Ce rost?
Cuvinte, sentimente am....
..dar îmi e greu să te mai scriu
..poezii cu și despre tine
Când în suflet mi-i pustiu
Când știu c-ai uitat de mine.
Gândul îmi e chinuit
Îndeamnă mâna să scrie,
Așez litere cu iz de graffit
Despre tine. o amintire.
Mă-ntreb..
...ce rost mai are oare?.
Să scriu poeme pentru tine
Când rima atât de tare doare
De dorul care zace-n mine..
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 31 decembrie 2024
Vizualizări: 192
Poezii din aceiaşi categorie
Când teroarea ne-nvata sa trăim
Sufletul, pustiul strigăt infinit al libertății
Ce pulsează dorul cu strigătele captive ale ființelor ce doar pretindem să fim
Zbierăm să fim înțeleși, iubiți de întunericul ce ne îngenunchează drept-n inima
Ne mințim cu minciunii colorate și vii în cuștile de fier al sufletului nostru, că doar ni s-a părut c-am suferit, ca ne-a durut, că am trăit un sentiment mort atât de viu
Îți amintești?
In liniștea asurzitoare îți auzeam
Bătăile inimii ce imi strâpungeau
Sufletul pe care ti-l furam,
Din ochii care ne amăgeau.
Spune-mi îți amintești,
Cum ne priveam?
Acum nici nu îmi vorbești
Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...
Îți amintești râsetele noastre?
Care ne duceau printre astre,
Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva
Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.
Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.
Gandidu-ma la tine,privesc apusul
În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,
Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.
Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,
Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.
Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu
Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare
De o persoană oarecare.
Îți amintești cum ma uitam la tine?
Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia
Și am ajuns la concluzia
Ca atunci când noaptea vine
Nu te pot scoate din minte.
Și uite asa am ajuns la final,
Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule
Lacrimi am avut destule,
Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.
Ai fost și ești un fost
Iubirea-n suflet ți-am purtat
tu, spunându-mi să-ncheiem
și amintirile doar de uitat
chiar și de existență dacă vrem.
De continui, n-are rost
decizia singur ai luat,
Ai fost și ești un fost,
un om ce n-a evoluat.
Oh, noapte frumoasa
Oh, noapte frumoasa
Stii ca inima ma apasa
Dorul de ea nu ma mai lasa
Nici nu m-as mai duce acasa
Oh, noapte frumoasa
Stelele iti stralucesc
Pasii mei lenti, nu te mai chinuiesc
Privirea o am abatuta, amarul asta ma usuca
Oh, noapte frumoasa,
Tovarasa mi-ai devenit
As sta cu tine la discutii,
Dar s-a crapat de zi.
Oh, noapte frumoasa,
Ce repede tu pleci,
Precum iubita mea cand a plecat
Si m-a lasat cu ochii reci.
Oh, noapte frumoasa,
Te astept din nou
Diseara, la locul nostru,
Langa foisor!
Ocnaș bătrân
Mi-ar fi și moartea, poate, mai lesne de-ndurat
Decât această toată cumplită condamnare
La viață fără tine: un nor ce nu mai are
Deasupra luna care cândva l-a mângâiat.
Deasupra luna cerne părerile de rău,
Ce mă despart de tine și n-au nicio revanșă,
Și zorii se revarsă precum o avalanșă
La mine-n insomnie, și blând în părul tău.
În părul tău, o floare să fiu, măcar un ceas,
Sau poate-un fir de iarbă care-ți sărută talpa,
Dar nopți de remușcare își țes deodată salba
Din stogurile care adună ce-a rămas.
Din stogurile toamnei ce a venit încet
Spre-a separa destine, instaurând angoasă,
Nu te mai pot culege, poeta mea frumoasă,
Căci asta mi-e sentința semnată prin regret.
Căci asta mi-e sentința: sunt un bătrân ocnaș,
Și mină-i cicatricea ce nu se mai închide,
Mi-e grea de lacrimi pleoapa, iar brațele-mi livide
Mai caută trecutul ce n-ai vrut să mi-l lași.
11 februarie 2025
Toast funebru
Șarmant, cu ochii blânzi, căprui
Părul negru... puțin ondulat
C-un vin m-a invitat in viața lui
Bărbat frumos...foarte galant!
Era un Martie rece, vântos
Cu cerul mai mult noros,
O lună ce rămâne să-mi amintească
De-a sa creație dumnezeiasca...
El m-a dorit, m-a vrut și m-a avut,
O vară l-am tot așteptat cu dor
Ii eram dragă...cum as fi știut,
Că-n toamnă, ne-om pierde ușor...
Și ne-am pierdut in miez de toamnă,
Când copacii isi dezgolesc a lor ram
Când vinul ii fierbea în butoaie
Si soarele-ncălzea din ce în ce mai rar...
L-am petrecut cu ai mei căprui
C-un suflet plin de-amărăciune
Pe cel ce mi-a dăruit din pasiunea lui
Cu riscul de-ai duce dorul pe vecie...
Ochi-mi frumoși azi mi-s orbiți
Uscați și tulburi de-un dor divin
Reci...și-s mai mereu împietriți
Când privesc că-i gol, paharul de vin.
Nu pot să uit, de-aș vrea n-aș putea,
Lipsa lui insistă la vin mortuar
Cu promisiuni uitate îmbăt durerea
Țin toast funebru cu poezie-n pahar.
Când teroarea ne-nvata sa trăim
Sufletul, pustiul strigăt infinit al libertății
Ce pulsează dorul cu strigătele captive ale ființelor ce doar pretindem să fim
Zbierăm să fim înțeleși, iubiți de întunericul ce ne îngenunchează drept-n inima
Ne mințim cu minciunii colorate și vii în cuștile de fier al sufletului nostru, că doar ni s-a părut c-am suferit, ca ne-a durut, că am trăit un sentiment mort atât de viu
Îți amintești?
In liniștea asurzitoare îți auzeam
Bătăile inimii ce imi strâpungeau
Sufletul pe care ti-l furam,
Din ochii care ne amăgeau.
Spune-mi îți amintești,
Cum ne priveam?
Acum nici nu îmi vorbești
Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...
Îți amintești râsetele noastre?
Care ne duceau printre astre,
Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva
Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.
Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.
Gandidu-ma la tine,privesc apusul
În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,
Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.
Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,
Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.
Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu
Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare
De o persoană oarecare.
Îți amintești cum ma uitam la tine?
Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia
Și am ajuns la concluzia
Ca atunci când noaptea vine
Nu te pot scoate din minte.
Și uite asa am ajuns la final,
Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule
Lacrimi am avut destule,
Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.
Ai fost și ești un fost
Iubirea-n suflet ți-am purtat
tu, spunându-mi să-ncheiem
și amintirile doar de uitat
chiar și de existență dacă vrem.
De continui, n-are rost
decizia singur ai luat,
Ai fost și ești un fost,
un om ce n-a evoluat.
Oh, noapte frumoasa
Oh, noapte frumoasa
Stii ca inima ma apasa
Dorul de ea nu ma mai lasa
Nici nu m-as mai duce acasa
Oh, noapte frumoasa
Stelele iti stralucesc
Pasii mei lenti, nu te mai chinuiesc
Privirea o am abatuta, amarul asta ma usuca
Oh, noapte frumoasa,
Tovarasa mi-ai devenit
As sta cu tine la discutii,
Dar s-a crapat de zi.
Oh, noapte frumoasa,
Ce repede tu pleci,
Precum iubita mea cand a plecat
Si m-a lasat cu ochii reci.
Oh, noapte frumoasa,
Te astept din nou
Diseara, la locul nostru,
Langa foisor!
Ocnaș bătrân
Mi-ar fi și moartea, poate, mai lesne de-ndurat
Decât această toată cumplită condamnare
La viață fără tine: un nor ce nu mai are
Deasupra luna care cândva l-a mângâiat.
Deasupra luna cerne părerile de rău,
Ce mă despart de tine și n-au nicio revanșă,
Și zorii se revarsă precum o avalanșă
La mine-n insomnie, și blând în părul tău.
În părul tău, o floare să fiu, măcar un ceas,
Sau poate-un fir de iarbă care-ți sărută talpa,
Dar nopți de remușcare își țes deodată salba
Din stogurile care adună ce-a rămas.
Din stogurile toamnei ce a venit încet
Spre-a separa destine, instaurând angoasă,
Nu te mai pot culege, poeta mea frumoasă,
Căci asta mi-e sentința semnată prin regret.
Căci asta mi-e sentința: sunt un bătrân ocnaș,
Și mină-i cicatricea ce nu se mai închide,
Mi-e grea de lacrimi pleoapa, iar brațele-mi livide
Mai caută trecutul ce n-ai vrut să mi-l lași.
11 februarie 2025
Toast funebru
Șarmant, cu ochii blânzi, căprui
Părul negru... puțin ondulat
C-un vin m-a invitat in viața lui
Bărbat frumos...foarte galant!
Era un Martie rece, vântos
Cu cerul mai mult noros,
O lună ce rămâne să-mi amintească
De-a sa creație dumnezeiasca...
El m-a dorit, m-a vrut și m-a avut,
O vară l-am tot așteptat cu dor
Ii eram dragă...cum as fi știut,
Că-n toamnă, ne-om pierde ușor...
Și ne-am pierdut in miez de toamnă,
Când copacii isi dezgolesc a lor ram
Când vinul ii fierbea în butoaie
Si soarele-ncălzea din ce în ce mai rar...
L-am petrecut cu ai mei căprui
C-un suflet plin de-amărăciune
Pe cel ce mi-a dăruit din pasiunea lui
Cu riscul de-ai duce dorul pe vecie...
Ochi-mi frumoși azi mi-s orbiți
Uscați și tulburi de-un dor divin
Reci...și-s mai mereu împietriți
Când privesc că-i gol, paharul de vin.
Nu pot să uit, de-aș vrea n-aș putea,
Lipsa lui insistă la vin mortuar
Cu promisiuni uitate îmbăt durerea
Țin toast funebru cu poezie-n pahar.
Alte poezii ale autorului
Dimineti cu amintiri
E dimineață și îmi zâmbește-o amintire la fereastră
Și mi te văd și azi ca pe-o minune
Ce ar dori povestea s-o împlinească
C-o-mbrățișare si un vin născut din tine...
Nu trece nici o zi fără să scriu de tine
Și-n dimineață asta orele mi-au trecut
Scriind din nou, de dorul ce zace în mine
Parcă în așteptarea unui alt răspuns...
Nu știu de e de rău său e de bine
Dar gândul îmi zboară din nou la tine
Si-ncet, încet mă prefac în cuvânt
Doar așa pot să mai spun ce simt...
Te scriu zâmbind deși chipul îl am de ceară
Încerc să mai visez un pic la răsărit
Si-n versuri îți modelez chipul din vara
Când în pahar, te-aveam în orice asfințit.
Sub cerul amintirilor
Mă ofilesc din când în când
Sub cerul plin de amintiri
Aud un glas ce nu mai pot să-l uit
Și lacrimi dau să cadă din priviri...
Mă reînvăț fără tine... respir altfel
Scriu fără să-ti trimit, nu te mai chem
Doar Cerul știe cât de greu îmi e
C-ai să te-ntorci... să nu mai sper...
Mi-e dor cu toată ființa mea
Și tu nu vezi lumina ce arde în mine
Căci iubirea-mi ți-e ca o mică stea
A cărei strălucire nu ajunge la tine...
Spune-mi!
Cu al tău vin m-ai fermecat, mi-ai dat lumea peste cap
Nopti și zile am îmbrăcat in speranțe
Că vei reveni la un apus de soare,
Sa ciocnim un pahar, să ne unim în brațe.
Spune-mi! Cum să uit ce n-am trăit
Cum să-mi sting dorul ce-n suflet arde?
De noi, de-un ultim pahar de vin
Când doar a ta tăcere mă-nvăluie în noapte?
Spune-mi! Cum pot să uit de noi
Când umbrele clipelor în doi mă cheamă?
Cum să mă despart de tot ce-am fost
Când dorul, să-mi amintesc, mă îndeamnă?
Te-am așteptat, sperând să te intorci
Și am rămas acolo unde m-ai lăsat
Am tot sperat povestea s-o reîntorci
Ca prin vis...ca și când n-ai plecat...
Pledoaria sufletului
Încă o dată instanța s-a reunit
In boxa acuzaților... Sufletul ce prea mult a simțit....
În stânga procurorul Aroganță de Tupeu secondat,
Acuzând că-i prea sensibil, prea profund, prea greu de suportat!
Procurorul începe... de ce te-ascunzi, de ce nu te lași citit?
Oamenii n-au timp de tine...ei vor doar scurtături!
Sufletul tace...Tupeul intervine...
De ce ești moale? De ce te lași ranit?...de ce înduri???
In zilele de azi se trăiește cu armură... nu cu aripi!
Sufletul zâmbește... Judecătorul se gândește...
Cere pledoaria finală... Instanța se ridică
Sufletul începe.... discursul și-l rostește...
Mă judecați pentru că simt... Pledez nevinovat!
Dar eu nu pot fi posedat... doar întâlnit...
Nu mă puteți cuceri... doar recunoaște...
Eu nu sunt slab, sunt doar adânc în simțuri infinit!
Nu sunt o sală de-asteptare... sunt un templu
Și nu-mi doresc decât un minim de respect
Iar celor care vor cu tăcerea să mă consume
Le spun clar! Plecați!... nicicând n-am să regret!
Judecătorul oftează ușor lovind masa lejer
Liber!... azvârlind ciocanul, rostește ferm...
Sufletul nu poate fi condamnat!!!
E victima tăcerii crunte cu care l-ați ignorat!
Ion pozitiv
Ieșită pe balcon
După un duș fierbinte
Te văd trecând pe bulevard...
De-ai ști... că te aveam în minte...
Imaginea verii cu al tău vin
Mi-a acoperit privirea
Păcat... nu pot să te sun...
M-ai acuza cu... hărțuirea...
Și te-am privit cu ochii uzi
Cum mi te pierzi printre mașini
Te-am strigat în gând...poate m-auzi
Și te întorci să mă fericești cu-n vin...
E rece, mâinile-mi tremură
lar sufletul mi se cutremură
De durere și de dor amar
Și că tot în jur e doar neclar....
E seara Sfântului Ion
Și azi in gând cu tine o s-adorm...
Ce trăiesc e atât de primitiv..
Te-am zărit...mi-e seara un Ion pozitiv..
A mai trecut o zi...
A mai trecut o zi de dor, de tine
O zi în care dorul nebunesc
Lovește cu putere în sufletul din mine
Făcându-mă mai mult să te doresc...
Caci te-am zărit pentr-o secundă
În agitația orasului de peste zi
De-atunci gândul mi se inundă
Cu versuri pentru poezii...
Dar se simte o tristețe-amară
Atât de grea, de zbuciumată,
Încât orice vers scris mă doare
Și mi-e greu să scriu în continuare...
Dimineti cu amintiri
E dimineață și îmi zâmbește-o amintire la fereastră
Și mi te văd și azi ca pe-o minune
Ce ar dori povestea s-o împlinească
C-o-mbrățișare si un vin născut din tine...
Nu trece nici o zi fără să scriu de tine
Și-n dimineață asta orele mi-au trecut
Scriind din nou, de dorul ce zace în mine
Parcă în așteptarea unui alt răspuns...
Nu știu de e de rău său e de bine
Dar gândul îmi zboară din nou la tine
Si-ncet, încet mă prefac în cuvânt
Doar așa pot să mai spun ce simt...
Te scriu zâmbind deși chipul îl am de ceară
Încerc să mai visez un pic la răsărit
Si-n versuri îți modelez chipul din vara
Când în pahar, te-aveam în orice asfințit.
Sub cerul amintirilor
Mă ofilesc din când în când
Sub cerul plin de amintiri
Aud un glas ce nu mai pot să-l uit
Și lacrimi dau să cadă din priviri...
Mă reînvăț fără tine... respir altfel
Scriu fără să-ti trimit, nu te mai chem
Doar Cerul știe cât de greu îmi e
C-ai să te-ntorci... să nu mai sper...
Mi-e dor cu toată ființa mea
Și tu nu vezi lumina ce arde în mine
Căci iubirea-mi ți-e ca o mică stea
A cărei strălucire nu ajunge la tine...
Spune-mi!
Cu al tău vin m-ai fermecat, mi-ai dat lumea peste cap
Nopti și zile am îmbrăcat in speranțe
Că vei reveni la un apus de soare,
Sa ciocnim un pahar, să ne unim în brațe.
Spune-mi! Cum să uit ce n-am trăit
Cum să-mi sting dorul ce-n suflet arde?
De noi, de-un ultim pahar de vin
Când doar a ta tăcere mă-nvăluie în noapte?
Spune-mi! Cum pot să uit de noi
Când umbrele clipelor în doi mă cheamă?
Cum să mă despart de tot ce-am fost
Când dorul, să-mi amintesc, mă îndeamnă?
Te-am așteptat, sperând să te intorci
Și am rămas acolo unde m-ai lăsat
Am tot sperat povestea s-o reîntorci
Ca prin vis...ca și când n-ai plecat...
Pledoaria sufletului
Încă o dată instanța s-a reunit
In boxa acuzaților... Sufletul ce prea mult a simțit....
În stânga procurorul Aroganță de Tupeu secondat,
Acuzând că-i prea sensibil, prea profund, prea greu de suportat!
Procurorul începe... de ce te-ascunzi, de ce nu te lași citit?
Oamenii n-au timp de tine...ei vor doar scurtături!
Sufletul tace...Tupeul intervine...
De ce ești moale? De ce te lași ranit?...de ce înduri???
In zilele de azi se trăiește cu armură... nu cu aripi!
Sufletul zâmbește... Judecătorul se gândește...
Cere pledoaria finală... Instanța se ridică
Sufletul începe.... discursul și-l rostește...
Mă judecați pentru că simt... Pledez nevinovat!
Dar eu nu pot fi posedat... doar întâlnit...
Nu mă puteți cuceri... doar recunoaște...
Eu nu sunt slab, sunt doar adânc în simțuri infinit!
Nu sunt o sală de-asteptare... sunt un templu
Și nu-mi doresc decât un minim de respect
Iar celor care vor cu tăcerea să mă consume
Le spun clar! Plecați!... nicicând n-am să regret!
Judecătorul oftează ușor lovind masa lejer
Liber!... azvârlind ciocanul, rostește ferm...
Sufletul nu poate fi condamnat!!!
E victima tăcerii crunte cu care l-ați ignorat!
Ion pozitiv
Ieșită pe balcon
După un duș fierbinte
Te văd trecând pe bulevard...
De-ai ști... că te aveam în minte...
Imaginea verii cu al tău vin
Mi-a acoperit privirea
Păcat... nu pot să te sun...
M-ai acuza cu... hărțuirea...
Și te-am privit cu ochii uzi
Cum mi te pierzi printre mașini
Te-am strigat în gând...poate m-auzi
Și te întorci să mă fericești cu-n vin...
E rece, mâinile-mi tremură
lar sufletul mi se cutremură
De durere și de dor amar
Și că tot în jur e doar neclar....
E seara Sfântului Ion
Și azi in gând cu tine o s-adorm...
Ce trăiesc e atât de primitiv..
Te-am zărit...mi-e seara un Ion pozitiv..
A mai trecut o zi...
A mai trecut o zi de dor, de tine
O zi în care dorul nebunesc
Lovește cu putere în sufletul din mine
Făcându-mă mai mult să te doresc...
Caci te-am zărit pentr-o secundă
În agitația orasului de peste zi
De-atunci gândul mi se inundă
Cu versuri pentru poezii...
Dar se simte o tristețe-amară
Atât de grea, de zbuciumată,
Încât orice vers scris mă doare
Și mi-e greu să scriu în continuare...