Piese de puzzle
Culeg din noapte fragmente de vise,
Realitatea se contopește
cu luminile-i stinse.
Memoria imi joaca feste si
ma agat de amintiri,
Piese de puzzle își
caută potriviri.
Alarma suna in ora
cruda si târzie,
Uit subtil de siropoasa-mi
fantezie.
Ma trezesc in iad,
imi fac si o harta!
Nu ma opun la ce îmi
rezerva soarta.
Lumina e acra si vreau
sa plec departe,
Licoarea de aseară vrea sa-mi
facă parte.
Oglinda îmi zâmbește cu
tente necrofile,
Apocalipsa e aproape dându-mi
semne subtile.
Aduc mesaje de dincolo
de toate!
Suntem înzestrați cu
întunecate arte.
Magia e lichida si curge
prin sentimente,
Gestul faureste viitoarele
momente!
Se recoltează iubirea oficial,
dramatic.
Moartea nu va fi ceva zadarnic!
Domnita suavă,demoni
ți se alătura!
Fiind prea sus nimic nu
te mai satura.
Rugaciunea e între barele viitorului,
Influenta puternica pe
timpul postului!
E ușor sa crezi si sa
nu cercetezi,
Soarta crucifixului sa o cedezi.
Arbore cu fiecare-i
creanga originala,
Pomul cu leacuri pentru
orice boala.
Se da de veste,se caută zeița!
Sa fie cu castel si tot
ce e de fiță!
Category: Thoughts
All author's poems: Andrea Berekmeri
Date of posting: 12 марта
Added in favorites: 1
Views: 251
Poems in the same category
Starea de vomă
nu mai am putere să lupt cu forțele oarbe ale naturii
cu zbuciumul incoerent al vântului
cu reacțiile necontrolate ale norilor
ale ploii
cu înverșunarea de neînțeles a lui Don Quijote
băgați-mă sub ghilotina purificatoare
a lui Robespierre
despărțirea capului de trup poate fi o soluție convenabilă
un protest împotriva injustei condiții a omului
am ajuns să nu mai cred în nimic
am ars tot fitilul speranței
acum înot în derivă prin ceara fierbinte a vieții
care se va răci până la urmă
peste o mie de ani cineva ne va găsi
în nu știu ce deșert al Cosmosului
și se va mira că nu aparținem niciunei specii umane
cunoscute
că ADN-ul nostru are numai două spirale
că suntem muritori
niște forme primare
amibe
cât să mai îndurăm această tiranie a morții
mileniu patru va fi
cu siguranță
al vieții veșnice
ia-ți înapoi ghilotina ruginită de timp
bătrâne Robespierre
Hamlet nu se mai joacă demult…
Trec anii!
Este adevărat că anii trec.
Dar îi vei transforma în farmec?
Sau poți gândi că asta-i soarta
Prea se grăbesc la vârsta ta.
Căci îți dorești să crești prietenie
În inima-ți palpitând de armonie.
Prin gesturi sincere, cu pași timizi
Spre uși pe care speri să le deschizi.
Nutrești la o apropiere caldă,
Un suflet în care iubirea se scaldă,
Vocea, petale înmiresmate de cuvinte
Sădind muzică și chimie-n simțăminte.
Suntem ca fluturii în viața efemeră
Ce din natură transformați veniră.
Pe lume ne-am trezit și noi sosiți
Și ne gândim cum au fost anii irosiți.
Crezând că-i poți lăsa să treacă
Și ignorând timpul ce îi provoacă.
Acum când simți c-acesta trece cosmic
Te-ntrebi, admirând cerul astronomic.
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier nu e cel închis în lagăr,
E cel înlănțuit de mintea lui..
Fantomele gândului gri
Fac florile sa plângă,cad ploi și nu se pot opri..
Cel mai trist prizonier,închis în cămăruță lui,
E înjunghiat de râsetele de afara,
Lumina îl doare,privește în zare cocorii ce zboară,
Tentaculele gândurilor sumbre-l înconjoară,
Închide ochii și se prabuseste-n abis,
Când pleoapele grele cad,singura eliberare,unica,e in vis..
(Monica)
Mi-e dor!
Mi-e dor de satul de sub deal,
Unde-am învățat carte,
De oameni și de vorba lor,
De tata ce m-așteaptă
Mi-e dor de casa de la țară,
Și de copilăria mea,
Mi-e dor de tine scumpă mamă,
Că ai plecat făra-lăsa adresa ta
Mi-e dor de gârla de pe vale,
Plină de vacile ce le pășteam,
De apa din Siret-ul mare,
Unde noi vara ne scăldam
Mi-e dor și de bunicii mei,
Care demult s-au dus,
Îmi amintesc ce ei mi-au spus,
Să nu uiți copile de Iisus
Mi-e dor de drumul prăfuit,
Pe unde alergam desculț,
Ce bine-ar fi să fiu copil,
Cu minte de adult
Și îmi mai este tare dor,
De cei plecați în lumea fără dor,
Mi-e dor de toate cele,
Mi-e dor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Momente
Sunt momente în care gândesc cu inima și e frumos,
Și-mi amintesc... un simplu mesaj o făcea fericită
Acum lipsa ta sapă...și sapă un gol imens
Ce-l umplu scriind povestea noastră nesfârșită.
Sunt momente ...in loc să dorm... răsărituri prind în lacrimi
Nu am încetat să plâng din cauza poveștii noastre
Mi-s uneori nopțile pline de amintiri, de patimi
Și inima..în zori, n-ar vrea să se mai trezească.
Sunt momente când doar aș vrea să dispar
Atunci când ard de dor... și tu nu-mi simți căldura
Sau poate doar aș vrea să mă găsești aievea
Să mă împaci c-un vin și-mbrățisarea ta...
Dor
În inima mea răsare un dor,
Ca o stea strălucind în amurgul ușor.
Un cântec subtil, un freamăt de vânt,
Dorul îmi șoptește, ca un dulce cânt.
Prin văile sufletului meu, el plutește,
Ca un râu lin, în care visul se ivește.
În adâncul privirii, în zâmbetul tău,
Dorul se prelinge, ca un licăr al răsăritului.
În amintiri se țese firul dorului,
Ca o pânză fină, plină de misterul tău.
Așteptarea devine un dans al gândurilor,
Dorul vibrează în mine, ca un ecou.
Prin pădurea amintirilor pierdute,
Dorul mă cheamă cu glasul lui tăcut.
În lumina lunii, în noaptea senină,
Îmi răsare dorul, ca o floare divină.
În fiecare stea ce strălucește sus,
În fiecare răsărit al soarelui adus,
Dorul mă învăluie, mă leagă de tine,
Ca o poveste nescrisă, dar mereu senină.
Așa că în pieptul meu, mereu va cânta,
Melodia dulce a dorului, subtilă și sfântă.
În fiecare bătaie de inimă, în fiecare pas,
Dorul va fi etern, ca un veșnic compas.
Starea de vomă
nu mai am putere să lupt cu forțele oarbe ale naturii
cu zbuciumul incoerent al vântului
cu reacțiile necontrolate ale norilor
ale ploii
cu înverșunarea de neînțeles a lui Don Quijote
băgați-mă sub ghilotina purificatoare
a lui Robespierre
despărțirea capului de trup poate fi o soluție convenabilă
un protest împotriva injustei condiții a omului
am ajuns să nu mai cred în nimic
am ars tot fitilul speranței
acum înot în derivă prin ceara fierbinte a vieții
care se va răci până la urmă
peste o mie de ani cineva ne va găsi
în nu știu ce deșert al Cosmosului
și se va mira că nu aparținem niciunei specii umane
cunoscute
că ADN-ul nostru are numai două spirale
că suntem muritori
niște forme primare
amibe
cât să mai îndurăm această tiranie a morții
mileniu patru va fi
cu siguranță
al vieții veșnice
ia-ți înapoi ghilotina ruginită de timp
bătrâne Robespierre
Hamlet nu se mai joacă demult…
Trec anii!
Este adevărat că anii trec.
Dar îi vei transforma în farmec?
Sau poți gândi că asta-i soarta
Prea se grăbesc la vârsta ta.
Căci îți dorești să crești prietenie
În inima-ți palpitând de armonie.
Prin gesturi sincere, cu pași timizi
Spre uși pe care speri să le deschizi.
Nutrești la o apropiere caldă,
Un suflet în care iubirea se scaldă,
Vocea, petale înmiresmate de cuvinte
Sădind muzică și chimie-n simțăminte.
Suntem ca fluturii în viața efemeră
Ce din natură transformați veniră.
Pe lume ne-am trezit și noi sosiți
Și ne gândim cum au fost anii irosiți.
Crezând că-i poți lăsa să treacă
Și ignorând timpul ce îi provoacă.
Acum când simți c-acesta trece cosmic
Te-ntrebi, admirând cerul astronomic.
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier nu e cel închis în lagăr,
E cel înlănțuit de mintea lui..
Fantomele gândului gri
Fac florile sa plângă,cad ploi și nu se pot opri..
Cel mai trist prizonier,închis în cămăruță lui,
E înjunghiat de râsetele de afara,
Lumina îl doare,privește în zare cocorii ce zboară,
Tentaculele gândurilor sumbre-l înconjoară,
Închide ochii și se prabuseste-n abis,
Când pleoapele grele cad,singura eliberare,unica,e in vis..
(Monica)
Mi-e dor!
Mi-e dor de satul de sub deal,
Unde-am învățat carte,
De oameni și de vorba lor,
De tata ce m-așteaptă
Mi-e dor de casa de la țară,
Și de copilăria mea,
Mi-e dor de tine scumpă mamă,
Că ai plecat făra-lăsa adresa ta
Mi-e dor de gârla de pe vale,
Plină de vacile ce le pășteam,
De apa din Siret-ul mare,
Unde noi vara ne scăldam
Mi-e dor și de bunicii mei,
Care demult s-au dus,
Îmi amintesc ce ei mi-au spus,
Să nu uiți copile de Iisus
Mi-e dor de drumul prăfuit,
Pe unde alergam desculț,
Ce bine-ar fi să fiu copil,
Cu minte de adult
Și îmi mai este tare dor,
De cei plecați în lumea fără dor,
Mi-e dor de toate cele,
Mi-e dor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Momente
Sunt momente în care gândesc cu inima și e frumos,
Și-mi amintesc... un simplu mesaj o făcea fericită
Acum lipsa ta sapă...și sapă un gol imens
Ce-l umplu scriind povestea noastră nesfârșită.
Sunt momente ...in loc să dorm... răsărituri prind în lacrimi
Nu am încetat să plâng din cauza poveștii noastre
Mi-s uneori nopțile pline de amintiri, de patimi
Și inima..în zori, n-ar vrea să se mai trezească.
Sunt momente când doar aș vrea să dispar
Atunci când ard de dor... și tu nu-mi simți căldura
Sau poate doar aș vrea să mă găsești aievea
Să mă împaci c-un vin și-mbrățisarea ta...
Dor
În inima mea răsare un dor,
Ca o stea strălucind în amurgul ușor.
Un cântec subtil, un freamăt de vânt,
Dorul îmi șoptește, ca un dulce cânt.
Prin văile sufletului meu, el plutește,
Ca un râu lin, în care visul se ivește.
În adâncul privirii, în zâmbetul tău,
Dorul se prelinge, ca un licăr al răsăritului.
În amintiri se țese firul dorului,
Ca o pânză fină, plină de misterul tău.
Așteptarea devine un dans al gândurilor,
Dorul vibrează în mine, ca un ecou.
Prin pădurea amintirilor pierdute,
Dorul mă cheamă cu glasul lui tăcut.
În lumina lunii, în noaptea senină,
Îmi răsare dorul, ca o floare divină.
În fiecare stea ce strălucește sus,
În fiecare răsărit al soarelui adus,
Dorul mă învăluie, mă leagă de tine,
Ca o poveste nescrisă, dar mereu senină.
Așa că în pieptul meu, mereu va cânta,
Melodia dulce a dorului, subtilă și sfântă.
În fiecare bătaie de inimă, în fiecare pas,
Dorul va fi etern, ca un veșnic compas.
Other poems by the author
Copacul cunoștinței
Cu rădăcini adânci se înfrunta
din pământ,
Candva o sămânță,cu timpul
s-a înălțat.
Udata cu ape și ca nutrienți
îngrășământ,
Oferea oxigenul ce viața
a semănat.
S-a expus la anotimp și
luminatori cerești,
La caldura și răceala o sa
facă ofranda.
Se oglindea vremii definind
peisajele lumești,
Purtandu-le culorile,
mereu făcând parada.
Frigul iernii a acoperit copacul
in alb imaculat,
Cristale de apa înghețate-n
stele geometric.
Crengile-i goale de frunze acum
arată elaborat,
Poti sa vezi ceea ce nu vezi
și e simetric.
Cand razele de soare au strălucit
de primăvara,
Copacul a întâmpinat caldura
oferindu-i flori.
Mireasma divina se simțea
in fiecare seara,
Renasterea naturii și fericirea in culori.
In zilele-i toride vara amintea
de tropical,
Soarele strălucea printre frunzele-i
de verde crude,
Umbra copacului însă era pentru
toți ceva vital,
Oferind adăpost după ale zile-i
grele trude.
Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie
și furtuna,
Frunzele rumenite colorând
peisajul rece.
Ceata deasa anunța a
spiritelor cununa,
Focul din șemineu și
un pahar din vinul dulce.
Odata ajuns la vremea recoltei
ne va bucura de zor!
Esenta copacului e sub forma
unui fruct lemnos.
Promisiunea cunoștinței întrece și
al soarelui dor,
Nuca fiind al sufletului remediu,
un deliciu savuros.
Viata ne va da lecții,și nu pe vreme
cu cer senin!
Momentele grele vin cu
învățături ascunse.
Ele ne vor ghida și îndruma
drumul prin destin.
Uneori binele și răul cu greu
pot fi distinse.
Eclipse
Răsare umbra din pământ,
Făcând un tatuaj la soare.
Lună rece își ia de amant!
In zi din noapte o floare.
Șoapte reci fără lumina,
Pătrund adâncuri in pământ.
Luna in spate o alina,
Oceane capturând in gând.
Culorile pălesc,acum răcoare.
Pământul e cu sufletul impur,
Se doresc din nou cu adoare,
Soarele e acum imun.
Umbra zilei e de dorit,
Aici ma ascund acum in suflet.
Drumul meu,știu!e sortit...
Sub cortina ascuns pamflet.
Prima vara
Briza marii se ascunde invidioasa,
Aer cald se așterne peste
suflete dormind.
Vantul bate fin,vara e din
nou crăiasă!
Sub copacii vii din sentimente savurând.
Pietrele reci se încălzesc sub
calda melancolie,
Liniștea te poarta spre un
paradis ascuns.
Biblioteca se deschide cu
porți de nostalgie,
Găsind in suflet oricărui
cauti răspuns.
Elixirul tinereții este o minte curioasa,
Ceea ce cauți este ascuns
in loc opus.
Cu gândul limpede singuratatea-i
savuroasa,
Trăiește momentul inainte de apus.
Speranța și raza de soare
S-a oprit si timpul,s-a oprit si viața.
Uitandu-ma spre cer,
am văzut speranța !
Era ascunsa in norii albi si
razele de soare,
In același peisaj si doua
păsări călătoare.
Lumea era transparentă,
pentru o clipa am plecat.
Sufletul mi-a surâs si
la tine am visat!
Imi spuneai ca ma aștepți sa
dovedim din nou iubirea,
Intr-o lume care se hrănește
pe deplin cu durerea.
Imi amintesc de tine,
din viețile apuse!
Dorinta ce încalcă legile
fizicii impuse.
Ciudat loc de întâlnire,un loc
fără de început.
La sfârșitul lumii unde si iubirea
e in trecut!
Te-am auzit cum îmi cântai si
ma chemai sa vin,
La răsăritul soarelui de
mâna sa te țin.
Am venit întreaga in suflet dar
nu pot sa te mint,
Doar uitându-ma la tine pot
eu sa ma alint.
Trecutul irosit si bagaje fără rost,
Am sa las in urma tot răul ce a fost!
Din iad voi face rai si din
sfârșit un început!
Nu pot sa te las sa îmi fi
păcatelor pierdut.
Am sa îți șoptesc ceva ce sa
nu uiți tu vreodată,
Ma așteaptă viitorul si nu ma
voi lasă prădată.
Ne vom regăsi in astralul nopții,
unde îngerii veghează.
Si conștiința mea curată e cea
care rămâne treaza.
Si intr-o clipa am revenit
la speranța ce am zărit!
Pasarile își continuau lin zborul si
cu drag eu le-am privit.
M-am intors la drumul meu dar
cu un sentiment mult mai aparte.
Cel mai de preț dar e sa poți
sa inspiri lumea mai departe.
Joc macabru
Static si cu o privire îngrijitoare,
Energia e de horror prevestitoare!
Ma privești prin materiale de fabrica,
parca viu..
Animalut de plus,
nu esti pregătit pentru ce o sa scriu!
Vulnerabil îmi ceri sa te îmbrățișez,
Zambesti subtil când vezi ca ma distrez.
Jocul de copii se schimba in
ceva de groaza,
In noaptea asta nici eu nu
sunt mai breaza!
Lumanarile sunt negre si licaresc
spre elemente,
Florile sunt moarte ca sa nu
fie stridente!
Apa e stătută si a stat la
întuneric clocotind,
Pamantul pare acru si de
veacuri e postind!
Le pun laolaltă sub forma
lor cea moarta,
Intunericul are puterea de a sfida
a vieții soarta.
Pericolul e aproape așa ca stam
in cerc de sare,
Voi desena sigilii care sa ne
dea putere mare!
Muzica nordica ne ajuta sa
intram in atmosfera,
Facem ceva plăcut in noaptea
asta efemera!
Iti voi pune un os care sa
îți dea suflare,
O sa fiu gentilă sa nu
rămână remușcare.
Te dau prin apa si te botez cu nume,
Iti cos si haine de te scot in lume.
Ritualul e simplu si îl facem
pe luna plină,
Energia e puternica,
întuneric din lumina!
Ti se arcuiește o sprânceană
semn ca ești prezent,
Prin drag de tine când văd
ca ești atent!
Pui de orc pari pregătit
pentru război,
Fa ceea ce îți spun si te
expun printre eroi!
Te trimit pe timp de noapte
când somnul e in floare
Mergi peste vale si treci de o cărare,
Tine-le companie dusmanosilor
in șoapte,
Pune-i la respect in fata
zeilor de moarte!
Odata ce te întorci te răsplătesc
din abundentă,
Stiu ca nimic nu poate sa-ți
opună rezistența!
Am vin roșu sangeriu si fructe
drept răsplată,
Am încredere in tine sa ma
simt deja împăcată.
Intr-un final fericit ma
făceam înțeleasă,
Nu ma lupt cu fizicul de asta
sunt aleasa.
Da-mi de vina ca ma aștept
la ceva mai mult,
In a mea fantezie as face
din asta cult!
DISCLAIMER
[ No toys were harmed
while writing this poetry ]
Ra și Luna
Ei sunt apa care vede,
Suflet din țărână scos!
Focul care iubind,arde.
Trupii goi,vid întunecos.
Pe loc divin pasesc cei doi,
Izul florilor,a lor culori.
Regatul existentei noi!
Alesii zilei,a nopți orori.
Merg acolo sau vin aici?
Cei puri,cei vii,rătăciți.
Bantuind prin zile-i dulci,
Gradina ei o gusta.
Am uitat sa va spun eu oare?
Este și un șarpe de culoare.
El va fi dușman cu mine,
Se va iubi doar pe sine.
Ra și Luna va numesc,
Primii mei,comoara mea.
Ingeri dragi va dăruiesc,
De demoni sa va feresc!
De ii cauți nu ii găsești!
I-am ascuns in tine.
Indraznesti?
Din lupta suprema sa dovedești?
Drum lung aveți voi sigur,
Cai șirete dar și drepte.
De te grabesti mergi singur!
Impreuna,de departe.
In cuvintele-mi secrete vei găsii,
Ra,fiul soarelui privii!
Frumusetea celei vii,
Luna cu ochi de foc,zambii.
Si le place ei trăiesc,
Un întreg alcătuiesc.
Veate de la zei primesc,
Glas in minte ii surprinde.
Gasiti drumul de la mijloc,
Cautati in noapte,soare!
In dragoste găsiți si ura,
Iar in moarte dulcea-mi viața!
Copacul cunoștinței
Cu rădăcini adânci se înfrunta
din pământ,
Candva o sămânță,cu timpul
s-a înălțat.
Udata cu ape și ca nutrienți
îngrășământ,
Oferea oxigenul ce viața
a semănat.
S-a expus la anotimp și
luminatori cerești,
La caldura și răceala o sa
facă ofranda.
Se oglindea vremii definind
peisajele lumești,
Purtandu-le culorile,
mereu făcând parada.
Frigul iernii a acoperit copacul
in alb imaculat,
Cristale de apa înghețate-n
stele geometric.
Crengile-i goale de frunze acum
arată elaborat,
Poti sa vezi ceea ce nu vezi
și e simetric.
Cand razele de soare au strălucit
de primăvara,
Copacul a întâmpinat caldura
oferindu-i flori.
Mireasma divina se simțea
in fiecare seara,
Renasterea naturii și fericirea in culori.
In zilele-i toride vara amintea
de tropical,
Soarele strălucea printre frunzele-i
de verde crude,
Umbra copacului însă era pentru
toți ceva vital,
Oferind adăpost după ale zile-i
grele trude.
Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie
și furtuna,
Frunzele rumenite colorând
peisajul rece.
Ceata deasa anunța a
spiritelor cununa,
Focul din șemineu și
un pahar din vinul dulce.
Odata ajuns la vremea recoltei
ne va bucura de zor!
Esenta copacului e sub forma
unui fruct lemnos.
Promisiunea cunoștinței întrece și
al soarelui dor,
Nuca fiind al sufletului remediu,
un deliciu savuros.
Viata ne va da lecții,și nu pe vreme
cu cer senin!
Momentele grele vin cu
învățături ascunse.
Ele ne vor ghida și îndruma
drumul prin destin.
Uneori binele și răul cu greu
pot fi distinse.
Eclipse
Răsare umbra din pământ,
Făcând un tatuaj la soare.
Lună rece își ia de amant!
In zi din noapte o floare.
Șoapte reci fără lumina,
Pătrund adâncuri in pământ.
Luna in spate o alina,
Oceane capturând in gând.
Culorile pălesc,acum răcoare.
Pământul e cu sufletul impur,
Se doresc din nou cu adoare,
Soarele e acum imun.
Umbra zilei e de dorit,
Aici ma ascund acum in suflet.
Drumul meu,știu!e sortit...
Sub cortina ascuns pamflet.
Prima vara
Briza marii se ascunde invidioasa,
Aer cald se așterne peste
suflete dormind.
Vantul bate fin,vara e din
nou crăiasă!
Sub copacii vii din sentimente savurând.
Pietrele reci se încălzesc sub
calda melancolie,
Liniștea te poarta spre un
paradis ascuns.
Biblioteca se deschide cu
porți de nostalgie,
Găsind in suflet oricărui
cauti răspuns.
Elixirul tinereții este o minte curioasa,
Ceea ce cauți este ascuns
in loc opus.
Cu gândul limpede singuratatea-i
savuroasa,
Trăiește momentul inainte de apus.
Speranța și raza de soare
S-a oprit si timpul,s-a oprit si viața.
Uitandu-ma spre cer,
am văzut speranța !
Era ascunsa in norii albi si
razele de soare,
In același peisaj si doua
păsări călătoare.
Lumea era transparentă,
pentru o clipa am plecat.
Sufletul mi-a surâs si
la tine am visat!
Imi spuneai ca ma aștepți sa
dovedim din nou iubirea,
Intr-o lume care se hrănește
pe deplin cu durerea.
Imi amintesc de tine,
din viețile apuse!
Dorinta ce încalcă legile
fizicii impuse.
Ciudat loc de întâlnire,un loc
fără de început.
La sfârșitul lumii unde si iubirea
e in trecut!
Te-am auzit cum îmi cântai si
ma chemai sa vin,
La răsăritul soarelui de
mâna sa te țin.
Am venit întreaga in suflet dar
nu pot sa te mint,
Doar uitându-ma la tine pot
eu sa ma alint.
Trecutul irosit si bagaje fără rost,
Am sa las in urma tot răul ce a fost!
Din iad voi face rai si din
sfârșit un început!
Nu pot sa te las sa îmi fi
păcatelor pierdut.
Am sa îți șoptesc ceva ce sa
nu uiți tu vreodată,
Ma așteaptă viitorul si nu ma
voi lasă prădată.
Ne vom regăsi in astralul nopții,
unde îngerii veghează.
Si conștiința mea curată e cea
care rămâne treaza.
Si intr-o clipa am revenit
la speranța ce am zărit!
Pasarile își continuau lin zborul si
cu drag eu le-am privit.
M-am intors la drumul meu dar
cu un sentiment mult mai aparte.
Cel mai de preț dar e sa poți
sa inspiri lumea mai departe.
Joc macabru
Static si cu o privire îngrijitoare,
Energia e de horror prevestitoare!
Ma privești prin materiale de fabrica,
parca viu..
Animalut de plus,
nu esti pregătit pentru ce o sa scriu!
Vulnerabil îmi ceri sa te îmbrățișez,
Zambesti subtil când vezi ca ma distrez.
Jocul de copii se schimba in
ceva de groaza,
In noaptea asta nici eu nu
sunt mai breaza!
Lumanarile sunt negre si licaresc
spre elemente,
Florile sunt moarte ca sa nu
fie stridente!
Apa e stătută si a stat la
întuneric clocotind,
Pamantul pare acru si de
veacuri e postind!
Le pun laolaltă sub forma
lor cea moarta,
Intunericul are puterea de a sfida
a vieții soarta.
Pericolul e aproape așa ca stam
in cerc de sare,
Voi desena sigilii care sa ne
dea putere mare!
Muzica nordica ne ajuta sa
intram in atmosfera,
Facem ceva plăcut in noaptea
asta efemera!
Iti voi pune un os care sa
îți dea suflare,
O sa fiu gentilă sa nu
rămână remușcare.
Te dau prin apa si te botez cu nume,
Iti cos si haine de te scot in lume.
Ritualul e simplu si îl facem
pe luna plină,
Energia e puternica,
întuneric din lumina!
Ti se arcuiește o sprânceană
semn ca ești prezent,
Prin drag de tine când văd
ca ești atent!
Pui de orc pari pregătit
pentru război,
Fa ceea ce îți spun si te
expun printre eroi!
Te trimit pe timp de noapte
când somnul e in floare
Mergi peste vale si treci de o cărare,
Tine-le companie dusmanosilor
in șoapte,
Pune-i la respect in fata
zeilor de moarte!
Odata ce te întorci te răsplătesc
din abundentă,
Stiu ca nimic nu poate sa-ți
opună rezistența!
Am vin roșu sangeriu si fructe
drept răsplată,
Am încredere in tine sa ma
simt deja împăcată.
Intr-un final fericit ma
făceam înțeleasă,
Nu ma lupt cu fizicul de asta
sunt aleasa.
Da-mi de vina ca ma aștept
la ceva mai mult,
In a mea fantezie as face
din asta cult!
DISCLAIMER
[ No toys were harmed
while writing this poetry ]
Ra și Luna
Ei sunt apa care vede,
Suflet din țărână scos!
Focul care iubind,arde.
Trupii goi,vid întunecos.
Pe loc divin pasesc cei doi,
Izul florilor,a lor culori.
Regatul existentei noi!
Alesii zilei,a nopți orori.
Merg acolo sau vin aici?
Cei puri,cei vii,rătăciți.
Bantuind prin zile-i dulci,
Gradina ei o gusta.
Am uitat sa va spun eu oare?
Este și un șarpe de culoare.
El va fi dușman cu mine,
Se va iubi doar pe sine.
Ra și Luna va numesc,
Primii mei,comoara mea.
Ingeri dragi va dăruiesc,
De demoni sa va feresc!
De ii cauți nu ii găsești!
I-am ascuns in tine.
Indraznesti?
Din lupta suprema sa dovedești?
Drum lung aveți voi sigur,
Cai șirete dar și drepte.
De te grabesti mergi singur!
Impreuna,de departe.
In cuvintele-mi secrete vei găsii,
Ra,fiul soarelui privii!
Frumusetea celei vii,
Luna cu ochi de foc,zambii.
Si le place ei trăiesc,
Un întreg alcătuiesc.
Veate de la zei primesc,
Glas in minte ii surprinde.
Gasiti drumul de la mijloc,
Cautati in noapte,soare!
In dragoste găsiți si ura,
Iar in moarte dulcea-mi viața!