Surprins am fost...!
Văd că îmi arăți sentimente
Pe care nu pot să le traduc,
Doar simt cum inima îmi bate
Și-ncet, încet, încep să mă usuc
Nu știu cum să vin mai lângă tine
Că sunt cuprins de-atâtea îndoieli,
Port frică să nu fiu cumva respins
Și-n minte am mulțimi de șuvoieli.
Ne întâlnim în fiecare dimineață
În drumul nostru ce duce undeva,
Ne salutăm fără a rosti vreo vorbă
Și doar privirile parc'-ar spune ceva.
Ieri mi-am propus să-i mărturisesc
Că-mi este dragă și-o vreau a mea,
Azi când ne-am văzut eram ca mut
De unde speach, s-o cuceresc pe ea?
Dar și mâine din nou ne-om întâlni
Și voi avea mai mult curaĵ să-i spun,
Nu doar că m-am îndrăgostit lulea
Și că aș vrea s-avem un viitor comun.
Surprins am fost a doua zi de fată
Când s-a apropiat și mi-a șoptit,
Că și-ar dori să fim prieteni buni
La care vorbe, pe loc eu am muțit.
.....................................
Azi, când amintiri mai depănăm
La o cafea cu scumpa mea soție,
Ne tachinăm și cu umor îi spun
Ce mult curaĵ ai mai avut...Marie!
Poems in the same category
O, Doamne, glasul meu ascultă
O, Doamne sfânt, mă rog la Tine,
Privește jos, la viața-mi grea,
M-am săturat să stau în umbre,
Să fiu uitată-n casa mea.
M-am săturat de nepăsare,
De glasuri reci și pline de dureri,
De lacrimi strânse-n înserare,
Când nimeni nu vrea să mă ceară-n tăceri.
Mama mea, Doamne, nu mă vede,
Și inima mi-e greu de plumb,
Alege omul ce-mi dă teamă,
Și spune să tac când mă frâng.
Eu strig, dar nu m-aude nimeni,
Doar Tu, ce totul poți schimba,
Te rog, protejează-mi sufletul firav,
Și salvează-mă, Doamne, din această viață grea.
Fii scutul meu în fața lor,
Fii vocea mea, când eu n-am glas,
Fii alinare, fie-mi zbor,
Când lanțul rece m-a rămas.
O, Doamne, ia-mă-n brațul Tău,
Și arată-mi calea de lumină,
Căci doar cu Tine pot să sper,
Să simt iubirea Ta divină.
Nu mă lăsa să cad sub greul lumii,
Tu ești Părintele ce-mi dă tărie,
Ascultă, Doamne, ruga mea fierbinte,
Și scapă-mă din suferință și pustie.
Un pahar cu vorbe dulci
Hai să bem
un pahar cu vorbe dulci
și după ce ne amețim
trecem la tărie
pe bază de iubire.
Dacă ne doare capul
luăm limonadă,
ne trezim
și începem din nou
cu un pahar cu vorbe dulci.
(All rights reserved)
Prizonierul iubirii
Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?
Nu despre tine fac acum vorbire,
Iubita mea cea blândă?
Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit
Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești
Și subjugat de tine ?
Sunt oare fericit stiindu-mă prins
Precum e peștele-n năvod,
Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri
Și temeri ce dragostea le-aduce?
Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,
Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,
Decât să stau încătușat de tine!
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Despre tine
Ești dulce și suavă amintire,
Și visul meu din fiecare noapte,
Pierdut în zorii zilei,
Ești raza de soare
Ce mă trezește din visare,
Cu zâmbet și surâs
Și tandră îmbrățișare,
Cu foc și pasiune,
Dar și inocență în privire.
Ești lacrimă și suferință și durere
Și dor cumplit,
Ce-n timp nu piere,
Și picătura mea de fericire,
Și unică...
Și imposibilă iubire.
Să-ți arda
Te-am iubit cu tot ce-am fost, cu suflet curat,
Dar tu m-ai lăsat ca pe-un vis spulberat.
Te-nsori? Du-te, ia-ți mireasă aleasă,
Să vezi cum iubirea se face cenușă, arsă!
Ea te va ține de mână, zâmbind,
Dar mâna mea o vei simți tot suspinând.
Să-i cauți căldura ce eu ți-am lăsat,
Și să găsești gheață, exact ce-ai visat!
Când o să-i șoptești vorbe dulci, mincinoase,
Să-ți vină în minte buzele-mi moi, păcătoase.
Când o s-o privești, s-o dorești, s-o iubești,
Chipul meu, ca o umbră, să nu-l mai gonești.
La altar când vei sta, îmbrăcat la costum,
Să simți cum iubirea mea te trage din drum.
Să vrei să fugi, dar să nu poți pleca,
Legat de-amintirea ce-n suflet ți-am pus-o cândva.
Să-ți fie amară nunta cea mare,
Să vezi ochii ei, dar s-o simți de uitare.
Și când îți va spune “Te iubesc” blând,
Să auzi glasul meu, în șoaptă murmurând
Dar eu? Eu n-oi rămâne în urmă să plâng,
Eu mă ridic, zâmbesc și înving.
Voi fi mai frumoasă, mai mândră ca ieri,
Și altul o să-mi șteargă durerea din seri.
Voi râde, voi străluci, voi dansa,
Când tu în durerea trecutului tău vei sta.
Să mă privești și să simți că ai pierdut,
Ce-n lume, o singură dată ai avut.
Căci eu nu-s femeia ce plânge-ntr-un colț,
Eu sunt furtuna ce-ți rupe al vieții pod.
Să-ți ardă iubirea, să-ți ardă păcatul,
Că eu am plecat… și am luat tot ce-a fost sfânt în al tău suflet, odată bogat!
O, Doamne, glasul meu ascultă
O, Doamne sfânt, mă rog la Tine,
Privește jos, la viața-mi grea,
M-am săturat să stau în umbre,
Să fiu uitată-n casa mea.
M-am săturat de nepăsare,
De glasuri reci și pline de dureri,
De lacrimi strânse-n înserare,
Când nimeni nu vrea să mă ceară-n tăceri.
Mama mea, Doamne, nu mă vede,
Și inima mi-e greu de plumb,
Alege omul ce-mi dă teamă,
Și spune să tac când mă frâng.
Eu strig, dar nu m-aude nimeni,
Doar Tu, ce totul poți schimba,
Te rog, protejează-mi sufletul firav,
Și salvează-mă, Doamne, din această viață grea.
Fii scutul meu în fața lor,
Fii vocea mea, când eu n-am glas,
Fii alinare, fie-mi zbor,
Când lanțul rece m-a rămas.
O, Doamne, ia-mă-n brațul Tău,
Și arată-mi calea de lumină,
Căci doar cu Tine pot să sper,
Să simt iubirea Ta divină.
Nu mă lăsa să cad sub greul lumii,
Tu ești Părintele ce-mi dă tărie,
Ascultă, Doamne, ruga mea fierbinte,
Și scapă-mă din suferință și pustie.
Un pahar cu vorbe dulci
Hai să bem
un pahar cu vorbe dulci
și după ce ne amețim
trecem la tărie
pe bază de iubire.
Dacă ne doare capul
luăm limonadă,
ne trezim
și începem din nou
cu un pahar cu vorbe dulci.
(All rights reserved)
Prizonierul iubirii
Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?
Nu despre tine fac acum vorbire,
Iubita mea cea blândă?
Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit
Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești
Și subjugat de tine ?
Sunt oare fericit stiindu-mă prins
Precum e peștele-n năvod,
Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri
Și temeri ce dragostea le-aduce?
Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,
Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,
Decât să stau încătușat de tine!
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Despre tine
Ești dulce și suavă amintire,
Și visul meu din fiecare noapte,
Pierdut în zorii zilei,
Ești raza de soare
Ce mă trezește din visare,
Cu zâmbet și surâs
Și tandră îmbrățișare,
Cu foc și pasiune,
Dar și inocență în privire.
Ești lacrimă și suferință și durere
Și dor cumplit,
Ce-n timp nu piere,
Și picătura mea de fericire,
Și unică...
Și imposibilă iubire.
Să-ți arda
Te-am iubit cu tot ce-am fost, cu suflet curat,
Dar tu m-ai lăsat ca pe-un vis spulberat.
Te-nsori? Du-te, ia-ți mireasă aleasă,
Să vezi cum iubirea se face cenușă, arsă!
Ea te va ține de mână, zâmbind,
Dar mâna mea o vei simți tot suspinând.
Să-i cauți căldura ce eu ți-am lăsat,
Și să găsești gheață, exact ce-ai visat!
Când o să-i șoptești vorbe dulci, mincinoase,
Să-ți vină în minte buzele-mi moi, păcătoase.
Când o s-o privești, s-o dorești, s-o iubești,
Chipul meu, ca o umbră, să nu-l mai gonești.
La altar când vei sta, îmbrăcat la costum,
Să simți cum iubirea mea te trage din drum.
Să vrei să fugi, dar să nu poți pleca,
Legat de-amintirea ce-n suflet ți-am pus-o cândva.
Să-ți fie amară nunta cea mare,
Să vezi ochii ei, dar s-o simți de uitare.
Și când îți va spune “Te iubesc” blând,
Să auzi glasul meu, în șoaptă murmurând
Dar eu? Eu n-oi rămâne în urmă să plâng,
Eu mă ridic, zâmbesc și înving.
Voi fi mai frumoasă, mai mândră ca ieri,
Și altul o să-mi șteargă durerea din seri.
Voi râde, voi străluci, voi dansa,
Când tu în durerea trecutului tău vei sta.
Să mă privești și să simți că ai pierdut,
Ce-n lume, o singură dată ai avut.
Căci eu nu-s femeia ce plânge-ntr-un colț,
Eu sunt furtuna ce-ți rupe al vieții pod.
Să-ți ardă iubirea, să-ți ardă păcatul,
Că eu am plecat… și am luat tot ce-a fost sfânt în al tău suflet, odată bogat!
Other poems by the author
Ție...Îți mulțumesc!
Te văd în fiecare zi frumoasă
Și-acum când ani-s peste noi,
Tu-mi ești o candelă aprinsă
Ce calea o lumini la amândoi.
Ne-am întâlnit cândva demult
Când toamna era pe terminate,
Fără a ști atunci că ai să-mi fii
Prietenă, soție și-a mea jumate.
Țin minte cum inima-mi bătea
Și cum curgea șuvoi în mine,
Când rușinat, timid eu am cerut
Să mă așez pe bancă lângă tine.
Atenție prea multă nu am primit
Din partea ei cum eu mă așteptam,
Ba dimpotrivă, s-a ridicat și a plecat
Zâmbind și salutând pe-un alt băiat.
Privirea mi-a rămas tot către ea
Până ce depărtarea a pus umbră,
Pe chipul drag și-a mea speranță
De ai șopti cuvinte cu a mea gură.
Și timpul se scurgea fără-ncetare
Sădind în mine destulă întristare,
Că nu găsesc motiv să mă apropii
Vorbă să-i zic, sâ uit de supărare.
Când totul mi se părea pierdut
Norocul a bătut pe partea mea,
Pe ea s-o întâlnesc la o serată
Și-n pas de dans a început povestea.
......................................
Acum după decenii duse-n doi
Rostim la fel de des,,eu te iubesc",
Și nu uităm zilnic rugă să înălțăm
Cerând iertare și Ție...Îți mulțumesc!
Răspuns voi aștepta!
N-am dăruit cât am primit
Crezând că tot mi se cuvine,
Până-ntr-o zi când am aflat
Că a plecat și înapoi nu vine
Scrisoarea am citit-o repetat
Să înteleg unde m-am rătăcit,
Și cum putem să ne-mpăcăm
Și să devin din nou cel fericit
Abia când singur am rămas
Am înțeles că nu am prețuit,
Ființa ce multe a mai îndurat
Iar eu naiv am început să uit
Nu pot s-ascund că nu regret
Acum când poate-i cam târziu,
Totuși voi încerca să nu renunț
Și niște rânduri vreau să-i scriu
Cuvântul prim va fi cel de iertare
Că am adus în cuplu dezamăgire,
Vinovăția toată mi-o voi asuma
Pentru că am sădit doar amăgire
Voi afișa cuvinte puse-n vers
Cu rimă prin care să arăt iubire,
Să-i zic că mă căiesc și am greșit
Că n-am găsit calea spre fericire
Răspuns voi aștepta la scrisul meu
Sperând că voi avea ceva clemență,
Să pot primi și dărui iubire, prețuire
Și să renaștem...prin inteligență!
Minunea Invierii!
Aseară-m fost să iau lumină,
Din locul sfânt și binecuvântat,
Și-am ascultat slujba în tihnă,
Să înțeleg ce s-a-ntâmplat
Lumina a venit din întuneric,
Adusă din lăcaș la noi de preot,
În jurul nostru totul era feeric,
Și-am încetat de-a face zgomot
În liniște s-au aprins lumânări,
Și-am așteptat rostit cuvântul,
Cu toți am purces la închinări,
Atenți ca flacăra să nu o fure vântul
Slujba sacralității a început,
Cu predica despre moarte-nviere,
Și-apoi văzduhul a fost străbătut,
De milenara axiomă ,,Hristos a Inviat",
iar noi în cor ,,Adevărat a Inviat"
....................................
An de an în biserici ne adunăm,
Și către Domnul rugăciuni înalțăm,
Unii pe alții aici noi ne iertăm,
Dar din păcate ce-am spus
uităm,...și din nimic,
iar ne certăm!
De ce-ai spus...Nu?
Te simt pe tine de departe
Cum încă tu aștepți să vin,
Dar am un zid înalt în față
Pe care nu pot să-l înclin
Nu știu cum el s-a ridicat
Și-a pus o barieră intre noi,
Geaba sărut și-mbrățișări
Cănd pe-năuntru suntem goi
Eram al tău, un făt frumos
Iar tu a mea zâna cea bună,
Lumea prin spate ne vorbea
Iar noi râdeam că e nebună
Mergeam lipiți unul de altul
Și ne opream pentru sărut,
Ce fericire am putut simți
Când mâna ta eu am cerut
Nu pot să uit cum lacrima
Ți-a curs de după pleoapă,
Dar ai rostit cuvântul iartă
Și ai mai zis, te rog așteaptă
Timpul și-a urmat parcursul
Iar noi ușor ne-am depărtat,
Și întrebări îmi pun și astăzi
De ce-ai spus Nu și-ai refuzat?
Poate tunel aș fi putut săpa
S-ajung aproape de inima ta,
Ușor am renunțat, sunt fericit
Cu ce mi-a hărăzit mie...soarta!
Eram...!
Calc pe-alee în Copou, de care
multe amintiri mă leagă,
Încă de când eram student
și-am întâlnit o fată dragă.
S-a întâmplat tare demult
pe anotimp de toamnă,
Când toți eram tovarăși și
interzis cuvântul doamnă.
Eram și eu și ea atât de tineri
și fără a simți grija cotidiană,
Și nici s-avem habar, că mintea
omului este vicleană.
Îmi amintesc cu câte mreje
am fost încins de Cupidon,
Că toată ziua la ea visam,
iar noaptea n-aveam somn.
N-a fost ușor s-o cuceresc
și să-mi accepte prietenia,
Așa c-a trebuit neortodox,
să-mi folosesc și viclenia.
Dar fapta mea n-a fost ceva
de care să mă rușinez,
Și doar mici tertipuri,
s-ajung la ea și să flirtez.
Erau pe-atunci alte principii,
în perioada greu apusă,
Pe care mulți români n-o înțeleg,
decât dacă e spusă.
Aici pe-alei mi-am cunoscut aleasa
și o pereche am format,
Și simt că-n astă viața scurtă,
sunt omul și soțul...binecuvântat!
Aștept...să vii!
Să vii că te aștept de-o viață
Să simt puțin că mă iubești,
Și-apoi te las să poți să pleci
Dacă la mine, iubire nu găsești.
Te văd frumoasă ca pe-o zână
Precum poetul te-a scris în vers,
Nu știu deloc cum ți-i înfățișarea
Dar simt că tu exiști în...univers.
În mintea mea și gândul rătăcit
Doar tu îmi poți reda speranța,
De-a fi din nou acel îndrăgostit
Și mică între noi pe veci distanța.
Nu știu de-s treaz sau de visez
Dar asta n-are nicio importanță,
Când tu ești vis sau poate-aievea
Iar viața mea un taler de balanță.
Și timpul trece, zboară neîncetat
Și îmi adună ani mereu în spate,
Așa că-ncep să-măndoiesc că pot
Cândva să îmi găsesc...a mea jumate!
Ție...Îți mulțumesc!
Te văd în fiecare zi frumoasă
Și-acum când ani-s peste noi,
Tu-mi ești o candelă aprinsă
Ce calea o lumini la amândoi.
Ne-am întâlnit cândva demult
Când toamna era pe terminate,
Fără a ști atunci că ai să-mi fii
Prietenă, soție și-a mea jumate.
Țin minte cum inima-mi bătea
Și cum curgea șuvoi în mine,
Când rușinat, timid eu am cerut
Să mă așez pe bancă lângă tine.
Atenție prea multă nu am primit
Din partea ei cum eu mă așteptam,
Ba dimpotrivă, s-a ridicat și a plecat
Zâmbind și salutând pe-un alt băiat.
Privirea mi-a rămas tot către ea
Până ce depărtarea a pus umbră,
Pe chipul drag și-a mea speranță
De ai șopti cuvinte cu a mea gură.
Și timpul se scurgea fără-ncetare
Sădind în mine destulă întristare,
Că nu găsesc motiv să mă apropii
Vorbă să-i zic, sâ uit de supărare.
Când totul mi se părea pierdut
Norocul a bătut pe partea mea,
Pe ea s-o întâlnesc la o serată
Și-n pas de dans a început povestea.
......................................
Acum după decenii duse-n doi
Rostim la fel de des,,eu te iubesc",
Și nu uităm zilnic rugă să înălțăm
Cerând iertare și Ție...Îți mulțumesc!
Răspuns voi aștepta!
N-am dăruit cât am primit
Crezând că tot mi se cuvine,
Până-ntr-o zi când am aflat
Că a plecat și înapoi nu vine
Scrisoarea am citit-o repetat
Să înteleg unde m-am rătăcit,
Și cum putem să ne-mpăcăm
Și să devin din nou cel fericit
Abia când singur am rămas
Am înțeles că nu am prețuit,
Ființa ce multe a mai îndurat
Iar eu naiv am început să uit
Nu pot s-ascund că nu regret
Acum când poate-i cam târziu,
Totuși voi încerca să nu renunț
Și niște rânduri vreau să-i scriu
Cuvântul prim va fi cel de iertare
Că am adus în cuplu dezamăgire,
Vinovăția toată mi-o voi asuma
Pentru că am sădit doar amăgire
Voi afișa cuvinte puse-n vers
Cu rimă prin care să arăt iubire,
Să-i zic că mă căiesc și am greșit
Că n-am găsit calea spre fericire
Răspuns voi aștepta la scrisul meu
Sperând că voi avea ceva clemență,
Să pot primi și dărui iubire, prețuire
Și să renaștem...prin inteligență!
Minunea Invierii!
Aseară-m fost să iau lumină,
Din locul sfânt și binecuvântat,
Și-am ascultat slujba în tihnă,
Să înțeleg ce s-a-ntâmplat
Lumina a venit din întuneric,
Adusă din lăcaș la noi de preot,
În jurul nostru totul era feeric,
Și-am încetat de-a face zgomot
În liniște s-au aprins lumânări,
Și-am așteptat rostit cuvântul,
Cu toți am purces la închinări,
Atenți ca flacăra să nu o fure vântul
Slujba sacralității a început,
Cu predica despre moarte-nviere,
Și-apoi văzduhul a fost străbătut,
De milenara axiomă ,,Hristos a Inviat",
iar noi în cor ,,Adevărat a Inviat"
....................................
An de an în biserici ne adunăm,
Și către Domnul rugăciuni înalțăm,
Unii pe alții aici noi ne iertăm,
Dar din păcate ce-am spus
uităm,...și din nimic,
iar ne certăm!
De ce-ai spus...Nu?
Te simt pe tine de departe
Cum încă tu aștepți să vin,
Dar am un zid înalt în față
Pe care nu pot să-l înclin
Nu știu cum el s-a ridicat
Și-a pus o barieră intre noi,
Geaba sărut și-mbrățișări
Cănd pe-năuntru suntem goi
Eram al tău, un făt frumos
Iar tu a mea zâna cea bună,
Lumea prin spate ne vorbea
Iar noi râdeam că e nebună
Mergeam lipiți unul de altul
Și ne opream pentru sărut,
Ce fericire am putut simți
Când mâna ta eu am cerut
Nu pot să uit cum lacrima
Ți-a curs de după pleoapă,
Dar ai rostit cuvântul iartă
Și ai mai zis, te rog așteaptă
Timpul și-a urmat parcursul
Iar noi ușor ne-am depărtat,
Și întrebări îmi pun și astăzi
De ce-ai spus Nu și-ai refuzat?
Poate tunel aș fi putut săpa
S-ajung aproape de inima ta,
Ușor am renunțat, sunt fericit
Cu ce mi-a hărăzit mie...soarta!
Eram...!
Calc pe-alee în Copou, de care
multe amintiri mă leagă,
Încă de când eram student
și-am întâlnit o fată dragă.
S-a întâmplat tare demult
pe anotimp de toamnă,
Când toți eram tovarăși și
interzis cuvântul doamnă.
Eram și eu și ea atât de tineri
și fără a simți grija cotidiană,
Și nici s-avem habar, că mintea
omului este vicleană.
Îmi amintesc cu câte mreje
am fost încins de Cupidon,
Că toată ziua la ea visam,
iar noaptea n-aveam somn.
N-a fost ușor s-o cuceresc
și să-mi accepte prietenia,
Așa c-a trebuit neortodox,
să-mi folosesc și viclenia.
Dar fapta mea n-a fost ceva
de care să mă rușinez,
Și doar mici tertipuri,
s-ajung la ea și să flirtez.
Erau pe-atunci alte principii,
în perioada greu apusă,
Pe care mulți români n-o înțeleg,
decât dacă e spusă.
Aici pe-alei mi-am cunoscut aleasa
și o pereche am format,
Și simt că-n astă viața scurtă,
sunt omul și soțul...binecuvântat!
Aștept...să vii!
Să vii că te aștept de-o viață
Să simt puțin că mă iubești,
Și-apoi te las să poți să pleci
Dacă la mine, iubire nu găsești.
Te văd frumoasă ca pe-o zână
Precum poetul te-a scris în vers,
Nu știu deloc cum ți-i înfățișarea
Dar simt că tu exiști în...univers.
În mintea mea și gândul rătăcit
Doar tu îmi poți reda speranța,
De-a fi din nou acel îndrăgostit
Și mică între noi pe veci distanța.
Nu știu de-s treaz sau de visez
Dar asta n-are nicio importanță,
Când tu ești vis sau poate-aievea
Iar viața mea un taler de balanță.
Și timpul trece, zboară neîncetat
Și îmi adună ani mereu în spate,
Așa că-ncep să-măndoiesc că pot
Cândva să îmi găsesc...a mea jumate!