Doar ce ti-am scris
Cu sufletul de dor încins
Într-o seară mi-am promis
La tine-n vis că o să vin,
În brațe strâns ca să te tin,
Să îți sărut fruntea senină
În șoaptă să-ți spun "Noapte bună!"...
Am încercat ce mi-am promis,
Dar, de acum la tine-n vis,
Nu mai ajung, mi-e interzis...
Și a rămas doar ce ţi-am scris.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie
Data postării: 27 mai
Vizualizări: 145
Poezii din aceiaşi categorie
Singurătatea
De multe ori îmi zboară gândul
Spre amintirile ce le-am trăit.
De multe ori am alergat după iubire,
Și iată că am și obosit.
Mi-am acceptat destinul chinuitor,
Pe care singur l-am făcut.
În locuri părăsite, am alintat privirea ta,
Care demult a dispărut.
Din ziua următoare,
Mi-am pus pe primul plan,
Un scop ce l-am atins în singurătate,
Abea acum un an.
Am ales să fiu mai bine singur,
Să-mi acord iubire mie...
Că-ci în anii cei trăiți doar lângă tine,
Au fost o ironie.
Singurătatea este soartă,
Pe care nu toți o v-or accepta.
Singurătatea este acel prieten,
Care nicicând nu te v-a trăda.
AI FOST..
AI DAT FOC UNEI IUBIRI
SI PUR SI SIMPLU AI UITAT,
TE-AM INGROPAT IN AMINTIRI
SI IN URMĂ CU GREU TE-AM LĂSAT…
NU POT UITA A TA PRIVIRE,
SI CUM ZÂMBEAI CÂND TE PRIVEAM!,
DAR V-A RĂMÂNE-O AMINTIRE,
CĂCI TREMURAM CÂND TE VEDEAM.
AI FOST TOT CE-MI LIPSEA,
AI FOST TOT CE-MI DOREAM.
NU TE-AM PUTUT AVEA,
CU GÂNDUL TE AVEAM.,.
AI FOST DOAR O DORINTĂ,
CE V-A RĂMÂNE-UN VIS.
O PREA FRUMOASĂ FIINTĂ!
UNA DE NEDESCRIS.
AI FOST UN INCEPUT,
CE S-A SFÂRSIT IN NOAPTE!
SI -N MIEZUL NOPTII M-AM PIERDUT
IN ALE TALE SOAPTE..
AI FOST O NOAPTE DE VARĂ,
CALDĂ SI TĂCUTĂ.
TE ASCULTAM IN FIECARE SEARĂ
ESTI PRIMA STEA CĂZUTĂ!
DE OCHII MEI VĂZUTĂ.
Gri
gri...
Îmi ești capitol ce nu-l pot citi cu voce tare
O poveste tristă, dureroasă pierdere
Durere ascunsă-n suflet noaptea
Ce-i mai grea pe zi ce trece..
#onewinewoman
Am învățat să dansez cu ea in fiecare zi
Să port un zâmbet ce lacrimi îmi ascunde
Și mă prefac că-i roz deși totul mi-i gri
Dar aș fugi...să pot..dar unde?
#unpahardepoezie
Mă pierd în gânduri la orice pas
Să beau?..mi-i paharul mult prea amar
As vrea să te sun...dar e tot ocupat
Simt cum durerea întrece orice hotar.
#winedrops
Privirea mi-i cu teamă.. în suflet mi-i speranță
Simt că-s blocată în al tăcerii labirint
Mă pierd în iluzii că de-un an îmi e ceață
Că vei reveni. Iarăși mă mint...
Nopții-n eter nedormite
În noaptea-aceasta grea, mă pierd,
Sub cerul tăcut, ce-n tăcere plânge,
Somnul îmi fuge, ca un vis pierdut,
Iar trupul meu în doruri adânci plânge.
Cu ochii deschiși, în abis mă simt,
Fără răspunsuri, fără alinare,
În umbre mă frâng, sub tăcerea grea,
O luptă mută, ce nu dă vreo iertare.
Boli ce mă sfâșie, încet, cu răbdare,
Îmi sug din viață, din puterea mea,
Fiecare durere mă înfrânge-n tăcere,
Și-n fața lor, nu mai rămâne vreo stea.
În clipe grele, când nimic nu mai vine,
Sufletul meu se frânge sub greul lor,
Somnul nu mă iubește, nu vrea să mă țină,
Mă lasă-n zori, pierdută, fără dor.
Vise nu vin, doar umbre mă apasă,
Un ceas ce bate fără milă-n piept,
În tăcerea lui, se scurge viața,
Și nu se sfârșește, doar se face tot mai pustiu.
Mă scufund în abisuri reci, fără de răspuns,
Pe marginea nopții, mă simt ca o umbră,
Trupul meu e o clipă ce nu mai durează,
Iar mintea, o mare ce mă înghite-n risipă.
Fiecare ceas îmi frânge speranța,
Boala mă toacă cu pași de înger răi,
Viața mea e o luptă fără balanță,
O noapte ce nu sfârșește, ce mă face să plâng din noi.
În adâncuri de noapte, fără alinare,
Aș vrea să dorm, să găsesc o chemare,
Dar insomnia mă ține strâns, ca o lanț de fier,
Și rămân doar eu, o umbră în abisul nopții, fără un cer.
Căci noaptea-mi e prietena tăcută,
Mă cuprinde-ntr-o adâncă uitare,
Și-n fiecare minut mă simt ruptă,
De viața ce mă frânge cu fiecare fior de durere.
De ce nu mă iubește nimeni?
De ce nu mă iubește nimeni pe acest pământ,
Eu, fir de rouă, stins în al sorții cânt?
Nici mama, nici tata, nici sora-mi de sânge,
Nimeni nu-mi șterge lacrima ce plânge.
Sunt o umbră, un ecou, un suspin uitat,
O floare ce în noapte de vânt e sfâșiat.
Privirea lor, de gheață, mă frânge-n tăcere,
Iar glasul lor, aspru, mă-ngroapă-n durere.
Cuvinte ascuțite, săgeți fără milă,
Îmi străpung inima, ca pe o cochilie fragilă.
"De ce ești tu?" – șoptesc, ca un blestem,
Și orice vis al meu devine efemer.
Mă pierd sub greutatea acestui amar,
Ca un cer pustiu, lipsit de orice far.
Ce crimă ascunsă port în ființa mea,
De mă lasă toți să cad în uitarea grea?
Nici sora nu-mi dă zâmbet, nici alinare,
Doar un zid înalt, de gheață și nepăsare.
Nici mama, cu glasul ce cândva cânta,
Nu-mi mai spune „te iubesc”... nici măcar așa.
Și tata, stânca rece, cu privirea de fier,
Mă strânge-n tăcere sub un cer auster.
Mă simt străină, pierdută, o pasăre rănită,
Zborul meu spre iubire – o cale-nțelenită.
Dar totuși, mai sper, în al nopții abis,
Că undeva, departe, există un vis:
Să fiu îmbrățișată, să fiu dorită,
Să simt că sunt iubită, că nu sunt greșită.
Căci sufletul meu, deși zdrobit și tăcut,
E flacăra care nu s-a pierdut.
Și poate, într-o zi, în lumina cea vie,
Voi găsi o iubire ce nu mă sfâșie.
Diagnosticul: Tu
M-au deschis cu un cuțit de lumină,
Au desfăcut pielea cu degete sterpe,
Au căutat rugina, oase străine,
Dar n-au găsit decât un singur nume.
Era scris în vene, gravat în tăcere,
Între coastele mele îi crescuseră umbre,
Ai fost artera care-mi hrănea amintirea,
Ai fost țipatul mut din gândurile surde.
Medicii au tăcut, au privit făra teamă
Sufletul meu? O catedrală goală.
În loc de sânge, curgea o poveste,
În loc de inimă, doar o voce uitată.
Te-au scos dintre fibre, te-au pus pe o foaie,
Te-au citit ca pe un diagnostic absurd.
"Aici a fost cineva", a șoptit bisturiul,
"Aici e un suflet...dar altul îl ține."
Că poate că, dacă mă vor închide la loc,
Dacă vor coase noaptea cu fire de lună,
Încă te voi simți, în carnea uitării,
Înca îmi vei fi cicatricea bună.
Alte poezii ale autorului
Îți amintești?
Trec zile si nopti ca visele
Se sting pe rând și nu poți să le-oprești
Tu ai plecat în grabă si nu-nteleg de ce
Oare îți mai amintești?
De-ai fi știut ce lași în urmă...
Un suflet ce suferă-n tăcere
Dor și durere ce nu se mai curmă
Decat temporar în triste poeme.
Și după tot, atât mi-a mai rămas
Să scriu c-ai fost și nu mai ești
Să te întreb cu doru-n glas
Îți amintești? Îți amintești?
Mie
Mi-e zâmbetul atât de trist
Și-n suflet am o gaură imensă
Căci un ultim vin ai interzis
Lăsând povestea fără recompensă.
Mi-e încă jale-n suflet
Ca doru-mi nu ai înţeles
Şi inima mi -e urlet
Înaintând pe contrasens
Mi-e arsiță de mine
Că mă beau din oglindă,
Din amintiri cu tine
Ce-n vise mă afundă.
Mi-e greu să te mai scriu
Cuvintele-mi pălesc
Când doar aș vrea să-ti fiu
Să mă îmbrățișezi.
Din an în an...
Acum, cand privesc in spate, la ultimul an
Ce l-am început sperând la un alt final
Așteptând să se întâmple o minune
Să ne revedem la un vin impreuna...
Azi îmi e clar ...a fost doar o nebunie
O poveste despre care mai scriu cate-o poezie.
Privesc in urmă...se simte că la mine n-ai ținut
Doar nepăsare infinită pentru mine-ai avut.
Azi nu mai știu ce simt, nu știu ce sa cred,
Știu doar cu stiloul în cuvinte sa te creionez,
Îmbrățișarea ta îmi e inspirație,
Vinul tău, muză pentru creație...
Scriind, doar asa mai pot schimba sfârșitul
Indulcind în acest fel trecutul,
Să uit ce mult la tine am ținut
Să uit în lipsa ta ce mult am suferit.
De Anul Nou...nu ti-am zis un "La multi ani"
E anul când scrisul e tot ce mai am
Un alt an fără vin, fără tine...un nou început,
Anul in care femeia ce te adora...s-a pierdut
CUM?...
Cum să-i spun sufletului să nu-i mai fie dor...
Cum să-i cer inimii pentru tine să nu bată?
Cum să ma apropii fără să mă respingi,
Cum să uit tot ce-a fost oda ă ..
Cum să nu mi te transform în artă
Cum aș putea în versuri să nu te scriu?
Ai fost plăcerea mea (ne) vinovată
Tu?.. tu ce-ai fi vrut ca eu să-ti fiu?..
Reîntâlnire...cândva
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva ...
Și ochii îmi vor fi reci... cum a fost inima ta...
C-am fost odată ca niciodată
Un suflet plin de viață, fără cicatrici
Mă bucuram de noi, de viață
Dar am rămas imprejmuită de frici.
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Mergând la braț cu amintirea ta
Cu amintirea a ce-am fost cândva
Însemnată pe hârtie, într-o prefață
Cu rămășițe ale vechiului meu suflet
Care încă mă bântuie în viață .
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Când uitată va fi despărțirea grea
Și luna-și va întoarce fața către mine
Și stele nu vor mai cădea
Și inima-mi o să se dezghețe
De doliul ce l-a purtat in urma ta.
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Când sufletu-mi va depăși durerea grea
Azi... nu-mi mai gasesc locul nicăieri
Și sinceră să fiu, de la un timp nu mai încerc
Sunt ca o frunză încă verde căzută din copac
Să mă ridic aș vrea...dar unde să mai plec?
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Și soarele din nou va lumina pe fața mea
Cum bine știi speranța mi-a murit ultima
Târziu de tot de ea m-am despărțit
Și m-am lăsat învăluită de ceața uitării
Să nu mai văd nici eu in lipsa ta... ce am devenit.
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Mai exact într-o altă viață...
În asta te văd cum dispari, cum te disipezi
Și nu pot face nimic... doar să mă conformez
Cum pleci de tot fără nici un cuvânt
Te evapori ca și cum n-am fi fost nicicând.
Am gresit!
Ai greșit!
Ooo daaa și azi ca si in alte dăti
Când am permis cuvintelor ascutite
Să-mi felieze sufletu-n bucăți...
Când ai vrut sắ pleci pe nesimțite
Și-am insistat sả nu pleci prea departe
Să-mi dai îmbrăţişările promise
Neștiind c-au fost promisiuni deșarte ..
Am gresit!
Când mi-am strâns lacrimile-n pumni
Visând mereu la tine cu speranță
Și negândind c-aveai să-mi spui
Sả uit ca-i traversat prin a mea viață..
Am greșit!
Că om făr' de greșeală nu există
Cum bine știi sunt unul dintre ei
Căci m-am lăsat de vorbe păcălită
Și-am tot sperat iertare sả îți ceri.
Am greșit! Și-mi cer iertare mie
...ție ti-am cerut deja 1000...
27.09.2024