Apa sâmbetei

 Umbra de soare și umbra de luna albă,

Ma însoțești mereu conturând

a mea forma firava.

Sa fi tu al meu spirit mut ce

nu-mi scoate o silaba?

Caut sa alung cu tine a

singurătății otrava.

Umbra de neon și umbra de

lumini reflectoare,

Apari și dispari,

ma desenezi prin cardinale întunecat.

Ma oglindești prin gesturi,

te văd fermecătoare!

Jocuri de lumini și umbre

mișcându-se criptat.

Umbra de foc și umbra de

lumânări parfumate,

Dansand cu tine ma adâncesc

in mister.

Intuneric curios in jurul

meu ilustrate,

Fara chip,

un pătrunzător negru eter.

Mister necunoscut pentru

mințile distrate,

Voi aprinde lumânări sa te văd

in nuanțe incolor!

Muzica mi te va desena cu

miscarile flambate,

Iar flama flăcărilor luminează-n

umbra amator.

Oglinda întunecată,

un adăpost sufletesc!

Lumina nu e îndeajuns puternica,

sa-ti pătrunda in abis.

Sufletul conturează lumea

umbrelor craiesc,

Conturand întunecat animata 

reflexie in paradis.

Privesc spre tine și închinăm

un pahar rebel,

Licori ce prin timp le savurăm sincer!

O imagine pixelată si in

culorile pastel,

Sarbatorind sufletul,

care pote fi etern.

Alaturi o viața întreaga prin

vastul timp și spațiu, 

Moartea ne va desparti sau

uni când ca fi ceasul!

Misterul romantic și poezia sa

înlocuiască viciul,

Iar stăpânirea și clădirea sinelui

sa fie testul! 
 

Simt nevoia sa îmi cer scuze pentru poeziile mele puțin mai "întunecate". Oamenii sunt diferiți si m-am bazat pe faptul ca pagina are poeziile puse pe categorii. Am scris poezii si pentru copii,despre animale, despre natura,dragoste șamd. Pana la urma m-am decis sa explorez partea puțin mai "întunecată" a vieții.Sunt o mare fană Anne Rice si am citit multe cărți scrise de ea despre vampiri,vrăjitoare si vârcolaci.Ea este inspirația mea. Consider ca sunt indeajuns de mulți autori care scriu despre primăvara,despre natura si despre dragoste încât sa încerc sa acopăr eu partea de "dark fantasy". Multumesc pentru înțelegere. Apreciez enorm de mult ca imi dați voie sa imi postez lucrările pe portalul dvs de poezii.

Cu stima si respect.

Nimic mai sufletește adânc

decât oglinda unei ploi,

După nori si furtuna soarele

strălucea printre culori.

Balti de apa reflectând spre

un univers paralel,

Faceau realitatea sa fie

a fanteziei carusel.

Cand mintea nu are hotare adâncul

apei nu fictiv.

Realitatea dându-mi sentimente

cu gust mai mult nociv.

Lumea de dincolo părea a eclipsa

misterul vieții prezente,

Sentimente apocaliptice înfiripandu-se

printre momente.

Melancolic era dorul de viața

de după moarte,

Linistea după furtuna era ceva

menită soartei.

Oglinda vie scursa pe asfaltul

ud si negru,

Ma seduci printr-un portal

atât de rece,sumbru.

Rece prin caldura fanteziei

unei lumi paralele,

Sentimente oglindite ce întrec

limitele normale.

Ascunse raze de soare se admirau

in taina apei oglinzii,

Peisajul rece ca prin farmece

se îmblânzii.

Căutam conturul lumii intr-un

loc fără de păcat,

Creaturi subterane ieșeau

din pământ secat.

Sufletul meu se visa intr-un

abis al melancoliei,

Sa fie ceva real sau face

parte fanteziei?

Calatorind prin timp totul s-a

rezumat in amintire!

Un lac negru strălucea când

la a nopții întâlnire,

Intunericul cerului s-a scufundat

in apa adânca,

Astrul alb al nopții dădea

acum porunca!

Esenta negrului mister strălucea

sub semi-luna,

Focul inimii s-a aprins punându-i

 de nopții vina.

Privirea mea redescoperea o

planeta din univers,

Iar ceasul astronomic părea

sa bată in revers.

Apa in culori nocturne părea

a fi din alta lume,

Gândul meu fanatic ducea

misterul pana la culme.

O simpla atingere si totul era

reflexie de stele,

Un miraj al nopții printre picături

de apa goale.

Misterul adâncit in apa,

fantezie si tortura.

Răcoarea neagră a nopții

lunaticilor armura,

Miezul nopții eclipsa in liniștea

secretului,

Orice viața de fațada ce

e destinată trecutului.

Deschid portalul nopții cu o

cheie de platina,

Aura teritoriului va străluci la

a ta lumina!

Adevar ascuns la vedere printre

jocurile minții,

Sirete si nebănuite sunt

aceste cai ale sorții.

Si,era si un copac! era si zi calda vara...

Stăteam ascunziș in umbra gen împara!

Crengi pline de frunze cu

miros de acrișor,

Si altele uscate in nuanțe de incolor..

Pânze parca păianjen erau doar crengi si uscăciune,

In adâncuri doar frunze de verde,bunaciune.

Gândul meu? Doar si eu eram

una cu una!

Putream îmbătrânii si eu,cu voi,vreuna?

Priveam parte plină din

paharul deja gol!

Si asta era secret din al

tineretii rece izvor,

O dilema? Mereu e va sa fie!

De ce e toamna așa de acra vie?

 Briza marii se ascunde invidioasa,

Aer cald se așterne peste

suflete dormind.

Vantul bate fin,vara e din

nou crăiasă!

Sub copacii vii din sentimente savurând.

Pietrele reci se încălzesc sub

calda melancolie,

Liniștea te poarta spre un

paradis ascuns.

Biblioteca se deschide cu

porți de nostalgie,

Găsind in suflet oricărui 

cauti răspuns.

Elixirul tinereții este o minte curioasa,

Ceea ce cauți este ascuns

in loc opus.

Cu gândul limpede singuratatea-i

savuroasa,

Trăiește momentul inainte de apus.

In zbor lin se joaca pasari,

Calatoare spre taramuri calde

cu iz royal.

Deasupra norilor,lasa

in urma suparari!

Din sinceritate in fidelitate,

inspre tot ce e moral.

Domnita apare in gand

cu solutii la arbore,

Una dintre amante ale mortii

ramane la pamant.

Renunta la daruri magice

pentru a ei parere!

Recolta de iubire pe viitor

fiind un alint.

Casnicia vine cu abundenta

de cunostinta,

Nu se accepta interes sau bani.

Se ia in considerare

mesaje de credinta,

Viclenia diavolului ramane

in trecutul printre ani.

Dragostea apare in paradis

ca prin magie,

Vine de la sine si nu

se poate stapanii.

Ramane in trecut casa

ce ridica sabie!

Calatoresti spre viitor

cu puritatea inimii.

Nu există

nicio viață precum

cea din minciuna mea

și nu mai există

niciun grai cu care

eu te pot recrea.

Să fii din nou

raza de soare din abis

să fiu eu

întunericul destins.

Dar nu mai sunt în abis.

Sunt dusă în zări

Zbor zbor zbor

Urc singură

Apoi mă cobor

În dezordine

În fața durerii tale

În spatele oglinzii

În care nu te mai privești

Ochii

pe care nu-i mai ridici spre mine.

Am înclinat împreună

Talerele

dinspre

Autonomie

Către obediență

Și am avut nesocotința

Să-i spunem dragoste.

Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,

Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.

Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,

Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.

Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină

Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.

Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,

În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.

Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă

Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.

Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,

Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.

Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți

Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?

Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam

Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.

O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc

Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.

Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini

Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.

Nu știi să spui ce simți în tine

Numai când vezi ce-ți place,

Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.

Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.

Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.

Un diamant sau colier nu iți oferă viață,

Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.

De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?

Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?

Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,

Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.

Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,

Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.

Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,

Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.

Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,

Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.

Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,

Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.

Îl aud în orice bătaie în vânt

Și adorm cu el în gând.

Sufletul mi l-a cucerit

Chiar dacă am adormit nopți plângând.

Sufletul mi-a sângerat

Chiar dacă nu a fost nimic adevărat,

A fost greu, însă nu am renunțat

Și l-am iubit, chiar dacă m-a uitat.

Iubirea...a fost un joc mortal

Fără reguli, limite sau milă

Dar nu era un simplu joc

La mijloc era inima mea

Care avea reguli în timp ce

Sufletul avea alte legi

Și mintea urla alt adevăr.

Le-am amestecat,

Le-am încălcat,

Și le-am încurcat

Până am căzut

Într-o prăpastie adâncă, fără fund.

El nu a căzut cu mine,

Sunt doar eu, durerea

Și tăcerea

Care nu mai întreabă nici în șoapte.

"Prea sensibilă" – un stigmat, un cuvânt,

Mi-l țipau ca pe-o vină, pe-un legământ.

N-am fost lăsată să-mi port durerea,

Când orice lacrimă-mi trezea mânia.

Îmi legau gura cu râsul lor tăios,

Fiecare suspin devenea un răspuns întors.

Și ce-am făcut? Mi-am ascuns trăirea,

Am prefăcut plânsul în piatră, iubirea-n tăcerea.

Cum să simt, când tot ce-am fost

A fost zdrobit sub un râs fără rost?

Cum să strig, când glasul meu

Era doar ecoul durerii din ei?

Sensibilitatea mea e un blestem uitat,

Un loc unde nimeni n-a săpat.

Dar sub râsul lor, un adevăr mă doare:

Sunt oglinda lor – și asta mă omoară.

Dar astăzi, las masca să cadă-n abis,

Să nu mai port vina că sufletul mi-e deschis.

Căci lacrima mea nu-i rușine, ci artă,

Un strigăt mut care nu se împarte.

Și poate, cândva, dincolo de tăcerea lor,

Voi fi doar eu, fără frică, fără dor.

Sensibilă? Poate, dar adevărată,

Un suflet ce trăiește, nu doar înfruntă lumea toată.

Sunt Georgiana, o fată de la țară,

Ce bagă toată lumea în boală.

Dacă aud ceva de mine,

Sar cu gura pe tine.

Am un caracter frumos și unul nemilos,

Că așa trebuie să fii la țară cu unii.

Eu așa am fost crescută de mică.

Tata mi-a spus: „Ai grijă, copila mea,

Că lumea este rea și, dacă văd șacali,

Sar pe voi ca niște cai.”

Eu de mică am ascultat

Și acum am învățat,

Și frații mei mai mari la fel au fost învățați.

Dar tata a murit,

Noi am rămas necăjiți.

Vorbele nu le-am uitat

Și acum am învățat.

Cu mama am rămas necăjiți și fără casă,

Nici pâine nu aveam pe masă

De când tata a plecat.

Noi nu stăm cu toții la masă,

Frații mei s-au despărțit

Și nu s-au mai întâlnit.

Dacă tata era cu noi,

Acum eram mai bine

Și stăteam cu toții în casă liniștiți, la masă.

Dar el a plecat și pe mama a lăsat-o

Cu cinci copilași.

Tată, nu te voi uita,

Că fără tine viața e grea.

Te voi iubi mereu,

Fără tine este greu.

Am rămas cu mama noastră,

Care ne pune ce are pe masă.

Ea pe toți ne iubește

Și pe toți ne îngrijește.

Dar așa ți-a fost soarta să nu ne mai poți vedea.

Timpul repede-a zburat

Pe tine nu te-am uitat,

De durere n-am scapat,

Visele le-am spulberat

Dar nimic nu am uitat

Din ce tu mi-ai provocat:

O iubire la patrat,

O tristete ai lasat.

Pe suflet tu mi-ai pictat

Doar sperante,e pacat!