Mă plimb de unul singur pe alei

Urmandu-ți pașii de sub frunze, 

Care mă duc spre banca noastră 

Și unde lacom gustam a tale buze.

Privesc nostalgic și-mi amintesc

Câtă speranță ne puneam în viitor,

Și câte planuri mai aveam în minte

Fără să știu că doar eram un visător.

M-așez pe scândura ruptă de vreme

Și scot din buzunar o carte veche,

Din care vreau să pot citi un vers

Dar, cui să-l zici când n-ai pereche.

Încet și răbdător dau câte-o filă

Și mă opresc unde-i numele tău,

Recit în gând ce-am scris cândva

Pentr-o puștancă, fiind tânăr flăcău.

Închid ușor cartea plină de amintiri

Și mă ridic fără a ști unde pornesc,

Ceva în mine mă furnică și înțeleg

Că tot pe tine dragă Mărie...te iubesc!

Nu pot să înțeleg de ce

La toți ne este foarte greu,

În țara-n care ne-am născut

De unde vreau să plec și eu

Nu înțeleg de ce ne păcălesc

Când noi prin vot i-am ales,

Și am crezut în tot ce au promis

Pâna-am văzut că au doar interes

Vorbim cu ei când ne-ntâlnim

Și nu le cerem vreo pomană,

Decât să-și țină al lor cuvânt

Și să-și păstreze fața lor umană

Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm

Peste hotare în țari ce ne doresc,

Fiindcă aici vedem că-i nedreptate

Iar dincolo corect ei ne plătesc

Și tot mai des rămâne locul gol

Că cei ce pleacă nu se mai întorc,

Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor

Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc

Nu știm cum să mai punem votul

Că toți ne spun ce mult le pasă,

Dar când ajung acolo sus ne uită

Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!

O adiere îmi aduce-n dimineață

Parfumul florilor ce vor să plece,

E toamnă, plouă și-i frig pe-afară

Și trist mă simt, că vremea trece. 

Mă uit și-mi văd copacul tinereții

De care multe amintiri mă leagă,

De-atunci, de ieri și azi, că ducem

Eu boli și el un putregai în creangă. 

Îmi duc la gură ceașca de cafea

Și cu placere-mi sorb licoarea,

În timp ce ziarul zilei, răsfoiesc

Aflând că se apropie...ninsoarea. 

Aud cum scumpa mea soție zice

Că mă așteaptă...cu micul dejun,

Las florile și amintirile, deoparte

Și-n grabă...rugăciunea-mi spun. 

Gustăm din cele puse, în farfurii

Și plan ne facem...de cumpărături,

Vom merge-n piață și la...market

S-avem în beci la iarnă...murături. 

Îmi sun feciorul și-a noastră noră

Că sigur vor și ei, ceva...de pleșcă,

Zâmbesc Mariei, care îmi amintește

Ei banii pun de casă, n-au să plătească. 

Uit anii, vârsta și chiar că-mbătrânesc

Și-s mulțumit cu ce-am făcut în viață,

Copaci eu am sădit, să ne umbrească

Când bătrânei vom fi și eu și a mea soață!

Am acasă un cățel

Și e tare cumințel,

Nu pot scrie ,,câine rău"

Că e doar..un bibelou!

Astăzi sincer țin să spun

C-am sărit peste dejun,

Dar nu c-aș fi la regim

Și c-am gustat ieri..prea mult vin!

Marce-a-mea ține dietă

Și mănâncă doar omletă,

Ouă de chinezi aduse

Nu rămân pe burtă..puse!

Ne cunoaștem de mulți ani

Ne-nțelegem și la bani,

Doar la mall am mari emoții

Când îi sar în ochi..promoții!

Ieri mi-am supărat soția

Când i-am aruncat hârtia,

Azi nu voi mai face plinul

Că acolo..era pinul!

Cred că visez, dar nu, este real
Că anii tinereții...sau petrecut,
Și am rămas cu amintiri plăcute
Când... la studii, te-am cunoscut.

Era o zi de toamnă, pe-nserat
Pe care, niciodată n-am s-o uit,
C-atunci tu, mi-ai ieșit în cale
Iar sângele în cap... mi s-a suit.

Și greul a-nceput, să mă frământe
Cum aș putea, ce simt să-i spun,
Că inima-mi bătea nebună, sacadat
Și gândul îmi zicea cu ea să mă cunun.

Dar pân' la primărie și către cununie
Era distanța dintre noi și cale lungă,
Așa c-a trebuit, de ea, să mă apropii
Și s-o împiedic, de mine să nu fugă.

Curajul m-a-nsoțit și, i-am propus
De vrea, să mergem la o plimbare,
Și fără a primi răspuns, am îndrăznit
Șiret și cu rușine... să-i ofer o floare.

Îi văd și-acum pe chip, a ei mirare
La văzul florii la care, nu se-aștepta,
Și cum pe loc, m-a refuzat, politicos
Zicându-mi că-s un străin în viața sa.

Surprins de tot, ce mi s-a întâmplat
Scuzându-mă, iertare mi-am cerut,
Și cu-n salut, capul mi-am înclinat
Simțind că sunt un ,,visător'' pierdut.
........................................
Dar cum pe lume mai există și noroc
Și care-a stat pe partea mea, mereu,
Soarta ne-a așezat, pe-aceeași grupă
Șoptindu-mi... ea, va fi al tău.. trofeu.

De-aici n-au fost prea multe piedici
Până ce noi prieteni buni am devenit,
Și nici să facem vreun efort prea mare
Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit.
....................................
Anii s-au perindat cu multe încercări
Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,
Până ce anul cinci...ne-a dat verdictul
E timpul, să purtați la deget, verighete!

E dimineață, ger și noi parcurgem

Un drum alunecos și ne grăbim,

La sora dragă rapid s-ajungem

Că are pus pe masă ce ne dorim.

De la Piatra Neamț azi am plecat

La Botoșani că suntem așteptați,

Cu bunătăți bio, obținute-n sat

Ce gura-ți inundă, când le gustați.

Pe masa-ntinsă în salonul mare

Sunt zeci de feluri de mâncare,

Puse pe farfurii și în castroane

Ce musafiri așteaptă la gustare.

Da, e tare gospodină Angelica

Și strașnice bucate pregătește,

Iată de ce la ea venim cu gașca

Să-nfulecăm c-aici nu se plătește.

Soțul Marcel, e omul cu multe idei

Așa că i-a făcut cuptor lipit cu hlei,

Unde să ne gătească nouă sarmale

Și-apoi forțați, se merge la plimbare.

În curte se găsește o privatizare

Unde Angela este mare patroană,

Are de toate pentru toți la vânzare

Iar bonusul primit, este bomboană.

Vila se află la magazin în spate

Având parter, etaj și o mansardă,

Acum o folosesc doar pe jumate

Că de etaj, copiii duși nu-ntreabă.

.............................................

Venim mereu cu drag să ne-ntâlnim

Și-așa vom face cât pe-aici călătorim,

Ne adunăm și Domnului îi mulțumim

Pentru ce-avem și viața ce-o... trăim!

Of,Elif Elif

Toti tânjesc dupa tine

Dar niciunul nu iti stie de bine

Asa cum altii știu de tine

Toti te vor,dar putini te au

Dar ei nu stiu

Ca tu esti cea care a dat naștere clasei

Și-n versul meu ce va trăi

Sigur ma voi iubi

Pentru ca stiu

Ce va fi

(Viata adevărată, de însuși Pavel Eminescu)

M-am trezit abrupt, amorțită de alcool și de tutun

"Lăsând deoparte poezia, ca un scriitor nebun"

Nu mai știu, nu mai cânt, nu mai scriu și nu mai spun

Oamenilor mă impun, iar Universului mă supun

Dar mi-amintesc de vremuri, și de bune, și de rele

De cum priveam luna și de cum strălucea soarele

De plânsete și râsete, de fapte și de jurăminte

Și de portrete și de secrete, de cuvinte și de regrete

Și-mi amintesc de parcuri, de cărări și de persoane 

De cum citeam romane, și mergeam și la examene 

Și cum stăteam și povesteam, nu dormeam și doar glumeam

Și trăiam, și sufeream, și ne uneam și continuam

Și-au fost atâtea, atât de multe, un etern în niște clipe

Sunt prea multe să-ți mai spun, încât să le poți percepe

Am nevoie și de pace, și de timp să mai obțin

Și mă-ntorc, și o să scriu, și promit c-o să revin!

9 noiembrie-

zi învăluită- n trădare și

tăcere .

gropari iresponsabili

au sfâșiat, ca niște ulii,

constituția.

%

nicio remușcare

nu le brăzdează obrazul;

la capătâiul lor,

nicio candelă nu- i

aprinsă .

Roșu pulsând, a vieții izvor,

În vene curge, neobosit rotor.

Dar când se scurge, picătură cu picătură,

Simți cum viața-ți se destramă, fără durere.

Fiecare strop, o fărâmă din tine,

Ce-ți dă puterea să lupți și să luminezi.

În roșu aprins, se oglindește sufletul,

Și-n fiecare bătaie, un strigăt mut

.

Când sângele se pierde, se stinge și flacăra,

Și-n întuneric te cufunzi, fără scapare.

Dar în adâncul ființei, o speranță mai clipește,

Că viața va învinge, și vei trăi.

Sângele, esența, dar și amintire,

A luptei pentru viață, a durerii sincere.

Și când se oprește curgerea, și inima tace,

Rămâne doar urma, în memorie să-și facă loc.

Viață scumpă, viață scurtă,

Ești un chin și ești o luptă.

Ești ca pelinul de amară,

Și dulce ca mierea de vară.

Ai zile senine, ai zile cu nori,

Ești și furtună uneori.

Tu ești apă de izvor,

Iar alte ori un val nimicitor.

Mă lași să urc și mă cobori,

Și tot repeți de-atâtea ori.

Azi mă vindeci, mâine rănești,

Prin bine și rău mereu tot pășești,

Dar te iubesc așa cum ești!

Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,

Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,

Sufletul meu, ca un tren ruinat,  retras de pe șine,

Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.

Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,

Pulsează-n adânc, spre comori levantine,

Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,

Care taie catargul :  „nu mai vrem pe aici” .

De rugină sunt prinse carabinele toate

Mapele-s șterse, iar busolele sparte.

Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,

Prea departe.

Autor : O.T.