Prieten de o viață

Mi-esti soră doar cu nume,

Ne -am înstrăinat demult,

Nu mă sfida cu spume,

Poartă -te ca un adult..

Ne -am revăzut cândva,

Lacrimi au curs șiroaie 

Dar s-a pierdut ceva,

Când fugeam prin ploaie..

Surioară ai crescut 

Fără să știu de tine

Și cât m -a durut,

Să nu te am lângă mine..

Mă -ntreb de simți la fel,

Ai locșor adânc în suflet,

Tu postezi la alt nivel,

Chiar ții relația secret..

Ai faima -n glandă, știu,

Acum orbită de succes,

Dar să nu fie prea târziu,

Când voi trezi în tine interes.

Rămâi cu bine,unde ești,

Mai vorbim altă dată;

Îți mulțumesc că exiști 

Cu inimă -ntristată..

Tristețea mă apasă 

În depărtările de acasă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină.

Molipsită de dor

Sub cerul incolor,

Bântui in noapte,

Lăcrimez în șoapte..

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culegeam tacit

Din simțul mocnit.

Îmi zâmbise la fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin.

Curge spaima pe buze

Din bolta-nlăcrimată,

Cad gloanțe și obuze

Peste gloata-ndoliată.

Printre ruini ce fumegă

De gemete și strigăte,

Moartea hădă spumegă,

Umblă după suflete.

Băiețașul zdrențăros,

Smiorcăind necontenit 

Prin pălcul neguros,

Jalea părintele rănit.

Ce se zbate vlăguit,

Implorăndu-l în surdină, 

În iadul dezlănțuit 

În răgaz sa nu rămână. 

Pășea copilul nimănui 

Prin ținutul pârjolit

Cu gustul amărui

Al plânsului înăbușit  ..

Mă întorc, iubitul meu

Pe drumul presărat cu flori,

Luminat de curcubeu 

Fără strop de nori.

Mă aștepti în prag

Cu zâmbetul pe buze;

Chipul tău atât de drag

Îl pictam pe frunze.

Mă privești visător, 

Eu în brațe te cuprind;

Să-mplinesc al meu dor

Din suflet și gând. 

Îmi șoptești cu freamăt, 

Mă săruți cu pasiune, 

Cu senzații Mă îmbăt, 

Mă dezbraci de rațiune.

Timpul de l-am stăvili ,

Iubirea s o pecetluim, 

Să ne supunem febrili 

Și n inimi s o zidim.. 

Mă bântuie vise ciudate;

Rodul iluziilor deșarte 

Ori trăirilor suprimate 

Șterse dintr o carte 

Ființe stranii se perinda, 

Mi este mintea amorțita

Intr un scenariu sa ma prindă, 

Eu de voință sunt lipsită.

Situații fără noimă, 

Aievea totuși par,

Punându ma n dilemă;

Ce I ficțiune, ce I originar.

Buimacita ma trezesc;

Sa cred in semne, premoniție,

Ori ochiul sa mi l limpezesc 

Sa nu ma pierd in definiții.

Un labirint fără ieșire, 

Un mister plin de suspans 

La mijloc e o tălmăcire;

O întrebare, un răspuns. 

Prinsă de gânduri și imagini 

Imi beau cafeaua n fugă, 

Răsfoiesc nevăzutele pagini

Sa descopăr vreo verigă?...

Pe vatra bătrânească 

Lumini din cer roiau,

Prin sticlă să răzbească,

Pe zid alunecau..

Sub streașina-  împăienjenită

Mișună un furnicar 

Din tencuiala găurită,

Acompaniat de un bondar..

Izul odăii învechite 

Greu ofta din mădulare,

Ușile zbârcite 

Scârțâiau din mădulare..

Pe rafturile ramolite,

Printre pete siropoase 

Sar muștele, ademenite 

De firimituri soioase..

Pe dușumeaua năclăită 

Forfotea un șoricel 

Sub scoarța ronțăită,

Se-adăposti de motănel..

Tiptil negura nocturnă 

Învălui așezământul,

Șoptind un noapte bună 

Acoperind pământul..

Nu te-am uitat o zi de când ai plecat,

Te-am așezat pe un piedestal înalt.

Te am alături și trăim încă un vis,

La amintirile noastre, avem drum deschis.

În caseta mea cu amintiri s-au adunat toate,

Dorința de-a ne fi bine cât se poate,

Avem de recuperat un trecut de durere,

Viața cu tine în liniște, să-o trăim se cere.

Sigur viața are și surprize pregătite,

Valurile ei m-au purtat pe căi neștiute,

Tu mi-ai fost sortit mie în destin,

Azi a-și fi vrut, cu tine o cupă să închin !

Dacă pleci, pragul ușii să nu-l mai treci,

Dacă pleci nu ne vom mai vedea în veci,

Te-am iubit și te-am dorit

Când te vedeam, mă făceai fericit,

Acum, stau și te privesc,

Iar eu incep să mă îmbolnăvesc,

De dor și de tristețe

Îmi rămâne în suflet, o prezență rece.

Nu ți-a păsat,

Nu ți-a păsat de ce aveam frumos,

Nu ți-a păsat de tot ce avea un rost,

Ai decis să pleci, 

Iar de mine să nu-ți mai amintești

O, dulce amară iubire...

Nu îți pare rău pentru mine?

The world is closing in on me,

A hope or two, they form a spree.

Cut into every piece of myself,

Poems on every single shelf.

And the words under my skin burn all too well,

For that is what love does to a man.

It leaves him scarred of beauty,

It leaves him halved, devoid of duty.

And when the spark lights all that's spoken,

All the curses left unspoken,

All the norms that were once broken,

All the promises, forever unbroken,

All the marks counted as open,

All of them serve as a token,

For a flame that casts the blemish

For the bond from soul to perish.

A weld not only made for two,

But drawn by the man once new.

Written all in mighty time's stead,

It crushes time itself instead.

A boy now, with shelves so empty

He draws his breath, ashes, plenty.

Burnt. Turnt. It's all as if it weren't.

It's all as if he wasn't. Really, it's reccurent.

Lacrimile tale curg precum un zid care stă să sfâșie a durerii tale fragede doruri 

Și curg precum un asfințit ce își pierde lumina, lacrimile tale poartă un gust rece și amar, dar tu doar îl înghițit într-un dans al ecourilor mute

Și privești cu al tău suflet gol la zarea ce se destramă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat 

Prima dată am crezut că e din nepăsare, dar asta îți este doar răspunsul amaraciunii, iar umbra ce se reflectă câtre lac izbucnește în întrebarea friguroasă a care răsunare îngheață fiecare împrejurare a sufletului meu 

De ce eu am devenit acea ființă?

Iar privirea mea a devenit o zare îndurerată, un dor nexprimat și neînțeles de a omenirii aprige sulte 

Soare

te ascunzi sub nori.

Unde pleci ?

El îmi zice

-Plec să mor.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 16.11.2024

Nu am crezut că sunt în stare

Să privesc din nou la mare

Unde valuri se izbesc

De stâncile ce-mi amintesc

Cum tu te-ai împotrivit

La ce simțeam numai privind

În stelele ce-mi puneau sfârșit

Un căprui la infinit.

Poate și tu ai înțelege

Lumina mea,dar nu și raza

În mâinile celor fără de lege,

Să îmi spulbere și marea.

Ai avut dreptate, știu

Dar eram prea mic să fiu,

Al luminii purtător

În ascunsul nopții lor.