Автор jessica_brescan
Итого
208 публикацииСлучайные публикации :)
Fetiţa şi jucăriile ei ciudate
Fetiţa, pe nume Mora, ieşi aproape de amiază din curtea casei şi atrasă de un fluturaş obraznic, colorat ca o sorcovă, nimeri în mijlocul unei poeniţe de vis, desprinsă parcă din cărţile ei de poveşti, prin mijlocul căreia curgea un pârâiaş domol, clipocind printre pietre. Cum neastâmpăratul flutur era pus pe şotii, luându-şi zborul ori de câte ori urmăritoarea sa întindea mânuţele după dânsul, fetiţa se înciudă atât de tare încât începu să-l certe şi să-l ameninţe cu pedeapsa supremă: înfingerea într-un bold. Se pare că nici lucru acesta nu avu darul să-l sperie prea tare pe fluturaş pentru că nu mult după aceea intră în pădure şi se făcu nevăzut în desişul frunzelor. Dar fetiţa nu se dădu bătută. Bănuia că neastâmpăratul se pitise pe undeva, poate chiar acolo, deasupra ei, după ciorchinii de cucuruz, motiv pentru care se ascunse la rându-i în spatele unui trunchi cioturos, aplecat peste un fel de povârniş, care se căsca dedesubt, aşteptând doar să-l înşface. Din păcate, fetiţa nu se mai uită pe unde calcă, aşa cum făcuse tot timpul, şi deodată se pomeni alunecând la vale, rostogolindu-se printre pietre şi mărăcini, căzând în gol, apoi prăbuşindu-se peste o movilă de nisip în mijlocul unei încăperi cu pereţii translucizi. Deşi era încă ameţită şi speriată de cele întâmplate, ţinându-şi cu greu lacrimile care o podideau, nu-şi putu stăpâni un zâmbet de bucurie când văzu în jurul ei mai multe mogâldeţe verzi, cam de aceeaşi înălţime, cu capete mari şi trupuri sfrijite.
- Ce vă zgâiţi aşa la mine! se buzurlui ea încercând să coboare de pe movila de nisip. Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă daţi de-a berbeleacu’?
Mogâldeţele se priviră între ele descumpănite, apoi clătinară din căpăţânile lor caraghioase în semn că nu. Una dintre creaturi, care părea să fie mai mare peste celelalte, atinse nisipul cu palma iar acesta dispăru ca şi când cineva de sub pardoseala de sticlă l-ar fi înghiţit.
Fetiţa râse şi bătu din palme fericită.
- Cum ai făcut asta, Cap de Pepene?
- ?!
Răspunsul mogâldeţei cu căpăţâna ovala, ca un bostan, semăna cu un bâzâit de viespe.
- Bine, zise ea, să ţii minte că te cheamă Cap de Pepene! Iar pe tine, continuă arătând către un omuleţ cu ochii mari, bulbucaţi şi cu linia gurii ca o acoladă, te cheamă Broscuţa Oac!
Acesta dădu din cap şi se aşeză supus lângă Cap de Pepene.
- Cu tine-i mai greu, recunoscu fetiţa apucându-l de mână pe cel de-al treilea. Toţi aveţi ochii mari şi negri! Parcă sunteţi fraţi! Tu însă ai gâtul cel mai lung, nu-i aşa ?
- ?!
- Am să-ţi zic Struţul cel Mic deocamdată, iar lui, adică ţie, preciză ea trăgându-l din rând pe omuleţul cu gura ţuguiată, Bot de Miel! Aţi înţeles?
Cei doi aprobară din capete docili, aliniindu-se alături de ceilalţi, în timp ce fetiţa mai făcu două modificări: îl schimbă pe Bot de Miel cu Broscuţa Oac întrucât acesta era un pic mai înalt şi nu-l putea lăsa la urmă.
- Alinierea în spatele meu! ordonă ea bătând pasul pe loc. Cu cântec, înainte!!!
Mogâldeţele porniră în pas de front, agitându-şi mâinile şi sâsâind după cuvintele înflăcărate ale fetiţei: Podul de piatră s-a dărâmat / A venit apa şi l-a luat / Vom face altul, pe mal, în jos / Altul mai trainic şi mai frumos...
La a doua tură fetiţa se opri căscând.
- N-ai niciun scaun pe aici, Cap de Pepene?
Omuleţul cu capul oval atinse pardoseala şi scoase de acolo un fel de şezlong, pe care îl împinse apoi către fată.
- ?!
- Mulţumesc, Cap de Pepene! Acum aşezaţi-vă şi voi în funduleţe pentru că am să vă spun o poveste! Ştiţi povestea lui Făt Frumos şi merele de aur?
Mogâldeţele clătinară negativ din cap.
- Bine, copii, am să v-o spun eu ! A fost oadată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-a povesti, a fost...
Dar nu mai putu continua. Simţi cum i se închid ochii şi alunecă în dulcea lume a somnului. Cap de Pepene se apropie de ea cu sfială, o luă în braţe şi împreună cu ceilalţi se înălţară deasupra râpei, ca nişte îngeri, lăsând-o nu mult după aceea în mijlocul poeniţei cu capul sprijinit pe un glob de sticlă...
Paradoxul meu prinde contur
Am ars fără flacără,
Am plâns fără ochi,
M-am strigat fără glas,
Și m-am pierdut fără urme.
Am mușcat din soare,
Mi-am înghițit propria umbră,
Și m-am trezit plângând sânge
Într-o cameră fără uși.
Dar nimeni nu știa
Că eu eram deja mort
Înainte să învăț să respir.
Mă vrei doar pentru carne?
Mă vrei doar pentru carne,
Mușchi întinși peste oase fragile,
Un dans al sângelui în venele lumii,
O coajă pe care o privești,
Dar nu o cauți mai adânc.
Mă vrei doar pentru forma care trădează sufletul,
Un fel de vas pictat,
Gol înăuntru, dar strălucitor la lumină.
Mă întrebi ce mai fac,
Dar nu mă întrebi cine sunt.
Ești grăbit să devii explorator
Al unui continent care nu-ți aparține,
Dar n-ai curajul să sapi sub pământ.
Te oprești la margine,
În jurul unui foc fals,
Aprins doar de dorințe trecătoare.
Dar trupul meu nu e doar carne,
E o arhivă de povești,
Țesuturi scrise cu litere mici,
Cicatrici ca fraze uitate,
O inimă care bate ritmuri neînțelese,
Căutând un dansator care să asculte.
Așa că întreabă-mă mai mult,
Deschide o poartă, nu doar o ușă.
Ce vezi când ochii mei te privesc?
Ce tăceri ți-am spus și n-ai auzit?
Dacă mă vrei doar pentru carne,
Atunci rămâi flămând,
Căci carnea e doar o mască,
Dar eu sunt întregul spectacol.
🌛
M-am învoit cu luna
Să-mi lase două stele,
Să-ți dau și ție una
Și gândurile mele.
Cea ultimă rămasă
O voi păstra cu mine
Să fie mai frumoasă
De-atâta dor de tine!
M-am învoit cu luna
De veghe să stea mereu
Să fie strălucirea ei
Lumină, atunci când e greu.
Spunere
Ai spus să te spăl pe pleoape,
Eu ți le-am plâns.
Mi-ai zâmbit cu solstițiul peșterii cu foc,
Eu îți admiram cascadele...
Ți-am înfrunzit auzul și
Te-am pipăit din floare, până în rădăcini...
Când mă înnouram să te plou,
Te fulgeram cu văzul înfipt în dimineață!
Apoi, când tomneai liniștită cu veșted în zâmbet,
Te-am nins cu tot ce-i vis!
Tu, m-ai privit în abis
Și ai surâs cocori!
De atunci, de când cu vara,
Îmi șchioapătă pomeții a plâns,
Și-i las să traseze linii duble, continue...
Păuză, linie, pauză, stop!
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
p.o.e.m
Deea
3 сентября
Mulțumesc
Dor tainic
Vlad VIDA
3 сентября
poezia asta m-a atins pentru că vorbește despre sentimente prin care mulți dintre noi trecem, dar pe care puțini reușim să le punem în cuvinte atât de...
SĂRUTĂ-MĂ...
edi petecuță
3 сентября
Cea mai superba poezie pe care am vazut o in ultima vreme!Felicitări👏
Balanța sufletului
Emanuelle
2 сентября
Mulțumesc 🙏
Marea de iluzii
Emanuelle
2 сентября
Mulțumesc pentru aprecieri🙏
Ultima eclipsa
Florin Petricean
2 сентября
Îți mulțumesc!
Statui
Alex Black
1 сентября
profundă, sensibilă și superb construită. Reușești să surprinzi excelent contrastul dramatic dintre încremenirea sufletească și scânteia de umanitate...
Din durere cusută
Alex Black
1 сентября
O cronica a morții interioare desăvârșită, scrisă cu o precizie chirurgicală și o răceală absolut superbă. Bravo👍
Ultima eclipsa
Deea
1 сентября
frumos :)
Я смерти нет сказал
myiilau
29 августа
Моё сердце откликнулось.❤️
✨ Po.e.m
Deea
29 августа
Chiar asa e💟
Cerul din palmele mele
Cristina Elena
29 августа
Mulțumesc mult!
✨ Po.e.m
Florin Petricean
28 августа
Cât de scump plătim mândria și tăcerea? Versuri pline de adevăr și înțelepciune care ating. Trist, dar atât de adevărat!
Cioburi dintr-un vechi amor
Florin Petricean
28 августа
Un scris curat și sincer. Se simte o maturitate emoționantă în felul în care sunt descrise absența și speranța.👏
Am rupt lanțul pus pe gânduri
Florin Petricean
28 августа
Impecabil scrisă!👏