Trenurile cu lemne
În țara caracterelor nedemne,
Țara ciocoilor îmbogățiți pe șest,
Țara escrocilor aleși prin vot,
Aleșii ce vând trenuri lungi cu lemne
Și au pentru români un rol funest,
Și-au pus în cap să vândă tot!
...
Șiruri nesfârșite de vagoane
Îndopate cu cadavre de copaci,
Ies din țara înglodată-n ghinioane
Încăpută sub cizme de rapaci!
...
Într-o veselie pădurile se taie
Nimeni nu oprește-n țară jaful,
Nu oprește barbarele convoaie
Iar de România se alege praful!
Poems in the same category
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
Iar strălucește
În adâncimile nopții, iar strălucești,
Cu flacăra ce-n întuneric vorbește,
De vise în care destinul îl țese.
Pe firmamentul vieții, iar strălucești,
Ca un far singuratic ce șoapte despletite rețese,
În inimi ce din umbră curajul îl îmbrățișează.
În ochiul furtunii, iar strălucești,
Stâlp de foc ce-n haos calmul sădește,
Pe mări turbate, cu speranță, calea luminează.
În sălbăticie, neîmblânzit, iar strălucești,
Spirit liber ce prin păduri nevăzute pășește,
Și în suflete sălbatice, libertatea o sculptează.
Pe a vieții scenă, iar strălucești,
Actor suveran într-un act ce nu îmbătrânește,
Și în aplauzele timpului, ecoul tău răsună.
În templele uitării, iar strălucești,
Lumânare veche ce-n ruine se aprinde și veghează,
Păstrând amintiri în ziduri ce nu se prăbușesc.
Sub apele adânci, iar strălucești,
Perla ce în scoica destinului strălucește și învață,
Secrete ce la suprafață greu se ridică.
Pe cărările pierdute, iar strălucești,
Făclie ce în noapte călăuză devine și conduce,
Pierduților le arăți drumul spre casă.
În cântecul păsărilor, iar strălucești,
Note pure ce în zborul lor dansează și vorbesc,
Melodii ce inima-n zbor le poartă.
În răsăritul zilei, iar strălucești,
Soarele ce zâmbetului iubirii îi oferă naștere,
Și în roua dimineții, speranța o picură.
Pe muntele înțelepciunii, iar strălucești,
Vârf nepătruns ce înțeleptul îl căuta și meditează,
Și în tăcerea lui, gândurile se înalță.
În inima furtunilor, iar strălucești,
Nucleu de pace în tumultul ce totul îl clatina,
Și în echilibru, liniștea o sădești.
Pe puntea suspinelor, iar strălucești,
Arc ce sentimentele le leagă și nu le lasă să cadă,
În abisul uitării, ele nu se pierd.
În noaptea polară, iar strălucești,
Aurora boreală ce viselor culoare le dăruiește,
Și în întuneric, calea o iluminează.
Printre ruinele speranței, iar strălucești,
Stindard ce-n vântul schimbării îndrăznește și rezistă,
Și din cenușa timpului, înălțându-se.
În grădinile suspinului, iar strălucești,
Floare ce în petalele sale misterul ascunde și dezvăluie,
Și în parfumul său, povestea o narează.
Pe ale iubirii căi, iar strălucești,
Lanternă ce în noaptea îndoielilor drumul îl arată,
Și în pașii îndrăgostiților, lumina o împarte.
În sălile cunoașterii, iar strălucești,
Carte deschisă ce în pagini vechi înțelepciunea o păstrează,
Și în mințile deschise, focul curiozității arde.
Pe aripi de vise, iar strălucești,
Zbor ce dincolo de nori aspirația o înalță,
Și în inima cerului, posibilitățile le dezleagă.
În adâncul minții, iar strălucești,
Gând ce în labirintul ideilor lumina o poartă,
Și în întrebări, răspunsuri noi descoperă.
Pe șevaletul artei, iar strălucești,
Pictură ce-n culori vii esența o captează,
Și în priviri admirative, emoția o transmite.
În altarul sacrificiului, iar strălucești,
Erou ce pentru alții flacăra vieții o dăruiește,
Și în memoria veșnică, numele îi supraviețuiește.
Pe palatul victoriei, iar strălucești,
Steag ce în vârf triumful o anunță și o sărbătorește,
Și în istorie, momentul o consfințește.
În infinitul cosmosului, iar strălucești,
Stea ce în vastitatea spațiului drumul îl hărăzește,
Și în întunericul etern, luceafărul rămâne.
Bătu-m-ar totul...
Fericit e locul,
Unde pasu-ți calcă,
Bătu-m-ar norocul,
Ca să-ți fiu sub talpă.
Fericit e râul,
Goală und' te scalzi,
Bătu-m-ar desfrâul,
Apă să fiu azi.
Fericit e patul,
Unde dormi de fel,
Bătu-m-ar păcatul,
Să fiu lemn din el.
Fericit e cântul,
Ce-ți iese pe gură,
Ah, bătu-m-ar sfântul,
Ca să-i fiu măsură.
Fericit e cerul,
Ce-l privești cu dor,
Bătu-m-ar misterul,
Ca să-i fiu un nor.
Fericit nu sunt,
Ah, bătu-m-ar totul,
Sunt ca un mormânt,
Ce-și așteaptă mortul.
O sa te astept... Aievea unui vis
O să te-aștept în gânduri ce la răsărit apun
O să mă pierd în vise risipite ca un fum,
Nu-ți voi mai spune cât de mult te sper
Să te întorci...o clipă... îmbrățișați sub același cer...
O să te-aștept în nopțile pline de dor
Și-o să te port tainic în al viselor decor
Chiar de viața doar ne îndepărtează pasul
Măcar o dată și pentru noi, aș vrea... să bată ceasul...
O să te-aștept, deși mă mint că nu îmi pasă,
Inima îmi poartă o ultimă speranță rătăcită.... trează,
Că prin gând într-o zi, o să-ți trec și-o să-ți amintești
Cât de dragă ți-am fost... cât de drag, încă îmi ești....
Poate-ntr-o bună zi îți vei aminti, poate vei sti,
Cum în tăcerea nopții te mai aștept să vii
Că dorul ce ți-l port, oricât de mult l-as frânge
De la un timp doar al tău nume, îl știe... a plânge...
O să te-aștept cu dor nemărginit de a ta privire
Amintindu-mi cum o făceai pe-a mea să sclipească
De câte ori se întâmpla să ne-ntâlnim și simțeam
Cum în șoaptă îți spuneai.. "ca o păpușă este de frumoasă!"
Și ieri și azi te-am așteptat, tăcută...tristă
Te-am așteptat s-apari aievea unui vis
Ca și când, în astă lume o speranță mai există,
Să ne mai fim, cum altă dată... ai promis...
Scrie-mi
Scrie-mi că nu sunt doar o fostă,
Scrie-mi că tu de tot nu m ai uitat,
Scrie-mi că încă te gândești la mine
Scrie-mi mi că de multe ori tu m-ai visat
Scrie-mi că din orgoliu atunci tu ai plecat
Scrie-mi că la a nostră revedere, pe loc, atunci tu m ai fi sărutat
Și ai fi vrut să-mi scrii când am plecat
Scrie-mi că înapoi tu vei veni, dar mai avem puțin de așteptat
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
Iar strălucește
În adâncimile nopții, iar strălucești,
Cu flacăra ce-n întuneric vorbește,
De vise în care destinul îl țese.
Pe firmamentul vieții, iar strălucești,
Ca un far singuratic ce șoapte despletite rețese,
În inimi ce din umbră curajul îl îmbrățișează.
În ochiul furtunii, iar strălucești,
Stâlp de foc ce-n haos calmul sădește,
Pe mări turbate, cu speranță, calea luminează.
În sălbăticie, neîmblânzit, iar strălucești,
Spirit liber ce prin păduri nevăzute pășește,
Și în suflete sălbatice, libertatea o sculptează.
Pe a vieții scenă, iar strălucești,
Actor suveran într-un act ce nu îmbătrânește,
Și în aplauzele timpului, ecoul tău răsună.
În templele uitării, iar strălucești,
Lumânare veche ce-n ruine se aprinde și veghează,
Păstrând amintiri în ziduri ce nu se prăbușesc.
Sub apele adânci, iar strălucești,
Perla ce în scoica destinului strălucește și învață,
Secrete ce la suprafață greu se ridică.
Pe cărările pierdute, iar strălucești,
Făclie ce în noapte călăuză devine și conduce,
Pierduților le arăți drumul spre casă.
În cântecul păsărilor, iar strălucești,
Note pure ce în zborul lor dansează și vorbesc,
Melodii ce inima-n zbor le poartă.
În răsăritul zilei, iar strălucești,
Soarele ce zâmbetului iubirii îi oferă naștere,
Și în roua dimineții, speranța o picură.
Pe muntele înțelepciunii, iar strălucești,
Vârf nepătruns ce înțeleptul îl căuta și meditează,
Și în tăcerea lui, gândurile se înalță.
În inima furtunilor, iar strălucești,
Nucleu de pace în tumultul ce totul îl clatina,
Și în echilibru, liniștea o sădești.
Pe puntea suspinelor, iar strălucești,
Arc ce sentimentele le leagă și nu le lasă să cadă,
În abisul uitării, ele nu se pierd.
În noaptea polară, iar strălucești,
Aurora boreală ce viselor culoare le dăruiește,
Și în întuneric, calea o iluminează.
Printre ruinele speranței, iar strălucești,
Stindard ce-n vântul schimbării îndrăznește și rezistă,
Și din cenușa timpului, înălțându-se.
În grădinile suspinului, iar strălucești,
Floare ce în petalele sale misterul ascunde și dezvăluie,
Și în parfumul său, povestea o narează.
Pe ale iubirii căi, iar strălucești,
Lanternă ce în noaptea îndoielilor drumul îl arată,
Și în pașii îndrăgostiților, lumina o împarte.
În sălile cunoașterii, iar strălucești,
Carte deschisă ce în pagini vechi înțelepciunea o păstrează,
Și în mințile deschise, focul curiozității arde.
Pe aripi de vise, iar strălucești,
Zbor ce dincolo de nori aspirația o înalță,
Și în inima cerului, posibilitățile le dezleagă.
În adâncul minții, iar strălucești,
Gând ce în labirintul ideilor lumina o poartă,
Și în întrebări, răspunsuri noi descoperă.
Pe șevaletul artei, iar strălucești,
Pictură ce-n culori vii esența o captează,
Și în priviri admirative, emoția o transmite.
În altarul sacrificiului, iar strălucești,
Erou ce pentru alții flacăra vieții o dăruiește,
Și în memoria veșnică, numele îi supraviețuiește.
Pe palatul victoriei, iar strălucești,
Steag ce în vârf triumful o anunță și o sărbătorește,
Și în istorie, momentul o consfințește.
În infinitul cosmosului, iar strălucești,
Stea ce în vastitatea spațiului drumul îl hărăzește,
Și în întunericul etern, luceafărul rămâne.
Bătu-m-ar totul...
Fericit e locul,
Unde pasu-ți calcă,
Bătu-m-ar norocul,
Ca să-ți fiu sub talpă.
Fericit e râul,
Goală und' te scalzi,
Bătu-m-ar desfrâul,
Apă să fiu azi.
Fericit e patul,
Unde dormi de fel,
Bătu-m-ar păcatul,
Să fiu lemn din el.
Fericit e cântul,
Ce-ți iese pe gură,
Ah, bătu-m-ar sfântul,
Ca să-i fiu măsură.
Fericit e cerul,
Ce-l privești cu dor,
Bătu-m-ar misterul,
Ca să-i fiu un nor.
Fericit nu sunt,
Ah, bătu-m-ar totul,
Sunt ca un mormânt,
Ce-și așteaptă mortul.
O sa te astept... Aievea unui vis
O să te-aștept în gânduri ce la răsărit apun
O să mă pierd în vise risipite ca un fum,
Nu-ți voi mai spune cât de mult te sper
Să te întorci...o clipă... îmbrățișați sub același cer...
O să te-aștept în nopțile pline de dor
Și-o să te port tainic în al viselor decor
Chiar de viața doar ne îndepărtează pasul
Măcar o dată și pentru noi, aș vrea... să bată ceasul...
O să te-aștept, deși mă mint că nu îmi pasă,
Inima îmi poartă o ultimă speranță rătăcită.... trează,
Că prin gând într-o zi, o să-ți trec și-o să-ți amintești
Cât de dragă ți-am fost... cât de drag, încă îmi ești....
Poate-ntr-o bună zi îți vei aminti, poate vei sti,
Cum în tăcerea nopții te mai aștept să vii
Că dorul ce ți-l port, oricât de mult l-as frânge
De la un timp doar al tău nume, îl știe... a plânge...
O să te-aștept cu dor nemărginit de a ta privire
Amintindu-mi cum o făceai pe-a mea să sclipească
De câte ori se întâmpla să ne-ntâlnim și simțeam
Cum în șoaptă îți spuneai.. "ca o păpușă este de frumoasă!"
Și ieri și azi te-am așteptat, tăcută...tristă
Te-am așteptat s-apari aievea unui vis
Ca și când, în astă lume o speranță mai există,
Să ne mai fim, cum altă dată... ai promis...
Scrie-mi
Scrie-mi că nu sunt doar o fostă,
Scrie-mi că tu de tot nu m ai uitat,
Scrie-mi că încă te gândești la mine
Scrie-mi mi că de multe ori tu m-ai visat
Scrie-mi că din orgoliu atunci tu ai plecat
Scrie-mi că la a nostră revedere, pe loc, atunci tu m ai fi sărutat
Și ai fi vrut să-mi scrii când am plecat
Scrie-mi că înapoi tu vei veni, dar mai avem puțin de așteptat
Other poems by the author
Mulțumesc, Bătrâne!
Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,
Și am să spun atunci, mulțumesc, Bătrâne
Că m-ai făcut părtaș la tainica-ți minune!
...
Iar de mi-ai dat durerea spre-a mă frânge,
Din Duhul tău să-mi pui un strop în sânge
Și pentru-această cruce, să mă dumiresc
Și pentru atâtea alte, Bătrâne, mulțumesc!
Sensul
N-aș vrea să spun ce, sau cum sunt.
Despre astea, niciun cuvânt
Este suficient să știu
Că pot să fiu
Exact ce sunt.
...
Căci în zadar
Încerc să par
Ce n-aș putea să fiu!
...
A da un sens vieții mele
Aici pe pământ
Nu-nseamnă-a aspira la stele,
Ci a putea atât să spun:
Că eu, pur și simplu, sunt!
...
Și dacă nu-s, că nu pot fi
Ce-aș vrea să fiu fără să par
Mi-e căutarea în zadar
Și cazna-mi fără de hotar
M-aruncă printre erezii?
...
Și-atunci mă-ntreb, de unde vine,
Acest îndemn ce nu-mi dă pace,
Să rup din lumile divine,
O scânteie care-mi place
Și care vrea doar să se joace
Cu scânteile din mine
Scriind versuri în ciorchine,
...
Strofe zeci cuminți și calde
Pentru oameni cumsecade?
Dar când oamenii s-or duce,
Printre stele, să se culce
Cine după ei să urce,
Să le facă sonmnul dulce,
Au nu scâteia jucăușă,
Când în pat, când după ușă,
Când la mine-ntr-o mănușă,
Încercând a se ascunde
Să n-o pun în versuri blânde?
Dar eu o las, căci de oriunde
Prinsă-n păpădii plăpânde,
Puf ușor purtat de vânt,
Pune viață în cuvânt,
Temelie din demersul
De a-mi naște-n taină versul
Versul meu plin de mister.
Mai mult, ce-aș putea să cer?
Deși aș cere doar să știu,
De nu-s ce par, cum pot să fiu?
...
Are poezia rost?
Dar dacă mi-aduce-aminte,
Printre cuvinte,
Cine am fost?
Și doar astfel voi ști
Cine voi fi?
...
Totuși, care cuvânt
Printr-o minune,
Îmi poate spune
Din cine par, eu cine sunt?
Când clopotele tac
La noi astăzi artă, pentru cine?
Poezie, proză, muzică, pictură
Când la modă-i kitsch-ul
Și maneaua urlă în boxele vecine
De-ai zice că nu-i țară, ci ospiciu
Iar clopotele tac, interzise-n turlă?
...
Și pe artă azi, cine mai dă banii
Când la noi s-au înmulțit sărmanii?
Arta nu mai are azi nicio valoare,
În plin proces de-analfabetizare!
...
Astăzi arta nici nu se mai poartă,
Când clopotele tac, interzise-n turlă,
Poate-un idealist să ia vreo pictură,
De mai faceți artă, lăsați-o pentru artă!
...
Frumosul astăzi nu se mai cultivă,
La modă sunt grătarul și maneaua.
Țara noastră-i parcă tot mai primitivă.
Când clopotele tac, s-aude cucuveaua!
Garantat
Ce-ți poate dărui un vers de poezie?
Te face a vedea mai multe decât vezi
Sau te face-a crede altfel decât crezi
Când al țării suflet e-atins de nerozie?
...
Ce mai e poezia, ce-nsemnătate are
Pe fruntea unei țări aflată în cădere,
Mai mult decât o piatră lipsită de valoare
Ori suflul unui vânt rămas fără putere?
...
De scrieți poezie, cui mai folosește
Când țara azi e plină de analfabeți?
Lăsați deoparte versul, cine vă citește?
Trăiți pe altă lume dorind a fi poeți!
...
Ce mai e poezia? Pierdere de vreme
Când țara-i de teluric ancorată strâns
Cine mai dă bani pe-o carte cu poeme
În țara ce-a ajuns demnă doar de plâns?
...
Deși românul cică s-ar naște-a fi poet,
Altă paradigmă a prins astăzi viață,
Cu cât de mult la școală se duce și învață
Cu-atât românul este mai analfabet!
...
Așa că de poezie dați-vă-ntr-o parte
S-o mai citiți astăzi, nu mai are rost,
Când analfabeții au astăzi doctorate,
Garantat poetul rămâne cel mai prost!
Toate reacţiile:
6Sorina Hăloiu, Ilie Stănculescu şi alţi 4
Să țineți minte!
Să țineți minte!
..
Să țineți minte vorba asta grea
Țara asta nu mai este-a noastră,
Luați aminte la ce e prin fereastră
Priviți și ascultați ce e și nu era,
Forfotă-nsoțită de câte-o manea!
...
Bipezii azi au smarfon și BMW
Se dau în stambă care pe unde-apucă
În timp ce țara asta e pe ducă,
Priviți și ascultați ce era și mai e
Hoție, trădare și-o turmă năucă!
...
Acum e cum este și tot cum a fost;
Și înainte impostorii-aveau puterea
Dar parcă nu se afișau cu averea
Însă tot ca-nainte stă-n fotoliu un prost
Ce nu știe nimic, dar își dă cu părerea!
....
Țineți minte, că eu nu mă-nșel:
Țara asta-i pe ducă, s-a hotărât
Va dispărea de pe hartă, nu mai e mult
Pân-atunci va fi condusă de-un tembel
Și-aici va fi un teren viran și urât!
...
Ne vor umple de imigranți și gunoaie
Căci vom fi Europei groapă de gunoi
Și-n țara asta va fi ca după război
Promisiuni europene? Apă de ploaie.
Să rugăm cerul să se-ndure de noi!
Schengen? Încă nu, române!
Ne văităm că Europa
Nu prea ne vrea în Schengen?
Păi noi suntem moldoveni,
Sau ardeleni, poate olteni,
Putem fi și-un fenomen
Dar la cum suntem de melteni
Nu putem fi europeni!
...
Suntem dezechilibrați
Facem multă hărmălaie,
Sărim iute la bătaie,
Certăreți, nu prea curați,
De muncit, precum se știe
Muncim mult, dar în prostie
Și nu suntem o națiune
Schengen? Încă nu, române!
...
Noi suntem europeni
Voi? O turmă de melteni,
Prea ușor de dus de nas,
Cu pensiile voastre speciale
Cu apucături tribale,
Bătuți cu sorcova de-un sas
Plin de case și noroc,
Conduși de hoți și haimanale
Pentru Schengen, n-aveți loc!
Mulțumesc, Bătrâne!
Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,
Și am să spun atunci, mulțumesc, Bătrâne
Că m-ai făcut părtaș la tainica-ți minune!
...
Iar de mi-ai dat durerea spre-a mă frânge,
Din Duhul tău să-mi pui un strop în sânge
Și pentru-această cruce, să mă dumiresc
Și pentru atâtea alte, Bătrâne, mulțumesc!
Sensul
N-aș vrea să spun ce, sau cum sunt.
Despre astea, niciun cuvânt
Este suficient să știu
Că pot să fiu
Exact ce sunt.
...
Căci în zadar
Încerc să par
Ce n-aș putea să fiu!
...
A da un sens vieții mele
Aici pe pământ
Nu-nseamnă-a aspira la stele,
Ci a putea atât să spun:
Că eu, pur și simplu, sunt!
...
Și dacă nu-s, că nu pot fi
Ce-aș vrea să fiu fără să par
Mi-e căutarea în zadar
Și cazna-mi fără de hotar
M-aruncă printre erezii?
...
Și-atunci mă-ntreb, de unde vine,
Acest îndemn ce nu-mi dă pace,
Să rup din lumile divine,
O scânteie care-mi place
Și care vrea doar să se joace
Cu scânteile din mine
Scriind versuri în ciorchine,
...
Strofe zeci cuminți și calde
Pentru oameni cumsecade?
Dar când oamenii s-or duce,
Printre stele, să se culce
Cine după ei să urce,
Să le facă sonmnul dulce,
Au nu scâteia jucăușă,
Când în pat, când după ușă,
Când la mine-ntr-o mănușă,
Încercând a se ascunde
Să n-o pun în versuri blânde?
Dar eu o las, căci de oriunde
Prinsă-n păpădii plăpânde,
Puf ușor purtat de vânt,
Pune viață în cuvânt,
Temelie din demersul
De a-mi naște-n taină versul
Versul meu plin de mister.
Mai mult, ce-aș putea să cer?
Deși aș cere doar să știu,
De nu-s ce par, cum pot să fiu?
...
Are poezia rost?
Dar dacă mi-aduce-aminte,
Printre cuvinte,
Cine am fost?
Și doar astfel voi ști
Cine voi fi?
...
Totuși, care cuvânt
Printr-o minune,
Îmi poate spune
Din cine par, eu cine sunt?
Când clopotele tac
La noi astăzi artă, pentru cine?
Poezie, proză, muzică, pictură
Când la modă-i kitsch-ul
Și maneaua urlă în boxele vecine
De-ai zice că nu-i țară, ci ospiciu
Iar clopotele tac, interzise-n turlă?
...
Și pe artă azi, cine mai dă banii
Când la noi s-au înmulțit sărmanii?
Arta nu mai are azi nicio valoare,
În plin proces de-analfabetizare!
...
Astăzi arta nici nu se mai poartă,
Când clopotele tac, interzise-n turlă,
Poate-un idealist să ia vreo pictură,
De mai faceți artă, lăsați-o pentru artă!
...
Frumosul astăzi nu se mai cultivă,
La modă sunt grătarul și maneaua.
Țara noastră-i parcă tot mai primitivă.
Când clopotele tac, s-aude cucuveaua!
Garantat
Ce-ți poate dărui un vers de poezie?
Te face a vedea mai multe decât vezi
Sau te face-a crede altfel decât crezi
Când al țării suflet e-atins de nerozie?
...
Ce mai e poezia, ce-nsemnătate are
Pe fruntea unei țări aflată în cădere,
Mai mult decât o piatră lipsită de valoare
Ori suflul unui vânt rămas fără putere?
...
De scrieți poezie, cui mai folosește
Când țara azi e plină de analfabeți?
Lăsați deoparte versul, cine vă citește?
Trăiți pe altă lume dorind a fi poeți!
...
Ce mai e poezia? Pierdere de vreme
Când țara-i de teluric ancorată strâns
Cine mai dă bani pe-o carte cu poeme
În țara ce-a ajuns demnă doar de plâns?
...
Deși românul cică s-ar naște-a fi poet,
Altă paradigmă a prins astăzi viață,
Cu cât de mult la școală se duce și învață
Cu-atât românul este mai analfabet!
...
Așa că de poezie dați-vă-ntr-o parte
S-o mai citiți astăzi, nu mai are rost,
Când analfabeții au astăzi doctorate,
Garantat poetul rămâne cel mai prost!
Toate reacţiile:
6Sorina Hăloiu, Ilie Stănculescu şi alţi 4
Să țineți minte!
Să țineți minte!
..
Să țineți minte vorba asta grea
Țara asta nu mai este-a noastră,
Luați aminte la ce e prin fereastră
Priviți și ascultați ce e și nu era,
Forfotă-nsoțită de câte-o manea!
...
Bipezii azi au smarfon și BMW
Se dau în stambă care pe unde-apucă
În timp ce țara asta e pe ducă,
Priviți și ascultați ce era și mai e
Hoție, trădare și-o turmă năucă!
...
Acum e cum este și tot cum a fost;
Și înainte impostorii-aveau puterea
Dar parcă nu se afișau cu averea
Însă tot ca-nainte stă-n fotoliu un prost
Ce nu știe nimic, dar își dă cu părerea!
....
Țineți minte, că eu nu mă-nșel:
Țara asta-i pe ducă, s-a hotărât
Va dispărea de pe hartă, nu mai e mult
Pân-atunci va fi condusă de-un tembel
Și-aici va fi un teren viran și urât!
...
Ne vor umple de imigranți și gunoaie
Căci vom fi Europei groapă de gunoi
Și-n țara asta va fi ca după război
Promisiuni europene? Apă de ploaie.
Să rugăm cerul să se-ndure de noi!
Schengen? Încă nu, române!
Ne văităm că Europa
Nu prea ne vrea în Schengen?
Păi noi suntem moldoveni,
Sau ardeleni, poate olteni,
Putem fi și-un fenomen
Dar la cum suntem de melteni
Nu putem fi europeni!
...
Suntem dezechilibrați
Facem multă hărmălaie,
Sărim iute la bătaie,
Certăreți, nu prea curați,
De muncit, precum se știe
Muncim mult, dar în prostie
Și nu suntem o națiune
Schengen? Încă nu, române!
...
Noi suntem europeni
Voi? O turmă de melteni,
Prea ușor de dus de nas,
Cu pensiile voastre speciale
Cu apucături tribale,
Bătuți cu sorcova de-un sas
Plin de case și noroc,
Conduși de hoți și haimanale
Pentru Schengen, n-aveți loc!