Poem

Ce nume îți poartă azi dorul?

Sufletul-ți cunoaște amorul ?

Dar vinul gol care-ți cară ecoul?

Mai vezi umbrele jucându-se cu decorul?

Ai fost tu la mine-n suflet? 

Ai vrut sa treci puțin prin ea, 

Te înțeleg,  dar nu știi, 

Cat a plâns,și a îndurat. 

Ai fost tu la mine-n suflet ? 

Să-I  vezi florile ofilite ? 

Să-i vezi măcar lacrimile,

Să o vezi smucită pe toate părțile? 

Căci a ei inima era frumoasa și dansa în noapte cu visele.

Ai fost tu la mine-n suflet, 

Să vezi când avea un râset ? 

Să-i vezi totuși tristul zâmbet? 

Nu nu, ai fost, deși știu nopțile reci de pe rost.

Ai fost tu la mine-n suflet ? 

Sa știi dacă mi-am înecat lacrimile? 

Să știi dacă mai sunt peste inima buruieni? 

Să știi când n-a simțit săruturile? 

Ai fost tu la mine-n gânduri, 

Sa vezi iubirea cum se stinge?

Sau acea rugă, în plină noapte și furtună, 

Să vezi cum mi se preling lacrimile strună

În fiecare an eu în mine am murit,

Frici, îndoieli, speranțe, idealizare

Fiecare lăsa câte ceva lăsându-te amuțit,

Înțelegându-i pe toți ducând mereu la epuizare.

Despre pisicile mele din curte.
Și prunele căzute pe jos juma crude.
Despre cât de mult iubesc diminețile
Simțind mirosul ceaiului preferat ce-mi mai umple nările.

Despre vița-de-vie înconjurată pe fier,
Și zilele ploioase pe eu care le aștept.
Făcând clătite punând nutella și gem.
Gândindu-mă la viața pe care mi-o doresc.

Despre pomul bătrân cioplit,
Gândindu-mă cât de mult a trait.
Stând iar acolo amintindu-mi cum am copilărit,
Văzând apusuri și prinzând un răsărit.

Mă mai iubești sau nu prea pare? 

Ai vorbit cu tine ai găsit acel răspuns? 

De ce te trădezi singur asa mult oare? 

Sau regretul din tine are un ecou de spus?

Poate-ți va găti paste sau ciorbă

Fiind de casă si mai economă,

În casa voastră ar mirosi a iubire si vanilie,

Știind că ani de zile, copilul ei interior e în comă,

alungându-i tristețea cu lucrurile cele mai simple.

Plec în spre seară la cimitir,

Să stau de vorbă 

Cu scumpii ai mei bunici 

Măcar un picuț.

Nu am nevoie de mai multe, 

Doar să mă asculte ce doresc eu să le spun.

Lacrimile îmi curg deodată, 

Când mă îndrept spre mormântul lor, 

Și mi este foarte jale că nu mai sunt ei cu noi,

Când mă scufund în amintiri, 

Le povestesc lor despre tot, 

Cum ne jucam noi împreună 

și cum ei iubeau,

Și tot rar, în visuri îmi apar ei, 

Și acolo tot nu reușesc tot eu să le spun ce doresc.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

Încuie ușa,aruncă cheia,

Privește mi ochii înc odata,

Arata mi ca nu s eu de vină

Și șterge mi lacrima scăpată..

Sa îmi ții mâna,să mi spui ca ma doresti,

Sa nu ma lasi sa plec de tot.

Sa tragi de timp,sa mi spui ca ma iubesti

Sa mi i au ramas bun,sa nu ma urmaresti.

Iti sarut mana,tu mi da i inelul

Imi cer iertare..,iti sterg rimelul..

Sunt vinovat ca nu te am rasfatat mai mult

Ca ti am lasat amintiri prea furmoase de pierdut

Si cat as incerca,timpul nu ne a sincronizat,

Tot ce am cladit impreuna,astazi s a daramat.

...

Ma vrei acasă si imi dau seama

Esti pentru mine prea frumoasă

Nici nu te sun sa evit drama

Tu esti ”acasă”.

Am tot încercat să clădesc un suflet de piatră

Dar în ochii mei umiditatea era prea înaltă

Și tot adunând de ici, de colo câte un pic

Azi mi-e mult prea greu să pot să-| mai ridic.

Și chiar și-așa am continuat să te aştept

Chiar dacă înțelegeam prea bine

Că trebuie să-mi sting luminile din piept

Și să-mi continui drumul vieții fără tine.

Aș fi naivă să cred că te mai schimbi,

Nu mai găsesc motive pentru a rămâne.

Și chiar de sufletul mi-e plin de ghimpi

Încerc cu greu să mă despart de tine.

Am irosit prea mult timp pe speranțe

Ce in final s-au dovedit a fi deșarte.

Întinse mi-au rămas ambele brațe

Când fără regrete m-ai lăsat în spate.

Am învățat că in zadar te strig mai tare

C-atunci mai tare tu nu mă auzi...

Și-am decăzut cu fiecare încercare

Doar să nu-mi rămână ochii vesnic uzi.

Ți-am fost deschisă ca o carte

Dar nu ai vrut să mă citești!

Și din senin m-ai lăsat în uitare

Fără să-ncerci măcar să mă-ntelegi.

P.S

Te-aș căuta la fundul sticlelor de vin

Am nevoie de tine mai mult de cât crezi!

Mi-e dorul în mine de-un roșu sangvin

Atât de mult, pentru mine ..contezi.

Ai fost acolo, dar ca o umbră,

un soare stingher printre munți de tăceri,

ai iubit ca ploaia ce stă să inunde,

dar n-ai fost râu-doar cer.

Ai ars în tine, dar fără să luminezi,

foc îngropat sub cenușa mândriei,

mi-ai dus numele-n gând ca pe-un cântec străvechi,

dar l-ai cântat doar nopții, nu mie.

Ai fi putut fi fulger, să spinteci distanța,

ai fi putut fi vânt, să șoptești adevăr,

dar ai fost doar ecou-

o voce pierdută

în munții tăcerii pe care îi cerți că nu-ți răspund.

Și-acum?

Acum îmi spui că ai ars, că ai fost,

dar iubirea care nu vorbește

e doar un cuvânt nerostit-

un trecut fără glas,

un pod niciodată trecut.

îți place parul meu buclat

îl adori, asa ai soptit

ultima oara cand te am privit

ultima oara cand te am avut

ultima oara cand te am simtit

într un colt din camera, pe podea

stau si ma întreb oare

a cui a fost vina

a mea ca ti am crezut in vorbe

a ta ca mi ai dat aparente false

Îmi este greu sa plec, încă caut alinare si știu

ca în brațe la tine nimic nu doare

doar ca brațele tale nu le mai simt,

este o distanta intre noi si ma întreb..

Ce te ține pe loc.. oare eu am gresit?

Azi, ne-am întâmplat neprevăzut 

Pentru o clipă.... pe mut...

Privirea ta m-a înghețat 

Sufletul mi-a săgetat...

Am trecut cu pasul tremurând 

Ochii mi se înecau lăcrimând 

Înapoi un moment am vrut să privesc

Pe bărbatul de altă dată sperând să-l găsesc.

Mi-am continuat de drum mai departe

Deși tremura totul în mine... un chin!...

O clipă simțeam că lipsește 

Să nu mă prăbușesc... să leșin.

Un văl negru mi-a-ntunecat privirea

Am simțit cum de tot mă pierd

Dar poate, ca să mă regăsesc, adesea,

E nevoie... să mă pierd complet.

Azi ne-am întâmplat neprevăzut 

Ca doi străini... cândva o poveste

Pentru o clipă... pe mut,

SFÂRȘIT....