Unui "vino"

Sunt seri în care tăcerile dor

Și mor nespuse cuvinte..

...Distanţa sufocă amintirile

Ascunse fn suflet și-n minte,

Că nu mi-e dat să trăiesc

Sfârșitul unei povești fericite,

Să-mi rămâi dureros secret

Ce va muri odată cu mine.

P.S

Azi mi-a fost dor de tine

Și ieri, chiar de n-am scris

Și probabil îmi va fi şi mâine

Asa că stai fără griji!

Când gânduri mi se pierd

Prin amintiri...În ceață,

Aprind țigara și din fum

Împletesc o clipă de speranță.

Cu patos privesc în mine

Nu pot decât să-mi aduc

Singură un strop de fericire 

Visând la tine în amurg.

Oftez și mă-ntreb de ești bine

Tot nu am înțeles, de ce așa!?...  

De ce doar eu în povestea noastră 

Mai rătăcesc căutând împlinirea...

Parfumul tău adie în mine

Atat de intens uneori il simt...

Ce pot face!? Ai rămas parte din mine

Că nu mi-e dor... degeaba mă mint!

Azi fac recurs ultima oară!

M-am săturat amintirea ta să mă doară 

Mi-ajunge de când duc cu mine război 

Vreau să te uit...mă vreau pe mine înapoi!

Dar cine m-ar putea judeca...

De-un an și ceva, pledez doar împotriva mea!

Pentru singura vină ce o recunosc: 

C-am sperat în promisiuni ce azi nu mai au rost...

Azi fac recurs ultima oară!

N-am să mai las tăcerea ta să mă doară.

Prea mult timp petrecut în așteptare 

Pentru cel ce n-am avut nici o valoare...

Azi fac recurs ultima oară!

Pentru o poveste... ce părea ruptă din soare,

Ce s-a stins în dureri și doruri amare

Fără un vin și o ultimă îmbratișare...

Trec zilele și orele, minut cu minut, secundă cu secundă,

Femeia cu părul blond a rămas îndrăgostită de-a bijutierului umbră

Îndrăgostită de un bijutier divin... Al ei mare nenoroc...

L-ar fi iubit atât de mult...până la lună și-napoi.

Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă deschisă fără rost,

Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au putut să găsească loc...

Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier divin ce mereu,

Hoinăreşte grăbit prin zilele din anotimpuri

Sperând a nu se întâlni vreodată instantaneu,

Cu cea ce l-a îmbrățișat și vinul i l-a adorat în alte timpuri.

Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului umbră

Încă se luptă cu dorul din suflet...cu neputința lugubră

Poartă cu demnnitate la gât al durerii veninos colier

Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al vinului... bijutier..

Deși a fost soare...afară-i frig de crapă pietrele

În mine se dă un război de crapă gândul 

Noaptea, la orizont, dă să-și arate astrele

Și lumina lor mă-ndeamnă să-mi scriu cuvântul...

Mă plimb...încercând să mă agăț de ceva

Care să mă țină pe mal, pe linia de plutire 

Nu găsesc... și nu știu ce-aș putea să fac

Din nou, azi ai bătut diferit, în inima din mine...

Încerc să caut explicație acestui lucru

De ce îmi tremură tot sufletul din mine

Încerc... dar in cuvinte e greu de explicat

Și...starea asta se încăpățânează să mă domine...

Și nu-mi rămâne decât să-mi scriu visele tăcute 

În nopțile lungi, în dor de tine, tainic petrecute

Să-mi scriu dorința, chiar de speranța e goală 

Să nu-mi mai fii... atât de rece, ca pietrele de-afară...

Te-am simțit cum demult nu s-a mai întâmplat,

Poate de dor să-mi fii aproape cu adevărat,

Și mi-e poftă de aroma vinului roșu pe buzele tale

Să simt din nou fiorii unei îmbrățișări criminale...

Te țin în suflet ca pe-o taină 

Și te îmbrățișez in noapte pe ascuns

Retrăiesc ce n-a mai fost odată, 

Tot ce-a rămas mister de nepătruns...

Mă îmbrac în vise, mă spăl în ploi

Timpul a decis... nimic nu dă înapoi .

Cu gândul mă-ntorc la al nostru sfârșit

Și-l rescriu visând, până la răsărit.

M-agăț de dor, de vis, de soartă 

De timpul ce ne trece, de lacrimi și tăceri ,

Să uit durerea ce în suflet apasă 

C-am rămas... unul de altul, stingheri...

Te port fără să spun la nimeni, 

lubirea este în mine şi este un răspuns,

Te pot iubi cu ambele destine,

Când inima vorbește și este de ajuns.

Te pot simti fără să fim în doi, 

Ca un alint al vremii care vine, 

Și pot iubi cât pentru amândoi, 

În liniște, când n-o înțelege nimeni.

Te am fără să fii cu mine, 

În poezie e locul cel mai sfânt .

Si fiecare vers il îndrept către tine,

Cu dor ce arde în fiecare zi mai mult.

O, Asphodelus, floarea morții,

Câte regrete te urmează? 

Ești ultima în jocul sorții,

Dar asta nu te întristează.

Ți-ai găsit slabă pe câmpia 

Cu suflete nenumărate,

A căror minte e pustie,

Iar inima - îndurerată.

Copilărie dragă,cu iz dulce,

Nu mă lăsa și nu te duce

Pe tărămul amintirilor eterne,

Unde trecerea nu te discerne..

Al tău miraj mă urmărește,

Din basme uitate îmi șoptește 

Sub cerul fără pic de nori,

In lanul pestriț cu flori.

Să zburdăm mă chemi sfios,

Un cântec fredonezi,duios,

Pueril te-arunci în iarbă,

Din margarete -mi faci o salbă.

Pripit te pierzi în ceață 

Într-o sumbră dimineață,

Eu adultă m-am trezit,

Tu in trecut te -ai risipit...

Off,timpule,mai stai pe loc,

Fluierând, să mă mai joc ..

Pe-un zid al casei, pensula se pleacă,

Prin tente mohorâte și gălbui,

Să spună despre-un câine ce se-îneacă

O vizuală-istorie oricui.

Talazurile-l poartă în derivă,

Pe sub un cer de-un spălăcit ulei,

Spre care vălurirea agresivă

Aruncă spume într-un alb de miei.

Iar botul către-înalt i se îndreaptă,

C-un gest milos din ochiul său făcut,

Oglindă-a unei vâltoreli ce-așteaptă

Să-și piardă crezul cât l-a mai avut.

Făr’ sens, urcându-și scara lui fluidă,

E Castul ce se chinuie-n obidă.

Te intimidează cu glas rânjit

O lume ce nu ți-a înțeles

Neputința dorului tău cel îndârjit

Și al tău principiu este smuls.

Dar răsărind din buchetul de fete

Fecioara cu obraji ca de bujor,

Și cu împlinirile sale complete,

Poate totul în viață va deveni ușor.

Și-atuncea rânjetul zăcut

De pe-a lor buze se va duce,

Și s-or așterne într-un tăcut

Uimiți, ne mai având ce zice.

Iară fecioara, în faptul serii

Ca o copilă sub clar de lună,

Își va accepta clipa trecerii

Încuvințând un dor sub pază bună.

Eu nu mai scriu din plictiseală -
şi nici nu plictisesc din scris,
Pe foaie albă pun cerneală,
Durere pun, de nedescris. 

În rugăciunile amarnicilor sfinţi, 
Cuvintele pustiu răsuna,
De ce părinte iar mă minţi? 
De ce trezeşti in sufletu'mi furtună? 

De zeci de ani doar vise negre, 
Şi-o faţă limpede divină,
Şi unde's visele integre? 
Inăduşite in serotonină..

I check the poetry because i miss her, but i also miss me. Who i used to be. I miss the breeze and her smile, her laughter in the back of my head that always said im enough for her. She made
me feel me, heard and welcomed by her family. I used to think we ll end up being friends forever but the poison from my veins entered her body the moment we met but even if it hurt she stood by me, day and night. Beautiful and bright until her life faded from her gorgeous eyes. I did it. I poison, i came from poison. A promise to the world, thats who i am but she saw me differently, she said im broken and she saved me, said im sad and she amazed me. I love you so much id give the world to you but like the apple tree, im different. Our souls collided into one like love at first sight, but it wasn’t lust or envy, it was an angel, who gave up on herself for my well being. She loved her heart away and I hoped we could stay close but my roots are venom, my words are sharp and my feelings deep for a soul so gentle. I deserve it all. I miss you but i hope you never find a friend like me, ill always love you like the moon loves her sun. Truly yours, I.