Poezii pe categorie

Sunt un negustor de speranță. Mi-am întins taraba în piața umbrelor, acolo unde luminile se sting prea devreme și visurile se vând pe nimic. Pe tejgheaua mea nu sunt mărfuri obișnuite, doar borcane de sticlă pline cu licăriri de suflete, cuvinte nerostite și promisiuni pe care timpul încă nu le-a strivit.

Vin oamenii, cu ochii obosiți și buzunarele goale, întinzându-mi palmele în schimbul unei raze de posibilitate. Unii plătesc cu ultima lor lacrimă, alții cu amintiri pe care le-ar fi vrut uitate. Le ofer sticluțe sigilate cu vise de împrumut, licăriri de „poate mâine”, parfumul blând al unei dimineți fără teamă.

Dar speranța nu e niciodată gratuită. Cine îmi cumpără lumina trebuie să învețe să o păstreze. Cine îmi risipește marfa, mă va regăsi în colțurile întunecate ale nopții, așteptând, mereu, să fac un alt târg.

Și când noaptea își scutură ultima suflare peste oraș, rămân singur, înconjurat de borcanele mele goale. Oamenii vin, iau, pleacă,dar puțini știu că fiecare speranță vândută mă lasă mai gol.

Îmi privesc palmele: crăpate de timp, obosite de atâtea schimburi. În fiecare linie se ascunde o poveste pe care n-am avut curajul s-o trăiesc. Am vândut atâtea vise, dar n-am păstrat niciunul pentru mine.

Pe tejghea mai am un singur borcan  mic, tremurător, ca o stea prinsă în sticlă. Îl privesc îndelung. Poate că a venit vremea să-l deschid.

Dar tocmai atunci, un om se apropie. Are ochii arși de întuneric, pașii grei, sufletul crăpat de frig. Întinde mâna, fără să spună nimic.

Îi dau borcanul.

Și rămân, din nou, cu nimic.

Vântul îmi răscolește taraba pustie, ridicând praful unor promisiuni uitate. Privirea îmi alunecă spre locul unde fusese ultimul borcan acum doar o urmă caldă în palma străinului. Îl privesc cum pleacă, pășind mai drept, cu lumina aceea firavă tremurându-i în degete. O va păstra? O va risipi? Nu mai contează.

Eu rămân.

În piața umbrelor, nimeni nu se întreabă cine hrănește speranța negustorului. Oamenii vin, iau, pleacă – dar nimeni nu lasă nimic în urmă. Nici măcar o fărâmă de lumină pentru cel care le dăruiește.

Îmi închid ochii. E liniște. Poate prea liniște.

Apoi, în întunericul golit de borcane, se aprinde ceva. O lumină mică, nesigură, undeva în pieptul meu.

Nu am vândut tot. Nu am rămas fără nimic.

Pentru prima oară, îmi simt mâinile goale ca pe un început.

Îmi trec degetele peste piept, acolo unde licărește firava lumină. Nu știu de unde a rămas poate o scânteie rătăcită dintr-un borcan deschis prea devreme, poate un strop de speranță pe care am uitat să-l vând.

Piața e pustie acum. Umbrele s-au împrăștiat, iar aerul poartă doar ecoul pașilor celor care au plecat cu bucăți din mine. Îmi privesc taraba goală – lemnul uzat, urmele palmelor întinse, colțurile roase de atâtea nopți de așteptare.

Mă gândesc să plec.

Dar unde pleacă un negustor când și-a dat toată marfa? Unde merge cineva care a trăit doar din visele altora?

Fac un pas. Lumina din pieptul meu pâlpâie, ca și cum ar prinde curaj. Îmi ating coastele, simțind căldura ei tăcută.

Poate că nu trebuie să plec.

Poate că, pentru prima dată, trebuie să păstrez ceva doar pentru mine.

Îmi strâng haina în jurul meu și privesc spre cerul fără stele. De atâta timp am fost negustorul altora, țesătorul viselor străine, dar niciodată al meu. Am vândut speranțe ca pe mărfuri, fără să-mi dau seama că unele nu trebuiau să fie date, ci trăite.

Taraba mea e goală, dar pieptul mi-e plin. Simt lumina aceea mică, caldă, pulsând sub piele. Nu cere nimic. Nu vrea să fie vândută. Doar să crească.

Fac încă un pas, lăsând în urmă piața umbrelor. Străzile sunt tăcute, clădirile își țin respirația. Orașul nu știe încă cine sunt fără taraba mea, fără borcanele mele de speranță. Nici eu nu știu. Dar pentru prima oară, nu mi-e teamă.

Poate că am fost mereu doar un negustor. Poate că am fost doar un om care a uitat să spere pentru sine.

Dar acum, cu mâinile goale și lumina aceea crescând în mine, știu un singur lucru:

Nu mai vând nimic.

Acum, învăț să păstrez.

Orașul mă privește tăcut în timp ce pășesc pe străzile goale. Lumina din pieptul meu palpită, ca o promisiune pe care n-am îndrăznit niciodată s-o fac. E fragilă, dar e a mea.

Pentru prima oară, nu mai sunt un negustor. Nu mai sunt un om care dăruiește tot și rămâne cu nimic. Pentru prima oară, speranța nu e o marfă, ci un lucru pe care vreau să-l păstrez.

Dar orașul nu iartă pe cei care se schimbă.

Simt privirile celor care mi-au cumpărat lumina, care și-au plătit visele cu bucăți din suflet. 

Oamenii pe care i-am ajutat, cei care au plecat cu borcanele mele de speranță. Ei nu știu să trăiască fără negustorul lor.

Umbrele se adună. Pași răsună în spatele meu. Vocile lor sunt șoapte reci, rugăminți tăioase. Vor mai mult. Vor ce a mai rămas din mine.

Mă opresc. Lumina din pieptul meu tremură. O simt, atât de vie, atât de caldă  și atât de firavă. 

O vor lua și pe ea. Așa cum au luat tot.

Un braț mă apucă. Apoi altul. Mâini reci, lacome, sfâșietoare. Încerc să-mi strâng haina peste piept, să protejez scânteia, dar e prea târziu. Se năpustesc asupra mea ca niște suflete flămânde.

Simt cum lumina îmi scapă. Se destramă sub degete străine, risipindu-se în noapte, ca un vis pe care nu apuci să-l trăiești.

Când mă lasă jos, orașul e din nou întunecat. Străzile sunt reci. Mâinile mele sunt goale.

Sunt din nou nimic. Dar de data asta, nimic e tot ce a rămas din mine.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Passeio de motocicleta

Há algum tempo, desde o dia em que Cecília obteve a carteira de habilitação categoria A, sua vida deu uma guinada interessante. Ela também teve para as categorias B e C, mas para A é realmente uma experiência nova para ela. O exame foi estressante, principalmente o do percurso, mas o esforço foi recompensado com a liberdade de peidar onde quisesse, a qualquer hora, a qualquer hora do dia ou da noite. O único obstáculo à sua liberdade é o fato da motocicleta não ter engate. Por que Cecília precisaria de um anexo? Boa pergunta...bem, não sei, talvez para carregar as compras do mercado, para passear com o filho nos campos para olhar os campos, para apreciar a imagem dos prados pontilhados de dentes-de-leão e muitas outras paisagens bucólicas , pegar o colchão dele na Jysk e colocar (parte dele no anexo). Não se engane, Cecília é uma pessoa prática, ela vê o acessório como uma extensão da motocicleta, como se ela estivesse dirigindo o carro e houvesse um banco traseiro, que no momento parece um carro com apenas dois assentos. Cecília, vendo as coisas em perspectiva, vai de moto até a oficina mais próxima. Ela conversa com os especialistas de lá, eles mostram as opções, o preço de cada modelo de acessório. Cecilia se senta e examina a lista de modelos de anexos. Pesando todos os preços, ela escolhe o acessório que lhe parece mais barato. O homem pergunta se ela tem certeza de que é essa que ela quer, que vários clientes reclamaram depois de comprá-la, que ela precisava ser totalmente desconectada da motocicleta, que não podiam contar com ela para carregar pessoas, objetos, que era apenas fazendo muito barulho (tanto barulho por nada), que se arrependeram de ter comprado, que tiveram que ir várias vezes ao serviço, como sempre, e assim por diante. Cecília, firmemente convencida de que era este o que ela queria, disse que já estava decidida e nada nem ninguém poderia mudar a sua preferência. O dono do serviço de automóveis concordou com ela e encomendou um modelo semelhante ao acessório, mas de qualidade superior. Teve que esperar até ser dela, porque vinha da Holanda. Cecília não tinha pressa, estava super animada que sua moto teria um acessório de qualquer maneira. Felizmente ela estava com muita energia, não precisava de mais vitaminas, também não dormia à noite, de tanto êxtase que talvez o dono da concessionária ligue para ela para vir buscar seu adido.

Um mês depois, ela recebe uma notificação por e-mail da oficina mecânica informando que a peça está pronta e pode vir com a motocicleta para fixá-la nas laterais. Cecília chegou com algumas olheiras, há muito tempo ela esperava estar pronta no menor tempo possível. Ele deveria entrar no milharal três vezes. Mas tudo bem, ele não sofreu nada, chegou em segurança ao serviço de automóveis. Os homens de lá ajustaram-no para ele, encaixou bem, não balançou, não havia nada do que suspeitar. Pelo menos, Cecilia pensou assim à primeira vista. Mas ele nem andou de moto com acessório para ver como é a experiência em si. Ele ligou a motocicleta para ir para casa. No caminho para casa, ela sentiu que o implemento era um pouco difícil de carregar, que a moto ficou mais difícil de manusear por causa dele, principalmente quando ela tinha que virar, para a esquerda, para a direita, onde precisasse. Porém, ela não deixa que isso a desanime, ela anda o tempo todo com o adido, até que um incidente bastante trágico a faz mudar de ideia.

Numa noite quente de agosto, ele foi fazer compras no hipermercado da região. Depois de conseguir tudo o que precisava para fazer a lasanha, colocou no anexo a sacola com os produtos adquiridos. Ela saiu do estacionamento da loja, enquanto caminhava por uma estrada esburacada, pois mora na periferia e as estradas são assim, em determinado momento ela sentiu algo estranho, como se a extensão que ela carregava tivesse se soltado. Ele não estava errado. A adida chegou na plantação de milho, todos os seus produtos estavam na planície. Como ela ainda pode preparar a lasanha do Dr. Oetker nessas condições? Cecília ficou sem palavras de espanto, pensando que em vez da mochila poderia muito bem ser uma pessoa. Ela não gostou das consequências de seu desejo imprudente, então anunciou na imprensa local, vendeu o adido por um preço exorbitante e comprou com o dinheiro uma lasanha pronta.

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Nysningsmästerskap

Mina damer och herrar, idag är vi arrangörer av ett spektakulärt evenemang, vi träffade alla i Ulaanbaatar, den vackraste staden i Mongoliet, som har beslutat att arrangera ett mästerskap lite utöver det vanliga i år, det handlar om den internationella nysningen mästerskap. Konkurrenter från hela världen samlades för att visa att de kan, att de har talang och vet hur man använder den. Utan vidare, låt oss komma igång!

Tävlande #1 förbereder sig för att nysa, andas in, andas ut, andas ut, andas ut och nyser! Mamulica... ja vilken nysning hördes det halvvägs genom stadion. bravo!

Tävlande nummer 2 tog en nys av peppar från den guldklädda saltkaren, tårarna rann nerför näsan, jag har en känsla av att det kommer att bli något extremt melodiöst. Och nysa...! Han nysade så hårt, man kunde inte ens höra det... även katter nyser hårdare... behöver fortfarande öva...

Tävlande nummer 3 är också en professionell dykare, och vet hur länge han ska hålla andan för att nysa perfekt. Vi förbereder oss för att lyssna på honom. Det utspelar sig. Och det här är en lysande nysning. Mycket bra! Det hördes även på de närliggande slätterna i Mongoliet...

Tävlande #4 hävdar att han har nysningar i blodet. Som liten nysade han från ambrosia och fruktträd, och med tiden blev han en expert. Nu nyser han också. Vilken nysning den här gången också...det upptäcktes av en satellit som tillhandahåller internet på planeten jorden.

Vi gör redan framsteg!

Tävling nummer 5 har specialiserade studier på sådant. Hon övade också på egen hand genom att nysa på bröllop, utomhusfester, födelsedagar, nyår med vänner och så vidare... Börjar, förbereder, nyser...perfekt 10! Den här gången togs den emot av en satellit från månen. Morgan Freemans astrofysiska berättelse med syremolekyler som förhindrar utbredningen av ljud i universum är inte riktigt vettigt när det gäller denna tävling.

Följande konkurrenter lyckades imponera ännu mer på oss med intensiteten i de ljud som producerades. Det fanns människor som nysade så högt att ljudet också togs emot av Venus och Merkurius satelliter. Proffs kunde bara glädja oss en gång i livet med resultatet av deras hårda arbete.

Av 1000 deltagare som lyssnade på och utvärderade var det bara en som vann topppriset, nämligen både ett sjöhus på Maldiverna och en toppmodern epilator. Vinnaren är norsk till sitt ursprung och en inspirationskälla för alla som planerar att delta och träna inför ett mästerskap! Grattis!

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Förhistorisk fisk

Ett team av australiensiska forskare och rymdutforskare har vågat delta i ett uppdrag som de aldrig hört talas om förut, nämligen att ta en tur med den nya raketen Kepler 170. Raketen är egentligen en prototyp, fortfarande i utvecklingsfas testning, men var lovade att de skulle belönas för deras tapperhet om de återvände säkert till jorden.

Genom att ta riskerna de utsätts för, inse att de kanske inte ser dagens ljus igen, antog de utmaningen, tog allt de behövde, fick två typer av utrustning (en för att sitta i raketen och en annan för när den ska måna och de kommer att behöva gå till ytan av Jupiters måne Europa). Deras uppdrag syftar till att utforska och analysera himlakroppen Europa, om vilken fler teorier har hörts, men inget konkret i huvudsak. Mysteriet är desto större att det fick detta namn "Europa", ett mycket generiskt namn, eftersom det finns Europas kontinent och bildandet av Europa FM, men jag ser något bekant i detta namn, tyder det inte på något sätt tanken att det skulle kunna lova existensen av livsformer, vare sig det till och med är mikroorganismer? Och om det är sant, då: Hur skulle en dag på Europa se ut?, Hur många timmar har en dag där?, Vad skulle medeltemperaturen vara? , Är himlen någon speciell färg där, som hur ser vi på jorden?, Har de årstider eller är det evig vinter?, Med tanke på att det är en vattnig planet, finns det ebb och flod?

Våra modiga forskare kommer att ge oss svar på alla frågor. Kontrolltornet ser till att alla nödvändiga kontroller görs för att lyfta och motorerna startar, propellrarna snurrar snabbare och snabbare, de är avstängda. De går igenom alla lager av atmosfären på planeten Jorden, de skakar så gott de kan, de kan inte ens hålla ögonen öppna längre och de har lämnat atmosfären. Nu rör sig raketen fortfarande mot Europa, men i en långsammare takt, som om den flyter, vilket är vad den faktiskt gör.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Herança

Hoje vamos falar de um objeto especial, um objeto caro a nós, aqueles de nós que ainda guardamos coisas no sótão de casa, mais precisamente um chapéu de feltro. Chapéu bávaro, chapéu de inegável importância histórica, apanhou cinco baptizados, duas formaturas, vários casamentos e só. Chapéu que várias gerações só tinham, mas para usar, acho que não usavam, já não se usa há muito tempo. Como mencionei anteriormente, é de feltro, é azul (azul elétrico ou azul royal) e tem uma pena presa na lateral.

A bisavó de Cecília insistiu para que ela fosse mantida nas melhores condições possíveis. Algo que aconteceu, só o passar do tempo se manifestou, já não é o que era, já não está como antes. Até o tom de azul não é mais vibrante, está mais surrado, velho, empoeirado. Seria ótimo para ideias de roupas vintage, mas por outro lado, mantenha-o bonito, apenas para a coleção.

Não foi pouca surpresa para Cecília descobrir que o chapéu, tão poeticamente descrito até agora, esconde um grande defeito, mais precisamente, abriga uma família de mariposas. Então, sejamos realistas, quando alguém herda um chapéu, não fica apenas com o chapéu, mas também com as mariposas.

Uma família viveria no chapéu. Família?, tão numerosa?, dinastia talvez, também tem um rei e um monarca e praticamente tudo que precisa para ser uma monarquia completa. Mas como pode alguém assim? Há quanto tempo ele está sem naftalina? Desde quando o Pronto é usado para controle de pragas? Uma Cecília irritada e taciturna se faz essas perguntas constantemente. Como com todo cuidado aparente que todos tiveram, o chapéu acaba se desintegrando nesse ritmo. Se aquela bisavó soubesse e estivesse viva, ela ficaria extremamente zangada. Cecília fica sentada e sentada, pensando em uma solução para restaurar sua glória em outra ocasião.

Ele encontrou, ele sabe o que fazer, vai dar uma solução que vai matá-los, depois que eles morrerem, ele vai pegar e cortar a parte do material que quer ser retirado.

Proceda conforme descrevi. Só brincando e aprofundando cada vez mais a parte cortada, ele chega ao outro lado do material com a tesoura. Boa gente, vocês já têm isso há quatro gerações, como saber cuidar de um bem que alguém deixou para vocês? Ela não deu a você para colocar uma responsabilidade sobre seus ombros, ela deu a você porque achou que seria bom para você ter algo que ela gostasse bastante. Você realmente ultrapassou a linha da frivolidade! Entendemos que você realmente não se importa com o chapéu em si, mas também não se importa com a bisavó que o confiou a você?

Cecília começou a costurar com linha de cor semelhante à que seria originalmente o chapéu. Qual é o ponto? Não existe sinonímia perfeita, nem nas cores nem nas palavras, infelizmente a cor era única, era insubstituível. Cecilia, com sua dioptria de +1,75, acha que era da mesma cor. Não sabemos mais o que dizer... a intenção era boa... "devolver a glória outra hora", mas por excesso de zelo o resultado ficou um pouco errado. Cecília, agradecemos o cuidado você vestiu, desinfetou, limpou, cuidou, o que é sempre apreciado, mas se você não se divertiu tanto cortando, ainda assim ficou muito bom. É sempre aconselhável ter equilíbrio tudo. Por que é bom medir nossas ações, decisões? Porque, digamos que estamos dirigindo e temos que virar, temos uma curva à nossa frente, temos que medir nossa velocidade (porque muito pode nos tirar a estrada, desvia do nosso caminho), a vontade com que queremos passar aquela curva, não importa quanto tempo demore, quão rápido, quão experiente, o que não sei o quê.. o que importa é como harmonioso e seguro sabemos como passar por tudo. Ninguém está nos aplaudindo, somos apenas nós mesmos e não precisamos de aplausos.

Da mesma forma, no caso em apreço, o chapéu herdado poderia ter permanecido intacto, não teria necessitado de intervenções, reparações, redecorações, retoques, se a nossa querida Cecília não o tivesse querido tão ardentemente melhorá-lo integralmente. Também vale a pena considerar que muitas vezes as coisas não exigem uma mudança radical para funcionar, apenas parcial ou apenas um quarto ajudaria tanto.

Cecília... Cecília... ou você não tinha mão segura ou se importava muito com o chapéu.

Greierele cântând printre brizele vântului care se gudură printre frunzele plopilor îmi făuresc atenție și privirea spre cerul care poartă craiul nou sfârșitului lui iulie.Cuprinzându-mă un fior care-mi stârnește dor iubirii care-mi umple viața de ștrășnicie

Dorindu-mi o țigare cu tutun mărunțit finuț, să-mi alin durerea pe care mi-o provoci din cauza lipsei tale care mă pune pe gânduri zi de zii Răcoarea serii îmi surâde urechii să mă vâr în casă, văd patul unde ne-am iubit nebunește, m-apucă plânsul de dor, mă așez în pat și-ți simt mirosul care-mi umple pieptul de fluturii care aparțin unui curcubeu plin de splendoare

 Iar fluturii îmi suspină să închid ochii și să-mi imaginez mângâierile tale, precum penele unei lebede care abia zguduie praful la căderea solului, mângâierea fină a mâinilor tale care mă fac să plutesc doar gândindu-mă, mângâierile tale ce-mi trezesc fiori neconteniți pe șira spinării, miraculos contractându-se mușchii stârnind plăcerea divină care-mi saltă pielea de găină.

Iar în al tău dor stătu-i cu gândul și aștept următoarea dată în care ne vom priviri până-n orbita ochilor noștri, în care ne vom rupe coastele îmbrățișându-ne, în care ne vom străpunge pielea trapezilor cu mușcături, în care ne vom șopti după urechi că ne iubim până vom îmbătrâni, în care ajungem să ne iubim până la ultimul nivel și mai presus de atât, te aștept, cu nerăbdare și plin de dor. 

Paginile credinței se deschid,

Pășesc pe fecioare închise in sfinte lanțuri.

Doamnele nu mai ajuta,ele acum decid!

Prin placeri ce țin de cele înalturi.

Steaua nordului strălucește in zari,departe!

Un alt soare imi făcea subtil cu ochiul,

Puterea nu e condusă de forte fără carte,

In trecut descântec gen deochiul.

Banii sunt albaștri,si vin pe un vapor,

Refugiul este rece,o sa tin de cont amore,

In iubire nu poți sa fi mereu actor,

Viitorul surprinde al misterului savor.

Moartea se arată cu intenții bune,pure.

Si doar de al dragul sa croiasca.

Diavolul rămâne jos si cu sechele dure,

Se apropie mascarada ce nu o sa priască.

 
Culorile se întuneca si

circul se termina,

Morala spectacolului e

subconștientului lumina.

Trecutul e ca si începutul unui vis,

menit sa fie uitat. 
Va rămâne in gând doar ce merita

cu adevărat păstrat. 

Un început nou, camuflat intr-un

final dureros.

Un gând masochist îmi schițează

chipul curios.

Poezia îmi e armura si

singuratatea strategie,

Toamna in sufletul meu e

in completa armonie. 

Am confundat razele de soare

cu misterul romantic,

Nu știu câți au murit ca sa fie

totul așa dramatic.

Mi-au luat zâmbetul neștiind ca

am o parte întunecată.

De realitatea crunta nu ma

voi lasă înșelată.

Bunatatea e scumpă si am

plătit exagerat.

Nu te poți încrede in frumos si colorat!

Am zis sa fiu lumina,sa împac

eu lumea rea.

Gestul nu se oglindește si

asta face viața grea!

Ma retrag in lumea mea si le trimit vedere,

In adâncul sufletului meu

nu e vorba de durere.

Ma las purtată de sentimente fie bune,

fie rele.

Le însir in versuri ce ma

ajuta in zile grele.

Inchid ochii si ne visez iubiți

la marea neagră,

Intr-un timp când îmi spuneai

 ca îți sunt draga.

Aveai bune cu venin si

veninul era dulce,

Un sărut inocent putea răstigni o cruce.

M-am trezit din somn adânc

si acum începe aventura.

Nu ma las captivă de ceea ce se

simte ca tortura.

Realitatea m-a mințit si pare

a fi ceva făcut!

Planetele nu s-au aliniat perfect

atunci când m-am născut. 

As vrea sa dau de vina dar sunt

o fire optimista,

Ma folosesc de rău,

e o calitate mai sinistra.

Sper ca versurile mele sa fie

răspuns la întrebări.

Ceva drăguț si rece,

pentru a dragostei serbări. 

• https://youtu.be/Xk9walOQI44?si=z3AuwPvWAKgWR_qz

Era o noapte calda si ascunsa

de priviri,

Printre brazi înalți,nocturne

fantezii!

Liliecii in plin extaz

capturează amintiri,
Ceata doar prin gând,

decorul umezii!

Suflet vechi,pericol

ma ademenește!
Trecutul ascunde alchimie

printre rânduri.
Melancolic a noastră poveste

grăiește,
Tot ceea ce dezgrop din pământ,

dintre scânduri.

Razele de luna coboară in

valuri de satin,
Lumina slaba îmi șoptea ca

ne întâlnim.
Pe ce cărări ma poarta al

meu destin,
In miezul nopții,o scânteie,

strălucim!

Prima întâlnire,a noastră

prima privire.
Piesa de puzzle printre a

altarului ruine.
Valul ne cuprinde si iubim

si nestire! 
Poveste neagră,pentru demoni,

sa-i aline!

Ne sorbeam sangele printre

priviri suave,
Suflete ce au in comun doar

moarte.
Etern legământ printre

urmările-i grave,
Aleșii hrănindu-se din curioasele-i

soarte.

Suflete goale,ne adancim

in plin abis!
Tu in râng înalt,te ascult,

ma delectez.
File ascunse dintr-un

vechi paradis,
Pun deoparte clipa,pe viitor

sa savurez.

Geaca de piele nu ii tine de cald,

e palid!

Trupu-i alb si rece cu

arome de bizar.

Plete lungi saten,

printre amatori,solid!
Ochii adânci si negri,al misterului

nectar.

Ma conduce pe a mele drumuri,

ochii sunt sclipind.

O floare de nu ma uita,sa-ți 

amintești de mine!

Cu nuanțe de gri,gându-i simțeam,

pictând!
Inima-mi si chipul,

portret cu care ma alinta.

Cu zâmbet ascutit m-ai

vrăjit in noapte,
Străin ce te cunosc din

al vesniciei veac!
Timpul ne tine din scurt,

trece in șoapte,
Ne privim cu durere,

căutându-i leac!

Deftones-Change

• https://youtu.be/ZL4MGwlZuAc?si=_p3bATxZDgVKAMZ_

Static si cu o privire îngrijitoare,

Energia e de horror prevestitoare!

Ma privești prin materiale de fabrica,

parca viu..

Animalut de plus,

nu esti pregătit pentru ce o sa scriu!

Vulnerabil îmi ceri sa te îmbrățișez,

Zambesti subtil când vezi ca ma distrez.

Jocul de copii se schimba in

ceva de groaza,

In noaptea asta nici eu nu

sunt mai breaza!

Lumanarile sunt negre si licaresc

spre elemente,

Florile sunt moarte ca sa nu

fie stridente!

Apa e stătută si a stat la

întuneric clocotind,

Pamantul pare acru si de

veacuri e postind!

Le pun laolaltă sub forma

lor cea moarta,

Intunericul are puterea de a sfida

a vieții soarta.

Pericolul e aproape așa ca stam

in cerc de sare,

Voi desena sigilii care sa ne

dea putere mare!

Muzica nordica ne ajuta sa

intram in atmosfera,

Facem ceva plăcut in noaptea

asta efemera!

Iti voi pune un os care sa

îți dea suflare,

O sa fiu gentilă sa nu

rămână remușcare.

Te dau prin apa si te botez cu nume,

Iti cos si haine de te scot in lume.

Ritualul e simplu si îl facem

pe luna plină,

Energia e puternica,

întuneric din lumina!

Ti se arcuiește o sprânceană

semn ca ești prezent,

Prin drag de tine când văd

ca ești atent!

Pui de orc pari pregătit

pentru război,

Fa ceea ce îți spun si te

expun printre eroi!

Te trimit pe timp de noapte

când somnul e in floare 

Mergi peste vale si treci de o cărare,

Tine-le companie dusmanosilor

in șoapte,

Pune-i la respect in fata

zeilor de moarte!

Odata ce te întorci te răsplătesc

din abundentă,

Stiu ca nimic nu poate sa-ți

opună rezistența!

Am vin roșu sangeriu si fructe

drept răsplată,

Am încredere in tine sa ma

simt deja împăcată.

Intr-un final fericit ma

făceam înțeleasă,

Nu ma lupt cu fizicul de asta

sunt aleasa.

Da-mi de vina ca ma aștept

la ceva mai mult,

In a mea fantezie as face

din asta cult!

DISCLAIMER 

[ No toys were harmed

while writing this poetry ] 

• https://youtu.be/-bHvk2hQXoY?si=ymA-ivy0XT412vNR

S-a oprit si timpul,s-a oprit si viața.

Uitandu-ma spre cer,

am văzut speranța !

Era ascunsa in norii albi si

razele de soare,

In același peisaj si doua

păsări călătoare.

Lumea era transparentă,

pentru o clipa am plecat.

Sufletul mi-a surâs si

la tine am visat!

Imi spuneai ca ma aștepți sa

dovedim din nou iubirea,

Intr-o lume care se hrănește

pe deplin cu durerea. 

Imi amintesc de tine,

din viețile apuse!

Dorinta ce încalcă legile

fizicii impuse.

Ciudat loc de întâlnire,un loc

fără de început.

La sfârșitul lumii unde si iubirea

e in trecut!

Te-am auzit cum îmi cântai si

ma chemai sa vin,

La răsăritul soarelui de

mâna sa te țin.

Am venit întreaga in suflet dar

nu pot sa te mint,

Doar uitându-ma la tine pot

eu sa ma alint.

Trecutul irosit si bagaje fără rost,

Am sa las in urma tot răul ce a fost!

Din iad voi face rai si din

sfârșit un început!

Nu pot sa te las sa îmi fi

păcatelor pierdut.

Am sa îți șoptesc ceva ce sa

nu uiți tu vreodată,

Ma așteaptă viitorul si nu ma

voi lasă prădată.

Ne vom regăsi in astralul nopții,

unde îngerii veghează. 
Si conștiința mea curată e cea

care rămâne treaza.

Si intr-o clipa am revenit

la speranța ce am zărit!

Pasarile își continuau lin zborul si

cu drag eu le-am privit.

M-am intors la drumul meu dar

cu un sentiment mult mai aparte.

Cel mai de preț dar e sa poți

sa inspiri lumea mai departe.

 CĂLĂTORIE 

Călătorie cu gândul,

trecutu-i prin cunoștința.

Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.

Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.

 LIBERTATE

Dragostea pluteste printre

petalele-i catifelate.

De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la

persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a

dragostei păstrate.

IUBIRE

Cartea dragostei are in

gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!

DIAVOL

Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.