Eu caut absolut,tu necunoscut

Cum nu te am cu mine,

Mă rog pe ţărmul ud,

La primul val ce vine,

S-aducă al tău sărut.

Şi atunci trasez, din minte,

Cu degetul pe plajă

Conturul gurii tale,

Pătruns de a sa vrajă.

Cum nu te am cu mine,

Implor al doilea val,

Din depărtări s-aducă

Surâsul tău la mal.

Şi atunci schiţez pe plajă

Cu degetu'-n nisip,

Portretul tău iubito

Cu zâmbetul pe chip.

Cum nu te am cu mine,

La valul următor

Mă rog ca să aducă

Cu el al tău amor.

Şi atunci trag printre alge

Şi pescăruşi răzleţi,

Conturul unei inimi

Străpunsă de săgeţi.

Cum nu te am cu mine,

Rog valurile toate,

La piept să mi te aducă

Măcar pentru o noapte.

Şi atunci sub clar de lună

Pe plajă scriu, de zor,

Cu litere de-o palmă,

DE TINE ÎMI E DOR!!!

DE TINE ÎMI E DOR!!!

DE TINE ÎMI E DOR!!!...

E ziua ta femeie

E primăvara ta

Tu este cea mai frumoasă 

Și tot ce va urma.

Și fiecare clipă din fiecare ceas

E o mare de iubire

Dragoste și extaz.

Aștept răsărit

În colțul ferestrei doarme luna

Se învelește cu norii

Urma luminii dispare stinsă

Adorm și eu căzând în visare

Și dintr-odată e lumină

Soarele e sus, undeva

Privesc iarba vălurind în adierea văntului

E totuși liniște, ciudată liniște

Din spate răsare umbră

Mă atinge o mână

Deja știu, e Ea

 Simt sângele alergând

Roșul devine foc

Întorc privirea  și brusc liniștea se rupe

Am întârziat pițin, se aude

Nu contează, răspund, ești aici deci e bine

Mă abțin să întreb unde suntem și cum am ajuns

Mai important e momentul, prezența

Hai să mergem

O iau de mână și zâmbesc

Totul se stinge

Deschid ochii

În colțul ferestrei arde soare

Patul doarme rece

Palmele-s goale

Închid ochii și încerc să mă-ntorc

Acolo în vis

Acolo unde e Ea

Dar acolo înseamnă că nu e aici

Nu e acum, nu e.....

Și-atunci încep să curgă rănile

Fierbinte îngheață visarea

Ai plecat și zile negre,

Pogorât-au peste mine,

Inima îmi stă de veghe,

Și întreabă despre tine.

Suferință ani de-a rândul,

Draga inimă îndură,

Și întreabă tainic gândul,

Unde e iubirea pură?

Ochii-s triști, izvor de lacrimi,

Alinarea lor e dusă,

Ard mocnit cuprinși de patimi,

După dragostea răpusă.

Pași se-ndreaptă tremurând,

Înspre geam precum o turmă,

Însă nu-i...și rând pe rând,

Se întorc pe aceeași urmă.

Toamna e acum târzie,

Frunza cade, tu plecată...

Luna îmi pare străvezie,

Sunt mai trist ca niciodată.

Incendiu grabnic se întinde, 

Din mâna mea spre carnea ta, 

Și apă este pretutindeni, 

Dar cred că nu ne vom salva. 

Ard peste noi iubiri mistuitoare, 

Mi-e ochiul rug și inima jăratic, 

Și-agonic cad ca dintr-o stropitoare, 

Săruturi reci din cercul nostru artic. 

Văpăi de flăcări cresc și din cuvinte,

Ca un luceafăr ochii îmi sclipesc,

Iar trupul ți-e atâta de fierbinte,

Că mângâindu-l, aievea mă topesc.

Cad brațele albe, arse-n lumină,

Și aripi de foc din umeri ne cresc,

Plutim peste carnea ce încă suspină,

Și totu-i sublim, și focu-i firesc.

Și poate vom arde pân' la tăcere,

În propriul jăratic să ne îngroape,

Să naștem incendii deloc efemere,

În văzduh, pe pământ și sub ape.

Primul sărut a fost pe strada mea,

Acum trebuie să merg singur pe ea.

Ne văd pe noi peste tot și mă opresc,

Exact în același loc, îmi amintesc

Cât de fericiți eram amândoi,

Că vara se termina cu noi.

A devenit locul nostru, dar n-am știut

Că tot acolo vom avea și ultimul sarut.

Nu știu daca e noroc sau sunt blestemat.

Că trec prin locul ăla de fiecare dat'.

Dar mă doare că nu mai sunt cu tine,

Parca nu merg acasă, daca nu ești lângă mine.

De când nu ești, strada-i tristă și pustie,

Iar eu tot rătăcesc, căutându-te pe tine.

Simt cum toată lumea se învârte în jurul meu,

Aș putea să scriu despre asta un întreg eseu.

Însă,spre deosebire de ei,eu stau în loc,

Nu mă mișc și simt cum mă sufoc.

Ei înoată și se ridică la suprafață,

Intr-un final ajungând la verdeață.

Eu mă înec adânc în valuri,

Ma scufund și renunț la idealuri.

Spre adâncuri mă îndrept,

Nu mă pot ridica și încep să accept,

Ca în întuneric voi trăi trăi

Si acolo voi mucegăi.

Nu pot face nimic pentru a mă salva 

În sumbra apă mă voi dizolva.

Voi suspină și voi striga

Insa acolo mă voi degrada.

Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,

Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.

Intr-un loc departe l-am îngropat.

Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .

Iarba a înverzit iar florile au înflorit,

S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.

Erau parfumate și frumoase,

Însă într-atât de mincinoase.

Erau așa mărețe și strălucitoare,

Însă atat de înșelătoare...

Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere

Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.

Le-am îngrijit și le-am udat 

Și să reziste le-am implorat.

Rugile mele au fost în zadar

Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.

Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,

Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins 

Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,

Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,

De flori albe amăgitoare,

Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.

Și poate într-o zi o să învăț să zbor,

Să mă duc departe nerăbdător.

Sa plutesc și să veghez,

Lumea întreagă să o fotografiez.

Să rămân doar un suflet

Fără corp și fără cuget.

Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"

Și să ajung până la apogeu.

Să mă las pierdut în cer și gânduri,

Să învăț să citesc printre rânduri.

Să mă îndrume briza largii mări 

Să uit de toate ale mele tulburări.

Să nu mai gândesc și să nu mai exist,

Să mă eliberez de al meu spirit realist.

Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,

Decât o amintire vastă.

Sufletul meu este un izvor care a secat,

S-a pierdut pe sine dar nu ai remarcat.

Acum este gol și întunecat,

Și de apăsări sufletești încărcat.

Sufletul tău este un pământ uscat,

Pe care să-l readuc la viață am încercat.

Dar izvorul meu nu a fost suficient să te trezesc .

M-am pierdut într-un vis neîmplinit,nefiresc.

Sufletul meu era doar un izvor de dorințe

Cutreierat de ale sufletului tău suferințe.

Era ceva metafizic,un abis senin,

Care spera să-și făurească un alt destin.

Tu ești deșert iar eu un simplu izvor.

Tu ești contagios iar eu nu sunt vindecător.

Fără nimic în suflet m-ai lăsat

Fiindcă de tot ce puteam simți vreodată m-ai secat.

Am fost înghițită  până la ultima bucată

De al tău suflet care nu-i nimic mai mult decât o mare secată.

M-ai secat de tot ce am fost vreodată

Și de ceva ce nu voi mai fi niciodată.

Ochii tăi poartă în ei frumusețe,

Dar din ei curge tristețe.

Ascunzi asta destul de bine

Dar doar pentru prezențe străine.

Eu îi citesc fără pic de efort,

Gasesc in ei așa de mult confort...

Repetitiv și de zi i-am admirat,

Și să creez ei m-au inspirat.

Pentru al meu suflet ochii tăi sunt ca o muză

Însă să îi înțeleagă pe ai mei refuză.

Refuza să vadă felul în care îi privesc 

Și cat de mult îi doresc.

Doresc ca atunci când nu sunt atentă să mă urmărească,

Si când îi observ să continue să mă privească.

Doua perechi de ochi rătăcindu-se,

Întâlnindu-se și regăsindu-se.

Insa ochii tăi nu se îndreaptă spre a mea privire

Dar tot continuă să mă inspire,

Fiindca transmit atât de multe sentimente 

Chiar și în cele mai irelevante momente.

Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,

Iar eu parcă am prins rădăcini.

Am stagnat și în adâncuri am alunecat,

M-am cufundat și m-am înecat.

Timpul trece iar eu stau în loc 

Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.

Timpul trece iar eu sunt neajutorată,

Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.

De abis rădăcinile m-au îmbrățișat 

Iar speranța din mâini mi-a alunecat.

Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri 

Iar propriul sine știe doar a mă asupri.

Un sentiment de dor inexplicabil 

A unui trecut irevocabil.

Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,

Unul care s-a simțit ca un coșmar.

Sunt prizonieră a unei nostalgii amare

Și nu am cale de scăpare.

Nostlagie pentru atâta timp pierdut,

Ce în durere l-am petrecut.

N-am putut să mă bucur nicidecum,

De timpul estompat oricum.