Refuz și doare
Sunt așa întristată și supărată pe tine,
Însă,ție aceste sentimente îți sunt străine.
Așa ca oare ce drept am eu să te acuz?
Cand defapt eu realitatea o refuz.
Refuz sa cred ca tu nu simți pentru mine ceva,
Refuz sa cred ca poate in miez de noapte te gândești la altcineva,
Refuz sa cred ca tu nu ma privești asa cum o fac eu,
Și refuz sa cred ca totul este doar un simplu clișeu.
Nu mi-ai spus niciodată ca mă placi,
Dar nici nu mi-ai transmis vreodată ca nu o faci.
Insa cred ca e de ajuns faptul ca nu-mi vorbești,
Pentru a-mi da seama ca nu mă iubești.
Oare nu au fost semne de la univers?
Oare doar prin coincidență ți-am mai găsit numele printr-un vers?
Doar prin întâmplare te întâlneam în dimineți pustii?
Oare ce m-a făcut de tine a mă îndrăgosti?
Ce doare e ca nici măcar nu e vina ta,
Eu am crezut ca al tău suflet mă poate completa,
Cand el defapt doar de energie mă seca.
Doare ca nu știu ce tu despre mine gândești,
Si nu stiu ce emoții când ma zărești trăiești .
Doare ca nu a fost nicioadata reciproc,
Iar ale mele sentimente nu pot să le revoc.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Gorun Mihaela
Data postării: 18 aprilie
Vizualizări: 65
Poezii din aceiaşi categorie
Lipește-mi inima…
Lipește-mi inima la loc,
Și dă-mi-o înapoi întreagă.
Să pot și eu să mai iubesc,
O altă inima vreodată.
Să pot și eu să mai cuprind,
Un alt trup, în viața asta.
Să te las pe tine-n trecut,
Să trăiesc doar cu speranța.
Să pot si eu să mai sărut
Un alt chip, dimineața
Să uit de ochii tăi de lut
Care îmi înseninau viața..
Parfum
Parfumul tău de iasomie
împerecheat cu banalul miros viu
de suflet înduioșat,
îl spulber ușor ca-ntr-o magie
spre luna plină
a trupului meu vinovat.
Îmi scot inima afara
și o privesc cu lacrimi reci
formate într-un abis
dorind să se transforme-ntr-o boală
din care doar tu o poți salva,
ducând-o în paradis.
Aş dori ca inima mea acum spulberată
să se contopeasca în trupul tău
ușor delicat,
să devenim o singură culoare însuflețită
de neșters,
așa cum eram la un moment dat.
Aşa cum eram la un moment dat.
Parfumul tău e acum mort
asemenea unei flori veștejite
din care şi culorile au dispărut.
Simt că așa trebuie să mă comport
pentru a nu lăsa să piară
mirosul tău pierdut.
N-aș putea...
Pe pășune, sub un pom,
Se găsea relaxul meu
Când eram doar pui de om
Ș-alergam după un zmeu...
Marea Roșie-i sărată,
Dar oricum e populară,
Eu în vise doar bogată
Cu lacrima-mi amară...
Oricât n-aș mai spune
Că aș vrea să uit Eu tot,
Tot n-o fac pe bune,
E ceva ce chiar nu pot.
Vifor rece ar fi sosit
De când tu ai fi plecat,
Vântul nici nu s-a gândit
De pe dată m-a luat...
Fizica-n raporturi exprimată
E-un tabel de ne-nțeles,
Gândurile-n val de-o dată
Sunt un dar ce te-au ales.
Dar a trecut?
Dar a trecut atâta timp
Eram în acel anotimp
Cald, dar rece pentru mine
Durerea ai lasat să mă termine
Au trecut atâtea luni
De când stau sub furtuni
De când dorul mă apasă
Și inima încă e nervoasă
M-ai lăsat prin labirint
Fără să-mi mai spui alint
Nu ai spus nici rămas bun
Ai plecat ca un nebun
Ai lăsat în urmă fum
Și în el,pe mine,scrum
Tot blocată sunt de atunci
Căci gloanțele au fost adânci
Mărul lui Adam
Sper că ți-a ajuns acum!
Meritai, ce pot să spun!
Suferi’ai mult și des
Și eu să mă mai calmez.
Sper cu mărul să te-neci
Vina Evei nu e’n veci.
Nici a șarpelui turbat,
Tu cu gura ai mușcat.
Cred c-ai realizat acum,
Otrava nu-i drumul cel bun.
Nici iubirea cea din joaca,
Cum făceai și tu odată!
Decăderea unui Rege.
Un Rege ce cu promisiuni a fost amăgit
Și de către regina lui a fost dezamăgit
Blestemul iubiri inima ia-npietrit
În clipa în care ea nu s-a gândit
Și fără nici un regret l-a părăsit
Regele rătăcește în lume înebunit
Nu înțelege cu ce oare a greșit
Nu știe de ce de ea s-a îndrăgostit
N-a fost pregătit să fie părăsit
Din propria viață se simte izgonit
N-a fost niciodată atât de îngrozit
Ca în clipa în care ea l-a părăsit
Acum nu m-ai poate fi fericit
De când focul iubiri s-a răcit
Umblă prin alte regate rătăcit
N-a ieșit de loc așa cum și-a dorit
Lângă altă femeie nu poate fi fericit
Acum dărâmă zidurile ce le-a zidit
Dărâmă tot pentru că prințesa i-a fugit
Condamnat pe viață să fie nefericit
Cine știe, poate că pentru asta e menit
Să fie judecat fără să știe cu ce-a greșit
În ultimele lui clipe de nebunie și timpul s-a oprit
A plâns cu lacrimi de gheață când și-a amintit
Cum pentru ea regate întregi a cucerit
Pentru ea voia să ajungă rege peste toți
Doar pentru ea a spart mi de porți
Din cauza ei ajunge rege printre morți
Renunță la absolut toate realizările sale
Pentru că n-are parte de înbrățișările tale
Renunță la tot, renunță și la viață
Pășește încet într-o lume de ghiață
Amintirea ta se pierde-n ceață
Lipește-mi inima…
Lipește-mi inima la loc,
Și dă-mi-o înapoi întreagă.
Să pot și eu să mai iubesc,
O altă inima vreodată.
Să pot și eu să mai cuprind,
Un alt trup, în viața asta.
Să te las pe tine-n trecut,
Să trăiesc doar cu speranța.
Să pot si eu să mai sărut
Un alt chip, dimineața
Să uit de ochii tăi de lut
Care îmi înseninau viața..
Parfum
Parfumul tău de iasomie
împerecheat cu banalul miros viu
de suflet înduioșat,
îl spulber ușor ca-ntr-o magie
spre luna plină
a trupului meu vinovat.
Îmi scot inima afara
și o privesc cu lacrimi reci
formate într-un abis
dorind să se transforme-ntr-o boală
din care doar tu o poți salva,
ducând-o în paradis.
Aş dori ca inima mea acum spulberată
să se contopeasca în trupul tău
ușor delicat,
să devenim o singură culoare însuflețită
de neșters,
așa cum eram la un moment dat.
Aşa cum eram la un moment dat.
Parfumul tău e acum mort
asemenea unei flori veștejite
din care şi culorile au dispărut.
Simt că așa trebuie să mă comport
pentru a nu lăsa să piară
mirosul tău pierdut.
N-aș putea...
Pe pășune, sub un pom,
Se găsea relaxul meu
Când eram doar pui de om
Ș-alergam după un zmeu...
Marea Roșie-i sărată,
Dar oricum e populară,
Eu în vise doar bogată
Cu lacrima-mi amară...
Oricât n-aș mai spune
Că aș vrea să uit Eu tot,
Tot n-o fac pe bune,
E ceva ce chiar nu pot.
Vifor rece ar fi sosit
De când tu ai fi plecat,
Vântul nici nu s-a gândit
De pe dată m-a luat...
Fizica-n raporturi exprimată
E-un tabel de ne-nțeles,
Gândurile-n val de-o dată
Sunt un dar ce te-au ales.
Dar a trecut?
Dar a trecut atâta timp
Eram în acel anotimp
Cald, dar rece pentru mine
Durerea ai lasat să mă termine
Au trecut atâtea luni
De când stau sub furtuni
De când dorul mă apasă
Și inima încă e nervoasă
M-ai lăsat prin labirint
Fără să-mi mai spui alint
Nu ai spus nici rămas bun
Ai plecat ca un nebun
Ai lăsat în urmă fum
Și în el,pe mine,scrum
Tot blocată sunt de atunci
Căci gloanțele au fost adânci
Mărul lui Adam
Sper că ți-a ajuns acum!
Meritai, ce pot să spun!
Suferi’ai mult și des
Și eu să mă mai calmez.
Sper cu mărul să te-neci
Vina Evei nu e’n veci.
Nici a șarpelui turbat,
Tu cu gura ai mușcat.
Cred c-ai realizat acum,
Otrava nu-i drumul cel bun.
Nici iubirea cea din joaca,
Cum făceai și tu odată!
Decăderea unui Rege.
Un Rege ce cu promisiuni a fost amăgit
Și de către regina lui a fost dezamăgit
Blestemul iubiri inima ia-npietrit
În clipa în care ea nu s-a gândit
Și fără nici un regret l-a părăsit
Regele rătăcește în lume înebunit
Nu înțelege cu ce oare a greșit
Nu știe de ce de ea s-a îndrăgostit
N-a fost pregătit să fie părăsit
Din propria viață se simte izgonit
N-a fost niciodată atât de îngrozit
Ca în clipa în care ea l-a părăsit
Acum nu m-ai poate fi fericit
De când focul iubiri s-a răcit
Umblă prin alte regate rătăcit
N-a ieșit de loc așa cum și-a dorit
Lângă altă femeie nu poate fi fericit
Acum dărâmă zidurile ce le-a zidit
Dărâmă tot pentru că prințesa i-a fugit
Condamnat pe viață să fie nefericit
Cine știe, poate că pentru asta e menit
Să fie judecat fără să știe cu ce-a greșit
În ultimele lui clipe de nebunie și timpul s-a oprit
A plâns cu lacrimi de gheață când și-a amintit
Cum pentru ea regate întregi a cucerit
Pentru ea voia să ajungă rege peste toți
Doar pentru ea a spart mi de porți
Din cauza ei ajunge rege printre morți
Renunță la absolut toate realizările sale
Pentru că n-are parte de înbrățișările tale
Renunță la tot, renunță și la viață
Pășește încet într-o lume de ghiață
Amintirea ta se pierde-n ceață
Alte poezii ale autorului
Ochii tăi
Ochii tăi poartă în ei frumusețe,
Dar din ei curge tristețe.
Ascunzi asta destul de bine
Dar doar pentru prezențe străine.
Eu îi citesc fără pic de efort,
Gasesc in ei așa de mult confort...
Repetitiv și de zi i-am admirat,
Și să creez ei m-au inspirat.
Pentru al meu suflet ochii tăi sunt ca o muză
Însă să îi înțeleagă pe ai mei refuză.
Refuza să vadă felul în care îi privesc
Și cat de mult îi doresc.
Doresc ca atunci când nu sunt atentă să mă urmărească,
Si când îi observ să continue să mă privească.
Doua perechi de ochi rătăcindu-se,
Întâlnindu-se și regăsindu-se.
Insa ochii tăi nu se îndreaptă spre a mea privire
Dar tot continuă să mă inspire,
Fiindca transmit atât de multe sentimente
Chiar și în cele mai irelevante momente.
Degradare
O conștientă degradare
A sufletului trădare.
O erodare a propriului sine
Plină de suspine.
O înstrăinare de lume
Si de a să putrezime.
Un destin înconjurat de de ruine.
Aflat sub furcile caudine.
O amăgitoare ruptură de ființă
Aflată în cădere și neputință.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Ochii tăi
Ochii tăi poartă în ei frumusețe,
Dar din ei curge tristețe.
Ascunzi asta destul de bine
Dar doar pentru prezențe străine.
Eu îi citesc fără pic de efort,
Gasesc in ei așa de mult confort...
Repetitiv și de zi i-am admirat,
Și să creez ei m-au inspirat.
Pentru al meu suflet ochii tăi sunt ca o muză
Însă să îi înțeleagă pe ai mei refuză.
Refuza să vadă felul în care îi privesc
Și cat de mult îi doresc.
Doresc ca atunci când nu sunt atentă să mă urmărească,
Si când îi observ să continue să mă privească.
Doua perechi de ochi rătăcindu-se,
Întâlnindu-se și regăsindu-se.
Insa ochii tăi nu se îndreaptă spre a mea privire
Dar tot continuă să mă inspire,
Fiindca transmit atât de multe sentimente
Chiar și în cele mai irelevante momente.
Degradare
O conștientă degradare
A sufletului trădare.
O erodare a propriului sine
Plină de suspine.
O înstrăinare de lume
Si de a să putrezime.
Un destin înconjurat de de ruine.
Aflat sub furcile caudine.
O amăgitoare ruptură de ființă
Aflată în cădere și neputință.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.