara și după moarte,
Coroane bogate sunt așezate
la fiecare in parte.
Cladindu-și umbra de-a lungul vieții,
călători spre necunoscut!
Credinciosi in voia sortii,
neînfricați de la început!
Plecați după rasplata,promisiunea
lui Dumnezeu.
Valoarea sufletului o va
decide doar un zeu.
Îngropați adânc in fantezie si
peisajele-i de vis,
Vesnicie au cunoscut prin rândurile
ce le-au au scris.
Somnul cel mai dulce aparține
de autori,
Prin eleganta si rafinament,
de adevăr grăitori!
Odihnind sub poze dragi cei
iubiți sunt amintiți,
Cu iubirea eterna a familiei
ei sunt răsplătiți.
Lumanari melancolice licăresc
pe lângă flori,
Acum îngeri al cerului,
prin viața trecători.
Un mormânt misterios aproape
de cei dragi,
O fata tânăra se odihnește printre
amintirile vagi.
Plecata prea devreme,
pedepsind-ne cu dor.
Julieta din cer veghează,
drag înger păzitor.
O clădire asemenea unei biserici
se vede din depărtare,
Ingardind morminte vechi,a
goticului alinare.
Preotii se odihnesc sub pietre
inscripționate in limbi străine,
Cunoștințe bisericești străvechi,
ale misterului morfine.
Aleea vrăjitoarelor e acum
in plină ceata!
Stafii misterioase se fac
simțite in viața.
Ciudate obiecte se ascund
printre morminte,
Lucrari ce țin departe de
toate cele sfinte!
In dreptul piramidei,
o criptată sub semnul imortalității.
Un trandafir alb amintea de
puterea unității.
Doua surori ajunse la un capăt de drum,
părăsesc a vieții soarta.
In cautare de raspunsuri deschid
a spiritualului poarta.
Într-un colțișor ascuns ,vara e la
adăpost in întuneric.
Peisaj din umbra gri,aer cald
veșnic eteric.
Fragmente dintr-un rai unde îngerii
încă veghează
Timpul nu se opune pentru
cei care creeaza.
O harta macabra dar cat se
poate de reala,
Odihna veșnica după a vieții
înțeleapta morala.
Dumnezeu sa va lumineze calea,
spre cer sa va îndreptați!
Sa fi-ți curați in suflet,
de ingeri preferați!
Dans astral
Cea mai strălucitoare dintre stele,
centrul sistemului solar!
Lumina si razele tale calde nu
cunosc nici un hotar.
Te-am privit prin gând si intr-un
colțișor al razei vizuale,
Sentimentele pe care mi le dai sunt
de-a dreptul ireale.
M-ai ales sa te privesc din
infinitul necunoscut,
Te doream cel mai mult si te
schițam din neștiut.
De nedescris puterea ta,
planeta strălucind de plasma!
Numai luna putea concura cu a ta carisma.
Printr-un dans astral ți s-au
alătura planete,
Mercur fiind prima inspira curaj la infinit!
Tinerete fără batranete si viața
fără de moarte,
Se micsora si se întărea,
de mare putere avea ea parte!
Venus mândra,strălucind a feminin
s-a alătura la ce-i divin.
La erupții vulcanice va trebui
ca sa ma închin.
Caldura e mare si norii sunt portocalii,
Aici nu este un loc pentru cei
care vor sa fie vii!
Aliniandu-se perfect la soare,
planeta Pământ este in floare!
Habitatul ideal pentru viața
ce vrea sa prospere.
Albastra de ape,se scaldă in
abundenta vieții!
Locul de întâlnire al elementelor,
descrierea frumuseții.
Planeta roșie s-a alăturat in
pași de dans,
Marte furios aproape ca a făcut balans!
Rece si uscat,condus de gelozie!
Isi dorește da fie colonizat,
câta ipocrizie!
Jupiter nu a întârziat sa apăra,
ca de obicei s-a îmbrăcat de gala.
Planeta s-a acoperit cu un ocean
metalic de tip smoala.
Impunatoare prin mărime si furtuni,
te va învața cu ea sa nu te pui!
Ea are si ajutoare,planete mici
de bine făcătoare.
Uranus departe de soare a înghețat
in albastruie culoare,
Gigant de gheata cu temperaturi polare!
Planeta s-a alăturat la dans
strategic si rece,
Nu prea știe el a se petrece...
Nori de vortex si furtuna,
trebuie sa fie ea!
Neptun la fel de rece,
de gheata ii e calea!
Intunecata si puternica,ea va fi regina!
Intr-un final fericit ea va fi eroina.
Orbitand soarele in sens
contrar al ceasului,
Trecere timpului va fi
favoarea dansului.
Prin savurarea clipei ei
făceau întrecere,
Aseara ei au dat o adevarata petrecere!
Piese de puzzle
Culeg din noapte fragmente de vise,
Realitatea se contopește
cu luminile-i stinse.
Memoria imi joaca feste si
ma agat de amintiri,
Piese de puzzle își
caută potriviri.
Alarma suna in ora
cruda si târzie,
Uit subtil de siropoasa-mi
fantezie.
Ma trezesc in iad,
imi fac si o harta!
Nu ma opun la ce îmi
rezerva soarta.
Lumina e acra si vreau
sa plec departe,
Licoarea de aseară vrea sa-mi
facă parte.
Oglinda îmi zâmbește cu
tente necrofile,
Apocalipsa e aproape dându-mi
semne subtile.
Aduc mesaje de dincolo
de toate!
Suntem înzestrați cu
întunecate arte.
Magia e lichida si curge
prin sentimente,
Gestul faureste viitoarele
momente!
Se recoltează iubirea oficial,
dramatic.
Moartea nu va fi ceva zadarnic!
Domnita suavă,demoni
ți se alătura!
Fiind prea sus nimic nu
te mai satura.
Rugaciunea e între barele viitorului,
Influenta puternica pe
timpul postului!
E ușor sa crezi si sa
nu cercetezi,
Soarta crucifixului sa o cedezi.
Arbore cu fiecare-i
creanga originala,
Pomul cu leacuri pentru
orice boala.
Se da de veste,se caută zeița!
Sa fie cu castel si tot
ce e de fiță!
Noncolor
Umbra de soare și umbra de luna albă ,
Ma însoțești mereu conturând
a mea forma firava.
Sa fi tu al meu spirit mut ce
nu-mi scoate o silaba?
Caut sa alung cu tine a
singurătății otrava.
Umbra de neon și umbra de
lumini reflectoare,
Apari și dispari,
ma desenezi prin cardinale întunecat.
Ma oglindești prin gesturi,
te văd fermecătoare!
Jocuri de lumini și umbre
mișcându-se criptat.
Umbra de foc și umbra de
lumânări parfumate,
Dansand cu tine ma adâncesc
in mister.
Intuneric curios in jurul
meu ilustrate,
Fara chip,
un pătrunzător negru eter.
Mister necunoscut pentru
mințile distrate,
Voi aprinde lumânări sa te văd
in nuanțe incolor!
Muzica mi te va desena cu
miscarile flambate,
Iar flama flăcărilor luminează-n
umbra amator.
Oglinda întunecată,
un adăpost sufletesc!
Lumina e puternica,
pătrunde și in abis.
Sufletul conturează lunea
umbrelor craiesc,
Conturand întunecat,
reflexie de paradis.
Privesc spre tine și închinăm
un pahar rebel,
Licori ce prin timp le savurăm sincer!
O imagine pixelată si in
culorile pastel,
Sarbatorind sufletul,
care pote fi etern.
Alaturi o viața întreaga prin
vastul timp și spațiu,
Moartea ne va desparti sau
uni când ca fi ceasul!
Misterul romantic și poezia sa
înlocuiască viciul,
Iar stăpânirea și clădirea sinelui
sa fie testul!
Cirque diabolique
Culorile se întuneca si
circul se termina,
Morala spectacolului e
subconștientului lumina.
Trecutul e ca si începutul unui vis,
menit sa fie uitat.
Va rămâne in gând doar ce merita
cu adevărat păstrat.
Un început nou, camuflat intr-un
final dureros.
Un gând masochist îmi schițează
chipul curios.
Poezia îmi e armura si
singuratatea strategie,
Toamna in sufletul meu e
in completa armonie.
Am confundat razele de soare
cu misterul romantic,
Nu știu câți au murit ca sa fie
totul așa dramatic.
Mi-au luat zâmbetul neștiind ca
am o parte întunecată.
De realitatea crunta nu ma
voi lasă înșelată.
Bunatatea e scumpă si am
plătit exagerat.
Nu te poți încrede in frumos si colorat!
Am zis sa fiu lumina,sa împac
eu lumea rea.
Gestul nu se oglindește si
asta face viața grea!
Ma retrag in lumea mea si le trimit vedere,
In adâncul sufletului meu
nu e vorba de durere.
Ma las purtată de sentimente fie bune,
fie rele.
Le însir in versuri ce ma
ajuta in zile grele.
Inchid ochii si ne visez iubiți
la marea neagră,
Intr-un timp când îmi spuneai
ca îți sunt draga.
Aveai bune cu venin si
veninul era dulce,
Un sărut inocent putea răstigni o cruce.
M-am trezit din somn adânc
si acum începe aventura.
Nu ma las captivă de ceea ce se
simte ca tortura.
Realitatea m-a mințit si pare
a fi ceva făcut!
Planetele nu s-au aliniat perfect
atunci când m-am născut.
As vrea sa dau de vina dar sunt
o fire optimista,
Ma folosesc de rău,
e o calitate mai sinistra.
Sper ca versurile mele sa fie
răspuns la întrebări.
Ceva drăguț si rece,
pentru a dragostei serbări.
Numărul bestiei
Draga Satan,
Mi-a trecut prin gând acum ceva timp sa iti scriu o scrisoare si cred a venit momentul sa o fac.Dear devil,ce drăguț suna! Oare s-a mai gândit vreodată cineva la asta? In fine,nu contează. Sunt eu,Andrea! Ma cunosti doar..Vreau ca in primul si in primul rând sa îți multumesc pentru adăpostul pe care mi l-ai oferit in împărăția ta,un loc cool si misterios unde sa îmi găsesc refugiul. Îți multumesc ca existi printre atâtea flori si curcubee. Nu cred ca as fi supraviețuit psihic pe acest pământ fără tine .Îmi plac atât de mult liliecii! Îți multumesc pentru toate darurile malefice pe care mi le-ai oferit,înseamnă enorm de mult pentru mine.Știi tu doar cât de mult îmi place sa ma joc! Nu in ultimul rând vreau sa îți multumesc pentru tot răul care mi s-a întâmplat! Sunt așa de fericita,in sfârșit ma scap de ei si ma duc pe drumul meu,îmi croiesc eu propriul destin! P.S Abia aștept sa scriu despre apa sâmbetei! Totul e ok aici sper ca si la tine. Imi e asa dor sa ma uit la seriale cu Sabrina. A fost o perioada putin mai grea dar o sa-mi revin eu. Draga Satan,dacă tot ți-am scris am o rugăminte la tine..Te rog tine acești "bullies" departe de mine ca imi vine sa nu știu cum sa îți explic. Eu sunt dark si cool si nu pot sa vorbesc cu ei pentru ca nu suntem pe același film si mi se adresează si nu au voie pentru ca nu-mi plake muzica comercială si nici cocalarii. Te rog Satan,te rog din suflet tine-i departe de mine,fa asta pentru mine!Eu sunt cu tech si underground,merge si muzica clasica dar sa fie dark,cât mai dark posibil.
Nu mai sunt cine am fost!
In alta ordine de idei,chiar sper sa reușesc sa ajung in New-Orleans.Mi-am facut un plan de viitor si am promis spiritelor ca ii duc cu mine.Vreau sa ma țin de cuvânt! Sper totuși sa nu se supere Dumnezeu ca ți-am scris.Stii tu doar ca am schimbat poza cu icoana aia pentru acel trandafir. Era chiar cel mai gotic si vampiric mormânt pe care l-am găsit si a trebuit sa-i las o floare.. si in schimbul trandafirului, ca sa nu fiu nașpa.. am dat la schimb o icoana prețioasa.
Vezi? Chiar si atunci cand sunt rea defapt sunt buna.Bunătatea e slăbiciune. Poate trebuia sa păstrez si icoana aia.In fine.
Sper ca ți-a facut plăcere sa citești scrisoarea mea!Mi-am dorit de mult sa îți scriu!
Cu drag,Andrea.
Amor e morte
Sa te liniștesc sa adormi in vesnicie,
Sa te alint sa uiți de timpuri infantile.
Sa ma ierți ca nu am fost cum sunt,
Prin paginile trecutului nici tu
nu ai fost un sfânt!
Vreau sa îmi amintesc de tine,
sa nu uit ca te-am iubit.
M-am decis sa șterg cuvintele care
știu ca te-ar fi rănit.
Te voi elibera de trecut și voi
pleca și eu departe,
Sa lăsam timpul sa ne șteargă
amintirile deșarte.
Se aprind lumânări pe tărâmul
celor adormiți,
Linistea e asurzitoare și cei
plecați sunt amintiți.
Portalul dintre lumi se deschide
in sărbătoare sumbra,
Amintirea celor dragi va eclipsa
și a morții umbra.
Trecuti in neființa,unii demoni,
alții îngeri credincioși
Sfarsitul vieții separa sufletele
curate de cei păcătoși.
Statuia unei femei, un înger plângând
lacrimi împietrite,
Pazeste intrarea cu ochii ei triști
spre pământ ațintite.
Atmosfera e rece,pana și păsările
sunt negre!
Trei cărări de drum separa mormintele
prea sumbre.
Orasul morților e luminat de
candele și lumânări,
Sunt și flori ce alina a
despărțirii supărări.
Ierarhie morbidă,cripte și
morminte fără nume.
Familii înstărite,alții uitați
deja de lume.
Drumuri parcurse,vieți trecute
prin clepsidra timpului.
Suflete sculptate de o dimensiune
a simțului.
Soldatii martiri aliniati in dreptul
unei statui militare,
Sunt amintiți și onorați după
a vietii realizare!
Patrioti ce par sa servească
țara și după moarte,
Coroane bogate sunt așezate
la fiecare in parte.
Cladindu-și umbra de-a lungul vieții,
călători spre necunoscut!
Credinciosi in voia sortii,
neînfricați de la început!
Plecați după rasplata,promisiunea
lui Dumnezeu.
Valoarea sufletului o va
decide doar un zeu.
Îngropați adânc in fantezie si
peisajele-i de vis,
Vesnicie au cunoscut prin rândurile
ce le-au au scris.
Somnul cel mai dulce aparține
de autori,
Prin eleganta si rafinament,
de adevăr grăitori!
Odihnind sub poze dragi cei
iubiți sunt amintiți,
Cu iubirea eterna a familiei
ei sunt răsplătiți.
Lumanari melancolice licăresc
pe lângă flori,
Acum îngeri al cerului,
prin viața trecători.
Un mormânt misterios aproape
de cei dragi,
O fata tânăra se odihnește printre
amintirile vagi.
Plecata prea devreme,
pedepsind-ne cu dor.
Julieta din cer veghează,
drag înger păzitor.
O clădire asemenea unei biserici
se vede din depărtare,
Ingardind morminte vechi,a
goticului alinare.
Preotii se odihnesc sub pietre
inscripționate in limbi străine,
Cunoștințe bisericești străvechi,
ale misterului morfine.
Aleea vrăjitoarelor e acum
in plină ceata!
Stafii misterioase se fac
simțite in viața.
Ciudate obiecte se ascund
printre morminte,
Lucrari ce țin departe de
toate cele sfinte!
In dreptul piramidei,
o criptată sub semnul imortalității.
Un trandafir alb amintea de
puterea unității.
Doua surori ajunse la un capăt de drum,
părăsesc a vieții soarta.
In cautare de raspunsuri deschid
a spiritualului poarta.
Într-un colțișor ascuns ,vara e la
adăpost in întuneric.
Peisaj din umbra gri,aer cald
veșnic eteric.
Fragmente dintr-un rai unde îngerii
încă veghează
Timpul nu se opune pentru
cei care creeaza.
O harta macabra dar cat se
poate de reala,
Odihna veșnica după a vieții
înțeleapta morala.
Dumnezeu sa va lumineze calea,
spre cer sa va îndreptați!
Sa fi-ți curați in suflet,
de ingeri preferați!