Lecție de viață

Azi mi-am amintit ce-ncerc să uit și doare 

Mă doare deși sunt zile când nu mai simt nimic

Nici durere, nici dezamăgire, nici supărare 

Nimic din toate astea pe care azi le simt.

Mă doare și n-am să înțeleg vreodată 

Și mi se pare crunt... sfâșietor 

Cum două suflete ce-au stat cândva aproape 

S-ajungă să nu-și mai vorbească deloc...

Să treci peste o inimă al cărei ritm l-ai ascultat

Peste un suflet care doar te-a adorat...

Ce n-am facut!... doar să-mi ascund suferința...

Mi-a fost tortură pură! zilnic să-mi înfrâng dorința...

Căci inima nu s-a oprit din a bate pentru tine...

Și-am respirat aerul unei lumi ce nu te mai cuprinde!

Fiecare răsărit încă mă-ntreabă tăcut de tine

Și fiecare apus mă duce înapoi la amintirea-ți vie.

Timpul a trecut dar nu a stins dorul ce arde in mine

Poate că zâmbesc, vorbesc... dar inima...

Nu te-a uitat... o clipă n-a încetat să bată printre ruine 

Și azi mai tare... amintindu-și promisiunea ta.

..............................................................

Mi-ai lăsat urme pe suflet ca roua pe frunza dimineții

De-atunci te port cu mine, deși tăcerile ne despart

Pășești prin suflet ca lumina în vechi vitralii 

Cu pași repezi ca frunzele duse de-al toamnei vânt turbat. 

Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți 

Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești 

... de parcă nu ai ști deja

Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...

Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea

... dar mai puțin decât meriți, poate...

Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea 

Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.

M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești 

Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine

Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,

Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine. 

Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"

Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?

... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,

Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.

În întunericul trist al nopții aleg sa ma destăinui

Simt cum durerea mi se multiplica-n tăcere

Tot îmi repet ca doar a fost "odata ca niciodata"

Însă în acest poem îți spun doar "la reveder"..

Incerc sa-ti scriu frumos ascunzand lacrimi si durere

Sa-ti dăruiesc un zâmbet tandru, larg și cald

Sa-ti amintești de mine cu plăcere...sa nu rămân

"contact blocat"

Si-ncerc sa-mi frâng acum toată durerea

O strâng în pumni... ah! de-ai fi aici sa mi-o zdrobesti

Apoi sa pleci si sa-mi rămână amintirea

Ca totuși ti-a păsat și n-ai vrut sa ma ranesti

E trecut de 10.. apune noaptea peste mine

Mi-s ochii grei, sufletu-mi se scalda-n umbre de

speranță

C-o sa te-ntorci cat pentru un vin împreună

Cât de curând...de nu..poate-ntr-o altă viața... 

Privesc pe geam cum seara plânge,

Cu un gând rece, ce mă ajunge. 

Lumina lunii cade tremurat, 

Pe al meu suflet vechi, dar neschimbat.

Paharul îmi arată ce a fost odată, 

Povestea frumoasă și nevinovată. 

Îmbrățișări, un râs curat, un vis timid, 

Un "o să fim" cald... azi ros de frig.

Simt iar cum timpul trece greu, 

Cu paşi pierduţi în dorul meu. 

Fiecare clipă îmi spune în șoaptă 

Să uit... Că nu te mai întorci vreodată.

Ferestrele îmi sunt ca nişte porţi, 

Spre omul drag, acum doar "mort". 

Nu mort în trup, ci în trăire, 

În dulci promisiuni şi amintire...

Și îmi e dor de tine în fiecare clipă 

De parcă zici că am fost blestemată 

Îmi ești chemarea mea tăcută 

Urletul meu, din inima-mi rănită.

Și îmi e dor de sufletul îmi spintec

Și nu mai știu cum să mă vindec

O-mbrățisare mi-ar prinde-atat de bine

Tăcerea însă te ține departe de mine

Mi-e dor de tine pentru totdeauna 

Lipsa ta știu... mă va măcina întruna 

Lipsă aducătoare de neputință si durere

Ce-mi fac sufletul și gândul să sufere...

Și iar mi-e dor și azi, dor imi va fi și mâine

Si-s toată un amestec de emoții 

Teamă, zâmbete, tristețe, uimire...

Și mă sufoc... din cauza intensității...

În taina nopții te simt cel mai tare

Când lumea tace și nimic nu-mi cere

În liniștea ei adâncă te aud

Nu în cuvinte... in piele...

E locul din mine unde nu ajunge nimeni

Unde tu te-ai plimbat atât de frumos

Ai rămas acolo atât de dorit

Mă gândesc și în suflet stârnesc haos.

Haos frumos, ce nu mai cere prezență 

Care n-are nevoie de promisiuni uitate

Care nu mai plânge, nu face zgomot, nu strigă 

Dar arde dând foc viselor, liniștii, gândurilor înalte.

One more thought at your door,

One or two and no more.

Sitting in the rain or snow,

Thinking if should stay or go.

Feeling the breeze of hurting,

Or be the hunt of hunting

And waiting in a darkness living,

Full in thoughts of love or dying.

Across the path of uncertainty,

Where all your thoughts are reality,

Wisps of  dark and vanity,

The hope of left humanity.

Desire is what’s left behind,

Of being cruel or kind.

Bullets of love from the shots,

Of the person full in thoughts.

M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când

N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,

Dar defapt să mă distrugi ai reușit.

N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.

Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.

Iartă-mă că te-am iertat prea mult

Că n-am devenit cum ai vrut

Iartă-mă că nu te-am meritat.

Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,

Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.

Te-am făcut să pari de pe stele presărat

Căzând în visele mele lucide.

Nu te cunosc, nu știu cine ești,

Dar tot te iubesc în adâncul sufletului

Faci parte din viața mea dăruită trecutului

Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.

Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…

N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.

Știu ca te-ai supărat…

Te rog, străine, nu mă uita,

Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…

Am obosit
Să-ți mai caut atenția,
Să mă simt părăsit,
Când nici măcar intenția
Nu ți-o mai zăresc.

Nu sunt un medicament
Să-mi răspunzi după 24 de ore,
Și nici un simplu echipament
Să mă lași deoparte, la încheiere.

Nu știu când
Sau unde te-am pierdut,
Când sufletul tău s-a destrămat,
Când te-ai dat bătut…

Mi-e teamă să-ți spun
Ce simte inima mea,
Ca să nu expun
Despărțirea ce-o presimțea.

Încă te iubesc,
Chiar dacă sentimentele tale
Îmi sunt necunoscute…
Ne-ar trebui o conversație
Să reparăm tot ce simțim.

Timpul repede-a zburat

Pe tine nu te-am uitat,

De durere n-am scapat,

Visele le-am spulberat

Dar nimic nu am uitat

Din ce tu mi-ai provocat:

O iubire la patrat,

O tristete ai lasat.

Pe suflet tu mi-ai pictat

Doar sperante,e pacat!

Te văd plecând în amintire,

Ferice sinceră-n privire

Aveai atunci și eu la fel,

Speranță scrie-n bilețel.

Speranță ce-aducea pietate,

Zâmbete-n rânduri repetate,

În suflet pacea păstorea

Și sentimente noi creștea.

Sentimente către tine,

Viață însemnai pentru mine,

Doar la tine mă gandeam,

Lângă tine doar doream.

Atunci strîns te-mbrățișam

Și-n brațe te ridicam,

Inima în piept zvâcni,

Timpul în loc se opri.

Timp ce-mi era foarta drag,

Nu voiam să mă retrag

De la al tău chip și ochi verzi

Ce nu-i uiți dacă îi pierzi.

Apoi o mesiță trecea,

Al tău gând se prefăcea,

Nu mai era de voioșie,

A șaptea așteptare în regie.

...

Te văd plecând în amintire,

Se zbate trist inima-n mine,

De când tu nu îmi mai vii

Drumurile îmi sunt pustii.

(În a șaptea așteptare/ part 1)

Dau vina pe traume sau pe trecut,

Căci nu știi să mi dai un răspuns.

Doar stai în fața mea tăcut,

Și aștepți să fii străpuns.

Cu faptul de a iubii,

Cu gândul de a fi uitat,

Cu inimă de a trăi,

Și cu sufletul împăcat.

Ești sec,distant,nu știi ce mai vrei

mă dorești,mă îndrăgești,doar până la trei.

Dis de dimineață, să nu ți dau răspuns,

Numai poți vorbi,fiind deja străpuns.