Mulțumesc
Cuvânt adânc, curat și sfânt,
E darul cel mai prețios pe pământ,
„Mulțumesc” – o rază de lumină,
Ce-n suflet pacea o dezbină.
E firul care leagă oameni,
O punte-n clipele de vreme grea,
Un simplu gest, dar cu ecou,
Ce schimbă viața, ziua ta.
Când spui „mulțumesc”, ceva se-aprinde,
Un foc ce-n inimi calde se extinde,
Rostește-l sincer, din iubire,
Și lumea-i altfel, plină de-o strălucire.
Mulțumește vieții că te-a învățat,
Să prețuiești ce ieri ai ignorat,
Mulțumește clipei, chiar de-i trecătoare,
Că-n ea găsești o rază salvatoare.
Mulțumește celor ce ți-au fost alături,
Și celor ce-au plecat, prin vânturi,
Căci fiecare-a scris o filă-n carte,
Cu sens, cu lacrimi, uneori, cu fapte.
„Mulțumesc” e cheia către cer,
Un cântec blând pe-al vieții mister,
Să-l porți cu tine, în suflet nestins,
Стихи из этой категории
Fără teamă
Să stai fără teamă iubito,
Căci noi doi suntem și aici și acolo,
Si nimeni nu poate vreodată
Să ne arunce în mare sau
De pe nori de furtună,
În valuri înalte cât munții, să ne piardă!
Corabia noastră-i nebună,
Este fantomă prin noapte!
Stai fără teamă iubito,
Vom ajunge la țărm împreună!
Ți-am spus doar că sunt piratul
Care iubirea din aur îți fură,
Și te va conduce pe norii născuți acum din tunul,
Ce zgură și fum risipește!
Privește câte vase dușmane,
Pe valuri nebune se-avântă,
Vor să ne fure comoara,iubirea sau viața!
Mai este puțin iubito și ajungem,
Pe Insula iubirii pe tărâmul de eros...
De trebuie însă, vom muri împreună pe tunuri, în praf și explozii!
(Volumul de poezii Sonete de amor-Horia Stănicel 2023)
Un vis..astral!
Soare aș vrea să fiu eu pentru tine,
Și tu întotdeauna Luna să-mi fii,
Aș lumina făptura ta cât știu de bine,
Și te-aș ruga de vrei, mireasă să-mi devii
Din depărtare, căldură ți-aș trimite,
Să-ți încălzească inima și trupul,
Și un mesaj de sus, aș da către ursite,
Noroc să-ți pună-n cale, mai mult decât nisipul
Aș încerca să fiu al tău bun protector,
Și permanent să te veghez de după nori,
Dar din păcate/fericire sunt omul muritor,
Și îți trimit cu multă dragoste..doar flori
Așa că vom rămâne simpli pământeni,
Și nicidecum să devenim astre cerești,
Vom încerca să fim noi buni samariteni,
Și viața s-o trăim frumos ca în povești!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
DIVINITATE
M-a copleșit iubirea ta,
M-a copleșit dragostea ta,
Când o fi să mor
Te rog, nu mă uita.
Eu te-am iubit enorm de mult
Te-am scris în stele cu creion;
Dragostea ta să nu o dai
Din inimă nicicând.
Ador cugetul tău sfânt
Ce nicăieri nu a plecat
A rămas închis pe veci
Iubindu-l Dumnezeu!
De astazi voi fi a ta
De astăzi voi fi a ta!
Da, ai citit bine.
Sufletele noastre se vor unii
iar noi doi vom fi un singur lucru.
Mă emoționez atunci când mă gândesc,
dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.
Am trecut prin momente grele,
nimic în viață nu este ușor,
și au existat multe momente când n-am mai putut
Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine
și comunicau mereu între ele.
Increderea este cel mai important lucru
iar noi doi chiar am discutat de la început.
Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească,
vreau să mă iubești doar tu.
Ce dor imi este de tine,
așa de mult doare…
Dar să știi că nimic nu-i etern
și in sfarsit o sa dispara.
Din prima zi de relatie am vrut
iar am reușit să ajungem aici
Să ne unim drumurile noastre.
Pentru totdeauna vom fi împreună...
Pentru totdeauna voi fi a ta!
Când tu...
Când briza incertitudinii îmi mângâie fruntea
Când simt că drumul l-am rătăcit
Privesc către cer și chiar zarea
Suav îmi dezvăluie calea.
Când tonurile de gri mă năpădesc
Când parcă somnul nu-l găsesc
Valul dulceag mă învăluie
Și o speranță nouă îmi dăruie.
Când distanța mi se pare infinită
Când timpul e dușmanul meu tăcut
Îmi amintesc cum un vis s-a născut
Dintr-un surâs și o privire discretă.
Când nu îndrăzneam să cer o șansă
Când visul îmi părea interzis
M-ai luat pe sus ca o avalanșă
Și fericirea din nou m-a cuprins.
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,
te-ai învălui în lumina zilelor mele,
fiecare gând ar fi o adiere de dor,
fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.
Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –
neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.
Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,
ai înțelege că iubirea nu cere,
nu cere nimic altceva decât să fie –
simplă, pură, fără forme,
fără ziduri de apărat,
fără măști de purtat.
Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,
și tot ce am fost,
și tot ce voi fi.
Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,
în acele colțuri de lumina dimineții
în care eu mă regăsesc cu tine,
fără cuvinte,
fără planuri,
doar un puls comun între două inimi.
Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea
fără frică, fără teamă de-a pierde.
Dacă ai ține la tine,
ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,
ca un secret păstrat în pielea ta,
ca o fereastră deschisă către lume,
unde doar noi doi știm cum să iubim.
Fără teamă
Să stai fără teamă iubito,
Căci noi doi suntem și aici și acolo,
Si nimeni nu poate vreodată
Să ne arunce în mare sau
De pe nori de furtună,
În valuri înalte cât munții, să ne piardă!
Corabia noastră-i nebună,
Este fantomă prin noapte!
Stai fără teamă iubito,
Vom ajunge la țărm împreună!
Ți-am spus doar că sunt piratul
Care iubirea din aur îți fură,
Și te va conduce pe norii născuți acum din tunul,
Ce zgură și fum risipește!
Privește câte vase dușmane,
Pe valuri nebune se-avântă,
Vor să ne fure comoara,iubirea sau viața!
Mai este puțin iubito și ajungem,
Pe Insula iubirii pe tărâmul de eros...
De trebuie însă, vom muri împreună pe tunuri, în praf și explozii!
(Volumul de poezii Sonete de amor-Horia Stănicel 2023)
Un vis..astral!
Soare aș vrea să fiu eu pentru tine,
Și tu întotdeauna Luna să-mi fii,
Aș lumina făptura ta cât știu de bine,
Și te-aș ruga de vrei, mireasă să-mi devii
Din depărtare, căldură ți-aș trimite,
Să-ți încălzească inima și trupul,
Și un mesaj de sus, aș da către ursite,
Noroc să-ți pună-n cale, mai mult decât nisipul
Aș încerca să fiu al tău bun protector,
Și permanent să te veghez de după nori,
Dar din păcate/fericire sunt omul muritor,
Și îți trimit cu multă dragoste..doar flori
Așa că vom rămâne simpli pământeni,
Și nicidecum să devenim astre cerești,
Vom încerca să fim noi buni samariteni,
Și viața s-o trăim frumos ca în povești!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
DIVINITATE
M-a copleșit iubirea ta,
M-a copleșit dragostea ta,
Când o fi să mor
Te rog, nu mă uita.
Eu te-am iubit enorm de mult
Te-am scris în stele cu creion;
Dragostea ta să nu o dai
Din inimă nicicând.
Ador cugetul tău sfânt
Ce nicăieri nu a plecat
A rămas închis pe veci
Iubindu-l Dumnezeu!
De astazi voi fi a ta
De astăzi voi fi a ta!
Da, ai citit bine.
Sufletele noastre se vor unii
iar noi doi vom fi un singur lucru.
Mă emoționez atunci când mă gândesc,
dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.
Am trecut prin momente grele,
nimic în viață nu este ușor,
și au existat multe momente când n-am mai putut
Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine
și comunicau mereu între ele.
Increderea este cel mai important lucru
iar noi doi chiar am discutat de la început.
Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească,
vreau să mă iubești doar tu.
Ce dor imi este de tine,
așa de mult doare…
Dar să știi că nimic nu-i etern
și in sfarsit o sa dispara.
Din prima zi de relatie am vrut
iar am reușit să ajungem aici
Să ne unim drumurile noastre.
Pentru totdeauna vom fi împreună...
Pentru totdeauna voi fi a ta!
Când tu...
Când briza incertitudinii îmi mângâie fruntea
Când simt că drumul l-am rătăcit
Privesc către cer și chiar zarea
Suav îmi dezvăluie calea.
Când tonurile de gri mă năpădesc
Când parcă somnul nu-l găsesc
Valul dulceag mă învăluie
Și o speranță nouă îmi dăruie.
Când distanța mi se pare infinită
Când timpul e dușmanul meu tăcut
Îmi amintesc cum un vis s-a născut
Dintr-un surâs și o privire discretă.
Când nu îndrăzneam să cer o șansă
Când visul îmi părea interzis
M-ai luat pe sus ca o avalanșă
Și fericirea din nou m-a cuprins.
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,
te-ai învălui în lumina zilelor mele,
fiecare gând ar fi o adiere de dor,
fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.
Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –
neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.
Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,
ai înțelege că iubirea nu cere,
nu cere nimic altceva decât să fie –
simplă, pură, fără forme,
fără ziduri de apărat,
fără măști de purtat.
Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,
și tot ce am fost,
și tot ce voi fi.
Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,
în acele colțuri de lumina dimineții
în care eu mă regăsesc cu tine,
fără cuvinte,
fără planuri,
doar un puls comun între două inimi.
Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea
fără frică, fără teamă de-a pierde.
Dacă ai ține la tine,
ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,
ca un secret păstrat în pielea ta,
ca o fereastră deschisă către lume,
unde doar noi doi știm cum să iubim.
Другие стихотворения автора
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Indiferența
Pot ieși din gânduri multe, dar indiferența, nu,
E ca umbra ce te-ajunge, chiar de-ai fugi spre alt drum.
Pot să uit chemări de vânturi, să-nchid uși fără regret,
Dar când sufletu-i tăcut, totul pare incomplet.
Pot să râd cu jumătate, să vorbesc doar de decor,
Dar când simt un gol în mine, totul pare fără zbor.
Indiferența nu-i povară, dar nici aer n-are-n ea,
E tăcerea ce rănește mai adânc decât ceva.
Pot ieși din amintire, dintr-o clipă fără glas,
Dar rămâne colț de suflet ce mă ține în impas.
Indiferența nu m-apasă, dar nici vie nu mă lasă,
E un dor ce nu mai plânge, e un foc ce nu mai arde-acasă.
Te-am iubit
Te-am iubit cu disperare,
Fără glas, fără putere,
Și-acum, în tăcerea mare,
Mi-ești doar dor și mângâiere.
Prea târziu s-a stins lumina,
Drumul tău s-a dus în zare,
Rămân doar cu amintirea,
Și cu inima-ntristată, doare.
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul
Dă-mi ploi târzii și cer senin,
Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,
Dă-mi focul care arde mut,
Dar nu-mi da drumul nici un minut.
Dă-mi vântul care rupe crengi,
Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,
Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,
Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.
Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,
Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,
Dă-mi stele stinse, fără zare,
Dar ține-mă, nu-mi da uitare.
Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,
Oricât de greu ar apăsa,
Dar lasă-mi jurământul sumbru:
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.
Zilele de iarnă
Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,
Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.
Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,
Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.
Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,
Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.
Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,
Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.
Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?
Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?
Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,
Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.
Nu cer
Nu cer
Nu cer să-mi dai ce n-ai să-mi dai,
Nici luna-n palme s-o cobori,
Nu cer un drum fără noroi,
Când pașii mei trec printre nori.
Nu cer să schimb ce nu pot fi,
Să mă prefac în altă umbră,
Dar dă-mi curajul de-a trăi,
Cu suflet plin, cu fruntea sumbră.
Nu cer nimic, doar să exist,
Să-mi port lumina-n pieptul gol,
Căci tot ce vreau, în mine-i scris,
Și-i mai frumos decât un rol.
Nu cer să-mi scuturi stele-n zori,
Nici să-mi deschizi un cer senin,
Când trec prin umbre sau fiori,
Eu vreau doar timpul meu deplin.
Nu cer cuvinte fără rost,
Nici jurăminte ce se pierd,
Doar un surâs, căci e un cost
Pe care viața nu-l dezmierd.
Nu cer nimic, doar să mă știi,
Un suflet simplu, un fugar,
Și să rămâi, să-mi fii, să-mi vii,
Când cerul lumii e amar.
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Indiferența
Pot ieși din gânduri multe, dar indiferența, nu,
E ca umbra ce te-ajunge, chiar de-ai fugi spre alt drum.
Pot să uit chemări de vânturi, să-nchid uși fără regret,
Dar când sufletu-i tăcut, totul pare incomplet.
Pot să râd cu jumătate, să vorbesc doar de decor,
Dar când simt un gol în mine, totul pare fără zbor.
Indiferența nu-i povară, dar nici aer n-are-n ea,
E tăcerea ce rănește mai adânc decât ceva.
Pot ieși din amintire, dintr-o clipă fără glas,
Dar rămâne colț de suflet ce mă ține în impas.
Indiferența nu m-apasă, dar nici vie nu mă lasă,
E un dor ce nu mai plânge, e un foc ce nu mai arde-acasă.
Te-am iubit
Te-am iubit cu disperare,
Fără glas, fără putere,
Și-acum, în tăcerea mare,
Mi-ești doar dor și mângâiere.
Prea târziu s-a stins lumina,
Drumul tău s-a dus în zare,
Rămân doar cu amintirea,
Și cu inima-ntristată, doare.
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul
Dă-mi ploi târzii și cer senin,
Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,
Dă-mi focul care arde mut,
Dar nu-mi da drumul nici un minut.
Dă-mi vântul care rupe crengi,
Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,
Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,
Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.
Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,
Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,
Dă-mi stele stinse, fără zare,
Dar ține-mă, nu-mi da uitare.
Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,
Oricât de greu ar apăsa,
Dar lasă-mi jurământul sumbru:
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.
Zilele de iarnă
Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,
Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.
Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,
Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.
Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,
Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.
Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,
Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.
Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?
Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?
Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,
Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.
Nu cer
Nu cer
Nu cer să-mi dai ce n-ai să-mi dai,
Nici luna-n palme s-o cobori,
Nu cer un drum fără noroi,
Când pașii mei trec printre nori.
Nu cer să schimb ce nu pot fi,
Să mă prefac în altă umbră,
Dar dă-mi curajul de-a trăi,
Cu suflet plin, cu fruntea sumbră.
Nu cer nimic, doar să exist,
Să-mi port lumina-n pieptul gol,
Căci tot ce vreau, în mine-i scris,
Și-i mai frumos decât un rol.
Nu cer să-mi scuturi stele-n zori,
Nici să-mi deschizi un cer senin,
Când trec prin umbre sau fiori,
Eu vreau doar timpul meu deplin.
Nu cer cuvinte fără rost,
Nici jurăminte ce se pierd,
Doar un surâs, căci e un cost
Pe care viața nu-l dezmierd.
Nu cer nimic, doar să mă știi,
Un suflet simplu, un fugar,
Și să rămâi, să-mi fii, să-mi vii,
Când cerul lumii e amar.