Autorul Monica BP
Total
67 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Amintiri
Tot ce-a fost si nu s-a scris,
Era demult sortit uitarii
Căci eternul monstru din abis
Din amintiri hranea călăii
Nu mai era nici paradis
Si nici flori de primavara,
Un pustiu de nedescris
Speranta aștepta sa moara
De-atunci noi le transformam in vis
Si le pastram in fiecare seara
Ca sa fim liberi in sfarsit
Sa nu fim sclavi de-odinioara
Zilele treceau necontenit
Si multe vise s-adunara
Si nimeni nu s-ar fi gandit
Ca nu demult ele erau sa piara.
Când vei veni
Când vei veni, să nu mă sperii,
Să nu-mi vorbești prea apăsat;
Așază-te lângă tăceri
Și spune-mi doar: e de plecat.
Nu-mi frânge visul dintr-o dată,
Nici dorul ce l-am strâns încet;
Lasă-mi o clipă neuitată
Să-mi strâng trecutul la piept.
Am iubit mult, am plâns destul,
Am fost copil, am fost și frânt;
Nu-mi pare viața un regret,
Ci un cuvânt rămas nespus pe pământ.
De vrei să-mi iei suflarea toată,
Ia-mi-o lin, ca pe-un suspin;
Să pară moartea nu o soartă,
Ci un sfârșit… puțin divin.
Și dacă cei rămași vor plânge,
Să nu le spui că m-ai durut;
Spune-le doar că m-ai atinge
Și m-ai chemat… și-am ascultat.
ABSTRACT
ABSTRACT (18. 07. 2018)
Tu eşti doar calea, nu iubirea,
iubirea'mi, tu, nu eşti,
ci eşti pedeapsa'mi, izbăvirea,
povestea unei poveşti!...
Azi rănile din mine înfloresc
Azi rănile din mine înfloresc,
Și-mi cad în loc de lacrimi, muguri,
Pământul sub picioare-l înmustesc,
Și înserarea mi-o sfârșesc pe ruguri.
În focul serii, trupul mi-e cais,
Cu ramuri arse-n vântul ce mă strigă,
Sub pleoape plouă umbre de abis,
Și primăvara toată mi-o irigă.
Din carne vrejuri mi se-ntind,
Purtând în spini otrava lumii,
Pământu-n brațe îl cuprind,
Și îl arunc în dosul lunii.
În flăcări dulci, petalele îmi ard,
Ca niște palme-ntinse spre lumină,
Cu patos mușc feroce din hazard,
Și universul simt că-mi este rădăcină.
Voi înflori de-acum în fiecare an,
Și toate rănile în muguri vor erupe,
Iar frunzele ce-mi stau cuminți pe ram,
Cărările trecutului, or să mi le-astupe.
Cartea veche!
Mă plimb de unul singur pe alei
Urmandu-ți pașii de sub frunze,
Care mă duc spre banca noastră
Și unde lacom gustam a tale buze.
Privesc nostalgic și-mi amintesc
Câtă speranță ne puneam în viitor,
Și câte planuri mai aveam în minte
Fără să știu că doar eram un visător.
M-așez pe scândura ruptă de vreme
Și scot din buzunar o carte veche,
Din care vreau să pot citi un vers
Dar, cui să-l zici când n-ai pereche.
Încet și răbdător dau câte-o filă
Și mă opresc unde-i numele tău,
Recit în gând ce-am scris cândva
Pentr-o puștancă, fiind tânăr flăcău.
Închid ușor cartea plină de amintiri
Și mă ridic fără a ști unde pornesc,
Ceva în mine mă furnică și înțeleg
Că tot pe tine dragă Mărie...te iubesc!
Un fel de legendă
Cândva, într-un cătun sărac,
Trăia o fată minunată
Care la toți le era pe plac,
Dar o vedeau mereu întristată.
Părinții ei se tot plângeau
La lume, și la bunul Soare,
Și tare mult ei că vroiau
Să n-o mai vadă gânditoare.
Băieți cu stare și de neam
Veneau ferice s-o pețească,
Dar ea mereu privea pe geam
Un mândru crai ca să zărească.
.................................................
Noaptea fugea după zi,
Și ziua era alungată de noapte.
Dar, se-ntâmplă într-o zi
Ca fata s-audă mici șoapte.
Curioasă să-nțeleagă mai bine
Se-aplecă peste zorele
Și-auzi venind spre sine
Foșnet surd și ciripit de păsărele.
Din grădină, păsările zgomotoase
Se așezară-n poala fetei,
Și în glasuri cristalin miraculoase
Amintiră de un tei și a margaretei.
Sub acel tei, Vlasă oftează.
În gându-i o margaretă boreasă,
Ca simbol, dar curajul nu-i cutează
Ca să o ceară de mireasă.
Fetei inima-i s-aprinse.
Cu condeiul pe hârtie
Rânduri către el trimise
Ca la ea de-ndat să vie.
Când cei doi se întâlniră,
Stele și luna plină,
Sus pe cer, că se stârniră
Trimițând o rază cristalină.
Ziua cu noaptea se uniră
Când acasă la fata aleasă
Nuntașii în alai o porniră
Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.
..................................................
Și mulți ani trecură
De când mândrii soți
Sub tei se-ntâlniră
Căci azi au nepoți.
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Încerc să scriu…
un-pahar-de-poezie
5 noiembrie
Superba!
Vers însângerat
anca_nistor
5 noiembrie
Poezie testament! Pătrunzătoare versuri!
Doi pași greșiți distanță de prăpastie
Silvia Mihalachi
5 noiembrie
Sunt un cititor care și el soarbe din ,, un – pahar – de – poezie,, apa vie a versurilor limpede și frumoase încărcate de subiecte deosebit de f...
Gustul durerii
un-pahar-de-poezie
3 noiembrie
Multumesc❤️
Pentru fericire tastati unu
A.N.
3 noiembrie
tasta doi va rog
Ultima discuție
Laura Maria
1 noiembrie
Atâta neputință și adevăr adunate la un loc... E nevoie de mult curaj să așezi o asemenea rană pe hârtie fără ocolișuri. Felicitări pentru vulnerabili...
Gustul durerii
Deea
31 octombrie
superb poem :*
Gustul durerii
Monica P
31 octombrie
Frumos,melancolic,adânc... Felicitări!!!:)
Yin-Yang
anca_nistor
25 octombrie
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 octombrie
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...