Copilărie cu iz dulce

Acum când anii mulți s-au adunat

Și las în urmă munca de laborator,

O tandră nostalgie azi mă cuprinde

Când las trecutul cu amintiri și dor

Gândul îmi fuge departe-n timp

Când tânăr stagiar și eu am fost,

Și cum emoția atunci m-a copleșit

Până ce am primit la stat un post

Apoi a început munca de doctor

Cu realizări, eșecuri și provocări,

Viața mi-a fost cu bune și cu rele

Am râs, am plâns și găsit rezolvări

Cu voi am lucrat mii de probe

Și analize diverse am efectuat,

Și mulțumirea a fost supremă

Când cel bolnav s-a vindecat

Timpul s-a scurs fără-ncetare

Și am ajuns să fiu pensionară,

De acum dorința-mi este clară

Să vizitez eu anual câte o țară

Nu vreau s-aud de audit RENAR

Și nici să pun vreun diagnostic,

Și doar ca Domnul să îmi dea

În tot ce fac un bun prognostic

De microscop ce să vă spun

De plăci Petri și de lamele,

Toate-mi vor fi doar amintire

C-am rezolvat cazuri cu ele

Călătoria o voi începe-n Franța

Până s-apară din nou pandemia,

Cu drag, vă rog primiți salutul

Venit de la Paris..bonjour..eu Mia!

Privește către un cer senin,

Ascultă-ți sunetele inimii,

Rezemându-ți sufletul leonin

Pe fapte dăruite înălțimii.

Acceptă tot ce natura poate da

Mereu în viața petrecută în real,

Iertarea și iubirea a o acorda

Sentimentelor cu căldura-n floreal.

Miresmele pădurii înverzite

Să-ți parfumeze drumurile-n viață,

De stele și de aștrii să fie păzite

Iar soarta semeață ca o dimineață.

Și fuge,și fuge de rupe pământul

Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.

Ce palidă lună, ce lună bizară,

Ce stea care cade și cade să piarâ?

Pământul se zbate, pământul mocnește.

Mistrețul aleargă, gonește orbește.

El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!

Pământul se crapă și vrea să~l înghită.

Aleargă orbește prin lunci și ponoare.

Ce prinț din Levant vine la vânătoare?

Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?

Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.

Deodată~l aude cum strigă pe creste.

Lung si lucios e acest zmeu din poveste.

Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,

Ucide, ucide cu o lovitură.

Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.

Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.

Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine

El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.

Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,

Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!

Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,

Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.

Poezie de Marieta Maglas

Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'

Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!

Sa rasara-n calea vietii numai zimbete si flori,

Sa ai parte de iubire, de un soare fara nori .

Stelele sa-ti lumineze, doar cu caldele urari

Sa urmezi o cale dreapta, si sa nu dai inapoi.

Știu că doare,

Dragostea cea arzătoare,

Știu că încerci

Să nu mai răcești.

Să nu-ți mai răcească inima dupa o conversație amara,

Ca ciocolata aceea din primăvara.

Știu ca-i greu, iar si iar

Dar de data asta, ai evoluat.

Ai văzut cum e sa plângi, sa simți briceagul atingându-ti blând pielea.

Ai văzut cum e sa suferi din dragostea  dulce ca mierea cea sărată.

Dar acum te vindeci,

Rănile ti se închid,

Si parca viața un pic mai bine a devenit.

Eu te iubesc, prietena mea draga,

Si viața nu-i asa amara ca ciocolata de primăvara, sau ca mierea cea sărată,

E dulce ca lichiorul si dulce ca sarea,

Mai e acra ca zaharul si arzătoare ca marea.

E buna când o vezi cu ochii blânzi si amorțiți de-atâta ciocolata dulce.

O sa treacă, o sa vezi, doar trebuie sa aștepți, ca acel gust amuțitor, sa-ti ajungă in suflet ca lacrima iubirii.

Şi ca ploaia şi ca vântul şi ca lacrimi care cad,
Eu respir un aer rece, din mic colţul meu de iad.
Vă alung. Fugiţi departe, de durerea-mi vă feriţi,
Dar în inima mea tristă - cât aş vrea să nu fugiţi...

Cât aş vrea pe timp de noapte, cât e chinul un voinic,
Să stea lângă mine mama, povestind despre nimic.
Eu s-ascult, ca-n vremea ceea când eram copil zglobiu
Şi când mă zbăteam, ca zmeul, dorind toate să le ştiu.

Cât aş vrea de dimineaţă, când e soarele amar,
Să mă scol de vocea tatei ce să cheme iar şi iar;
Dintre gene aţipite, să-i văd chipul cald şi blând.
Doamne, pentru-aşa trăire aş da toate pe pamânt.

Cât aş vrea în miezul zilei să aud că-n uşă bate
Şi-ntristată de vre-o ştire - să mă bucur de un frate.
Să deschid. Să stăm de vorba cum nicicând nu mai făcum,
Căci mai mult ca niciodată, de folos îmi e - acum.

Cât aş vrea din departare iar scrisorile să vie 
Şi pe drumul către casă să alerg cu bucurie,
Sa-mi găsesc în prag părinţii cum stăteau odinioară
Şi să sting în mine dorul care arde ca o pară.

Suferința mă sugrumă 

În valuri de spumă,

Pereții mă apasă 

Sub o ceață deasă. 

Ploaia mă răzbate,

La geam,gândul bate,

Noaptea mă inundă 

Dorul să l ascundă  

Luna lăcrimează 

Pe a pleoapei rază, 

Stele căzătoare 

Mă aruncă n mare.

Tăcerea se prelinge 

Din poza care plânge 

Și un bocănit în ușă 

Mă scoase din cenușă..

Voi pleca în lumea largă,

Doar cu mine și o desagă 

Unde pașii mă vor duce,

Purtăndu-mi stoic a mea cruce.

Poate norocu-mi iese -n cale,

Învărtindu-mă-n spirale;

Să -mi ghicesc al meu destin,

Să mă dezbrac de clandestin. 

Să mi găsesc rostul în viață, 

Strecurăndu-mă prin ceață, 

Valul mării să-l străbat 

Spre un tărâm uscat..

Unde visele pierdute 

Încolțesc din nou,vândute 

Sufletelor fără prihană, 

Rugându-se la o icoană.

Mă scotocesc prin buzunare, 

Să găsesc ceva valoare;

Hazardul Să mi -l tărguesc 

Din hoinărit Să mă trezesc. 

Suntem oripilați de morți, 

Ne pitulam ca niște hoți;

Privim doar din depărtare 

Pierderea cuiva ce doare.

Deși avem aceiași soartă;

Toti ajungem materie moartă. 

Totuși ne ferim de subiect 

Ca de un mediu infect.

Suntem nepăsători și reci,

Afisam lacrimi seci,

Trecând pe lângă funeralii,

Atenți doar la detalii.

Cine s a stins,de ce și cum

Dispărut pe ultimul drum,

Însoțit de fețe identificate 

De morbida curiozitate. 

Rostim cu jumătate de gură 

Recital din Scriptura, 

Un Dumnezeu sa l ierte 

Pentru ființele inerte. 

Ne izolam etanș de gândul, 

Ca într o zi ne vine rândul, 

Căci ne ar expune fatal

Unui blocaj mintal...

Vai ce zapuseala nebună 

Prin văzduh plutește  

Dogoarea din țărână, 

Seacă iarba,se pălește. 

Ard pietrele crăpate, 

Cu năduf respira iazul, 

Sufocat de naripate, 

Ce I subțiasera obrazul. 

Pisca pe sub talpă 

Raze fierbinți de soare,

Ce mijesc pe o pleoapa

Și ne udă cu sudoare.

De noi umbra se ascunde, 

Pretinde tribut tacit, 

Iar ploaia n loc sa ne inunde, 

Se puse pe smiorcait. 

Vântul cățărat pe munte,

Pufaind, ne urmărește;

Praful picură pe frunte 

Pe o colina se lungește. 

Noi tânjim cu ardoare 

Noaptea sa se așterne, 

Racoriti din a ei boare,

Peste noi sa tot cerne...

Te ai stins din viață;

Off,tăticul meu drag!

Într-o sumbră dimineață

Cad ploile n prag.

Ma simt atât de pustiit,

Nu pot cuprinde in cuvinte, 

Doru mi ți l transmit 

În ecouri, scump părinte.

Îți șoptesc printre gânduri, 

M agăț de amintiri 

Din rătăcitele timpuri 

Pierdute n povestiri..

Erai blând, spiritual;

Te exalta copilăresc

Chiar și detaliul banal,

Zâmbindu mi ștrengăresc.

Sfidai orice impas 

Dârz și ncrezător;

Mă fascina din taifas 

Harul tău de narator.

Eu,adio,nu ți voi spune 

Mai bine...pe Curând 

Spre noua ta dimensiune 

Cândva, ma văd zburând...

Zbărcesc frunzele uscate

Fața netedă de scoarță 

Pe cărările-nfundate

în puzderie de ceață.

Suflă vântul năucit

peste norul ce fumegă

Din trupul ruginit,

Desprins de pe o creangă

Aripi golașe-n stoluri

Văzduhul împânzirä,

Cuibărindu se de goluri,

În depărtare se topirä.

,ploi mărunte- n tropäit 

Tin isonul pașilor, 

Schițänd câte-un plescäit

Prin crăpătura ușilor. 

Bolta cerne n friguratä

Din năframa cenușie 

Peste ziua spulberatä 

Din a nopții inerție..