Când clopotele tac

La noi astăzi artă, pentru cine?
Poezie, proză, muzică, pictură
Când la modă-i kitsch-ul
Și maneaua urlă în boxele vecine
De-ai zice că nu-i țară, ci ospiciu
Iar clopotele tac, interzise-n turlă?
...
Și pe artă azi, cine mai dă banii
Când la noi s-au înmulțit sărmanii?
Arta nu mai are azi nicio valoare,
În plin proces de-analfabetizare!
...
Astăzi arta nici nu se mai poartă,
Când clopotele tac, interzise-n turlă,
Poate-un idealist să ia vreo pictură,
De mai faceți artă, lăsați-o pentru artă!
...
Frumosul astăzi nu se mai cultivă,
La modă sunt grătarul și maneaua.
Țara noastră-i parcă tot mai primitivă.
Când clopotele tac, s-aude cucuveaua!

Category: Philosophical poem

All author's poems: NICU HALOIU

Date of posting: 27 марта 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 998

Other poems by the author

Bocet

...

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt,

Duc cu mine oare febra

Vremelnicului legământ

De-a renaște pentru-a fi,

Umbră-ntinsă pe câmpii,

Sub ploi ce cad pe îndelete

Să adape-ncet pământul,

Pământul crăpat de sete,

Peste care-a trecut vântul?

...

Au nu sunt parte din natură,

Natura asta care-ndură

Toat-această greutate,

A unei lumi ce-i stă în spate

Și-o seacă și o golește

Și parcă nu se mai oprește,

Parcă tot mai nesătulă?

...

Cine-ar mai putea opri

Al naturii noastre chin,

Pricinuit fără măsură

De lumea tot mai nesătulă,

Ce nu e parte din natură

Și e parcă tot mai plină

De otravă și venin

Și mai lipsită de lumină?

...

Și eu ce-aș putea să fac

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt?

Să duc cu mine oare febra

vremelnicului legământ

De-a mă naște pentru-a fi

Într-o pădure, copac

Ucis de om, nu de stihii

Tot mai ucis, veac după veac?

More ...

Eterenitate

Eternitate

...

Fără tine, nu vreau să mă-ntorc pe pământ

Fără tine, nu vreau să mă-ntorc iar aici,

Aproape de demon și departe de sfânt,

Unde-s jucați în picioare oamenii mici

Și unde nădejdea-i doar vânare de vânt!

...

Lângă tine-aș veni pentru alt început,

Deși n-aș vrea să uit destinul de-acum

Și nici parfumul din floarea de salcâm,

Să nu uit nimic din tot ce-am petrecut

Și am simțit pe-al vieții noastre drum!

...

Fără tine viața n-ar avea valoare,

Natura fără tine n-are nicio culoare,

Știi, m-am învățat cu tine-așa de mult,

Că doresc să te privesc și să te-ascult

Ca pe un val ce se întoarce-n mare!

More ...

De m-ai întreba vreodată

...

De m-ai întreba vreodată,

ți-aș răspunde-ntr-o clipită

da, m-aș întoarce-n timp

să-ți dăruiesc viața toată

de tine inima să-mi bată

să simți cât ești de iubită.

și să te văd fericită.

...

Nimic nu mi-aș dori mai mult

decât să rămân cu tine,

să am timp o viață-ntreagă

să-ți spun cât îmi ești de dragă

și să simți cum lângă mine

îți este bine,-așa de bine

cum nu ți-a mai fost în trecut.

...

Dacă timpul este-o roată

iar ce-a fost va să mai fie,

la cum ești de minunată,

Dumnezeu, de-această dată,

să mi te dea o veșnicie!

More ...

Orele astrale ale omenirii

(în onoarea lui Stefan Zweig)

...

De nu Te-am fi ales atunci spre răstignire

și nu pe Barabas l-am fi eliberat,

cum ne-am fi găsit drum spre mântuire,

de unde-am fi știut ce ești cu-adevărat?!

...

De n-ar fi fost Iuda primind prețul trădării,

schimbând eternitatea cu-acel unic sărut,

că ne vom mântui la capătul răbdării,

fără chinu-Ți pe cruce, de unde-am fi știut?!

...

Și fără drumul Golgotei chinuitor și crunt,

de nu strigai pe cruce, sub patima durerii,

de nu-Ți dădea un om în locul său mormânt,

de unde-am mai primi Lumina Învierii?!

...

De moartea Ta, (și-ai fost fără prihană),

de nu eram de-atunci cu toții vinovați,

de n-am purta acum, în suflete o rană,

de ce-ar mai trebui să fim astăzi iertați?!

...

În lumea moartă ce merge către moarte

cum ne-am plăti noi prețul mântuirii

prin ”Orele astrale ale omenirii”,

de n-ar fi suferință, de n-ar fi nedreptate?!

More ...

Jocul

Nu vrea misterul vieții să ne-arate
Ce-ascunde-n dos de cer și de cortină,
Însă ne lasă, să-i luăm pe apucate
Câte o rază plăpândă de lumină!
..
Ce-i sus e jos, deși la altă scară,
Misterul nu ne-ascunde-al vieții ceas,
El ne invită în cântec de fanfară,
Să-l intuim, să-l invităm la vals!
...
Misterul nu s-ascunde, doar se joacă
Și ne ispitește-n fel și chip,
Nevăzut, clepsidra să ne-o-ntoarcă
Să-l intuim, în șirul de nisip!

More ...

Fără Eminescu

...

Simt cum moare doina-n spoiala ăstui veac,

Mi-e dor de Eminescu și divinu-i rol,

Dar pitecantropii i-au venit de hac

Și nimeni nu mai e să umple-atâta gol!

...

Mai goi ca niciodată, mai singuri ca oricând,

Pustiiți de tradiții și valoare,

Jucăm cu nonșalanță totul în picioare,

Să nu cobori în jos, luceafăr blând!

...

Popor de indolenți, du-te și votează

Pentru te miri ce pungi electorale

Ori niște mămăligă și sarmale;

Nu-ți pierde pomana. Votul nu contează

Fără Eminescu, călcați de pușlamale.

...

Veacul nostru gol seamănă cu-al tău

Și dacă harul te-a făcut divin

Vei fi eternul născut prea devreme

Nemuritorul ce-a trăit prea puțin.

Și pentru că acum te-ar fi ucis din nou,

Rămâi mai bine-n cer, printre poeme!

Toate reacţiile:

2Sorina Hăloiu şi Circiu Laura

More ...

Poems in the same category

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună, Timpul îmi părea că aleargă după noi Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul Copacii falnici, dar de frunze goi. Priveam stânci, munţi, dealuri Şi mă miram atât de mult, Cât e de frumos pământul, Şi nu mă săturam să mă mai uit. Trenul alerga tot mai departe, Inima îmi bătea mereu. Şi lumea îmi părea ca o carte, Scrisă de însuşi Dumnezeu. poezie de Vladimir Potlog

More ...

Mulțumesc

Și dacă suferința naște poezie..
Atunci de ce ne e frică să greșim?
Dacă trăim într-o iluzie..
De ce ne mai amăgim?

Visăm ,amăgindu-ne ,
La orizonturi largi cu neputință
Și ne avântăm iubindu-ne ,
Trecând în neființă .

În scrisori de adio și poeme
Sufletul renaște din cenușă
Ducându-ne în puncte extreme,
Succesul va bate la ușă.

More ...

,, Aprilie - Mai''

Uitați vor fi cei ce au plecat , bineveniți cine a rămas.

E o trădare să îngenunchezi în praf iar de la frig să rămâi ars.

Un turist neobișnuit într-o călătorie temporară

Ți-ai demonstrat lumina iar în schimb ai primit un fals dans.

Picioare lungi, să te ridici mai sus e imposibil

Atunci când accesul acolo unde îți dorești devine inadmisibil.

Acoperit de frunze , e cald afară,

Cuvântul ei a fost neverosimil.

Uitați de mulți, puțini care mai păstrează în suflet

Cuvinte dulci, dar te vor lovi mai tare decât un tunet,

Toți îți spun să fugi, ar putea să fie deja prea târziu,

Să nu mai ajungi , acolo unde ți-i predestinat acel destin.

More ...

Nostalgie

Nostalgia mă cuprinde la orice oră din zi și din noapte,

Ascultând acele șoapte

Ale vremurilor ce au apus

Sunt multe de spus,

Dar mai presus de toate cele ce s-au scurs,

Am avut experiențe, pe parcurs,

Pe care le port cu mine în suflet

Și le retrăiesc la fiecare răsuflet.

Doamna nostalgie vrea să îmi comunice ceva,

Deși, credeam că e vorba de altceva.

Așa că vorbim, dicutăm, ne sfătuim ca două prietene,

În timp ce îmi înfrumusețez coafura cu mai multe pieptene,

Alese în funcție de grosimi

Și de lungimi.

Discuția noastră deja se încinge,

Cufundată în impresii, nu realizez că pisica mea mă linge,

O întreb ce mi-a lipsit

În clipe în care, în mod iscusit,

M-am bucurat de lucruri mărunte

A căror semnificație o pot descrie cu lux de amănunte?...

O privire maternă de-a ei mă călăuzește,

Cu mult tact pedagogic, ea urzește

Explicarea stării ce se instalează...

E două dimineața, e tihnă, deci doar ea mai compilează

Cu voce blândă, dar fermă, îmi spune

Că, de fapt, nu am știut să le ofer și altora din acele lucruri bune.

Zgârcenia nu a fost o calitate

Care să mă ajute să ating acea deplinătate

A bucurii mele enorme,

Ce s-ar fi împlinit printr-un set de norme

Prin care să fi dat

Ceea ce pentru mine mult a contat.

În clipa în care am realizat,

Cât de mult, pe bunuri materiale am mizat

Nostalgia mă privea cuminte,

Cu o sinceritate ce nu prea se dezminte.

Am spus că trebuie să mă schimb neapărat,

Să îndrept ceea ce poate i-a supărat.

More ...

Se naște prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Pășește timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfințită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin brațele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un țânc de copil își plânge venirea,
O mamă slăbită își strigă durerea,
Un tată voinic își râde uimirea,
O soartă de om primește ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vestește în noapte,
E timpul în care se naște prin moarte.

More ...

Imponderabil

Am învățat să mint de mic,

Pentru ceva ce-aş fi greşit,

Şi pentru o lecție de viaţā

Ce, cu bătaie, m-a smerit.

Mi-am asumat un rol secund

Şi să nu mint, am hotărât să fiu un mut.

Ascult de două ori mai mult

Sub înțelesul meu tăcut.

Şi nesimțit, din lume mă ascund.

Pasul mi-l plimb cât mai discret şi surd,

Nu deranjez nici praful de pe drum,

Mai sunt doar un puțin cu suflet mult.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.