POEZIE

M-am sculat de dimineață

Și-am plecat întins la piață,

Vreau spanac de la băbuțe

Dar spanacu-i...în dubițe!

Intră polițistu-n clasă

Să descopere drogați,

Insă conștiința-l lasă

Că sunt fiii...de bogați!

Sunt copoi comunitar

Și vă fac la toți dosar,

Care vindeți doar verdețuri

Fără a avea pe ele...prețuri!

Bătrânul pictor nu-și luase cu el toate culorile,

alesese din cutie doar galbenul, verdele, albastru, maroul și negru,

nici nu-i trebuiau mai multe,

ce să faci cu albul, cu roșul, cu alte nuanțe calde, descălecate din primele,

într-un tablou posomorât al toamnei,

chiar că nu avea ce face cu ele,

numai că acel neobișnuit septembrie îl surprinsese descoperit,

luaseră foc trandafirii și căzuse a doua ninsoare peste salcâmi,

frunza nu se mai uscase în vii, iar oamenii nu-și mai culeseseră strugurii, așteptând bruma,

se scurtaseră zilele, ce-i drept,

dar natura nu-și închisese de tot fereastrele vieții,

cum să reprezinți toate acestea lucruri fără roșu?

Cu albul, care nici nu este culoare, era mai ușor,

se putea substitui cu albul pânzei,

pentru roșu însă nu exista nicio soluție,

iar ca să se întoarcă acasa  după ce bătuse atâta drum

cu șevaletul în spate, nici vorbă,

și-ar fi pierdut tot fiorul inspirației,

nu,

mai bine își cresta brațul stâng până țâșnea sângele

(citise undeva că șamanii își scriau letopisețele în acest fel sumbru!)

și-și crestă brațul stâng,

apoi își înmuie pen***cenzure*** în propriu-i sânge,

adăugând  nuanțele de roșu aprins trandafirilor înfloriți,

strugurilor roșii,

merelor uitate pe ramuri

gaițelor și pițigoilor cu accente de roz

milioanelor de floricele de câmp,

Soarelui,

spre seară tabloul începuse să semene a toamnă

doar că bătrânul pictor pălise la față și i se înmuiaseă picioarele,

ultima imagine care-i rămăsese întipărită pe retină

era cea a unui fluture în care se adunaseră toate culorile din lume

așezându-se grațios pe o frezie....

fiara-și

întinde ghearele-n

structura atomului de carbon.

oamenii

redundanți și inutili

devin

o sursă inepuizabilă de energie

pentru

mașinile A.I.

printre scoici si ambalaje din plastic,

scrisori ale

jocheilor  travestiți

în prinți...

Ce e viata
Viata e un fir de ata
Ce atarna in vazduh
Scrieti lectia de viata
Si invata sa o asculti
Ce e viata o secunta
Ai clipit si nu mai esti

Ceasul î-și măsoară secunda ...

Secunde suntem ,

Suntem ca fulgul de nea ,

Suntem ca roua dimineții pe floare ,

Ca lacrima ochilor triști ...

Suntem sărutul vântului pe creastă ,

Ca frunza purtată de vânt ,

Ca visul nopții de vară , 

Suntem o secundă în timp ...

Cât de efemeră e trecerea noastră ...?

Veșnic e doar jurământul iubirii 

Și dorul , când pe cel drag l-ai pierdut .

sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine

muriseră demult

la scurt timp după naștere

nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept

să scoată un țipăt

și-n locul lor s-a așezat liniștea

confortul cotidian

amiba Naegleria fowleri

care devorează nevăzută de nimeni

ca pe o bucată de brânză

creierul

.

e zvârcolirea dramatică a gândului

.

lepădarea apostoliror de Christos

.

neîncrederea

.

lipsa de orizont al culegătorului de smaralde

oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole

și egoismul femeilor sterpe

nu arunci cu piatra în eroul căzut

s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine

întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi

mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor  moarte

(paradoxal!)

.

definiția cărnii

face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei

în care colcăie toate mizeriile lumii

omul

de departe

ilustrează perfect mizeria infinită a speciei

viața

boala incurabilă a umanității

purtând la vedere stigmatul tragic al morții

.

prezentul

un rânjet…

Ai știut că nu-mi meriți dragostea 

Doar mi-e dor întruna de mine și luna 

Ai mai aruncat un zâmbet timpuriu 

Acum las asa ca oricum ești pustiu.

Nici nu mai reușesc,sa te merit eu 

Când tu iubești un alt chip,eu în alt fel 

Și mă iei cu un simplu iartă-mă;

Cred ca am rămas cu un simplu lasă-mă.

Un lasă-mă că știu cum toate dor 

Și mă lasă rece pe interior 

Ți-am zis din tot  sufletul cum mor 

Sau  Cat te ador,sau cum mi-ai pus foc în suflet și ai lăsat să ardă până am ajuns de am mă rupe.

Cuvinte la nervi,

Aruncate ca un cuţit în piept,

Nimeni,nu te-nţelege doar tu

Plângi,te zbaţi,nu urăşti

Te îndepartezi ,şi pleci cu pasii grei.

Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea

" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?

" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și  din regăsiri de sine. "

Dor de amor

Nu zbor

N-am cum

Te-am uitat

De tot..

Ce iubiri te-au frânt? 

Ce iubiri nu vor trece,

Ce iubiri te lasă rece, .

Ce iubiri te amăgesc 

Ce iubiri nu  te lasă să zâmbești?

Iubitul meu cu ochii trişti

Să ştii că sunt aici

te-astept cu braţele deschise

dar nu pentru mult timp

 mai ştii atunci pe bancă

naivi eram

îţi purtam iubirea-n suflet

de chin am zis să te las