Dacă ar fi să plec diseară
Dacă ar fi să plec diseară, pe tărâmul de tăcere,
Aș lăsa vântul să-ți aducă o șoaptă plină de putere.
Cu blândețea unui zeu și-un zâmbet cald pe chipul său,
Să-ți șteargă el orice tristețe, cum aș fi vrut s-o fac doar eu.
Dacă ar fi să zbor spre stele, pe curcubeu purtat de gând,
Aș lăsa sufletul din mine să-ți lumineze drumul tău blând.
Iar steaua mea să-ți mângâie părul cu raze strălucind ușor,
Să-ți ocrotească fruntea plină de vise albastre, pline de dor.
Dar de-aș pleca, te rog, zâmbește, căci voi rămâne-n orice colț,
În vânt, în cer, în dorul tainic, sau într-un cântec fără solț.
Privirea ta va fi lumina ce-mi poartă gândul neîncetat,
Chiar de tăcerea-mi va vorbi, eu te iubesc cu-adevărat.
Poems in the same category
Chitaristul de la 48
Vastele căi, timpurii cuvinte ale sufletului cheie
Rochia rece a vântului, veșmânt alb de
paie
Emanări a două note, sentimente inimii gazde
Acum oferind numai ale sufletului versuri
calde
Urechii blânde trecătoare să lase dor de șoade,
Stătătoare versuri care,
A mea repetată venire, nefericire a două aure
Trecătoare note-n vânt
Est al culoarului, vechi gânduri în urmă lăsând
Partituri de nedescris
Undelemn pentru amândoi, pe foaia albă
scris
Pandantiv nevăzut de mulți, pentru ce-i decis.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Gânduri de îndrăgostit
Crezi că n-ai iubit vreodată
Cum pe ea o mai iubești.
Dulce, caldă și-adorată
Ca și floarea ce-o privești.
Seara când te culci și somnul
Ce se așterne peste gene,
Tot la ea îți zboară gândul
Și tot sufletul tău geme.
Ai dori să fi covor de flori
Ea mereu pe el să se-aplece.
Zvonul în spectru de culori
Ca să spună cine o place.
Pe cer luna palidă te-mbie
Luminoasă să o privești.
Păsărelele te-ncântă,
Ciripind să tot iubești.
Dară toate trec pe lături
Fără chiar să vezi că ochii
N-au zărit că sunt alături,
Și gândind, te prind iar zorii.
Ceasornicul vietii
Astazi
Cand pletele lungi
Mi-s albe
Ca zapada iernii
Ma visez
Copila mica...
Acea copila
Care obisnuia
Sa-si scalde
Trupul alb
Ca spuma laptelui
In acea tarana de apus...
Ce repde
S-a scurs
Nisipul din clepsidra...
Timp ireversibil.
Aud ecoul
Tic-tac-ului
Tic-tac-ul trist
Ce imi tot numara
Zilele,orele,minutele,secundele...ramase.
Uite!
Atat!
Am ajuns
La sfarsit
De drum-Drumul vietii...
Tot ma apropii
De acea usa
Care o vedeam
Din departare...
iar cand o priveam
Ma luau fiorii.
Nu am crezut
Niciodata
Ca atat de repede
ma voi apropia
De acea usa
Neagra si receee...
Nu am crezut
Niciodata
Ca atat de repede
Va trebui
Sa ma strecor
Prin ea-Moartea.
Ce pacat
Ca nu mai pot sa opresc macar
Timpul in loc...
Ce pacat...
17:23
S-a lăsat frigul,
Nu afară, ci aici între noi.
Noi măsurăm altfel timpul,
În lacrimi și nevoi.
Dragostea de tine devine o ploaie grea
Apare suferința,
Te-ai îmbrăcat cu ea.
Nu vreau să-i simt atingerea
Apoi să devină dependență.
Mă doare și știi bine
Durerea mi-e esență.
Cinci ori ca la început
Mă gândesc atâta oară, la tine
Deși, in realitate, trei cuvinte îs prea puține,
Din cap să-mi ieși, tu nu ai vrut
Cinci ori ca la început.
Recunosc , realitatea m-a străpuns
Par o fată ce nu are nimic de ascuns,
Mi-ai ieșit din cap, dar mi s-a părut
Cinci ori ca la început .
Tu, un băiat înalt, dar nu aș fi crezut ,
Că m-ar fi atras vreodată , deci am tăcut .
Iar după luni- împreuna ce le-am petrecut ,
Cinci ori ca la început.
Te ignoram, interes alături căutam
Cu tot sufletul , dar firul l-am pierdut,
“De ce el?” mă întrebam , mă tot pierdeam
Cinci ori ca la început.
Să fi fost ochii cei blânzi,
Ori zâmbetul atât de încrezut ?
Te-am uitat, dar tot mi-ai apărut
Cinci ori ca la încăput.
Ești libertin, nu cauți nimic în serios
Altele fug, uneori pare chiar grețos .
Iar eu stau, uitându-mă dintr-un colț tăcut
Cinci ori ca la început.
Mi-e frică să recunosc, nici prietenelor, nici ție,
Uneori mi-e rușine s-o fac și pentru sine.
Dar nu pot schimba nimic din trecut
Cinci ori ca la început.
Și iată-mă acum, in speranța ca totul se va schimba
Caci știu, niciodată nu voi primi atenția ta…
Încerc și eu sa pun un punct,
Cinci ori ca la început.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în germană
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Können wir das Bild einer Person, die uns vor 10 Jahren inspiriert hat, noch einmal Revue passieren lassen?
Ja, wir müssen es nur wollen,
Ja, wenn es einen positiven Einfluss auf uns hätte,
Ja, wenn es uns motiviert hat,
Ja, wenn er uns verstehen könnte (die meisten Menschen können es nicht),
Ja, wenn sie uns etwas von ihrem Charakter, der Schönheit ihrer Seele und ihren Leidenschaften vermitteln könnte,
Ja, wenn ich beim Betrachten ihrer Bilder immer noch vor Freude seufze,
Ja, wenn sie uns sprachlos gemacht hat, wie einzigartig ihre Ideen waren (eine davon hat mich in jeder Hinsicht wirklich überrascht),
Ja, wenn sie wüsste, wie sie uns dazu bringen könnte, ihren Standpunkt zu sehen,
Ja, wenn sie uns ein Milliardstel ihrer Gaben geben könnte,
Ja, wenn sie uns mit ihrem Lachen, ihrer Freundlichkeit und ihren Wünschen ansteckte,
Ja, wenn Sie denken, dass es Sie zum Besseren verändert hat, dass Sie reicher geworden sind (moralisch, ethisch, emotional),
Ja, wenn er dich nicht aufgab, würde er dir lieber vertrauen, er dachte nicht, dass er seine Zeit verschwenden würde, ohne irgendwelche Ergebnisse zu erzielen,
Ja, wenn auch Sie sein Vertrauen nicht missbraucht haben,
Ja, wenn er wüsste, wie er uns Ambitionen wecken und sie während der Zeit, in der wir uns kannten, steigern konnte,
Ja, wenn wir feststellen, dass es nicht viele wie sie gab,
Ja, wenn ihm moralische Werte wirklich am Herzen liegen, wie kann dann jeder Mensch eine bessere, sanftere, fürsorglichere und angenehmere Version seiner selbst erreichen?
Ja, wenn ich jedes Mal, wenn ich sie sah, immer die gleiche Aufregung verspürte, spielte es keine Rolle, dass sie mit schlammigem Regenwasser bespritzt war, dass sie Momente hatte, in denen sie nervöser war, dass sie wütend wurde, dass sie müde war, dass sie wir hatten die Grippe und konnten nicht mehr mit denselben hervorragenden Charaktereigenschaften genießen,
Ja, wenn die an sie gerichteten Gedanken in unseren Herzen Früchte trugen,
Ja, wenn sie nicht irgendein Fremder war, dann war sie mehr als das, man hatte das Gefühl, man kam ihr näher, sie war wie eine Freundin oder eine ältere Schwester,
Ja, wenn du jeden Tag mit ihrer Hilfe eine Stufe höher gehst,
Ja, wenn er alles mit einer solchen Ruhe und Leidenschaft aufbauen könnte, dass man wirklich nicht reagieren kann, wenn man darüber nachdenkt,
Ja, wenn Sie glauben, Sie hätten nicht umsonst versucht, sie zu beeindrucken,
Ja, Alter bedeutete in ihrem Fall wirklich Schönheit, sie war in ihrer Jugend viel dicker, aber sie hatte den Willen, Gewicht zu verlieren, sie hatte Zeit, alle Fehler zu beheben, die sie an sich störten, um uns allen mit etwa 50 Jahren eine Freude zu machen ,
Ja, es hätte sich wirklich gelohnt, an einer Reality-Show wie „Rumänen haben Talent“ teilzunehmen,
Ja, weil ich das Wort „Talent“ erwähnt habe, habe ich von ihr gelernt, dass es so etwas nicht gibt, wir bekommen kein Talent und nehmen es nicht mit in die andere Welt, das Talent, das sie zeigte, war erworben Geschicklichkeit, das Ergebnis einiger üblicher,
Ja, als ich fiel (stolperte), wusste er, wie er mir aufhelfen konnte,
Ja, wenn man sie nur noch auf dem Bürgersteig, auf dem Markt, bei Konzerten, im Rathaus, im Stadion sehen könnte, wie sie heute 70 Jahre alt wäre,
Ja, ich würde sie gerne noch einmal sehen...
Meine liebe Frau (und die Initialen C. P.), die für mich 7 Jahre lang eher wie eine ältere Schwester (ca. 42 Jahre älter) war, dann musstest du auch gehen, eine weitere Etappe stand bevor. Du bist wie ein Rätsel in meinem Unterbewusstsein geblieben, ich weiß bis heute nicht einmal, wie du mich gewollt hättest, was du dir lieber gezeigt hättest, aber du bist irgendwo dort geblieben, auf der Liste der „Frauen“. von 10 und von 10 Männern“, als käme es aus einer 10-Klassen-Show.
Verzeihen Sie meine Ungeschicklichkeit in allem, aber es war keine Absicht, aber ich friere, mein Herz rast, ich klopfe, ich schwitze mal kalt, mal warm, es ist, als ob ich nicht genug Luft bekomme meine Lungen, wenn ich die Persönlichkeit bewundere, die Bemühungen, alles, was du mir gezeigt hast, und ich konnte dir angesichts meiner seitdem mangelnden Fähigkeiten nichts anderes zeigen als das, was du immer gesehen hast.
Other poems by the author
Scaun gol
A rămas un scaun gol
În odaia părăsită,
Cu un dor ce arde-n colț
Și o liniște zdrobită.
Plânge fără glas, încet,
De un dor ce n-are sfârșit,
Cine-i va aduce-ncet
Pe cel drag, și pe cel drept?
Toată casa e pustie,
Dar acel scaun stingher
Povestește în tăcere
Despre drag și despre cer.
El e scaunul uitării,
Martor veșnic, neclintit,
Umbra rece-a alinării,
Acel dor de nesfârșit.
Semn al celor ce s-au dus,
Ce-au plecat fără de veste,
Fiecare, la apus,
Lasă-n urmă o poveste.
A rămas un scaun mut,
Ca un martor al durerii,
Doamne, dacă n-am să-l uit,
Dă-mi alin și-un gând dorit.
A plecat tata..
A plecat tata-n taină, fără veste, într-o zi,
Lăsând în urmă dor și amintirile lui vii,
O tăcere grea s-a lăsat peste noi,
Parcă totul e altfel, nimic nu-i ca-napoi.
Prea brusc s-a stins lumina în pragul său drag,
Prea repede s-a rupt al vieții fir frag,
N-am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc,
Nici să-i mulțumesc pentru tot ce primesc.
Îl caut în vis, în tăceri și-n amintiri,
În serile lungi și-n vechi amăgiri,
Îl simt printre lacrimi, în suflet, ascuns,
Ca o flacără vie ce n-a fost de-ajuns.
Unde ești, tată, de ce-ai plecat așa,
Lăsând în urmă doar umbra ta?
În inimă port durerea, dar și-al tău chip,
Și-n gânduri mă-ntorc la al nostru timp.
Rămâi cu mine-n suflet, călăuză mereu,
Chiar dacă-ai plecat spre cerul tău,
Căci iubirea ta, tată, în mine va fii,
Și-așa îți voi păstra amintirea vie-n fiecare zi.
Uitarea, dar necontenit
Uitarea vine-n pas tăcut,
Și șterge tot ce-a fost durere.
Lăsăm în urmă ce-a trecut,
Privim spre cer, spre mângâiere.
Pentru totdeauna-am înțeles,
Că timpul nu-l putem întoarce.
Dar viitorul ne-a ales,
Spre noi speranțe să ne poarte.
Iubirea de după plecare
Doar după ce murim ne fac icoană,
Ne-aduc cu flori și lacrimi în pridvor,
Dar n-au știut, în viață, să ne cheme,
Să ne sărute fruntea tuturor.
Când încă eram vii, eram uitare,
Un chip pierdut în zori și-n amurgiri,
Dar moartea dă iubirii o cărare,
Pe care-o calcă toți, cu amintiri.
Atunci suntem eroi fără de vină,
Cu vorbe dulci sculptate pe mormânt,
Dar cât eram, doar vânt și rădăcină,
Ne-au lăsat singuri, praf purtat de vânt.
Ce trist e să primești flori fără viață,
Când trupul doarme-n liniștea de humă.
Iubiți-mă acum, cât sunt aici,
Nu când mi-oi pierde umbra de pe urmă.
Căci viața e o lampă ce se stinge,
Iar focul ei cu vântul se topește,
Iubiți-mă acum, cu foc, cu dor,
Nu după ce destinul mă sfârșește.
În cartea vieții
În cartea vieții noi tot răsfoim,
Sperând la-o dragoste să ne găsim,
De mii de ori spunând “e ultima dată”,
Dar inima încă ne e-mbătată.
Cu răni adânci, căutăm alinare,
Și speranța ne poartă iar cărare,
Visăm la-un ideal îndepărtat,
Cu toții, de perfecțiune-amăgit, chemat.
Și pagina o-ntoarcem iar și iar,
Descoperind iubirea ca-ntr-un dar,
Căci, în cartea vieții de luptători,
E scris să iubim… o dată-n fiori.
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul
Dă-mi ploi târzii și cer senin,
Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,
Dă-mi focul care arde mut,
Dar nu-mi da drumul nici un minut.
Dă-mi vântul care rupe crengi,
Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,
Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,
Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.
Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,
Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,
Dă-mi stele stinse, fără zare,
Dar ține-mă, nu-mi da uitare.
Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,
Oricât de greu ar apăsa,
Dar lasă-mi jurământul sumbru:
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.