Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în italiană
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Possiamo rivisitare l'immagine di una persona che ci ha ispirato 10 anni fa?
Sì, dobbiamo solo volerlo,
Sì, se avesse un'influenza positiva su di noi,
Sì, se ci ha motivato,
Sì, se potesse capirci (la maggior parte delle persone non può),
Sì, se potesse trasmetterci qualcosa del suo carattere, della bellezza della sua anima e delle sue passioni,
Sì, se sospiro ancora di gioia, guardando le sue foto,
Sì, se ci ha lasciato senza parole per quanto fossero uniche le sue idee (una di queste mi ha davvero sorpreso in tutto e per tutto),
Sì, se sapesse farci venire voglia di vedere il suo punto di vista,
Sì, se potesse darci un miliardesimo dei suoi doni,
Sì, se ci contagiasse con le sue risate, la sua gentilezza e i suoi auguri,
Sì, se pensi che ti abbia cambiato in meglio, che sei diventato più ricco (moralmente, eticamente, emotivamente),
Si, se non si arrendeva con te, preferiva fidarsi di te, non pensava che avrebbe perso tempo senza ottenere alcun risultato,
Sì, se anche tu non hai tradito la sua fiducia,
Sì, se sapesse instillare in noi le ambizioni e accrescerle durante tutto il periodo in cui ci siamo conosciuti,
Sì, se scopriamo che non ce n'erano molti come lei,
Sì, se avesse davvero a cuore i valori morali, come potrebbe ogni essere umano ottenere una versione migliore, più gentile, più premurosa e più piacevole di sé stesso?
Sì, se avessi sempre la stessa eccitazione ogni volta che la vedevo, non importava che fosse bagnata di acqua piovana fangosa, che avesse momenti in cui era più nervosa, che si arrabbiasse, che fosse stanca, che avevamo l'influenza e non potevamo più divertirci con gli stessi superbi tratti di carattere,
Sì, se i pensieri rivolti a Lei portassero frutto nel nostro cuore,
Sì, se non fosse un'estranea, era qualcosa di più, ti sentivi più vicino a lei, era come un'amica o una sorella maggiore,
Sì, se ogni giorno salissi uno scalino, con il suo aiuto,
Sì, se riuscisse a costruire tutto con una tale calma e passione che non puoi davvero reagire a pensarci,
Sì, se pensi che non avresti tentato invano di impressionarla,
Sì, la vecchiaia nel suo caso significava davvero bellezza, era molto più grassa da giovane, ma aveva voglia di perdere peso, aveva il tempo di correggere eventuali difetti che la disturbavano, per deliziare tutti noi a 50 anni e qualcosa ,
Sì, davvero sarebbe valsa la pena partecipare ad un reality show come "I rumeni hanno talento",
Sì, perché ho tirato fuori la parola "talento", da lei ho imparato che non esiste una cosa del genere, non riceviamo nessun talento e non lo portiamo con noi all'altro mondo, il talento che mostrava era acquisito abilità, il risultato di alcune consuete,
Sì, quando cadevo (inciampavo), sapeva come aiutarmi ad alzarmi,
Sì, se solo potessi vederla ancora sul marciapiede, al mercato, ai concerti, in municipio, allo stadio correre ai 70 anni che avrebbe oggi,
Sì, vorrei vederla ancora una volta...
Mia cara donna (e le iniziali C. P.) che per me è stata più come una sorella maggiore (circa 42 anni più grande) per 7 anni, poi anche tu dovevi andartene, stava arrivando un'altra tappa. Sei rimasta come un enigma nel mio subconscio, non so nemmeno oggi come mi avresti voluto che fossi, cosa avresti voluto di più che ti mostrassi, ma sei rimasta da qualche parte lì, nella lista delle "Donne" di 10 e di 10 uomini", come in uno spettacolo di 10° grado.
Perdona la mia goffaggine in tutto, ma non era apposta, ma sto congelando, mi batte forte il cuore, palpito, sudo a volte freddo, a volte caldo, è come se non potessi entrare abbastanza aria i miei polmoni quando ammiro la personalità, gli sforzi, tutto ciò che mi hai mostrato, ed io, considerando la mia inabilità da allora, non potrei mostrarti altro che quello che hai sempre visto.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 26 noiembrie 2023
Vizualizări: 579
Poezii din aceiaşi categorie
Mi-e dor...străine!
Mi-e dor de tine-n mii de feluri,
Fără hotare, fără glas
Prin gândurile-mi secrete
Fără de timp, fără popas...
Te-am adorat și nu pot da uitării
Prima clipă îmbrățișați, primul pas,
Și scriu în taina adâncă a serii,
Fiorul cald ce in suflet a rămas...
Mi-e dor... te-am adorat străine...
Cu inima... ca pe un vin dulce
Iar azi cu mine te mai plânge
Paharul gol... chitara-n note fine...
Nu suntem prieteni
Nu suntem prieteni ,
Acest cuvânt are alt sens pentru mine ,
Dar tu taci , înghiți în sec ,
Nu îți convine.
Nu suntem amici ,
Pentru că ce avem noi e mai intens ,
Mult mai aprig , destul de fin ,
Greu de înțeles .
Nu suntem ,,împreună",
N-am ajuns la acel nivel înalt ,
Încă plutim prin sentimente ,
Prea greu atrași.
Doi străini ce vorbesc ,
Două cunoștințe ce își zâmbesc ,
Persoane ce trăiesc ,
Oameni care se iubesc .
iubirea doare…
știi ca te iubeam
stăteam și ma rugam
speram ca dorul sa vie
și înspre tine sa ne fie bine
mereu stăteam și ma gândeam
cu ce am greșit
te-ai îndepărtat
am suportat și te-am iertat
am avut probleme ca și tine
și nici o data nu te-ai gândit la mine
sufăr și îndur
vreau sa plec imatur
pentru asta te aștept
sa vii înapoi la mine
sa ne prostim ca in copilărie
sunt ținuta ca in pușcărie
de sentimentele mele întinse pe felie
mereu visam sa am pe cineva ca tine
și sa ne uitam la filme
noaptea sa ne prostim
sa stam și sa vorbim
am început sa tin la tine
mai mult decat la mine
am fost cam rece la început
și-mi pare rău dar a trecut
stiu ca nu sunt pentru tine
dar sper sa ma ții minte pe mine
am rămas doar cunoscuți
de toată lumea știuți
ma tem sa nu te pierd
ca am sa te dezmierd
cum nimeni nu știe
prima mea iubire
primele zile când te-am văzut
nu știam dar mi-a căzut
privirea a luat-o într-un sens neprevăzut
nam sa plec departe
am sa fiu ca o stea aproape
sa te susțin și sa te ador
ca pe un întreg popor
ai trecut prin multe. Stiu!
dar nici o data n-ai rămas într-un desert pustiu .
ma gândesc să-mi fii un frate
care sa ma învețe ca la carte
să-mi arati cele mai întunecate
ale vieții crengi aplecate
te-am placut dar nu o viața
mereu ma înroșesc la fata
ochii tai de culoare vierzuie
mi-a făcut inima sa bubuie
nustiu ce mi-ai făcut
ca mergeam pe un drum necunoscut
vreau sa plec îndepărtare
dar nu am chef de plecare
ma simt bine lângă tine
sper sa fim prieteni pe vecie
acum ca ți-am spus ceea ce simt
nu mai am cum sa te mint
când stau lângă tine
ma simt mult mai bine
nu vreau sa ne prostim
vreau doar sa glumim
stiu ca placi o fata
care pentru tine e o opera de arta
tie îți place
dar ma ții ca pe ace
ceea ce simt nu pot schimba
m-aș duce pe plaja și m-aș plimba
să-mi dai o sărutare
ca o ultima uitare
sa ma ții strâns in brațe
cu ale tale mâini hoațe
ma simt bine lângă tine
parca ar fi tata lângă mine
dorul tau nu ma lasă sa respir
sentimentele mele insirate in sir
as vrea un trandafir
roșu ca un vin
in mintea mea ești tu
mi-ai luat privirea și sclipirea
le-ai pus intr-o cutie
sa le ții numai pentru tine
la moment nu te doresc
vreau sa vii și sa ma susții
când am nevoie ,tu sa fii
sa trecem impreuna prin toate
sa facem totul ca la carte
am plecat dar am sa vin
înspre tine câtuși de puțin
prieteni noi suntem
dar o sa ajungem la extrem
prieteni suna bine
sper sa fie așa și in vremurile care o sa vie
am început sa simt
ceva ce iar presimt
ca ești un frate
astea sunt sentimente adevărate
mereu mi-am dorit pe cineva
ca sa fie ca o scăpare
care apare și sa nu dispare
afara ger și întuneric
tu creezi un aer atmosferic
mereu știi sa zâmbești
și cum sa iubești
sa ma faci sa zâmbesc
și la gânduri de iubire ma gândesc
și vreau să-ți povestesc
despre ceea ce gândesc.
Toamnele mele
De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.
Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.
Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.
Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.
Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.
Fără urme
Mi -ai scris în toi de noapte
Mesaj subit,de bun rămas;
Alunec printre șoapte
Dezgolită, fără glas
Cu ce i -am greșit , Doamne;
Îmi ești martor, sfetnic bun.
Dä-mi putere pt mâine
Să nu mă frâng,ori descompun..
Ploile mă udă iar
În odaia mea, umbrită.
În cerul gurii,gust amar
Și orice zgomot mă irită..
Mi -as dori să zbor departe
Până la capătul de lume
Și să -ti dedic o carte
Din iubirea mea -n volume...
La capătăi ți -o las în taină,
Iubit al meu, fără de nume.
Sub un clar de lună plină
Voi dispărea fără urme...
Îngerul iubirii
Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme
Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre
Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate
În urmă stelele sclipind plutesc imaculate
Din ochi scânteile-i lucind te-ating înaripate
Stârnindu-ți dorul te înving privirile-adresate
Cu zâmbet scutură senin pe zilele-norate
Alegoria-n gând pornind imagini parfumate
Ți-aprinde focul mistuind toți demoni-n păcate
Sperând să-ți cânte glas divin cuvinte fermecate
Crescându-ți aripi de măslin pe ramurile toate
Legând cu îngerul destin etern în realitate
Mi-e dor...străine!
Mi-e dor de tine-n mii de feluri,
Fără hotare, fără glas
Prin gândurile-mi secrete
Fără de timp, fără popas...
Te-am adorat și nu pot da uitării
Prima clipă îmbrățișați, primul pas,
Și scriu în taina adâncă a serii,
Fiorul cald ce in suflet a rămas...
Mi-e dor... te-am adorat străine...
Cu inima... ca pe un vin dulce
Iar azi cu mine te mai plânge
Paharul gol... chitara-n note fine...
Nu suntem prieteni
Nu suntem prieteni ,
Acest cuvânt are alt sens pentru mine ,
Dar tu taci , înghiți în sec ,
Nu îți convine.
Nu suntem amici ,
Pentru că ce avem noi e mai intens ,
Mult mai aprig , destul de fin ,
Greu de înțeles .
Nu suntem ,,împreună",
N-am ajuns la acel nivel înalt ,
Încă plutim prin sentimente ,
Prea greu atrași.
Doi străini ce vorbesc ,
Două cunoștințe ce își zâmbesc ,
Persoane ce trăiesc ,
Oameni care se iubesc .
iubirea doare…
știi ca te iubeam
stăteam și ma rugam
speram ca dorul sa vie
și înspre tine sa ne fie bine
mereu stăteam și ma gândeam
cu ce am greșit
te-ai îndepărtat
am suportat și te-am iertat
am avut probleme ca și tine
și nici o data nu te-ai gândit la mine
sufăr și îndur
vreau sa plec imatur
pentru asta te aștept
sa vii înapoi la mine
sa ne prostim ca in copilărie
sunt ținuta ca in pușcărie
de sentimentele mele întinse pe felie
mereu visam sa am pe cineva ca tine
și sa ne uitam la filme
noaptea sa ne prostim
sa stam și sa vorbim
am început sa tin la tine
mai mult decat la mine
am fost cam rece la început
și-mi pare rău dar a trecut
stiu ca nu sunt pentru tine
dar sper sa ma ții minte pe mine
am rămas doar cunoscuți
de toată lumea știuți
ma tem sa nu te pierd
ca am sa te dezmierd
cum nimeni nu știe
prima mea iubire
primele zile când te-am văzut
nu știam dar mi-a căzut
privirea a luat-o într-un sens neprevăzut
nam sa plec departe
am sa fiu ca o stea aproape
sa te susțin și sa te ador
ca pe un întreg popor
ai trecut prin multe. Stiu!
dar nici o data n-ai rămas într-un desert pustiu .
ma gândesc să-mi fii un frate
care sa ma învețe ca la carte
să-mi arati cele mai întunecate
ale vieții crengi aplecate
te-am placut dar nu o viața
mereu ma înroșesc la fata
ochii tai de culoare vierzuie
mi-a făcut inima sa bubuie
nustiu ce mi-ai făcut
ca mergeam pe un drum necunoscut
vreau sa plec îndepărtare
dar nu am chef de plecare
ma simt bine lângă tine
sper sa fim prieteni pe vecie
acum ca ți-am spus ceea ce simt
nu mai am cum sa te mint
când stau lângă tine
ma simt mult mai bine
nu vreau sa ne prostim
vreau doar sa glumim
stiu ca placi o fata
care pentru tine e o opera de arta
tie îți place
dar ma ții ca pe ace
ceea ce simt nu pot schimba
m-aș duce pe plaja și m-aș plimba
să-mi dai o sărutare
ca o ultima uitare
sa ma ții strâns in brațe
cu ale tale mâini hoațe
ma simt bine lângă tine
parca ar fi tata lângă mine
dorul tau nu ma lasă sa respir
sentimentele mele insirate in sir
as vrea un trandafir
roșu ca un vin
in mintea mea ești tu
mi-ai luat privirea și sclipirea
le-ai pus intr-o cutie
sa le ții numai pentru tine
la moment nu te doresc
vreau sa vii și sa ma susții
când am nevoie ,tu sa fii
sa trecem impreuna prin toate
sa facem totul ca la carte
am plecat dar am sa vin
înspre tine câtuși de puțin
prieteni noi suntem
dar o sa ajungem la extrem
prieteni suna bine
sper sa fie așa și in vremurile care o sa vie
am început sa simt
ceva ce iar presimt
ca ești un frate
astea sunt sentimente adevărate
mereu mi-am dorit pe cineva
ca sa fie ca o scăpare
care apare și sa nu dispare
afara ger și întuneric
tu creezi un aer atmosferic
mereu știi sa zâmbești
și cum sa iubești
sa ma faci sa zâmbesc
și la gânduri de iubire ma gândesc
și vreau să-ți povestesc
despre ceea ce gândesc.
Toamnele mele
De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.
Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.
Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.
Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.
Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.
Fără urme
Mi -ai scris în toi de noapte
Mesaj subit,de bun rămas;
Alunec printre șoapte
Dezgolită, fără glas
Cu ce i -am greșit , Doamne;
Îmi ești martor, sfetnic bun.
Dä-mi putere pt mâine
Să nu mă frâng,ori descompun..
Ploile mă udă iar
În odaia mea, umbrită.
În cerul gurii,gust amar
Și orice zgomot mă irită..
Mi -as dori să zbor departe
Până la capătul de lume
Și să -ti dedic o carte
Din iubirea mea -n volume...
La capătăi ți -o las în taină,
Iubit al meu, fără de nume.
Sub un clar de lună plină
Voi dispărea fără urme...
Îngerul iubirii
Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme
Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre
Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate
În urmă stelele sclipind plutesc imaculate
Din ochi scânteile-i lucind te-ating înaripate
Stârnindu-ți dorul te înving privirile-adresate
Cu zâmbet scutură senin pe zilele-norate
Alegoria-n gând pornind imagini parfumate
Ți-aprinde focul mistuind toți demoni-n păcate
Sperând să-ți cânte glas divin cuvinte fermecate
Crescându-ți aripi de măslin pe ramurile toate
Legând cu îngerul destin etern în realitate
Alte poezii ale autorului
Corabie în spaniolă
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Barco de vela
Querido barco de vela, flotas en un océano aparentemente interminable,
¿A qué continentes volverás a ir esta vez?
¿Qué te espera en tu próximo destino?
Barco de vela, barco de vela..
¿Por qué no me dijiste que te gusta tanto navegar?
¿Por qué no me avisaste?
¿Por qué, simplemente dándote la espalda, por un momento, abandonaste el puerto?
¿Cómo puedo acostumbrarme al vacío que me dejaste?
¿Cómo lo llenaré?
Barco de vela, barco de vela...
Eras ligero como un gorrión,
Espero que vuelvas más feliz de donde fuiste,
Me doy cuenta de que tenías que irte
Así es como te sentiste
Eso es lo que pensaste.
Te habíamos construido tan bien, de madera, el timón, la cubierta,
De varias escotas de vela,
Incluso adjunté tu ancla,
Sé que no será fácil para ti,
El océano tiene sus caprichos,
No sabes qué esperar,
Cuando se agita y te sacude en todas direcciones,
Sólo te lleva por las rutas que le son más accesibles,
Cuando te resulte difícil, cuando sientas que no tienes forma de mantenerte a flote,
Por favor mire hacia abajo, vea el ancla adjunta,
Piensa que desde lejos, incluso a miles de kilómetros de distancia,
Te cuido, te tengo en mi corazón,
Es que ya no estás cerca de mí para mostrártelo,
En verdad, cuánto significó nuestra conexión,
(En tono argumentativo)
Siéntete bien, déjate llevar, olvida quién te hizo,
En dos semanas ni siquiera nos acercamos,
Si lo crees, es tu elección...
Solo sé que me preocupo por ti, por eso te construí tan bien.
Como último estímulo, os digo: "No os dejéis intimidar por las tormentas que encontraréis al cruzar el océano. No olvidéis que después de la tormenta viene el buen tiempo".
El barco de vela: ¿Qué harías? ¿No puedo quedarme un día en Río de Janeiro? Sólo un día, eso es todo lo que quiero, luego volveré contigo, ¡lo prometo!".
Ceas rezistent la apă în spaniolă
Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc.
Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.
La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...
Reloj resistente al agua
Es una hermosa mañana de principios de enero, estamos en una de las escuelas técnicas más prestigiosas del condado de Suceava, donde nuestra distinguida profesora de inglés, Cecilia (no sabemos su apellido) está en el baño. En concreto, en el baño de profesores, en la sección de mujeres. Es un comienzo difícil para el día después de 4 o 5 alarmas configuradas en el teléfono, una para las 12:30, otra para las 2:40, dos más para su hijo y una más para las 4:50 de la mañana. Los dos primeros fueron tomar antibióticos, después de que tuvo alguna infección por Staphylococcus aureus y no sé cuantas cepas más de bacterias nosocomiales y gram positivas que le trajo su hijo del jardín de infantes, la última alarma fue llegar a tiempo al estación y tomar el bus hasta la secundaria (para los que no saben, Cecilia es una viajera con 15 años de experiencia en transporte). Normalmente, Cecilia podría haber pedido una excedencia hasta que empezara a sentirse mejor, a recuperarse, a tener más energía, pero tú la conoces, sabes cómo es. Ella solo quiere olímpicos, quiere que todo lo que hace tenga sentido, le gusta la materia que enseña y no solo eso, quiere reformar la enseñanza de esta materia, incluso tiende a revolucionar y mejorar el acto de enseñar hasta que- llevarlo al nivel del arte. Eligió trabajar horas extras en el estado en el que se encuentra, porque sabe que este año la Olimpiada se realizará en la escuela secundaria donde enseña. Esta mañana, sin embargo, Cecilia no tuvo mucho tiempo para cuidarse, por eso tuvo que ir al baño por primera vez. Todo su rímel se ha extendido, por la condensación, por suerte limpia el exceso con unas toallitas húmedas. Luego con los secos se pone a sonarse la nariz, y el pobre se suena, que los profesores de las cabinas contiguas también se divierten. Llueven comentarios como: "Sabes Cecilia, tengo una cortadora de césped que uso para cortar la jungla alrededor de la casa y hace exactamente los mismos sonidos". Queridos compañeros profesores, tengan empatía y dejen de reírse del problema de Cecilia, que no es broma con los microbios que circulan, en los cuales siguen apareciendo, como hongos después de la lluvia, tengo la impresión de que se acerca el fin del mundo, pero esto es la realidad, estoy desequilibrios ecológicos, contaminación y aparecieron bacterias. Y el calentamiento global les ayuda a prosperar... De todos modos... Cecilia pone tanta pasión en sonarse la nariz como en cualquier otra cosa, ¿no me ayudó con algunos libros que necesitaba hace 10000 años? Claro que sí, pero quiero decir que en su casa no se ve ni el color de las paredes, el yeso o si tiene cuadros, que tiene libros hasta el candelabro. Y así es como se ven casi todas las habitaciones del apartamento. Entendí bastante rápido que le apasiona lo que hace y que está bien hecho con ella. Es difícil encontrar pasión en cualquier cosa, en cualquier cosa, realmente creo que nada tiene sentido o tal vez tengo que seguir buscando hasta encontrarlo.
Volviendo a nuestra historia, Cecilia se suena la nariz, tira el pañuelo después de llenarlo de secreciones y coágulos de sangre, saca agua. Desafortunadamente, junto con el pañuelo de papel se fue por el desagüe y ese elegante y moderno reloj que le había regalado una amiga por su cumpleaños en septiembre. Se le resbaló de la muñeca, porque en su prisa innecesaria (de todos modos llegó primero) no presionó con suficiente fuerza el sistema de agarre. Para dar un poco de contexto, el reloj tiene una pulsera resistente al calor, que resiste con éxito el agua, al menos en la caja decía "Resistencia al agua 500 ATM". Los fabricantes japoneses no mintieron sobre la calidad del producto que llevaba Cecilia, un reloj Casio G-Shock, un poco grande para una mano de mujer, negro, esfera redonda, que mostraba las horas con números arábigos azules. Resiste, está intacto aún hoy, sólo que, a través del alcantarillado, tomó un recorrido diferente y desbordó en el agua de Suceva, en lugar de acompañarla a todas partes. Cecilia entra en pánico, pone un anuncio en el periódico, coloca carteles por toda la ciudad con fotografías del reloj, prometiendo una recompensa por encontrarlo.
Un mes después de iniciada la búsqueda, le informan que ha sido encontrado y que venga a reclamarlo. Llega a esa oficina, habla con la señora del mostrador que le entrega el reloj. Cecilia no sabe muy bien cómo reaccionar, es su reloj y aún así es como si hubiera desaparecido. Cuanto tiempo lleva en el agua donde se derrama todo, ha adquirido un color verde militar, intentará quitarlo en casa, ya sea con pinzas, o con lima de uñas, o con detergente, o con cualquier otro producto de limpieza. él puede encontrar. En serio, ni siquiera se parece al reloj que tanto le gustó al principio...
Primăvara inimii mele în islandeză
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
Vorið í hjarta mínu
Yndislegur strákur, George...
Innhverfur strákur, George...
Skemmtilegur strákur, George...
Strák eins og ég hef aldrei hitt áður, George,
Strákur sem öll athygli skiptir máli fyrir, George,
Strákur sem hefur gaman af ljóðum, George,
Svipmikill og listrænn drengur, George,
Strákur sem vill endilega fara með okkur í bíltúr á vatnshjólinu, George...
Strákur sem vill endilega að við sitjum og segjum sögur í lautarferðinni, George,
Strákur til að fara í bíó með, leikur, George,
Strákur með einfaldan en vel valinn smekk, George,
Hugrakkur og ákveðinn drengur, George,
Strákur sem hefur gaman af gömlum tískublöðum, George,
Strákur sem, við hvert tækifæri, kemur með fleiri blóm, sælgæti, George,
Strákur sem laðar mig meira og meira að ljóðum hans, George,
Strákur sem skrifar, klippir og endurskrifar þúsund sinnum þar til hann tjáir nákvæmlega það sem hann vill, George,
Strákur sem ég fer með til nágrannans sem kennir spænsku, George,
Strákur sem, ef ég verð á eftir í náminu, hugleiðir mig líka, George,
Strákur sem hlustar á svipaða tónlist, George.
George, minningar mínar um þig, hvernig ég hitti þig og hversu mikið ég elskaði hvernig þú skrifaðir, hvernig þú borðaðir pizzu, hvernig þú hlóst að bröndurunum mínum (því venjulega hlæ ég bara), hvernig þú hlóst að mér stundum, hvernig við notuðum ganga niður húsasundin, hvernig við vorum báðar á mótorhjólum, á þjóðvegi sólarinnar, yfir hámarkshraða, með hárið í vindinum, áhyggjulaus, hvernig við kunnum að láta hvort öðru líða vel, að lyfta andanum, til okkar skemmtu þér á krám, farðu á fótboltaleiki, öskraðu og spýttu fræjum, spilaðu við Nebelung köttinn minn, gefðu mér penna sem þér leiddist, ég myndi laga það og þú yrðir mjög ánægður. Ljúfar minningar, verst að þú fórst með ég veit ekki hvaða verkefni í Brasilíu. Það er ekkert, þú varst ung, eins og Otilia úr "Otilia's Enigma" myndi segja, þú áttir þína drauma og þú varðst að uppfylla þá. Það eru svo margar aðrar stelpur, en þú þurftir virkilega á þessu verkefni að halda. Ég skil þig, þú gerðir það ekki skildu eftir mig mörg ljóð, en ég mun geyma þau, minning þeirra mun blómstra meira og meira þegar ég les þau, fletti þeim, þegar ég nýt skrif þín og hvað þú vildir tjá í gegnum þessar línur.
Nu ne-am fi așteptat în spaniolă
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
No lo hubiésemos esperado
Dando un paseo, hace mucho tiempo,
Ver peatones tranquilos, los semáforos los estresan,
Con cautela cruzan,
En el banco, en el parque, con la nariz en el periódico, noticias una y otra vez,
Van al mercado, luego al teatro,
Ya son las cuatro
Aún sin notar nada,
Algo parecido a una pulga, pero que va mucho más rítmicamente,
También voy con amigos, se sienten bien, ríen, bromean,
Pasa otra hora y realmente me estoy quedando dormido.
Todos se quedaron dormidos en la misma sala,
Acurrucados, con la puerta aún abierta (dejan pasar al gato), se disculpan porque todos durmieron como en una jaula.
vete a casa el tiempo vuela
Lo que viene después nos da escalofríos,
Amigos, a amigos que compraron en el mercado, escriben indignados,
Nunca los había visto tan enojados antes.
"Invierte también en el tipo de champú que quieras,
Cualquier cosa, solo quiero usarla.
Nos llenaste de piojos
Nos decepcionaste, nunca haríamos algo como esto,
Qué vergüenza,
Tus amigos que solo te envían buenos deseos te regañan"
Si, pues... harina de día, no tengo nada,
Por supuesto, todo es sólo a nivel psicológico,
Leen demasiado los periódicos,
No teníamos adónde llevarnos, en Portugal yo solo era pasante,
¿No escuchas cómo te sientes?
No tengo nada, pero hagamos una prueba de todos modos.
No lo puedo creer niña, mírate tú también???!!
Si niña, ¿qué?...No puedo mirar tu cabello, porque tú..
Qué chica
Consigue un poco de algodón
Intento atraparlos, tirarlos por la ventana,
Pero no logro capturar ni siquiera uno de esos,
Chica, podríamos probar un método diferente.
Pero quién sabe, todavía vale la pena.
Nos decoloramos el cabello, elegimos el tono más claro de rubio noruego,
Después lo pintamos del color que queramos,
Los piojos ni siquiera se darán cuenta de lo que está pasando.
Porque somos diligentes, pintamos cada hilo del templo,
Si mi niña, que haría sin tus ideas, los piojos arderán, se asfixiarán, no tenemos que hacer nada, solo tener cuidado, desenredar con rigor, asegurarnos de deshacernos de cualquier visitante no invitado, en algún lugar, a través de el pelo, deambular,
Si niña, exactamente, ¿qué te estaba diciendo?
No lo sé, mientras tanto estaba viendo una película...
Después de muchos siglos vemos el resultado...
Que, no podría haber sido de otra manera...
Chica, el color se pega muy bien al pelo, estéticamente estoy satisfecha,
Ahora me estoy peinando, a ver qué pasó con esos bichos,
Si, ahora son azules, verdes, también las han pintado, ¿qué hacer?
Cara, ya no tenemos piojos, nos escapamos, vamos a celebrar a la taberna, con una limonada,
Espero que no acabemos como en Portugal, en esa terraza del jardín.
(Ahí es donde uno pensaría que contraería esos piojos...)
Fluturii de Elena Farago în spaniolă
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Las mariposas
Mariposas blancas y rojas,
Y abigarrado, hermoso,
Los atrapo en la red,
Cuando mi madre me deja.
Los pillo en vuelo,
Pero no los mato;
Pero los miro,
Que son diminutos,
Y hermosas, y me gustan,
Pero no los hago
Ningún daño, en absoluto.
Y si juego
Con algunos, lo sé.
Es bueno tenerlo
Y todos, desde la red,
Yo los ayudo
Y tomar vuelo
Según su voluntad.
Moștenire în islandeză
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Erfðir
Í dag verður fjallað um hlut, hlut sem er okkur kær, okkur sem enn geymum hluti í geymslu á risi hússins, nánar tiltekið filthatt. Bæverskur hattur, hattur sem hefur óneitanlega sögulegt mikilvægi, náði fimm skírnum, tveimur útskriftum, nokkrum brúðkaupum og það er um það bil. Húfa sem nokkrar kynslóðir áttu bara, en til að vera með, ég held að þeir hafi ekki verið með hann, hann er ekki lengur hægt að nota í langan tíma. Eins og ég nefndi áðan, þá er hann þreifaður, hann er blár (rafblár eða konungsblár) og hann er með fjöður á hliðinni.
Langamma Ceciliu krafðist þess að henni yrði haldið við bestu mögulegu aðstæður. Eitthvað sem gerðist, aðeins tíminn hefur haft sitt að segja, hann er ekki lengur eins og hann var, hann situr ekki lengur eins og hann var. Jafnvel bláa skugginn er ekki lengur líflegur, hann er subbulegur, gamall, rykugur. Það væri frábært fyrir vintage outfit hugmyndir, en annars hafðu það fallegt, bara fyrir safnið.
Það kom Ceciliu ekkert smá á óvart að húfan, sem hingað til hefur verið lýst svo ljóðrænt, felur í sér stóran galla, nánar tiltekið, hann hýsir mölflugufjölskyldu. Svo við skulum horfast í augu við það, þegar einhver erfir hatt, þá fær hann ekki bara hattinn, hann fær líka mölflugurnar til hans.
Fjölskylda myndi búa í hattinum. Fjölskylda?, svo mörg?, ættarveldi kannski, það hefur líka konung og konung og nokkurn veginn allt sem það þarf til að vera fullgild konungsveldi. En hvernig getur maður líkað svona? Hversu lengi hefur hann verið frá mölflugu?, síðan hvenær hefur Pronto verið notaður til meindýraeyðingar? Reiðin og brjáluð Cecilia spyr sjálfa sig þessara spurninga stöðugt. Hvernig með allri þeirri aðgát sem allir hafa sýnt að hatturinn endar með því að sundrast á þessum hraða. Ef þessi langamma vissi og væri á lífi, þá yrði hún mjög reið. Cecilia situr og situr og hugsar um lausn til að endurheimta dýrð sína í annað sinn.
Hann fann það, hann veit hvað hann á að gera, hann mun koma með lausn sem drepur þá, eftir að þeir deyja mun hann taka og skera út þann hluta efnisins sem vill fjarlægja.
Haltu áfram eins og ég lýsti. Aðeins með því að leika og dýpka klippta hlutann meira og meira nær hann hinum megin á efninu með skærunum. Gott fólk, þú hefur átt það í fjórar kynslóðir, hvernig veistu hvernig á að sjá um eign sem einhver skildi eftir þig? Hún gaf þér það ekki að leggja ábyrgð á herðar þínar, hún gaf þér það vegna þess að henni fannst það vera gott fyrir þig að hafa eitthvað sem henni líkaði vel. Þú fórst virkilega yfir línu léttúðarinnar! Við fáum að þér er alveg sama um hattinn sjálfan, en er þér ekki sama um langömmuna sem fól þér hann?
Cecilia byrjaði að sauma með þræði af svipuðum lit og hatturinn hefði verið upphaflega. Hver er tilgangurinn? Fullkomið samheiti er ekki til, hvorki í litum né orðum, því miður var liturinn einstakur, hann var óbætanlegur. Cecilia, á +1,75 díoptri, heldur að það hafi verið í sama lit. Við vitum ekki hvað við eigum að segja meira... ætlunin var góð... að „gefa aftur dýrðina í annað sinn“, en vegna of mikillar ákefðar var útkoman svolítið slök. Cecilia, við kunnum að meta hugsa um þig þú varst með hann, sótthreinsaðir hann, þrifinn hann, sá um hann, sem er alltaf vel þegið, en ef þú hafðir ekki skemmt þér svona vel við að klippa, þá var það samt mjög gott, það er alltaf ráðlegt að hafa jafnvægi í öllu . Hvers vegna er gott að mæla gjörðir okkar, ákvarðanir? Vegna þess að við skulum segja að við séum að keyra og við verðum að beygja, við eigum beygju framundan, við verðum að mæla hraða okkar (því of mikið gæti tekið okkur út af veginum, víkur frá leið okkar), löngunin sem við viljum fara framhjá kúrfunni, það skiptir ekki máli hversu langan tíma það myndi taka, hversu hratt, hversu sérfræðingur, hvað ég veit ekki hvað.. það sem skiptir máli er hversu samræmd og hversu örugg við erum vita hvernig á að komast í gegnum allt.Það er enginn að klappa okkur, við erum bara við sjálf og þurfum ekkert klapp.
Sömuleiðis í þessu tilfelli hefði erfðahúfan getað haldist ósnortinn, það hefði ekki þurft inngrip, viðgerðir, endurskreytingar, lagfæringar, ef okkar kæra Cecilia hefði ekki viljað bæta hann alveg. Það er líka þess virði að íhuga að hlutir þurfa oft ekki róttæka breytingu til að virka, bara að hluta eða bara fjórðungur myndi hjálpa alveg eins mikið.
Cecilia...Cecilia...annaðhvort varstu ekki með örugga hönd eða hugsaði of mikið um hattinn.
Corabie în spaniolă
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Barco de vela
Querido barco de vela, flotas en un océano aparentemente interminable,
¿A qué continentes volverás a ir esta vez?
¿Qué te espera en tu próximo destino?
Barco de vela, barco de vela..
¿Por qué no me dijiste que te gusta tanto navegar?
¿Por qué no me avisaste?
¿Por qué, simplemente dándote la espalda, por un momento, abandonaste el puerto?
¿Cómo puedo acostumbrarme al vacío que me dejaste?
¿Cómo lo llenaré?
Barco de vela, barco de vela...
Eras ligero como un gorrión,
Espero que vuelvas más feliz de donde fuiste,
Me doy cuenta de que tenías que irte
Así es como te sentiste
Eso es lo que pensaste.
Te habíamos construido tan bien, de madera, el timón, la cubierta,
De varias escotas de vela,
Incluso adjunté tu ancla,
Sé que no será fácil para ti,
El océano tiene sus caprichos,
No sabes qué esperar,
Cuando se agita y te sacude en todas direcciones,
Sólo te lleva por las rutas que le son más accesibles,
Cuando te resulte difícil, cuando sientas que no tienes forma de mantenerte a flote,
Por favor mire hacia abajo, vea el ancla adjunta,
Piensa que desde lejos, incluso a miles de kilómetros de distancia,
Te cuido, te tengo en mi corazón,
Es que ya no estás cerca de mí para mostrártelo,
En verdad, cuánto significó nuestra conexión,
(En tono argumentativo)
Siéntete bien, déjate llevar, olvida quién te hizo,
En dos semanas ni siquiera nos acercamos,
Si lo crees, es tu elección...
Solo sé que me preocupo por ti, por eso te construí tan bien.
Como último estímulo, os digo: "No os dejéis intimidar por las tormentas que encontraréis al cruzar el océano. No olvidéis que después de la tormenta viene el buen tiempo".
El barco de vela: ¿Qué harías? ¿No puedo quedarme un día en Río de Janeiro? Sólo un día, eso es todo lo que quiero, luego volveré contigo, ¡lo prometo!".
Ceas rezistent la apă în spaniolă
Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc.
Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.
La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...
Reloj resistente al agua
Es una hermosa mañana de principios de enero, estamos en una de las escuelas técnicas más prestigiosas del condado de Suceava, donde nuestra distinguida profesora de inglés, Cecilia (no sabemos su apellido) está en el baño. En concreto, en el baño de profesores, en la sección de mujeres. Es un comienzo difícil para el día después de 4 o 5 alarmas configuradas en el teléfono, una para las 12:30, otra para las 2:40, dos más para su hijo y una más para las 4:50 de la mañana. Los dos primeros fueron tomar antibióticos, después de que tuvo alguna infección por Staphylococcus aureus y no sé cuantas cepas más de bacterias nosocomiales y gram positivas que le trajo su hijo del jardín de infantes, la última alarma fue llegar a tiempo al estación y tomar el bus hasta la secundaria (para los que no saben, Cecilia es una viajera con 15 años de experiencia en transporte). Normalmente, Cecilia podría haber pedido una excedencia hasta que empezara a sentirse mejor, a recuperarse, a tener más energía, pero tú la conoces, sabes cómo es. Ella solo quiere olímpicos, quiere que todo lo que hace tenga sentido, le gusta la materia que enseña y no solo eso, quiere reformar la enseñanza de esta materia, incluso tiende a revolucionar y mejorar el acto de enseñar hasta que- llevarlo al nivel del arte. Eligió trabajar horas extras en el estado en el que se encuentra, porque sabe que este año la Olimpiada se realizará en la escuela secundaria donde enseña. Esta mañana, sin embargo, Cecilia no tuvo mucho tiempo para cuidarse, por eso tuvo que ir al baño por primera vez. Todo su rímel se ha extendido, por la condensación, por suerte limpia el exceso con unas toallitas húmedas. Luego con los secos se pone a sonarse la nariz, y el pobre se suena, que los profesores de las cabinas contiguas también se divierten. Llueven comentarios como: "Sabes Cecilia, tengo una cortadora de césped que uso para cortar la jungla alrededor de la casa y hace exactamente los mismos sonidos". Queridos compañeros profesores, tengan empatía y dejen de reírse del problema de Cecilia, que no es broma con los microbios que circulan, en los cuales siguen apareciendo, como hongos después de la lluvia, tengo la impresión de que se acerca el fin del mundo, pero esto es la realidad, estoy desequilibrios ecológicos, contaminación y aparecieron bacterias. Y el calentamiento global les ayuda a prosperar... De todos modos... Cecilia pone tanta pasión en sonarse la nariz como en cualquier otra cosa, ¿no me ayudó con algunos libros que necesitaba hace 10000 años? Claro que sí, pero quiero decir que en su casa no se ve ni el color de las paredes, el yeso o si tiene cuadros, que tiene libros hasta el candelabro. Y así es como se ven casi todas las habitaciones del apartamento. Entendí bastante rápido que le apasiona lo que hace y que está bien hecho con ella. Es difícil encontrar pasión en cualquier cosa, en cualquier cosa, realmente creo que nada tiene sentido o tal vez tengo que seguir buscando hasta encontrarlo.
Volviendo a nuestra historia, Cecilia se suena la nariz, tira el pañuelo después de llenarlo de secreciones y coágulos de sangre, saca agua. Desafortunadamente, junto con el pañuelo de papel se fue por el desagüe y ese elegante y moderno reloj que le había regalado una amiga por su cumpleaños en septiembre. Se le resbaló de la muñeca, porque en su prisa innecesaria (de todos modos llegó primero) no presionó con suficiente fuerza el sistema de agarre. Para dar un poco de contexto, el reloj tiene una pulsera resistente al calor, que resiste con éxito el agua, al menos en la caja decía "Resistencia al agua 500 ATM". Los fabricantes japoneses no mintieron sobre la calidad del producto que llevaba Cecilia, un reloj Casio G-Shock, un poco grande para una mano de mujer, negro, esfera redonda, que mostraba las horas con números arábigos azules. Resiste, está intacto aún hoy, sólo que, a través del alcantarillado, tomó un recorrido diferente y desbordó en el agua de Suceva, en lugar de acompañarla a todas partes. Cecilia entra en pánico, pone un anuncio en el periódico, coloca carteles por toda la ciudad con fotografías del reloj, prometiendo una recompensa por encontrarlo.
Un mes después de iniciada la búsqueda, le informan que ha sido encontrado y que venga a reclamarlo. Llega a esa oficina, habla con la señora del mostrador que le entrega el reloj. Cecilia no sabe muy bien cómo reaccionar, es su reloj y aún así es como si hubiera desaparecido. Cuanto tiempo lleva en el agua donde se derrama todo, ha adquirido un color verde militar, intentará quitarlo en casa, ya sea con pinzas, o con lima de uñas, o con detergente, o con cualquier otro producto de limpieza. él puede encontrar. En serio, ni siquiera se parece al reloj que tanto le gustó al principio...
Primăvara inimii mele în islandeză
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
Vorið í hjarta mínu
Yndislegur strákur, George...
Innhverfur strákur, George...
Skemmtilegur strákur, George...
Strák eins og ég hef aldrei hitt áður, George,
Strákur sem öll athygli skiptir máli fyrir, George,
Strákur sem hefur gaman af ljóðum, George,
Svipmikill og listrænn drengur, George,
Strákur sem vill endilega fara með okkur í bíltúr á vatnshjólinu, George...
Strákur sem vill endilega að við sitjum og segjum sögur í lautarferðinni, George,
Strákur til að fara í bíó með, leikur, George,
Strákur með einfaldan en vel valinn smekk, George,
Hugrakkur og ákveðinn drengur, George,
Strákur sem hefur gaman af gömlum tískublöðum, George,
Strákur sem, við hvert tækifæri, kemur með fleiri blóm, sælgæti, George,
Strákur sem laðar mig meira og meira að ljóðum hans, George,
Strákur sem skrifar, klippir og endurskrifar þúsund sinnum þar til hann tjáir nákvæmlega það sem hann vill, George,
Strákur sem ég fer með til nágrannans sem kennir spænsku, George,
Strákur sem, ef ég verð á eftir í náminu, hugleiðir mig líka, George,
Strákur sem hlustar á svipaða tónlist, George.
George, minningar mínar um þig, hvernig ég hitti þig og hversu mikið ég elskaði hvernig þú skrifaðir, hvernig þú borðaðir pizzu, hvernig þú hlóst að bröndurunum mínum (því venjulega hlæ ég bara), hvernig þú hlóst að mér stundum, hvernig við notuðum ganga niður húsasundin, hvernig við vorum báðar á mótorhjólum, á þjóðvegi sólarinnar, yfir hámarkshraða, með hárið í vindinum, áhyggjulaus, hvernig við kunnum að láta hvort öðru líða vel, að lyfta andanum, til okkar skemmtu þér á krám, farðu á fótboltaleiki, öskraðu og spýttu fræjum, spilaðu við Nebelung köttinn minn, gefðu mér penna sem þér leiddist, ég myndi laga það og þú yrðir mjög ánægður. Ljúfar minningar, verst að þú fórst með ég veit ekki hvaða verkefni í Brasilíu. Það er ekkert, þú varst ung, eins og Otilia úr "Otilia's Enigma" myndi segja, þú áttir þína drauma og þú varðst að uppfylla þá. Það eru svo margar aðrar stelpur, en þú þurftir virkilega á þessu verkefni að halda. Ég skil þig, þú gerðir það ekki skildu eftir mig mörg ljóð, en ég mun geyma þau, minning þeirra mun blómstra meira og meira þegar ég les þau, fletti þeim, þegar ég nýt skrif þín og hvað þú vildir tjá í gegnum þessar línur.
Nu ne-am fi așteptat în spaniolă
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
No lo hubiésemos esperado
Dando un paseo, hace mucho tiempo,
Ver peatones tranquilos, los semáforos los estresan,
Con cautela cruzan,
En el banco, en el parque, con la nariz en el periódico, noticias una y otra vez,
Van al mercado, luego al teatro,
Ya son las cuatro
Aún sin notar nada,
Algo parecido a una pulga, pero que va mucho más rítmicamente,
También voy con amigos, se sienten bien, ríen, bromean,
Pasa otra hora y realmente me estoy quedando dormido.
Todos se quedaron dormidos en la misma sala,
Acurrucados, con la puerta aún abierta (dejan pasar al gato), se disculpan porque todos durmieron como en una jaula.
vete a casa el tiempo vuela
Lo que viene después nos da escalofríos,
Amigos, a amigos que compraron en el mercado, escriben indignados,
Nunca los había visto tan enojados antes.
"Invierte también en el tipo de champú que quieras,
Cualquier cosa, solo quiero usarla.
Nos llenaste de piojos
Nos decepcionaste, nunca haríamos algo como esto,
Qué vergüenza,
Tus amigos que solo te envían buenos deseos te regañan"
Si, pues... harina de día, no tengo nada,
Por supuesto, todo es sólo a nivel psicológico,
Leen demasiado los periódicos,
No teníamos adónde llevarnos, en Portugal yo solo era pasante,
¿No escuchas cómo te sientes?
No tengo nada, pero hagamos una prueba de todos modos.
No lo puedo creer niña, mírate tú también???!!
Si niña, ¿qué?...No puedo mirar tu cabello, porque tú..
Qué chica
Consigue un poco de algodón
Intento atraparlos, tirarlos por la ventana,
Pero no logro capturar ni siquiera uno de esos,
Chica, podríamos probar un método diferente.
Pero quién sabe, todavía vale la pena.
Nos decoloramos el cabello, elegimos el tono más claro de rubio noruego,
Después lo pintamos del color que queramos,
Los piojos ni siquiera se darán cuenta de lo que está pasando.
Porque somos diligentes, pintamos cada hilo del templo,
Si mi niña, que haría sin tus ideas, los piojos arderán, se asfixiarán, no tenemos que hacer nada, solo tener cuidado, desenredar con rigor, asegurarnos de deshacernos de cualquier visitante no invitado, en algún lugar, a través de el pelo, deambular,
Si niña, exactamente, ¿qué te estaba diciendo?
No lo sé, mientras tanto estaba viendo una película...
Después de muchos siglos vemos el resultado...
Que, no podría haber sido de otra manera...
Chica, el color se pega muy bien al pelo, estéticamente estoy satisfecha,
Ahora me estoy peinando, a ver qué pasó con esos bichos,
Si, ahora son azules, verdes, también las han pintado, ¿qué hacer?
Cara, ya no tenemos piojos, nos escapamos, vamos a celebrar a la taberna, con una limonada,
Espero que no acabemos como en Portugal, en esa terraza del jardín.
(Ahí es donde uno pensaría que contraería esos piojos...)
Fluturii de Elena Farago în spaniolă
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Las mariposas
Mariposas blancas y rojas,
Y abigarrado, hermoso,
Los atrapo en la red,
Cuando mi madre me deja.
Los pillo en vuelo,
Pero no los mato;
Pero los miro,
Que son diminutos,
Y hermosas, y me gustan,
Pero no los hago
Ningún daño, en absoluto.
Y si juego
Con algunos, lo sé.
Es bueno tenerlo
Y todos, desde la red,
Yo los ayudo
Y tomar vuelo
Según su voluntad.
Moștenire în islandeză
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Erfðir
Í dag verður fjallað um hlut, hlut sem er okkur kær, okkur sem enn geymum hluti í geymslu á risi hússins, nánar tiltekið filthatt. Bæverskur hattur, hattur sem hefur óneitanlega sögulegt mikilvægi, náði fimm skírnum, tveimur útskriftum, nokkrum brúðkaupum og það er um það bil. Húfa sem nokkrar kynslóðir áttu bara, en til að vera með, ég held að þeir hafi ekki verið með hann, hann er ekki lengur hægt að nota í langan tíma. Eins og ég nefndi áðan, þá er hann þreifaður, hann er blár (rafblár eða konungsblár) og hann er með fjöður á hliðinni.
Langamma Ceciliu krafðist þess að henni yrði haldið við bestu mögulegu aðstæður. Eitthvað sem gerðist, aðeins tíminn hefur haft sitt að segja, hann er ekki lengur eins og hann var, hann situr ekki lengur eins og hann var. Jafnvel bláa skugginn er ekki lengur líflegur, hann er subbulegur, gamall, rykugur. Það væri frábært fyrir vintage outfit hugmyndir, en annars hafðu það fallegt, bara fyrir safnið.
Það kom Ceciliu ekkert smá á óvart að húfan, sem hingað til hefur verið lýst svo ljóðrænt, felur í sér stóran galla, nánar tiltekið, hann hýsir mölflugufjölskyldu. Svo við skulum horfast í augu við það, þegar einhver erfir hatt, þá fær hann ekki bara hattinn, hann fær líka mölflugurnar til hans.
Fjölskylda myndi búa í hattinum. Fjölskylda?, svo mörg?, ættarveldi kannski, það hefur líka konung og konung og nokkurn veginn allt sem það þarf til að vera fullgild konungsveldi. En hvernig getur maður líkað svona? Hversu lengi hefur hann verið frá mölflugu?, síðan hvenær hefur Pronto verið notaður til meindýraeyðingar? Reiðin og brjáluð Cecilia spyr sjálfa sig þessara spurninga stöðugt. Hvernig með allri þeirri aðgát sem allir hafa sýnt að hatturinn endar með því að sundrast á þessum hraða. Ef þessi langamma vissi og væri á lífi, þá yrði hún mjög reið. Cecilia situr og situr og hugsar um lausn til að endurheimta dýrð sína í annað sinn.
Hann fann það, hann veit hvað hann á að gera, hann mun koma með lausn sem drepur þá, eftir að þeir deyja mun hann taka og skera út þann hluta efnisins sem vill fjarlægja.
Haltu áfram eins og ég lýsti. Aðeins með því að leika og dýpka klippta hlutann meira og meira nær hann hinum megin á efninu með skærunum. Gott fólk, þú hefur átt það í fjórar kynslóðir, hvernig veistu hvernig á að sjá um eign sem einhver skildi eftir þig? Hún gaf þér það ekki að leggja ábyrgð á herðar þínar, hún gaf þér það vegna þess að henni fannst það vera gott fyrir þig að hafa eitthvað sem henni líkaði vel. Þú fórst virkilega yfir línu léttúðarinnar! Við fáum að þér er alveg sama um hattinn sjálfan, en er þér ekki sama um langömmuna sem fól þér hann?
Cecilia byrjaði að sauma með þræði af svipuðum lit og hatturinn hefði verið upphaflega. Hver er tilgangurinn? Fullkomið samheiti er ekki til, hvorki í litum né orðum, því miður var liturinn einstakur, hann var óbætanlegur. Cecilia, á +1,75 díoptri, heldur að það hafi verið í sama lit. Við vitum ekki hvað við eigum að segja meira... ætlunin var góð... að „gefa aftur dýrðina í annað sinn“, en vegna of mikillar ákefðar var útkoman svolítið slök. Cecilia, við kunnum að meta hugsa um þig þú varst með hann, sótthreinsaðir hann, þrifinn hann, sá um hann, sem er alltaf vel þegið, en ef þú hafðir ekki skemmt þér svona vel við að klippa, þá var það samt mjög gott, það er alltaf ráðlegt að hafa jafnvægi í öllu . Hvers vegna er gott að mæla gjörðir okkar, ákvarðanir? Vegna þess að við skulum segja að við séum að keyra og við verðum að beygja, við eigum beygju framundan, við verðum að mæla hraða okkar (því of mikið gæti tekið okkur út af veginum, víkur frá leið okkar), löngunin sem við viljum fara framhjá kúrfunni, það skiptir ekki máli hversu langan tíma það myndi taka, hversu hratt, hversu sérfræðingur, hvað ég veit ekki hvað.. það sem skiptir máli er hversu samræmd og hversu örugg við erum vita hvernig á að komast í gegnum allt.Það er enginn að klappa okkur, við erum bara við sjálf og þurfum ekkert klapp.
Sömuleiðis í þessu tilfelli hefði erfðahúfan getað haldist ósnortinn, það hefði ekki þurft inngrip, viðgerðir, endurskreytingar, lagfæringar, ef okkar kæra Cecilia hefði ekki viljað bæta hann alveg. Það er líka þess virði að íhuga að hlutir þurfa oft ekki róttæka breytingu til að virka, bara að hluta eða bara fjórðungur myndi hjálpa alveg eins mikið.
Cecilia...Cecilia...annaðhvort varstu ekki með örugga hönd eða hugsaði of mikið um hattinn.