Eu caut absolut,tu necunoscut
Poate ca am fost doar doua destine in univers.
Tu erai rătăcit printr-un vers,
Însă nu unul dintr-a mea poezie.
Tot ce a fost a fost erezie.
Am crezut ca esti menit sa aparții poeziei mele
Dar tu erai departe rătăcit printre stele.
Am revenit asupra versurilor,
Fiindca refuzam noțiunea sensurilor.
Am căutat cuvinte noi și pe cele vechi le-am modificat
Deoarece asupra așteptărilor mele nu s-au ridicat.
Credeam ca dacă e poezia mea o să fie cum îmi doresc,
Dar tu nu erai un simplu vers,erai ceva ceresc.
Nu te limitezi poeziei mele de aluzii abundentă.
Tu erai mai degrabă o lumină transcendentă.
Erai dornic să te arunci în necunoscut,
Nu într-o poezie cu final prevăzut.
Erai dornic să străbați cu incertitudine prin neant,
Nu îți doreai să trăiești ceva constant.
Așa ca poezia mea doar te-ar fi limitat,
Când tu îți doreai ca prin necunoscut să fii purtat.
Eu în schimb îmi doream ceva absolut,
Așa ca am scris un început,
Dar de fapt a fost doar risipă de cerneală
A unei povești care nici măcar nu a fost reală.
Poems in the same category
Sa te mai astept?
Ce dacă acum răsare soarele,
Dacă e atâta beznă între noi,
Căci căldura se poate duce
Și cu strălucirea înapoi...
În inimile noastre, furtuna bate a dor nebun,
În nopți de gheață și de frig,
În zadar căutăm un cuvânt cald și blând,
În zadar așteptăm să ne mai întâlnim…
Îmi ceri respect
Și n-am cerut nimic...
Un pic de fericire....
Și am primit în schimb
Amar și chinuire...
Îmi ceri respect...
Dar nu cred că se poate...
Respectul tau a rămas că o carte....
Pierdut și aruncat pe un raft prăfuit
Îl vei găsi cindva tirziu....
Și îți vei aminti că te-am iubit...
Iar eu voi fi departe...
Din nou voi invia...
Va răsări frumos zimbetul pe fata mea...
Voi radia că soarele de fericire...
Și voi uita pe veci...
De a ta iubire...
De suflet )
Ciudat ,demult n-am scris poeme ,
De dor ,de dragoste ,de-al meu trecut .
Ah ,Bacovia îmi tot curge prin vene,
Dar tot hoinară sunt,doar că în.. necunoscut .
Nu mă născusei eu în secol bun,știu bine ,
Nu mă pricepeți voi ,străini îmi sunteți .
Sufletul meu cuprins din vechi ruine ,
Nu-i deslușit în veci în fața unor hoți.
Hoți ?păi ..valoarea nu-i în bun material ,
Eu zic de sentimente ,vise și splendoare.
Aduceți modestia într-un hal..
Și furați tot ce mai are culoare.
Un sumbru gri neliniștit îmi bântuie trăirea,
Dar numai tu ,TU ,omul meu ,
Îmi mai aduci fericirea ..
Luni
Iubita mea,la inceput de săptămână,
Îți voi trimite un sărut simbolic,
Știind că nu te pot ține de mână,
Și nici să-ți simt parfumul mistic îngeresc,
Să te miros aș vrea dar n-o pot face
Are iubirea briza sa?
Iubindu-te am gândul prins la tine,
Am un suspin dar am și-o mare fericire
Știind că ești iubita mea pe veșnicie
Sau că eu sunt iubirea ta!
(26 februarie 2024 Horia Stănicel)
Chitaristul de la 48
Vastele căi, timpurii cuvinte ale sufletului cheie
Rochia rece a vântului, veșmânt alb de
paie
Emanări a două note, sentimente inimii gazde
Acum oferind numai ale sufletului versuri
calde
Urechii blânde trecătoare să lase dor de șoade,
Stătătoare versuri care,
A mea repetată venire, nefericire a două aure
Trecătoare note-n vânt
Est al culoarului, vechi gânduri în urmă lăsând
Partituri de nedescris
Undelemn pentru amândoi, pe foaia albă
scris
Pandantiv nevăzut de mulți, pentru ce-i decis.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Sa te mai astept?
Ce dacă acum răsare soarele,
Dacă e atâta beznă între noi,
Căci căldura se poate duce
Și cu strălucirea înapoi...
În inimile noastre, furtuna bate a dor nebun,
În nopți de gheață și de frig,
În zadar căutăm un cuvânt cald și blând,
În zadar așteptăm să ne mai întâlnim…
Îmi ceri respect
Și n-am cerut nimic...
Un pic de fericire....
Și am primit în schimb
Amar și chinuire...
Îmi ceri respect...
Dar nu cred că se poate...
Respectul tau a rămas că o carte....
Pierdut și aruncat pe un raft prăfuit
Îl vei găsi cindva tirziu....
Și îți vei aminti că te-am iubit...
Iar eu voi fi departe...
Din nou voi invia...
Va răsări frumos zimbetul pe fata mea...
Voi radia că soarele de fericire...
Și voi uita pe veci...
De a ta iubire...
De suflet )
Ciudat ,demult n-am scris poeme ,
De dor ,de dragoste ,de-al meu trecut .
Ah ,Bacovia îmi tot curge prin vene,
Dar tot hoinară sunt,doar că în.. necunoscut .
Nu mă născusei eu în secol bun,știu bine ,
Nu mă pricepeți voi ,străini îmi sunteți .
Sufletul meu cuprins din vechi ruine ,
Nu-i deslușit în veci în fața unor hoți.
Hoți ?păi ..valoarea nu-i în bun material ,
Eu zic de sentimente ,vise și splendoare.
Aduceți modestia într-un hal..
Și furați tot ce mai are culoare.
Un sumbru gri neliniștit îmi bântuie trăirea,
Dar numai tu ,TU ,omul meu ,
Îmi mai aduci fericirea ..
Luni
Iubita mea,la inceput de săptămână,
Îți voi trimite un sărut simbolic,
Știind că nu te pot ține de mână,
Și nici să-ți simt parfumul mistic îngeresc,
Să te miros aș vrea dar n-o pot face
Are iubirea briza sa?
Iubindu-te am gândul prins la tine,
Am un suspin dar am și-o mare fericire
Știind că ești iubita mea pe veșnicie
Sau că eu sunt iubirea ta!
(26 februarie 2024 Horia Stănicel)
Chitaristul de la 48
Vastele căi, timpurii cuvinte ale sufletului cheie
Rochia rece a vântului, veșmânt alb de
paie
Emanări a două note, sentimente inimii gazde
Acum oferind numai ale sufletului versuri
calde
Urechii blânde trecătoare să lase dor de șoade,
Stătătoare versuri care,
A mea repetată venire, nefericire a două aure
Trecătoare note-n vânt
Est al culoarului, vechi gânduri în urmă lăsând
Partituri de nedescris
Undelemn pentru amândoi, pe foaia albă
scris
Pandantiv nevăzut de mulți, pentru ce-i decis.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Other poems by the author
Doar un vis
Incă o dimineață în care am simțit cum ai dispărut...
După ce prin visul meu ai străbătut.
Mă priveai adânc în ochi și îmi zâmbeai,
Doamne,și ce frumos îmi vorbeai.
Apari doar după ce adorm,nu te-ai plictisit?
Fiindcă eu una am obosit.
Am obosit să te simt așa departe,
Cu toate că ne vedem în fiecare noapte.
Am obosit ca dimineața să mă părăsești
Apoi ca tot restul zilei să-mi lipsești.
Am obosit să aștept noaptea să ne vedem
Ca apoi sub clarul lunii să ședem.
Ma privești și îmi vorbești,
Imi spui cat de mult mă iubești.
Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești,
Ca apoi să te risipești.
Stiu ca acest tu nu este real,
Este doar un ideal.
Mă întreb ce îmi vei spune data viitoare
în aspirația trecătoare.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.
Doar un vis
Incă o dimineață în care am simțit cum ai dispărut...
După ce prin visul meu ai străbătut.
Mă priveai adânc în ochi și îmi zâmbeai,
Doamne,și ce frumos îmi vorbeai.
Apari doar după ce adorm,nu te-ai plictisit?
Fiindcă eu una am obosit.
Am obosit să te simt așa departe,
Cu toate că ne vedem în fiecare noapte.
Am obosit ca dimineața să mă părăsești
Apoi ca tot restul zilei să-mi lipsești.
Am obosit să aștept noaptea să ne vedem
Ca apoi sub clarul lunii să ședem.
Ma privești și îmi vorbești,
Imi spui cat de mult mă iubești.
Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești,
Ca apoi să te risipești.
Stiu ca acest tu nu este real,
Este doar un ideal.
Mă întreb ce îmi vei spune data viitoare
în aspirația trecătoare.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.