Un poem...spumant
E iarnă...e întuneric și e rece
Mă străpunge un aer de plumb și de gheață,
Timpu-i greoi și pare că nu mai trece
Și simt cum dorul de tine ușor mă agăță.
N-aș vrea să-ți scriu că mă usuc de dor
Sau că de-un an nu mi te pot uita
Căci din iubire nu cred că am să mor,
Și dacă da...într-un final, e moartea mea.
Nu vreau să mă mai știi, să îți hrănești ego-ul
Cu faptul că mi-ai fost drag cât lumea toată
Ce port în suflet ...cândva îi vei simți ecoul
Și-atunci vei înțelege că...nu meritam așa tratată.
Un an întreg am rătăcit prin viața mea
Să te-nțeleg am vrut... și pare c-am greșit
Și ți-am lăsat tăcerea , să-mi măture ființa
De m-am pierdut și nici că m-am găsit...
Și după tot, sunt vie dar fără de viață
Prea multă durere mi-ai lăsat de trăit
Mi-ai legat fericirea cu cea mai scurtă ață
Apoi ai rupt-o, ai plecat si-napoi n-ai privit.
E atât de rece că și luna a înghețat
Sunt singură înconjurată doar de gânduri
Îmi desfac o sticlă de vin...unul spumant
Că te-am avut și azi, doar că, printre rânduri...
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 9 февраля
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 164
Стихи из этой категории
Valsul memoriei
Nu sunt singur
Te am în mine, tăcută și vie,
Un ecou de pași răsfrânți în tăceri,
Cu care pot dansa prin nemurire.
Nu e nevoie de mâini să te strâng
Memoriile te-au sculptat
În fiecare colț de suflet,
În fiecare vis uitat.
Amintirile noastre poartă parfumul
Iubirilor ce nu mor nicicând,
Un vals prin timp,
Un murmur cald în vânt.
Și chiar de-ai plecat,
Nu sunt niciodată singur,
Pentru că dansul continuă,
Cu tine, în gând.
Chipul tau
Când ți-am văzut pentru prima oară ochii
Ahhh...ce melancolie m-a luat,
Am simțit clipa chemării
A unui viitor de ne egalat.
Când zâmbetul tău mi s-a arătat, pentru întâia oară
I-am zărit strălucirea suavă ,
Iar când în șoapte mi-ai vorbit
Cerul parcă nu a mai dormit.
Ce-aș mai putea spune despre chipul tau
Doar că este de milioane,
Cristale, diamante, nimic
Nu se pot compara cu a lui culoare.
Dar eu te întreb pe tine acum iubito:
Oare ești pregătită să-mi-l dăruiești
Să-mi strălucească peste nopți
Peste toate cele cerești?
Mimul fericirii
Mă uit de ani de zile la trecut,
Fereastra e aceeași și în astă seară
Și pentru o clipă broaștele-au tăcut
Să poată auzi dacă aprind țigară.
Inspir fumul amar-înțepător
Că poate v-a ajunge până la plămâni
Și poate-mi mai trece o zi, să mor
S-ajung în iad, lângă păgâni,
Că am mimat un zâmbet în oglindă,
Să cred că eu sunt încă fericit,
Dar gândul de a mă spânzura la grindă
A apărut de când m-ai părăsit.
Obișnuiesc să stau lângă fereastră
Și să privesc în gol, fumând
Și numai scrumul rămânând,
De când s-a dus iubirea noastră.
Și ochii-mi sunt trist și obosiți,
Dar nimeni nu vrea să mă creadă
De parcă ochii le-au rămas lipiți
De mime ce-au avut să vadă.
De ce oare te am iubit?
Scriitorul carti mele,
Autorul fiind doar tu,
Povestea pe care am făcut o,
A rămas doar un "plumb".
Nu I asa de tragic ,
Dar am suferit un pic,
Măcar a fost frumos în timp,
Chiar dacă durat un anotimp.
Titlul e cam spulberat.
Cam asa e și viata mea,
Chiar dacă tu numai ești în ea,
Ai rămas un vers în pat.
Sufletul meu e acolo.
In povestea cea de o viata,
De un anotimp și o vara,
Plângând pe prima pagina din viata.
Vesela fiind după ea.
Cartea pe care am creat o in zadar,
Citind o și răsfoind o,
Iubind o ca pe un star.
Chiar dacă e făcută în gluma,
Unde mi am pus inima în aroma,
Dulce spre amăruie,
Acolo este o poveste de iubire.
Aș vrea..
Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,
Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,
Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,
În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.
Te rog să cânți,să razi și să dansezi,
Te rog,eu însă ,să mă vezi,
Să nu treci iute și agale printre noi,
Și să-ntorci măcar o singură privire
înapoi.
Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,
Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.
Mai da-mi un ultim trist răgaz
Și aruncă mă te rog,în acel extaz
Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă,
Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.
Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,
Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.
Și-n minutele acelei agonii,
Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,
Sărută-ma duios pe frunte,
Sa ne-amintim de acele zile de la munte.
Idila Roz a Inimilor Îmbrățișate
Lumina apusului era o explozie de culori roz pal, metamorfozând cerul într-o picătură etereală ce se scurge în tabloul edenic al vieții noastre, care ne învăluiește în grația divină a amorului. Adierea serii, dulce ca un susur al zânelor, ne mângâia pielea, aducând cu ea arome paradisiace și promisiuni de veșnicie
Fiecare sărut pe buzele tale era o constelație de stele, o simfonie de dorințe ce dansa pe firmamentul cerului nostru interior
Sub cerul roz, noi doi eram imortalizați într-o capodoperă a iubirii, unde fiecare atingere era o pensulă delicată, trasând arabescuri de pasiune și tandrețe. Inimile noastre, două flăcări gemene, băteau la unison într-o armonie perfectă, creând o melodie sublimă a sufletelor îndrăgostite
Fiecare clipă petrecută împreună devenea o odă scrisă de mâna destinului, un vers ce intona despre fericire și împlinire În brațele tale, timpul se transforma într-o iluzie, iar noi pluteam într-un ocean de euforie, mângâiați de adierea blândă a serii și de sărutul veșnic al iubirii noastre
Valsul memoriei
Nu sunt singur
Te am în mine, tăcută și vie,
Un ecou de pași răsfrânți în tăceri,
Cu care pot dansa prin nemurire.
Nu e nevoie de mâini să te strâng
Memoriile te-au sculptat
În fiecare colț de suflet,
În fiecare vis uitat.
Amintirile noastre poartă parfumul
Iubirilor ce nu mor nicicând,
Un vals prin timp,
Un murmur cald în vânt.
Și chiar de-ai plecat,
Nu sunt niciodată singur,
Pentru că dansul continuă,
Cu tine, în gând.
Chipul tau
Când ți-am văzut pentru prima oară ochii
Ahhh...ce melancolie m-a luat,
Am simțit clipa chemării
A unui viitor de ne egalat.
Când zâmbetul tău mi s-a arătat, pentru întâia oară
I-am zărit strălucirea suavă ,
Iar când în șoapte mi-ai vorbit
Cerul parcă nu a mai dormit.
Ce-aș mai putea spune despre chipul tau
Doar că este de milioane,
Cristale, diamante, nimic
Nu se pot compara cu a lui culoare.
Dar eu te întreb pe tine acum iubito:
Oare ești pregătită să-mi-l dăruiești
Să-mi strălucească peste nopți
Peste toate cele cerești?
Mimul fericirii
Mă uit de ani de zile la trecut,
Fereastra e aceeași și în astă seară
Și pentru o clipă broaștele-au tăcut
Să poată auzi dacă aprind țigară.
Inspir fumul amar-înțepător
Că poate v-a ajunge până la plămâni
Și poate-mi mai trece o zi, să mor
S-ajung în iad, lângă păgâni,
Că am mimat un zâmbet în oglindă,
Să cred că eu sunt încă fericit,
Dar gândul de a mă spânzura la grindă
A apărut de când m-ai părăsit.
Obișnuiesc să stau lângă fereastră
Și să privesc în gol, fumând
Și numai scrumul rămânând,
De când s-a dus iubirea noastră.
Și ochii-mi sunt trist și obosiți,
Dar nimeni nu vrea să mă creadă
De parcă ochii le-au rămas lipiți
De mime ce-au avut să vadă.
De ce oare te am iubit?
Scriitorul carti mele,
Autorul fiind doar tu,
Povestea pe care am făcut o,
A rămas doar un "plumb".
Nu I asa de tragic ,
Dar am suferit un pic,
Măcar a fost frumos în timp,
Chiar dacă durat un anotimp.
Titlul e cam spulberat.
Cam asa e și viata mea,
Chiar dacă tu numai ești în ea,
Ai rămas un vers în pat.
Sufletul meu e acolo.
In povestea cea de o viata,
De un anotimp și o vara,
Plângând pe prima pagina din viata.
Vesela fiind după ea.
Cartea pe care am creat o in zadar,
Citind o și răsfoind o,
Iubind o ca pe un star.
Chiar dacă e făcută în gluma,
Unde mi am pus inima în aroma,
Dulce spre amăruie,
Acolo este o poveste de iubire.
Aș vrea..
Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,
Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,
Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,
În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.
Te rog să cânți,să razi și să dansezi,
Te rog,eu însă ,să mă vezi,
Să nu treci iute și agale printre noi,
Și să-ntorci măcar o singură privire
înapoi.
Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,
Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.
Mai da-mi un ultim trist răgaz
Și aruncă mă te rog,în acel extaz
Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă,
Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.
Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,
Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.
Și-n minutele acelei agonii,
Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,
Sărută-ma duios pe frunte,
Sa ne-amintim de acele zile de la munte.
Idila Roz a Inimilor Îmbrățișate
Lumina apusului era o explozie de culori roz pal, metamorfozând cerul într-o picătură etereală ce se scurge în tabloul edenic al vieții noastre, care ne învăluiește în grația divină a amorului. Adierea serii, dulce ca un susur al zânelor, ne mângâia pielea, aducând cu ea arome paradisiace și promisiuni de veșnicie
Fiecare sărut pe buzele tale era o constelație de stele, o simfonie de dorințe ce dansa pe firmamentul cerului nostru interior
Sub cerul roz, noi doi eram imortalizați într-o capodoperă a iubirii, unde fiecare atingere era o pensulă delicată, trasând arabescuri de pasiune și tandrețe. Inimile noastre, două flăcări gemene, băteau la unison într-o armonie perfectă, creând o melodie sublimă a sufletelor îndrăgostite
Fiecare clipă petrecută împreună devenea o odă scrisă de mâna destinului, un vers ce intona despre fericire și împlinire În brațele tale, timpul se transforma într-o iluzie, iar noi pluteam într-un ocean de euforie, mângâiați de adierea blândă a serii și de sărutul veșnic al iubirii noastre
Другие стихотворения автора
Intr-o oarecare zi
Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți
Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești
... de parcă nu ai ști deja
Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...
Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea
... dar mai puțin decât meriți, poate...
Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea
Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.
M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești
Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine
Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,
Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine.
Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"
Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?
... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,
Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.
După 2 ani...
E-o noapte întunecată, flămândă de o lună plină
Nu știu de-mi plouă-n suflet sau e vremea de afară
Vreau să te scriu în versuri, c-o rază de lumină
Poate așa dorul de tine, azi, nu o să doară...
Cât mi-e de dor, oricât aș vrea, nu pot descrie
Îmi ești și vis, dorință arzătoare dar și chin
Ești gândul ce noaptea mă cuprinde
Într-un pahar de poezie plin...
Și pare că visele nu îmi mai sunt de-ajuns
Prin amintiri cu noi, gândul îmi stă ascuns
Amintiri una și una, care de care mai frumoase,
Ce dăinuiesc în suflet...de-aici nicicând nu au fost scoase!
Și năvălesc peste mine și nu pot să le opresc
Toate par să îmi amintească cât de mult încă îmi lipsești
Și mă conving a nu știu câta oară, încă o dată,
Că tot ce-a fost frumos cândva, timpul nicicând nu o să șteargă!
Doi ani de când ne-am cunoscut, un an de când ne-am frânt,
Eu te-am păstrat în amintiri și gânduri cu dorul in brațe
Tăcerea ta deși mă doare o port drept legământ
C-o să ne terminăm povestea într-o altă viață...
Până atunci o să te scriu în tot și-n toate
Chiar de pe-acest pământ nicicând n-o să mai fim
....din tot, a mai rămas doar poza într-un sertar cu amintiri uitate,
Și dor... de vin, îmbrățișări... iluzii...un infinit...
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Zile in șir
Dimineața mi-e senin, am lumea la picioare ,
Seara mă sufoc în tăcerea prea mare
Azi îmi văd de drum, de vise, de zori
Mâine număr în noapte doar răni și fiori.
Mă frâng in bucăți și cad în pustiu,
N-am fost decât un pas făcut prea târziu
Ochii lui nu sclipesc nicicum a regret
Eu îl păstrez ca cel mai tainic secret.
Si-n nopțile toate ma sufoc în amintiri
Mi-apare-n vis, îl simt, îl respir...
Pentru el sunt doar un caz închis
O poveste trecută... pierduta-n asfințit.
Tot sper durerea să mă uite, să-mi treacă
De ce așa ne-am sfârșit, tot n-am aflat...
Si mă pierd prin iarna cu iz de primăvară
Să uit promisiunile-ți făcute la... figurat.
Sclipiri
Imi puneam luminițe de Crăciun la balcon
Ti-am zărit în trafic mașina cu motoru-i sonor
Era intr-una din zile, înainte de Ajun
Când tot omul așteaptă pe Mos Crăciun...
Mai târziu te-am zărit tot in trafic
La o răscruce de drumuri
Aș fi vrut un semn să-ți trimit...
Dar aveam mult praf pe geamuri.
Ce simt când uneori te mai văd?
Simt cum in suflet se face prăpăd...
Aș da orice din când în când să mai vorbim
...Nu stiu ce imi doresc mai tare...
Cu-mbrătișări să ne inlănțuim, un vin...
Sau să las totul în uitare..
Te las în februarie
Ultima zi din februarie...sfârșit de iarnă
Se simte un iz ușor de primăvară
Mi-am luat bilet de avion,
Să îmi plimb gândurile-n alt decor.
Te las... deși, am platit scump prețul despărțirii
Îți fac retur de amintiri în care mi-ai fost drag
Am pus la curierat adresa nepăsării
Scrisă cu roșu.... culoarea vinului...pasiunea ta.
Te las ...cu riscul de tot, a te pierde,
Eu doar am vrut un vin și-îmbrățișarea ta...
Dar dorințele mele ți s-au părut prea grele
Si-am renunțat... le poți liniștit și tu, uita...
Te las... deși îmi ești în vorbe mute
În priviri ce-n lume nu s-au întâlnit
În atingeri ascunse... de nimeni știute
Într-un vis pierdut...ce încă n-a trecut...
Te-am căutat ultima oară, in noaptea ce-a trecut...de ceară,
Dar, tăcerea ta mi-a fost singurul răspuns...
Pentru tine.... azi, nu sunt decât o povară
Tu pentru mine ai rămas...dorul ascuns.
Te las...și plec, cu-a mea iubire neînțeleasă
Ce greu se stinge... nu se frânge
Și mi te poartă în inima-mi aleasă
Într-un suflet... ce nu-mi mai ajunge...
Intr-o oarecare zi
Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți
Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești
... de parcă nu ai ști deja
Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...
Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea
... dar mai puțin decât meriți, poate...
Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea
Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.
M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești
Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine
Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,
Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine.
Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"
Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?
... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,
Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.
După 2 ani...
E-o noapte întunecată, flămândă de o lună plină
Nu știu de-mi plouă-n suflet sau e vremea de afară
Vreau să te scriu în versuri, c-o rază de lumină
Poate așa dorul de tine, azi, nu o să doară...
Cât mi-e de dor, oricât aș vrea, nu pot descrie
Îmi ești și vis, dorință arzătoare dar și chin
Ești gândul ce noaptea mă cuprinde
Într-un pahar de poezie plin...
Și pare că visele nu îmi mai sunt de-ajuns
Prin amintiri cu noi, gândul îmi stă ascuns
Amintiri una și una, care de care mai frumoase,
Ce dăinuiesc în suflet...de-aici nicicând nu au fost scoase!
Și năvălesc peste mine și nu pot să le opresc
Toate par să îmi amintească cât de mult încă îmi lipsești
Și mă conving a nu știu câta oară, încă o dată,
Că tot ce-a fost frumos cândva, timpul nicicând nu o să șteargă!
Doi ani de când ne-am cunoscut, un an de când ne-am frânt,
Eu te-am păstrat în amintiri și gânduri cu dorul in brațe
Tăcerea ta deși mă doare o port drept legământ
C-o să ne terminăm povestea într-o altă viață...
Până atunci o să te scriu în tot și-n toate
Chiar de pe-acest pământ nicicând n-o să mai fim
....din tot, a mai rămas doar poza într-un sertar cu amintiri uitate,
Și dor... de vin, îmbrățișări... iluzii...un infinit...
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Zile in șir
Dimineața mi-e senin, am lumea la picioare ,
Seara mă sufoc în tăcerea prea mare
Azi îmi văd de drum, de vise, de zori
Mâine număr în noapte doar răni și fiori.
Mă frâng in bucăți și cad în pustiu,
N-am fost decât un pas făcut prea târziu
Ochii lui nu sclipesc nicicum a regret
Eu îl păstrez ca cel mai tainic secret.
Si-n nopțile toate ma sufoc în amintiri
Mi-apare-n vis, îl simt, îl respir...
Pentru el sunt doar un caz închis
O poveste trecută... pierduta-n asfințit.
Tot sper durerea să mă uite, să-mi treacă
De ce așa ne-am sfârșit, tot n-am aflat...
Si mă pierd prin iarna cu iz de primăvară
Să uit promisiunile-ți făcute la... figurat.
Sclipiri
Imi puneam luminițe de Crăciun la balcon
Ti-am zărit în trafic mașina cu motoru-i sonor
Era intr-una din zile, înainte de Ajun
Când tot omul așteaptă pe Mos Crăciun...
Mai târziu te-am zărit tot in trafic
La o răscruce de drumuri
Aș fi vrut un semn să-ți trimit...
Dar aveam mult praf pe geamuri.
Ce simt când uneori te mai văd?
Simt cum in suflet se face prăpăd...
Aș da orice din când în când să mai vorbim
...Nu stiu ce imi doresc mai tare...
Cu-mbrătișări să ne inlănțuim, un vin...
Sau să las totul în uitare..
Te las în februarie
Ultima zi din februarie...sfârșit de iarnă
Se simte un iz ușor de primăvară
Mi-am luat bilet de avion,
Să îmi plimb gândurile-n alt decor.
Te las... deși, am platit scump prețul despărțirii
Îți fac retur de amintiri în care mi-ai fost drag
Am pus la curierat adresa nepăsării
Scrisă cu roșu.... culoarea vinului...pasiunea ta.
Te las ...cu riscul de tot, a te pierde,
Eu doar am vrut un vin și-îmbrățișarea ta...
Dar dorințele mele ți s-au părut prea grele
Si-am renunțat... le poți liniștit și tu, uita...
Te las... deși îmi ești în vorbe mute
În priviri ce-n lume nu s-au întâlnit
În atingeri ascunse... de nimeni știute
Într-un vis pierdut...ce încă n-a trecut...
Te-am căutat ultima oară, in noaptea ce-a trecut...de ceară,
Dar, tăcerea ta mi-a fost singurul răspuns...
Pentru tine.... azi, nu sunt decât o povară
Tu pentru mine ai rămas...dorul ascuns.
Te las...și plec, cu-a mea iubire neînțeleasă
Ce greu se stinge... nu se frânge
Și mi te poartă în inima-mi aleasă
Într-un suflet... ce nu-mi mai ajunge...