Rondelul puținilor adulți

Veșnic dorm un somn de ape,

Vast cavou și transparent,

Pân’ la car’ i-e greu să sape

Razei soarelui strident.

Tot ce știu e întuneric,

Giulgiul de-alge ce mă strâng,

Patul meu (pietrișul sferic),

Scoicile cu perle lâng’.

Vântul cozilor de pește

Unge rosu-mi leș pălit,

Care veacu-l veștejește

Undeva în negrăit.

Pene încrustate joacă

Zborul prin curent plimbat,

Ce cândva dorea să bată

Cast cotlon străluminat.

 „Naște-m-aș din nou pe lume,

Aș uita de-naltul cer,

Ce se oglindește-n spume

Și în valul cel apter...”,

Asta-mi spun din vechea beznă

Care-n ea m-a cufundat.

„Ține-aș tina lângă gleznă,

Palma mea pe trunchiul lat.”

Duce-aș dintru tine, viață, 

Fâlfâit de fluturi albi

De pe flori de dimineață,

Ca-ntr-un șir cherubii dalbi.

Eu, iar, suitor pe stele,

Vreau să cred că nu mă mint

Când voiesc de patimi grele

Să mă rup în labirint.

O, dar bolta cred c-ar merge

Către ea să mă reia...

Iar când ce-am jurat s-ar șterge,

Înspre dânsa m-aș vedea.

Și de-ar fi doar luna muză,

Iar nu zeul zilei pur,

Mi-aș purta din plin o buză

Să-i sărut obrazul dur.

Și acum, când se străvede

De prin un noian de nori,

Noaptea-i calmă își prevede

Drumul lung de pân’ la zori.

Din mormântul meu acvatic,

La vederea ei, cu jind,

Din coral făcut, fanatic,

Un tentacul larg, vuind,

Aș căta să îi întind.

Undeva se albește un capăt de tunel,

iar eu, din tren, îl aștept să vină;

prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea

și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.

Dar iată că din al ceasului ticăit rece

reiese inevitabilul trai umbrit,

mascat în trecerea prin trupul unui munte,

săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,

până la pământ când piatra aveau să i-o culce.

Și din fiecare bucată de macadam încins,

culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,

se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate

acel moment al părăsirii

obscurității inerente corpului mineral.

Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,

stau cu ochii ațintiți în beznă,

să-i întâmpine panorama pădurii

din care aburul verii tinere se ridică.

Curând, un brâu de neguri va încinge

Acest tărâm al basmelor diurne...

Iar în adâncu-i hău de negre urne,

Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...

Aproape înecată-n văi nocturne,

Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...

Și când afară totul se va stinge,

Cuprins voi fi de stoluri taciturne...

Dar de voi accepta întunecarea

Cu-acea naturalețe a luminii,

Se va găsi ca, poate, întristarea

Să nu m-apese-n chipul cum arinii

Se frâng în vijelii ce bat cărarea:

S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...

Pe un planșeu încăpător,

urmând drumul scândurii urcătoare,

se adună porci numai buni de tăiat:

scurți la judecată și durdulii.

Fiecare-și etalează șuncile în căldura unei asupritoare toropeli,

fără a lua în seamă înghiontelile stăpânilor grăbiți spre proră,

unde stă, jalnică și decolorată,

polena cândva albă a unei sirene.

Pășirea este apăsată, cu dâre de lături în cale,

pe care burtoșii patrupezi le înfulecă din mers.

Și toată gloata cu neastâmpăr șușotește

apropierea orei de așezare la mese.

Nu e panică, nu-i vreun tablou încărcat de tragism,

cel puțin nu pentru proastele dobitoace,

la gâtul cărora funiile se simt mai degrabă

ca și o încropire de blege ațe.

Guițat absurd, dornic de mai multă îmbuibare,

umple tot văzduhul

și coboară din nou mai josnic și inexpresiv,

pierzându-se în valurile unduitoare.

Când, într-un sfârșit, gurile parcă s-au dat adormite,

undeva din fund se arată o siluetă sdrahonă, cu buzunarele alungite,

cu mustățile fluturând în calea brizei retezate uneori de jocuri de cuțite

și sunet de ascuțis pregătit de înjunghiere.

Se aduce, bălăngănit, un grăsun de-acela dintre cei mai neciopliți,

iubitor mult peste toți de haleală,

ce și copiii și i-a înghițit în zilele mai sărace de iarnă.

Și, pus în fața călăului său,

tinde să rânjească prostește,

intrigat ușor de valăul ce lipsește.

Dar nu mult trece până mustăciosul ridică din brațe,

iar netotul animal își pierde capul,

sângele din el dând șiroaie și făcându-se ca lacul,

împânzit la scurt timp de musculițe.

Și zarea e nepăsătoare,

și vântul nici nu bagă de seamă, cu o naturalețe absentă,

căderea pe lemnele acum înroșite

a unui bolovan de carne:

căpățâna aiuritului decapitat,

ce ar putea servi, înfiptă într-un băț,

drept idol al hrănirii necugetate.

În violetul acestui grotesc crepuscul,

când limbi aprinse se pregătesc de perpelire și de sărare,

din râtul unui copitat mai puțin bondoc dă a se distinge:

„acum vom avea de mâncare”...

Privește astăzi pe acele geamuri

Ce bat spre-ograda gândului plăcut,

În care și acum, dormind sub ramuri,

Te-așteaptă marca timpului pierdut.

De mult în sinea ta domnește frica

Prezentului acesta-ncrâncenat...

Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica

Făptură ce cu sorii a jonglat!

Mă întristează să te văd cum suferi,

Știindu-ți dragul suflet delicat,

Precum era și vântul printre nuferi

În dimineața când ne-am sărutat...

Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,

Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...

Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,

Voi răsări mereu cu glasul viu.

(Imagine de fundal: Jill Clardy)

Pe-un vraf de scrieri flămânzesc

Precum Tantal spre fruct întins,

Cu pofte mari ce-n versuri cresc.

Pe-un vraf de scrieri flămânzesc

Și-n van cuvintele-mi lungesc,

Căci tot mai sus mi-e țelu-mpins...

Pe-un vraf de scrieri flămânzesc

Precum Tantal spre fruct întins.

Spânzura-m-aș în anexă
În lumina soarelui
Strategia nu-i complexă
Treaba e a ștreangului.

Am zis și-am să mai zic
În anexă am sa pic
Cu ștreangul legat de gât
E gata numaidecât.

În anexă deschidem manuale grele ca de plumb, 

Calculăm integrale, iar cifrele învârtim în cerc într-un joc de sum.

 Ecuații, derivate, ni se par un iad pe hârtie,

 Dar la mate-info, viața e o prostie!

Oh, ce aș strânge ștreangul meu,

Ca să scap de un eseu,

De un test, de o ascultare,

Încă puțin și nu mai doare.

Odată pus-ăi sfoara de gât,

Mai era doar un pas,atât,

Dar am stat și m-am gândit,

De țeavă de apă să îl ridic.

Am legat ștreangu' de țeavă,

În clasă era doar zarvă,

Țeava dintr-o dată a plesnit,

Și pe ochi ea m-a stropit.

Ne-am adunat astăzi în sala XVII din motive constructive,

După ce am asistat la mai multe sesiuni instructive

De interpretariat simultan de conferințe,

În care ascultăm mai toate acele dorințe,

Teme de dezbateri, unele scurte, altele de lungimi colosale,

Teme complexe, cazuri în care se ajunge la fapte penale;

Teme simple, peiorativ spus banale.

Acum că ne-am familiarizat cu tema, ne așezăm la birou,

Pe lângă microfon, se vede un stilou,

În nuanțe de auriu interesante,

Modele florale de galben, apetisante.

Așadar, se va vorbi despre prevenirea poluării apelor teritoriale

Și nu numai, chiar și din regiuni ecuatoriale.

Ascultăm ce ascultăm, privim ce privim, dar pe la jumătatea discursului

Se întâmplă ceva de-a râsul-plânsului,

Trebuie să ascultăm doar vorbitorul să înțelegem ce se întâmplă,

Suntem oarecum mirați, ne scărpinăm la tâmplă,

O frază de la mijlocul discursului a fost trunchiată,

Iar mai apoi repede urmată

De ce a mai rămas din discurs,

Frază cu frază, cum l-a parcurs,

Până la capăt, terminând înaintea vorbitorului ce avea de zis,

Fiecare om a rămas interzis.

Lumea credea că a avut discursul dinainte și traducerea o știa pe de rost,

Mai multe întrebări au făcut-o să se simtă prost,

Pur și simplu, știa din priviri ce-ar mai fi avut de tradus

Din discursul adus,

Cu atâta măiestrie la bun sfârșit, nu precum alți interpreți, care au nevoie de propoziții pentru a traduce

Ceea ce ea deja deduce.

Acesta este doar jumătate de adevăr,

Partea a doua ar fi că trebuia să plece la piață, să cumpere fructe pentru smoothie de portocale făcut la storcător.

Ce-mi doresc eu mie?
O altă glicemie!
Să pot mânca și bea
orice mi-ar cășuna:
pireu lângă friptură,
oricâtă prăjitură,
să mânc paste cu pâine,
orez și azi și mâine,
iar după o baclava,
să pot vin dulce bea!
Cutia de înghețată,
să-o golesc pe toată,
iar frișcă în cafea,
să-mi pun cât va-ncăpea!
Și după astea toate,
aș vrea dacă se poate,
să nu simt nici o „vină„,
să nu-mi fac insulină,
să nu devin fantomă,
fiindcă-am intrat în … comă!

20.01.2026

Afară este noapte încă

Dar oră fixă , pintenatul

Setat perfect , pe gard se urcă

Și mândru își țipă cântatul.

De tu visai ceva frumos

În vis erai pierdut cu totul

Păi izbutește ăst cocoș

Rău să te sperie nerodul.

Și ale lui mândre surate

La semn parcă îs în picioare

Și tot mai greu să fie frate

Încep și ele zarvă mare.

Moțate ,albe , porumbace

Încep să cotcodăcească

De zici că ești în iad măi drace

Te și închini ,doamne ferească.

Și de ar fi doar asta ,dară

Începe și Martin să latre

Îl lași pe somn și ieși afară

De liniște ca să ai parte.

A guița Ghiță începe

A presimțit cred el mișelu

Și parcă vrea să te întrebe

Nu  dai păpică la purcelu ?

Îndat începi ce știi mai bine

Nici nu ai cum altfel să faci

Ei care sunt mereu cu tine

Îs doară îngeri ,nu îs draci.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Gamli þjófurinn

Í nytjavöruverslun,

Tekið, safnað, flett frá hvaða vörumerki sem er,

Gömul kona sem hefur farið á besta aldri, því hún var um 70 ára gömul, horfir á brjóstfötin,

Eldri systir Ceciliu, verslunareigandinn, horfir á konuna með dónalegum látbragði,

Hann sér hana enn sitja og tárast,

Það er eins og ekkert geti róað hann,

Farðu framhjá blússugrindunum,

Hann velur bara þá sem eru með marglyttuprentun,

Setja, setja, troða í netið allt sem hann finnur,

Hann virðist ekki vera að flýta sér,

Hreyfingar eru hægar,

Það gefur ekki eftir undir vökulum augum

Af verslunarstjóra,

Hvað hóstar asnanum, dáist að myndinni af fréttinni,

Gamli þjófurinn okkar,

Hann er nákvæmlega ekki með ógleði,

Vegna þess að hjartans þrá gefur það,

Það varð uppnám,

Á einum tímapunkti spyr verslunarstjórinn hana:

"Þú ert með þungar töskur, mig grunar að þú hafir líka farið í aðrar búðir?", en skemmtilega gamla konan svarar: "Sjáðu, gerðu vinnuna þína!"

Það er ómögulegt fyrir hana að sætta sig við svona ónæmi, hún tekur því rólega, blússa fyrir blússu,

Gamla konan virðist virkilega rugluð,

Hann segir henni fallega að hann hafi fengið margar, margar hverjar í gjafir, að það hafi nýlega verið nafnadagur hennar og þess vegna sé hún hlaðin þessum töskum,

Og allar sjö brækurnar,

Sem voru teknar úr búðinni,

Sem gömul kona voru þau löngu gleymd,

"Ertu með einhverja skýringu á öllum vörum sem þú hefur með þér á milli staða?"

"Ég veit það ekki, ég veit ekki einu sinni hvernig rúmið mitt lítur út."

"Hvers vegna komstu þá að versla?"

„ Langaði mig að sjá eitthvað fallegt?

"Ertu að ljúga fallega að mér?"

"Hvað þýðir fallegt eiginlega?"

"Látið mig hafa þessa tilgerð, því ég get náð mér einn"

„Ég gleymi, já, en ég borgaði fyrir allt sem ég þurfti að taka, ég er ekki týpan til að stela“

„Ef þú manst ekki eftir sjö nælum, muntu samt taka alla búðina og vita ekki að þú hafir tekið hana“

„Hvernig er það hægt? Efast þú um siðferði mitt?"

"Hvað er siðferðilegt við heiminn sem hefur gleymt að vera siðferðilegur?"

Eftir með þessari spurningu byrjar gamla konan að fjarlægja úr veskinu sínu, úr pilsinu, úr ermunum, aftan á eyrnalokkana, undir hattinn, allt sem hún tók og borgaði ekki fyrir.

Allt í lagi, við vonum að þú stelir ekki næst,

Að það sé ansi stór siðferðisleg mistök.

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

Vi hadde ikke forventet det

Å gå en tur, for lenge siden,

Se fredelige fotgjengere, trafikklys stresser dem,

Forsiktig krysser de,

På benken, i parken, med nesa i avisen, nyheter de igjen og igjen,

De går på markedet, så på teateret,

Klokken er allerede fire

Merker fortsatt ingenting,

Noe som en loppe, men det går mye mer rytmisk,

Jeg går også til venner, de føler seg bra, ler, tuller,

Nok en time går og jeg døser virkelig,

De sovnet alle i samme stue,

Klemt sammen, med døren fortsatt åpen (slipp katten gjennom), beklager de at de alle sov som i et bur,

gå hjem tiden flyr

Det som kommer etterpå gir oss frysninger,

Venner, til venner som kjøpte fra markedet, skriver indignert,

Jeg har aldri sett dem så sinte før,

"Invester også i hva slags sjampo du vil,

Hva som helst, vil bare bruke det,

Du fylte oss med lus

Du sviktet oss, vi ville aldri gjort noe slikt,

Skam deg,

Vennene dine som bare sender deg gode ønsker, skjeller deg ut"

Ja, vel... dagmel, jeg har ingenting,

Selvfølgelig er det bare på et psykologisk nivå,

De leser for mye av avisene,

Vi hadde ingen steder å ta, i Portugal var jeg bare praktikant,

Hør ikke gjør hvordan føler du deg?

Jeg har ingenting, men la oss ta en test likevel,

Jeg kan ikke tro det, jente, se på deg også???!!

Ja jente, hva?...jeg kan ikke se på håret ditt, fordi du..

Hvilken jente

Få litt bomull,

Jeg prøver å fange dem, kaste dem ut av vinduet,

Men jeg klarer ikke å fange selv en av den typen,

Jente, vi kunne prøve en annen metode,

Men hvem vet det er fortsatt verdt det,

Vi bleker håret, velger den lyseste nyansen av norsk blond,

Etterpå maler vi den i hvilken farge vi vil ha,

Lusene vil ikke engang skjønne hva som skjer,

Fordi vi er flittige, maler vi hver tråd fra templet,

Ja jenta mi, hva skulle jeg gjort uten ideene dine, lusene vil brenne, de vil kveles, vi trenger ikke å gjøre noe, bare vær forsiktig, løsne strengt, sørg for at vi blir kvitt eventuelle ubudne besøkende, et sted, gjennom håret, vandre,

Ja jente, akkurat, hva var det jeg fortalte deg?

Jeg vet ikke, jeg så på en film i mellomtiden...

Etter mange århundrer ser vi resultatet...

Som det ikke kunne vært noe annet...

Jente, fargen festet seg veldig godt til håret, estetisk sett er jeg fornøyd,

Nå grer jeg håret mitt for å se hva som skjedde med disse insektene,

Ja, nå er de blå, grønne, de er malt også, hva skal man gjøre?

Face, vi har ikke mer lus, vi slapp unna, la oss feire på tavernaen, med en limonade,

Jeg håper vi ikke ender opp som i Portugal, på den terrassen i hagen.

(Det er der du skulle tro han ville få de lusene...)