Jocul

Nu vrea misterul vieții să ne-arate
Ce-ascunde-n dos de cer și de cortină,
Însă ne lasă, să-i luăm pe apucate
Câte o rază plăpândă de lumină!
..
Ce-i sus e jos, deși la altă scară,
Misterul nu ne-ascunde-al vieții ceas,
El ne invită în cântec de fanfară,
Să-l intuim, să-l invităm la vals!
...
Misterul nu s-ascunde, doar se joacă
Și ne ispitește-n fel și chip,
Nevăzut, clepsidra să ne-o-ntoarcă
Să-l intuim, în șirul de nisip!


Category: Philosophical poem

All author's poems: NICU HALOIU poezii.online Jocul

Date of posting: 27 марта

Views: 44

Log in and comment!

Poems in the same category

Orgia timpului și Spațiului

Vai Eros, cum icnește mileniul
Iubit de-o cadână secundă,
Atunci când revarsă, abundă
Sămânța care va zămisli-ntrânsa eternul,
Căci pe limbă, printre buzele sfere,
Se scurge o rază firavă de miere
Și astfel, in nespațiu, explodă eterul.
 
Spațiul cu timpul vital se iubesc.
Cu cât e steaua mai mare,
Cu atât în ritmicul act ei se unesc,
Iar timpul din ceruri trece firesc,
Iar oamenii între coase trăiesc.
 
Vai Cupidon, cum geme secunda
Sub dulcea atingere a eonului ei,
Când simte că-ncepe dizolvarea matricei
Și vede cum brusc se aplatizează unda
Căci pe limbă, printre buzele sfere,
Se scurge o rază amară de fiere
Și astfel prin spațiu implodă obida!
 
-------
 
Vai Cupidon, cum icnește galaxia
Iubită de-un fante atom,
Atunci când pe coapsele-i albe
O mângâie, tandru, cu-n electron
Și, pe limbă, printre buzele sfere
Se scurge o rază firavă de miere
Și iată, netimpul e-nvins din primul moment.
Timpul cu spațiul vital se iubesc.
 
Cu cât e steaua mai mare,
Cu atât în ritmicul act ei se unesc,
Iar timpul din ceruri trece firesc,
Iar oamenii între coase trăiesc.
 
Vai Eros, cum vibrează atomul
Printre elipsele lactee ale stelelor,
Excitat de imaginea dinamică a curbelor
Ce aleargă printre distanțele roiurilor,
Căci pe limbă, printre buzele sfere,
Se scurge o rază amară de fiere,
Iar timpul se pierde în frigul distanțelor!
More ...

Un simplu joc fara sens

Oh suflet drag,

Idee n ai 

Cugetare nu gasesti

Spre a alinia tot ce gandesti

Un rost sa gasesti 

In evenimentele insirate in viata ta

Spre a nu accepta ca este

Un simplu joc fara sens

Si ca toate sint coincidente 

Principii se surpa

Obosit te simti 

Sa mai cari acelasi bagaj greoi

Cu flori ale trecutului 

Si ghipi dureorisi

Care te strapung 

Si tu sa accepti ... macar poti simti ceva 

Caci si durerea este un sentiment ....

Atunci cand altceva nu mai poate domni

Si accepti caldura sangelui care se prelinge 

Cand totul este rece 

Si strangi mai tare 

Spre a te incalzi 

Dar nu mai simti nimic ... 

Plutesti fata gravitatie 

Intr un vid al fiintei 

Spectator al unui duel 

Dintre un hyde si altul

Care se lupta 

Chiar in tine 

Dar in parfum deznadejdiei 

Si al incaiereri

Nu mai poti sta 

Renunti ...

Lasi totul jos 

Mergi inainte 

In adierea increderii

Cu iz de cratie 

Si suflu de inspiratie 

Cu incredere 

Ca ai un scop si un rost 

Bine alese 

Care te asteapta 

Sa ajungi cu pasi marunti

Spre visul tau 

Ce iti face inima sa ti bata 

More ...

Beatitudine

Viață, fericire, iubire; Ce vrei să faci!?
Pui aceiași întrebare, te blochezi și taci
Trăim după acest catalog, din basme decupat
Nu pot! Nu vreau! E de neacceptat!

Ce este viața cu adevărat; Ce-nseamnă!?
Vreau să aflu tot! Ceva mă-ndeamnă
Brusc, devine clar, răspunsul mă lovește
Stă lângă mine, liniștit, și mă privește

Viața este doar un simplu curs
Vrei, nu vrei, el trebuie parcurs
Este un pârâu calm, simplu și curat
Te naști, n-ai de ales, în el ești așezat

Lângă tine stau și alții, nu ești singur niciodată
Ce frumos este acest paradis, dar de-o dată
Cineva începe să se zbată, valuri se formează
Apă tulbure, cald, rece, mai mulți se alarmează

Te uiți neputincios cum de spume ești măturat
În jurul tău se-neacă, vai! Nu poate fi adevărat!
Se-ntunecă, e rece. De ce? Ce caut eu aici!?
E plin de resturi, mărunțișuri plutitoare, mici

E liniște, sunt singur, sunt încă aici. Ce fac acum?
Să renunț? Să mă las atras în vid? Nu! Nicidecum!
N-am ales să fiu aici și nu accept această soartă!
Cum am fost adus aici? Deci, exist-o poartă

Mărunțiși cu mărunțiși, bucată cu bucată
Speranțele ramase-n această baltă bulbucată
Nimic nu mă va opri, pot, voi construi o plută
Voi supraviețui în această mare mută

Timpul trece și trece, tot singur am rămas
Liniștea este perturbată. Ce se-aude? Este un glas!
Mă grăbesc s-ajung la el, vâslesc, vreau să-l ajut
Încerc să-l trag pe radou. Nu! De asta m-am temut

Pluta-i prea mică, trebuie mărită, încerc să-i explic
Cum să-și facă și el una, urma să mă implic
Fără s-apuc să reacționez, m-apucă strâns și trage
Vâslește cu putere și din peisaj se sustrage

Înconjurat de întuneric; Cum a putut!? Nenorocitul!
Nu mai pot! Renunț! Ăsta este sfârșitul…
Mă las purtat de curent, să devin una cu abisul
O senzație nouă, caldă, îmi întrerupe visul

“Ești bine? Te ajut?”, urechile mi se desfundă
Simt cum sunt cuprins de o stare profundă
Deschid ochii și privesc în jur; Mi-am imaginat?
Totul este negru, doar în jurul meu s-a luminat

Rămân uimit de ce-mi stă-n față, fără cuvinte
Aș spune ceva, dar nu-mi vine nimic în minte
Mă ia în brațe și mă strânge cu putere
“Sunt aici, te voi ajuta cu orice-mi vei cere”

Ce sentiment plăcut! Ce se întâmplă cu mine?
Pârâul s-a calmat, s-a luminat, totul e bine
Simt cum încep să zbor, mă țin strâns
Ne oprim în fața unei porți; Bufnesc în plâns

Am ajuns! Am reușit! Asta-am tot căutat!
M-a strâns iar, mi-a șters lacrimile și m-a sărutat
Sufletul mi se umple de gânduri domolite
“Voi fi mereu cu tine”, cu-n glas cald, îmi promite

Ne privim, zâmbim și ne întoarcem spre intrare
Ținându-ne de mână, privim această cărare
Am găsit drumul ce duce spre fericire
Avansam împreună. Am fost salvat de ea, de Iubire

More ...

Gol pe dinăuntru

Scris-am cu sânge de vultur

Ultimul cuvânt eroic

Din peniță dau să scutur

Bezna sufletului stoic

 

Simt că totu-i tulbure

Praf și ceață multă-n suflet

Cine să mă mai îndure

Poate-un pui crescut de urlet

 

Dinadins am vrut să urlu

Însă m-am oprit subit

Căci de-a valma gândul sumbru

Pare că s-a și topit

 

Aruncând un ochi pe geam

La furtuna cu vânt greu

Mă uitam ca la program

Mă simțeam la ateneu

More ...

Ce mi-e iubirea?

Atingeri-atingeri
ce-mi sunt ele
când ziua și noaptea nu se întâlnesc
ci doar se îmbrățișează
la ore, aproape fixe?
Unul peste altul
soarele și luna nu se întâlnesc
și nu se ating.
Ce le e atingerea,
atunci când se privesc?
Răspunsul așteaptă la început.
La început și la sfârșit
Între stele
apus și răsărit.

More ...

Cautând in umbra

Prin tot ceea ce am făcut,

Niciodată nu am regretat.

Dar recent în viața-mi apăruse

Tristul gând, ce mi-l readuse.

 

Eu fiind din alte tărâmuri,

De-o altă părere făcut-o am

Pe singura viețate,

Care mă suporta.

 

Inconștient fiind, satisfacție cutreieram.

Mare greșeală.

Acum e totul în zadar.

Cu speranța renașterii sufletești

Pe îndepărtatele culmi ale iertării pornit am,

Cu un singur scop, cel al mântuirii.

 

Promisesem o schimbare,

Pentru bine, pentru noi,

Ca să mă pot numii si eu, om.

Ea merita totul…

Eu nu…

More ...

Other poems by the author

Garantat

Ce-ți poate dărui un vers de poezie?
Te face a vedea mai multe decât vezi
Sau te face-a crede altfel decât crezi
Când al țării suflet e-atins de nerozie?
...
Ce mai e poezia, ce-nsemnătate are
Pe fruntea unei țări aflată în cădere,
Mai mult decât o piatră lipsită de valoare
Ori suflul unui vânt rămas fără putere?
...
De scrieți poezie, cui mai folosește
Când țara azi e plină de analfabeți?
Lăsați deoparte versul, cine vă citește?
Trăiți pe altă lume dorind a fi poeți!
...
Ce mai e poezia? Pierdere de vreme
Când țara-i de teluric ancorată strâns
Cine mai dă bani pe-o carte cu poeme
În țara ce-a ajuns demnă doar de plâns?
...
Deși românul cică s-ar naște-a fi poet,
Altă paradigmă a prins astăzi viață,
Cu cât de mult la școală se duce și învață
Cu-atât românul este mai analfabet!
...
Așa că de poezie dați-vă-ntr-o parte
S-o mai citiți astăzi, nu mai are rost,
Când analfabeții au astăzi doctorate,
Garantat poetul rămâne cel mai prost!
 
 
 
Toate reacţiile:
6Sorina Hăloiu, Ilie Stănculescu şi alţi 4

More ...

Ciocoii

Atâția oameni ca noi,
Atâția oameni normali,
Sunt ținuți sub papuc de ciocoi,
Ce cred că ar fi speciali!
...
Dar ei sunt la suflete goi,
Între ei din vreme-nțeleși
Ca odată ce fi-vor aleși
Să ne umple pe toți de nevoi!
...
Ei nu-mpart sărăcia cu noi,
Ciocoii la suflete goi!
Atâția oameni normali,
Români, generoși, solidari
Sunt cu ciocoii-n război!

More ...

Când clopotele tac

La noi astăzi artă, pentru cine?
Poezie, proză, muzică, pictură
Când la modă-i kitsch-ul
Și maneaua urlă în boxele vecine
De-ai zice că nu-i țară, ci ospiciu
Iar clopotele tac, interzise-n turlă?
...
Și pe artă azi, cine mai dă banii
Când la noi s-au înmulțit sărmanii?
Arta nu mai are azi nicio valoare,
În plin proces de-analfabetizare!
...
Astăzi arta nici nu se mai poartă,
Când clopotele tac, interzise-n turlă,
Poate-un idealist să ia vreo pictură,
De mai faceți artă, lăsați-o pentru artă!
...
Frumosul astăzi nu se mai cultivă,
La modă sunt grătarul și maneaua.
Țara noastră-i parcă tot mai primitivă.
Când clopotele tac, s-aude cucuveaua!

More ...

Trenurile cu lemne

În țara caracterelor nedemne,
Țara ciocoilor îmbogățiți pe șest,
Țara escrocilor aleși prin vot,
Aleșii ce vând trenuri lungi cu lemne
Și au pentru români un rol funest,
Și-au pus în cap să vândă tot!
...
Șiruri nesfârșite de vagoane
Îndopate cu cadavre de copaci,
Ies din țara înglodată-n ghinioane
Încăpută sub cizme de rapaci!
...
Într-o veselie pădurile se taie
Nimeni nu oprește-n țară jaful,
Nu oprește barbarele convoaie
Iar de România se alege praful!

More ...

Nisip mișcător

Sub picioare, sub întreaga țară, nimic solid
Toată țara, vremea ei, totul stă pe nisip
Se mișcă, se clatină, gata gata să cadă
Munții prăvale păduri  cu tăietori de baladă,
Românii poartă măști de guturai sau covid
Și nu se deșteaptă sub nicio formă de chip!
...
Trecutu-i prea greu pentru a putea fi cules
Și nimic n-a rămas, nici amintirea valorii.
Bocanci noduroși ne-apasă din nou pe grumaz
Nu ripostăm, prea moi să scăpăm din necaz
Sau renunțăm, pentru că noi am vrut și-am ales
Pe cei ce ne-apasă cuprinși de mania grandorii!

More ...

Dor de viață

O, veac preaplin de sine și miop,
Umflat de X-zeciști fardați cu ode,
Ce sunt slăviți pe parc-ar fi o sectă
Și-s peste tot, un fel de pandemie,
Îmi vine-un dor nespus de poezie,
De Eminescu, cu rima lui perfectă
De Barbilian cu-a lui Uvedenrode
Și de Coșbuc, cu versul lui cel șchiop!
..
Cauți degeaba clasicii prin vreme,
Că-s prizonierii pseudelor poeme
Nu mai au aer, sufocați de moarte
De făcăturile datului din coate,
De-nchipuirile celor ce știu să scrie
Iar scriind spunând că-i poezie,
Însăilări neroade de cuvinte
Ce spun nimic, un nimic ce minte!
...
O, veac nărod și plin de nerozie,
Aduni trei rânduri și spui că-i poezie,
Degeaba râzi, fiind demn doar de plâns,
Se-aud cei vechi, de unde i-ai ascuns,
Dar îi învelești pe X-zeciști în ode,
Nedemni de versul din Uvedenrode!

More ...